Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Ozzy Osbourne are un mare regret legat de turneul de adio cu Black Sabbath

Ozzy Osbourne și-a luat rămas bun de la fanii Black Sabbath în cadrul Farewell Tour, dar a rămas cu un regret, ce încă îl apasă. Cu toate acestea, nu-și dorește să mai cânte cu formația.

Publicat

pe

Videoclip Ozzy Osbourne Elton John Ordinary Man
Videoclip Ozzy Osbourne Elton John Ordinary Man │ FOTO: Ozzy Osbourne

Aflat într-o perioadă de promovare a documentarului "Biography: The Nine Lives of Ozzy Osbourne", vocalistul Black Sabbath a acordat un interviu revistei Rolling Stone, în care a acoperit și subiectul turneului de adio al formației, încheiat în februarie 2017. Ozzy a mărturisit că se așteaptă ca formația să iasă din vizorul publicului, considerând mai ales lipsa activității concertistice.

"Vorbeam cu Tony Iommi zilele trecute și-mi spunea că, după cum arată situația actuală, vom deveni o chestie din trecut, în sensul în care nu se vor mai ține concerte în interior", a declarat Ozzy.

Tony Iommi anunța de curând că și-ar dori să mai cânte cu Black Sabbath, însă Ozzy nu mai are astfel de planuri, chiar dacă a rămas cu un mare regret.

"Nu e pentru mine. Eu am terminat (cu concertele Black Sabbath). Singurul lucru pe care îl regret e că nu am susținut ultimul concert din cadrul turneului de adio, cel din Birmingham, alături de [toboșarul] Bill Ward. M-am simțit tare prost în legătură cu asta.

Ar fi fost atât de plăcut. Nu știu care au fost circumstanțele care au împiedicat realizarea acestui lucru, dar mi-ar fi plăcut să cântăm împreună.

Am vorbit cu el de câteva ori, dar nu am nici cel mai mic interes în a face încă un concert. Poate că Tony se plictisește acum", a spus tranșant Ozzy.

Această atitudine radicală a lui Ozzy Osbourne cu privire la noi concerte Black Sabbath are legătură, cel mai probabil, și cu starea sa fragilă de sănătate. După mai multe probleme medicale, inclusiv o căzătură, o operație la gât și o gripă serioasă, Ozzy a fost diagnosticat și cu o formă de Parkinson ce îi afectează atât musculatura, cât și funcționarea creierului. Muzicianul are încă dureri mari, dezvăluind că se află într-o perioadă prelungită de recuperare.

Comentează

Premii muzicale

Cher, Ozzy Osbourne, Foreigner vor fi introduși în Rock & Roll Hall of Fame 2024

Celebrul panteon muzical își mărește componența cu o nouă serie de artiști. Ozzy Osbourne, Dave Matthews Band, Cher, A Tribe Called Quest, Mary J. Blige, Peter Frampton, Foreigner și Kool & The Gang vor fi introduși în Rock & Roll Hall of Fame, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc în Cleveland pe 19 octombrie.

Publicat

pe

Cher / Ozzy Osbourne
Cher / Ozzy Osbourne │ FOTO: capturi YouTube

În plus, Jimmy Buffett, MC5, Dionne Warwick și Norman Whitfield vor fi incluși în Rock & Roll Hall of Fame la categoria "Excelență muzicală".

Printre alți premianți ai galei din acest an se numără Alexis Korner, John Mayall și Big Mama Thornton, care vor fi onorați cu premiul "Influență muzicală", iar producătoarea de divertisment Suzanne de Passe va primi premiul "Ahmet Ertegun".

Candidații au fost desemnați de o comisie internațională de vot formată din peste 1.000 de artiști, istorici și membri ai industriei muzicale. Pentru a fi eligibil, prima înregistrare comercială a unui nominalizat trebuie să fi fost lansată cu cel puțin 25 de ani în urmă.

Ozzy Osbourne a fost introdus anterior în Rock & Roll Hall of Fame ca membru Black Sabbath (2006). Anul trecut, soția și managerul său, Sharon Osbourne, a muștruluit Hall of Fame pentru că nu l-a introdus pe Ozzy ca artist solo. A durat ceva timp și pentru Cher, artista devenind eligibilă încă din 1991.

Ceremonia de introducere în Rock & Roll Hall of Fame 2024 va avea loc la Rocket Mortgage Fieldhouse din Cleveland, Ohio, sâmbătă, 19 octombrie, și va fi transmisă în direct pe Disney+. Va fi disponibilă și pe Hulu după premieră și va primi o transmisiune specială difuzată pe ABC.

