Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Masked Singer România începe vineri, primele măști intră în scenă - FOTO

Noul show de la Pro TV, Masked Singer România, va debuta pe micile ecrane vineri, 11 septembrie. În cadrul emisiunii va fi pusă la încercare intuiția celor 4 detectivi, dar și a spectatorilor, care vor încerca să ghicească ce vedete se ascund sub cele 12 măști. Odată cu primele imagini din platou, aflăm și la ce ne putem aștepta de la primul episod.

Publicat

pe

Masked Singer Romania (imagine din platou)
Masked Singer Romania (imagine din platou) │ FOTO: PRO TV

12 vedete intră în competiție toamna aceasta la Masked Singer România. Purtând măști și costume elaborate ele își vor ascunde identitatea, atât față de cei 4 detectivi - Ana Morodan, Inna, Codin Maticiuc și Horia Brenciu - cât și față de public. Primul episod se va difuza la Pro TV vineri, pe 11 septembrie, de la ora 20:30.

Care sunt regulile concursului?

În fiecare săptămână, măștile vor cânta și se vor duela între ele ca să-și securizeze un loc în etapa următoare a show-ului, dar și pentru a-și păstra ascunsă identitatea lor. Înainte de a urca pe scenă, fiecare mască va oferi celor patru detectivi, Ana Morodan, Inna, Codin Maticiuc și Horia Brenciu, o serie de indicii care să-i ajute să descopere cine se ascunde de fapt în interiorul ei.

Unele indicii îi vor ajuta, altele îi vor putea băga și mai tare în ceață. Pe scenă, personajele vor interpreta melodii care vor putea și ele să contribuie, ca indicii, la povestea celebrității din mască.

În fiecare ediție, cel mai slab interpret al serii va părăsi emisiunea și își va scoate masca în fața tuturor.

Ce vom vedea în primul episod Masked Singer România

Vineri, 11 septembrie, vor intra în scenă primele 6 măști. Ele vor încerca să impresioneze publicul și detectivii oferind indicii și susținând momente memorabile pe scenă.

Cei din platou vor încerca să descopere cine se ascunde sub mască, publicul fiind invitat deopotrivă să-și folosească intuiția pentru a ghici. Sub cele 12 măști se pot ascunde atât cântăreți, cât și actori sau campioni olimpici.

Primele imagini din platoul Masked Singer România

  • Jorge la Masked Singer Romania (imagine din platou)

    Jorge la Masked Singer Romania (imagine din platou)

  • Masked Singer Romania (imagine din platou)

    Masked Singer Romania (imagine din platou)

  • Horia Brenciu la Masked Singer Romania (imagine din platou)

    Horia Brenciu la Masked Singer Romania (imagine din platou)

  • Masked Singer Romania (imagine din platou)

    Masked Singer Romania (imagine din platou)

  • Jorge la Masked Singer Romania (imagine din platou)
  • Masked Singer Romania (imagine din platou)
  • Horia Brenciu la Masked Singer Romania (imagine din platou)
  • Masked Singer Romania (imagine din platou)

Intitulat inițial "King of Masked Singer", noul show de la PRO TV este realizat după un format produs în Coreea de Sud, cu o primă ediție difuzată în 2015. Show-ul a avut un succes atât de mare încât a fost preluat la scurtă vreme și de televiziunile din China, Vietnam și Thailanda, iar ulterior a fost produs și în Statele Unite. În ediția din SUA, însă, concurenții nu se ascund în spatele unor măști și a unor haine supradimensionate, cum se întâmplă în emisiunea din Coreea de Sud, ci au costume întregi, sub care își ascund identitatea.

La ora actuală, show-ul Masked Singer este un adevărat fenomen mondial, produs în peste 25 țări de pe cinci continente (America de Nord, America de Sud, Asia, Australia și Europa).

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Muzică nouă

Horia Brenciu și Theo Rose lansează "Cel mai tare refren"

Horia Brenciu și Theo Rose lansează la început de vară o piesă de dragoste, intitulată "Cel mai tare refren". Melodia marchează cea de-a doua colaborare a juraților de la Vocea României, după balada "Dacă ai ști", lansată în urmă cu 4 ani.

Publicat

pe

Horia Brenciu și Theo Rose
Horia Brenciu și Theo Rose │ FOTO: Captură YouTube

"Iubirea noastră e cel mai tare refren/ Cu fiecare notă te iubesc, am curaj și mă tem", cântă Horia Brenciu și Theo Rose într-un teaser care anunță lansarea unui nou videoclip. Melodia va deveni disponibilă pe 27 mai, Horia presărând suspans cu un fragment din clipul ce va apărea, cel mai probabil, odată cu piesa.

