Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Peste 70 de artiști susțin reprezentații la TAMTAM Festival Brașov 2020

TAMTAM Festival Brașov ajunge în 2020 la cea de-a doua ediție. Evenimentul cu intrare liberă va avea loc între 11 și 12 septembrie în centrul vechi al orașului, la festival fiind confirmate nume consacrate, precum Compact, byron și Jazzy Jo.

Publicat

pe

TAMTAM Festival Brașov
TAMTAM Festival Brașov

Ediția specială din acest an a festivalului TAMTAM din Brașov își propune să susțină artiștii români și să reînvie arta în peisajul cultural din Brașov. Peste 70 de artiști vor susține mai mult de 30 de reprezentații acoperind cele cinci arte - muzica, teatrul, dansul, filmul și artele vizuale. Accesul la reprezentațiile artistice este gratuit, în limita locurilor disponibile, și cu respectarea măsurilor de siguranță pentru public, care se impun, în contextul actual.

TAMTAM Festival Brașov 2020 va aduce pe scenă exclusiv artiști din România, nume deja consacrate, precum Compact, byron cu MUSE Quartet, Jazzy Jo, Horia Mihail, Ionuț Bogdan Ștefănescu, Tango Trio Bucharest, dar și artiști aflați la început de drum, pentru a susține continuitatea actului cultural autohton.

Spiritul festivalului TAMTAM trăiește oriunde, oricând. Cei care nu vor putea ajunge fizic la eveniment, pot urmări concertele de la scena mare de pe Arena Colegiului Național ”Andrei Șaguna” accesând tamtam.live.

 "Prin aceste evenimente organizate aducem în Centrul Vechi al orașului un pic de „culoare” pentru sufletele oamenilor. Anul acesta artiștii vin exclusiv din România, tocmai în ideea de a sprijini scena culturală a țării. Așteptăm vizitatori din întreaga țară la Brașov, într-un demers menit să scoată emoțiile în stradă. TAMTAM este despre a ne bucura împreună de viața aceasta minunată", a declarat directorul artistic al festivalului, Ioan-Dragoș Dimitriu.

Informații de acces

Programul festivalului începe vineri și sâmbătă, de la ora 13:00, și se termină la ora 22:00, respectiv 23:00. Reprezentațiile vor avea loc pe stadionul Colegiului Național Andrei Șaguna (scena principală), la Bastionul Țesătorilor (teatru), la galeria KronArt (colțul muzicii clasice), în spațiul din fața Centrului Cultural Reduta, în Piața Brassai și pe terasele câtorva localuri de pe strada Republicii, unde își vor face apariția artiști solo și duete.

La scena mare de pe Arena Colegiului Național Andrei Șaguna va fi permis accesul a maximum 500 de persoane, conform normelor în vigoare de la ora actuală. Aici vor fi amplasate scaune la o distanța de 1,5 m unul față de celălalt.

La Galeria KronArt este permis accesul a 40-50 de persoane. Concertele de aici se vor desfășura cu geamurile deschise, astfel încât publicul să poată asculta și de afară.

La Bastionul Țesătorilor este permis accesul a 100 de persoane, în timp ce în Piața Brassai vor putea participa la eveniment maximum 200 de persoane.

Fiecare scenă va fi semnalizată și perimetrul acesteia delimitat, iar accesul se va realiza în sensuri diferite. La intrare, persoanele vor primi mască la cerere, dacă nu dispun de una, urmând apoi ca fiecare spectator să se dezinfecteze pe mâini cu soluții de igienizare, puse la dispoziție de organizatori. Tot procesul va fi supravegheat de 50 de voluntari și de reprezentanți ai autorităților locale, care se vor asigura de respectarea tuturor măsurilor de siguranță.

Inițiat în 2019, TAMTAM Festival și-a propus să promoveze orașul, arta și implicit comunitățile de artiști, în solidaritate cu toate instituțiile publice interne și internaționale. Rostul artei, cea fără de care lumea se golește de sensibilitate, este de a împărtăși emoție.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Povestea piesei "Cine ești tu, oare?" (Compact), cântată de Metallica în concertul de la București din 2026

În concertul din 13 mai de la Arena Națională, Metallica nu doar că a interpretat live unele dintre cele mai apreciate piese din discografia sa, dar s-a și aventurat împreună cu publicul într-o incursiune în muzica românească. Trupa a creat un moment special cu melodia "Cine ești tu, oare?", lansată de Compact (asociată cu Compact B) în 1991. Mai multe detalii despre acest fragment din istoria noastră muzicală găsești în articol.