Citește în continuare

Muzică nouă

Ozzy Osbourne lansează prima piesă din 2024, "Crack Cocaine" - AUDIO

Ozzy Osbourne îşi continuă recuperarea înainte să spere la concerte în perioada următoare, dar între timp lansează muzică nouă. Artistul a colaborat cu Billy Morrison şi Steve Stevens, lansând piesa "Crack Cocaine".

Publicat

pe

Videoclip Ozzy Osbourne Crack Cocaine
Videoclip Ozzy Osbourne Crack Cocaine │ FOTO: Ozzy Osbourne

Îl vedem pe "Prinţul Întunericului" într-un videoclip în care stă pe un fotoliu din piele şi cântă dramatic despre vicii. Mai precis despre "Crack Cocaine", drogul care a făcut atât de multe victime în anii '80. Piesa îi aparţine de fapt lui Billy Morrison, care va lansa "The Morrison Project", al treilea său album solo şi primul din 2015 pe 19 aprilie.

Pentru cei cărora nu le sună familiar numele, Morrison este un chitarist, solist şi compozitor britanic. E cunoscut mai degrabă drept chitaristul lui Billy Idol (chitară ritm) din ultimii 15 ani, alături de chitaristul principal, Steve Stevens. A mai fost şi basist în cadrul The Cult. Acum e gata să ne ofere 12 piese noi, pe care a colaborat cu Ozzy Osbourne, Billy Idol, DMC şi Al Jourgensen de la Ministry.

Lista e mult mai lungă şi îi include şi pe chitaristul John 5, care a pornit la Marilyn Manson şi a ajuns la Motley Crue, dar şi Steve Vai şi Tommy Clufetos.

În videoclipul oficial "Crack Cocaine" apar Ozzy Osbourne, Stevens, dar şi Clufetos la tobe. Plus o muză blondă care se luptă cu adicţia. Acest track este primul cu Ozzy la voce din 2022 încoace. Pe atunci muzicianul lansa albumul "Patient Number 9", care i-a adus două premii Grammy, pentru "Cel mai bun album rock" şi "Cea mai bună reprezentaţie metal".

Se pare că noua piesă a fost scrisă în doar 20 de minute, inspiraţia venind pe loc. Chitariştii au pornit de la ideea unui "riff Ozzy". Între timp Osbourne a acordat celor de la Rolling Stone un interviu, în care a spus că ar vrea să revină la concerte live, dar nu se poate ridica din scaun şi sta drept în acest moment.

Artistul are 75 de ani şi a fost introdus în Rock and Roll Hall of Fame în 2006.

Citește în continuare

Industria muzicala

VIDEO: Brian May și Tony Iommi au interpretat împreună o porțiune din piesa "Paranoid"

Legendarii chitariști Brian May (Queen) și Tony Iommi (Black Sabbath) și-au unit forțele pentru un scurt moment muzical. Cei doi au interpretat cunoscutul riff din piesa "Paranoid", ca parte a unui episod din seria documentară "Greatest Guitar Riffs". Detalii și video în articol.

Publicat

pe

Brian May și Tony Iommi
Brian May și Tony Iommi │ FOTO: captură YouTube / Guitar World

Brian May și Tony Iommi au stat la povești muzicale în cadrul unui episod din seria "Greatest Guitar Riffs". Proiectul, compus din trei părți, analizează unele dintre cele mai faimoase riff-uri din istoria muzicii. Mai mult, telespectatorii sunt acompaniați în această călătorie de trei chitariști legendari - Tony Iommi de la Black Sabbath, Andy Summers de la The Police și Nancy Wilson de la Heart.

În episodul care îl are ca protagonist pe Iommi, apare și Brian May. Cei doi își amintesc cu nostalgie de trecut, de prima lor întâlnire de la începutul anilor '70, Iommi declarând că au fost "cei mai buni prieteni de atunci".

Când May îl întreabă pe Iommi de unde vin toate riff-urile sale grozave, muzicianul îi răspunde:

"Cred că din interior. În mod normal, ne vedeam de treabă și cântam ceva, iar Ozzy [Osbourne] spunea: <<Ce dracu e asta?>>. Dar pur și simplu se simțea firesc."

Apoi, artiștii intră într-o discuție despre "Paranoid" și Tony Iommi povestește modul în care cântecul a fost o adăugare de ultimă oră la cel de-al doilea album al trupei, care a ajuns să fie intitulat "Paranoid". În cele din urmă, Iommi începe să cânte cunoscutul riff al piesei, iar May i se alătură. La final, acesta spune în glumă:

"Este un riff bun! Va ajunge departe!"

Tony Iommi a dezvăluit recent că lucrează la muzică nouă, probabil pentru un viitor album solo. Între timp, Brian May are o serie de concerte în Japonia programate pentru luna februarie alături de Queen + Adam Lambert.

VIDEO: Brian May și Tony Iommi - Paranoid

Citește în continuare

Trending