Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Cum s-a descurcat Adele la SNL, în calitate de gazdă și comediant - VIDEO

Adele a făcut un pas important către actorie și comedie acceptând provocarea de a fi gazda celui mai recent episod al emisiunii Saturday Night Live. Cu acest prilej, publicul s-a acomodat cu noua siluetă a artistei, aflând și în ce stadiu se află viitorul ei album.

Publicat

pe

Adele la SNL
Adele la SNL │ FOTO: Captură YouTube

S-au împlinit 12 ani de la prima apariție a lui Adele în cadrul emisiunii SNL, de atunci cariera artistei atingând culmi pe care nimeni nu le-ar fi putut anticipa. Participarea artistei britanice la acest show a fost esențială în acel moment, astfel obținându-și recunoașterea în America. A fost de bun augur și sincronizarea debutului ei pe televiziunea americană cu parodierea unui important om politic la acel moment, Sarah Palin.

Și pentru că SNL-ul a însemnat mult pentru cariera ei, Adele a amintit despre aceste debut pe piața americană și în monologul pe care l-a susținut pe 24 octombrie, în calitate de gazdă. Artista i-a mulțumit fostului guvernator al statului Alaska pentru participarea indirectă la show-ul SNL din 2008, anunțând însă că nu intenționează să vorbească prea mult despre politică.

"Am fost invitatul muzical al SNL în 2008, când Sarah Palin a fost interpretată de Tina Fey. Câteva milioane de oameni s-au uitat, iar restul e istorie. Eu nu știu nimic despre politica americană. Adică sunt britanică, știți asta, și nu vreau să spun nimic prea politizat, așa că am să spun doar atât: <<Sarah Palin, dragă, îți mulțumesc pentru tot>>."

În ce stadiu este noul album al lui Adele?

Adele a răspuns și la una dintre cele mai arzătoare întrebări, ce i-a fost adresată repetitiv în ultimele luni: când va lansa muzică nouă?

"Albumul meu nu este finalizat încă", a anunțat Adele, explicând totodată că i-a fost prea frică să fie și gazda emisiunii, și invitat muzical.

Și pentru că silueta de invidiat a artistei a fost, de asemenea, un subiect fierbinte, Adele a glumit pe seama kilogramelor pe care le-a pierdut.

"Știu că arăt foarte, foarte diferit față de felul în care arătam ultima oară când m-ați văzut, dar, ceea ce s-a întâmplat e că, din cauza restricțiilor impuse de COVID și a dificultăților cu călătoritul, a trebuit să vin aici fără bagaj și să aduc doar jumătate din mine, iar ceea ce vedeți este jumătatea pe care am ales-o", a glumit Adele.

VIDEO: Monologul ținut de Adele la SNL

Latura amuzantă a artistei a ieșit la iveală și într-o serie de sketch-uri. Le puteți urmări pe toate mai jos.

VIDEO: Sketch-urile SNL în care a jucat Adele

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Trending