Acest single așteptat la final de mai / început de sezon estival adaugă în repertoriul lui Horia și Theo cea de-a doua colaborare. Prima piesă lansată împreună a fost "Dacă ai ști", o baladă de dragoste compusă de Constantin Crețu, cu versuri semnate de Andreea Miclici. Melodia apărea în 2022, împreună cu videoclipul regizat de Iura Luncașu.

Despre Horia Brenciu

Horia Brenciu este un entertainer înnăscut, care de-a lungul timpului a cucerit publicul din postura de solist vocal, actor sau gazdă a unor emisiuni TV. În 2002, artistul a înființat trupa HB Orchestra, alături de care a susținut concerte prin toată țara. Primul album a ieșit la lumină sub numele de "35" și a dat lumii cunoscutele piese ca "Funky Party", "Cine ești tu?", "Septembrie, luni" sau "Prolog". Au urmat discurile "37" și "40+".

Despre Theo Rose

Theo Rose este una dintre cele mai populare și versatile artiste din România. Cu o carieră în continuă ascensiune, Theo a reușit să cucerească inimile publicului cu numeroase piese și colaborări de impact precum: "Roata", cu Damian Drăghici, "Stinge Luminile" (OST Miami Bici 2) cu Irina Rimes, "Ca-n România" cu MIRA și "Sângele Frate Nu Te Face" (OST Clanul) cu IAN.

Printre piesele care au s-au remarcat în ultimii ani se numără colaborarea cu Smiley pentru melodia "Ultimul Dans", și featuring-ul cu Andrei Ursu pentru "Noaptea ne fură iubiri", piesă care a staționat 21 de săptămâni în topul celor mai ascultate piese de la radio. De asemenea, piesa "Nu mă duc la club", alături de DOMINO și Alessanda, a ajuns în Top 10 Media Forest, devenind virală și pe platforma TikTok.

Citește în continuare

Muzică nouă

Inna și Matoma cred în manifestarea visurilor; Urmărește videoclipul "Dream Out Loud"

Inna și DJ-ul norvegian Matoma cred că visurile se împlinesc atunci când le rostim fără rețineri, cu voce tare. "Dream Out Loud", noul lor single, este o piesă specială pe care Inna o dedică tuturor fanilor care îi ascultă muzica.

Publicat

pe

Inna și Matoma
Inna și Matoma │ FOTO: Captură YouTube

"Această piesă este o scrisoare de dragoste din inima mea pentru fiecare dintre voi. De fiecare dată când sunt în fața voastră simt, literalmente, că trăiesc un vis. Prima oară când am ascultat această piesă ceva mi-a spus că este pentru noi - pentru comunitatea noastră. Mulțumiri din inimă lui Matoma și întregii echipe pentru invitația de a colabora pe o melodie așa de specială", a spus Inna.

Matoma s-a declarat, la rândul său, încântat să lucreze cu Inna. "Dream Out Loud" a fost o piesă pe care a compus-o gândindu-se la o posibilă colaborare cu ea.

"Sunt onorat să colaborăm, Inna. Tu ai fost cea la care m-am gândit încă de la început. Sunt atât de recunoscător că am făcut ceva atât de special împreună", a spus Matoma.

VIDEO: Inna și Matoma - "Dream Out Loud"

DJ-ul și producătorul norvegian Tom Stræte Lagergren, cunoscut sub numele de scenă Matoma, și-a făcut debutul în muzică în 2015. Cu peste 6,6 milioane de ascultători, lunar, pe Spotify, popularitatea sa este în plină creștere. Cea mai cunoscută piesă a DJ-ului este "All Night", înregistrând peste 600 de milioane de streamuri pe Spotify.

Recunoscută la nivel internațional, INNA este una dintre cele mai de succes artiste EDM, cu peste 10 miliarde de stream-uri și vizualizări, mai mult de 8 milioane de abonați pe YouTube. Cea mai recentă lansare a artistei, colaborarea cu Sean Paul pentru "Let It Talk To Me", se aude pe radiouri din Franța, Germania, Spania, Polonia, Maroc și Belgia. Piesa este în topuri internaționale, fiind inclusă în Top 100 în Croația, Polonia, Turcia, Bulgaria, iar pe YouTube a ajuns pe locul 1 în Austria și locul 8 în Elveția.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Lista artiștilor confirmați la Nibiru, inclusiv la noile evenimente Rock Days și Stardust

Noi artiști au completat lineup-urile festivalurilor Retrograde, Galaxia și Nebula X. Pe lângă acestea, Nibiru va găzdui alte două evenimente: Rock Days și Stardust. Află detalii și descoperă artiștii confirmați în livestream-ul susținut de Selly pe 16 aprilie.

