Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Sandra Izbașa a fost primul personaj demascat la Masked Singer România - VIDEO

În prima ediție a show-ului Masked Singer România, ce a avut loc pe 11 septembrie, șase personaje au urcat pe scenă, având loc și prima demascare din cadrul emisiunii. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Sandra Izbașa la Masked Singer România 2020
Sandra Izbașa la Masked Singer România 2020

Vineri, pe scena emisiunii au urcat Ursul panda, Tigrul, Extraterestrul, Îngerul, Vulpoiul și Unicornul. Cele șase personaje au interpretat piese cunoscute precum "Sex on Fire" (Kings of Leon), "Mr. Saxobeat" (Alexandra Stan), "Diamonds" (Rihanna), "Frozen" (Madonna), "Dragostea din Tei" (O-Zone) și "Trika Trika".

Înainte de a urca pe scenă, fiecare mască a oferit celor patru detectivi, Ana Morodan, Inna, Codin Maticiuc și Horia Brenciu, o serie de indicii care să-i ajute să descopere cine se ascunde de fapt în interiorul ei. Cu toate acestea, detectivii au avut de furcă încercând să ghicească cine se află în spatele măștii.

Este și cazul Extraterestrului, primul personaj care a fost demascat. Interpretarea sa s-a plasat pe ultimul loc în cadrul competiției și a fost eliminat. Nu înainte de a face un show remarcabil și de a-i pune în dificultate pe jurați.

Indiciile oferite de Extraterestru:

Extraterestrul a venit de pe planeta Apollo, unde regulile sunt altele decât pe Pământ. A decis să-și părăsească planeta cu ani-lumină în urmă și a descoperit printre muritori plăceri nebănuite, lucruri interzise de mai-marii planetei sale. Este pentru prima dată când pământenii îi aud vocea - sunt câteva dintre indiciile pe care personajul le-a oferit. Apoi, a urcat pe scenă, îmbrăcat într-un costum roșu, din latex, și a interpretat piesa Alexandrei Stan, "Mr. Saxobeat".

Cine au crezut antrenorii că se află sub mască?

Detectivii au fost impresionați de interpretarea Extraterestrului și au început să ghicească cine ar putea fi sub mască. Codin putea să bage mână-n foc că este un fotomodel, pariind pe Catrinel Menghia sau Alexandra Dinu. Ana Morodan a ales să meargă pe domeniul sportiv și le-a menționat pe Simona Halep și Nadia Comăneci. 
Horia Brenciu s-a gândit la Barbara Isasi, solista trupei Mandinga, iar INNA a făcut referire la conceptul "Cosmos" pe care l-a abordat Irina Rimes în cariera sa muzicală, prin urmare INNA a ales să meargă pe varianta Irina Rimes.

Cel mai aproape de adevăr s-a aflat Ana Morodan. Deși Extraterestrul nu a fost nici Simona Halep, nici Nadia Comăneci, concurentul a venit tot din lumea sportului. Este vorba de Sandra Izbașa, dublă campioană olimpică. Sportiva a declarat că a fost încântată că a putut să interpreteze "Mr. Saxobeat", una dintre piesele sale preferate.

VIDEO: Extraterestrul interpretând "Mr. Saxobeat":

Comentează

Trending