Publicat

pe

Nibiru Universe
Nibiru Universe │ FOTO: Captură Facebook

Fanii stilurilor pop, R&B, latino, EDM, techno, house, rock și, desigur, ai curentului nostalgia, au motive de bucurie. Trei dintre festivalurile de la Nibiru au noi nume în lineup, fiind anunțate și alte două evenimente - Rock Days și Stardust. La Rock Days, publicul va putea asculta legende ale muzicii rock românești, precum și artiști din noua generație, iar Stardust va aduce hituri și vibe-uri retro din afara țării.

 Noii artiști confirmați la festivalurile Nibiru

Retrograde Festival sau Festivalul Nostalgiei (28 - 30 august) - aici se vor auzi hiturile care au dominat MTV-ul, piesele pe care le știi pe de rost de 20 de ani, energia unei ere de aur a muzicii. Primii artiști confirmați au fost Timbaland, Busta Rhymes și Fat Joe.

Noile confirmări:

  • Eve
  • Ja Rule
  • Keri Hilson

Galaxia Festival (17 - 19 iulie) - un festival cu ritmuri latino, energie tropicală și nopți fierbinți pe malul Mării Negre. Primii artiști confirmați au fost Ozuna, Hugel și Nicky Jam.

Noile confirmări:

  • Clean Bandit
  • DJ Astro
  • DJ Faby
  • INNA

Nebula X Festival (24 - 26 iulie) - cel mai mare festival de muzică electronică de pe litoralul românesc. NEBULA X aduce EDM, techno și house la un nivel care rivalizează cu Ibiza și Mykonos.

Noile confirmări:

  • Mahony
  • Marco Corola
  • The Martinez Brothers

K-Pop Days (1 - 2 august) - două zile dedicate muzicii și culturii K-Pop, pentru prima dată la această scară în România. De la concerte live la experiențe imersive, Nibiru devine epicentrul comunității K-Pop din România. Un eveniment creat de fani, pentru fani.

Noile confirmări:

  • Nicio confirmare momentan.

Noi evenimente anunțate la Nibiru

Rock Days (7 - 8 august): Festivalul aduce la NIBIRU Arena două zile de rock românesc în toate formele lui: de la legende la nume care dau tonul generației noi. Un festival pentru cei care vor refrene pe care le știi pe de rost și energia unui public care cântă împreună de la primul acord.

Artiștii confirmați (în ordine alfabetică):

  • Bosquito
  • byron
  • Direcția 5
  • HVNDS
  • Irina Rimes
  • Iris
  • Jurjak
  • Killa Fonic
  • Lupii lui Calancea
  • Phoenix
  • Robin and The Backstabbers
  • Subcarpați
  • The Mono Jacks
  • The Motans
  • Vama
  • Vița de Vie
  • Zdob și Zdub

Stardust (15 august): Evenimentul aduce la NIBIRU Arena o noapte plină de hituri legendare și vibe-uri retro care au definit generații. De la eurodance la pop iconic, este o călătorie muzicală înapoi în timp, cu piese pe care le știi deja pe de rost.

Artiștii confirmați (în ordine alfabetică):

  • ATC
  • Corona
  • Eric Martin of Technotronic
  • Garcia
  • Haddaway
  • Mad Stuntman
  • Nana

Cine cântă pe Promenada Nibiru (acces gratuit)

Pe lângă aceste confirmări, Selly a dezvăluit în cadrul livestream-ului său și ce concerte vor avea loc pe promenada Nibiru, unde accesul este gratuit. De pe 16 iulie până pe 30 august vor cânta zilnic, pe Nibiru Center Stage, cei mai populari artiști din România. Lista îi include pe:

  • Inna, Smiley, Delia, Irina Rimes, Holy Molly, The Motans, Theo Rose, Antonia, Carla's Dreams, Alina Eremia, Florian Rus, EMAA, Rareș, Mario, Alex Velea, Ami, Andrei Bănuță, Minelli, Vescan, Puya, Lazy Ed.
Citește în continuare

Trending