Publicat

pe

Concert Metallica la București pe 13 mai 2026 │ FOTO: George Stanculeanu / InfoMusic.ro

Recentele turnee Metallica sunt marcate de o tradiție interculturală: de fiecare dată când concertează într-o țară nouă, formația încearcă să creeze un moment special pentru publicul local interpretând o piesă reprezentativă pentru scena muzicală respectivă. În 2019, de exemplu, când a concertat tot la Arena Națională, trupa a surprins audiența cu un cover după "De vei pleca" de la IRIS. Zilele trecute, în Grecia, la primul concert din etapa de anul acesta a turneului "M72", Metallica a reinterpretat popularul cântec "Zorba's Dance".

Românii au luat cu asalt poll-urile realizate în mediul online, încercând să ghicească ce melodie din repertoriul româneasc ar putea cânta Metallica la București. Printre cele mai populare sugestii s-au aflat "Ciocârlia", "Ciuleandra", "Made in Romania", "Dragostea din tei" sau "În umbra marelui urs". Alegerea formației americane i-a surprins, însă, pe spectatori.

Doi membri Metallica au reinterpretat piesa "Cine ești tu, oare?" a trupei Compact; reacția publicului a fost "controversată"

Chitaristul Kirk Hammett și basistul Robert Trujillo au devenit protagoniștii unui duet special, realizat pe fundalul "Cine ești tu, oare?", una dintre cele mai cunoscute balade ale trupei Compact.

Momentul a fost primit cu entuziasm de o parte dintre spectatorii care au recunoscut piesa, însă reacția generală a publicului nu a avut amploarea pe care astfel de momente o generează uneori în alte țări. Diferența de generații și faptul că mulți dintre spectatorii mai tineri nu sunt familiarizați cu repertoriul clasic al rockului românesc au făcut ca interpretarea să fie întâmpinată mai degrabă cu surpriză și curiozitate decât cu ovații uriașe venite din partea întregului stadion.

Totuși, alegerea piesei nu a fost întâmplătoare. "Cine ești tu, oare?" este una dintre melodiile-emblemă ale rockului românesc al începutului anilor '90 și unul dintre cele mai importante hituri din cariera Compact.

Cover Metallica - "Cine ești tu, oare?" în concertul de la București

Istoria piesei "Cine ești tu, oare?": lansare, recepție și un posibil plagiat

"Cine ești tu, oare?" este una dintre cele mai cunoscute balade rock românești și una dintre piesele definitorii pentru perioada de succes a trupei Compact. Melodia a fost lansată în 1991 și dă numele celui de-al treilea album al formației, apărut prin casa de discuri Migas Real Compact.

Piesa a fost compusă de Adrian Ordean, unul dintre membrii-cheie ai formației și principalul compozitor din acea perioadă. Versurile și atmosfera melodiei se înscriu în direcția romantică și melancolică adoptată de Compact la începutul anilor '90, perioadă în care vocea lui Leo Iorga a devenit strâns asociată cu identitatea sonoră a trupei.

Melodia a fost extrem de bine primită încă de la lansare, "Cine ești tu, oare?" devenind rapid una dintre piesele-emblemă ale formației și o prezență constantă în concertele Compact. De succes s-a bucurat și albumul "Cine ești tu, oare?", considerat de mulți fani drept unul dintre materialele esențiale din rockul românesc post-revoluționar. Discul include și alte piese devenite clasice, precum "Trenul pierdut", "Te visez mereu" sau "Să te gândești la mine".

De-a lungul timpului, sursele de inspirație ale melodiei s-au aflat sub semnul întrebării, existând discuții în comunitățile online și în rândul fanilor rock despre asemănările dintre "Cine ești tu, oare?" și piesa "Somebody Save Me" a formației Cinderella. Totuși, nu există o declarație oficială larg documentată din partea trupei Compact care să confirme explicit o influență directă sau un cover asumat.

Compact - Cine ești tu, oare?

Cinderella - Somebody Save Me

Mai multe despre trupa Compact

Compact este una dintre cele mai longevive și importante formații rock din România. A fost fondată în 1977 la Cluj-Napoca de către Teo Peter și Costi Cămărășan și a devenit cunoscută în anii '80 printr-un stil care combina hard rock-ul melodic cu baladele romantice. Primul album, "Fata din vis", a apărut în 1984 și a contribuit la popularizarea formației la nivel național.

De-a lungul decadelor, Compact a trecut prin numeroase schimbări de componență, cea mai notabilă fiind scindarea formației în două ramuri, cea de la Cluj (Compact C) concentrată în jurul vechiului lider Constantin Cămărășan, și cea din București (Compact B), cunoscută publicului ca și Compact, avându-l în centru pe Teo Peter. Trupa a cântat în deschiderea unor artiști internaționali precum Deep Purple, Scorpions, Nazareth sau Europe și a influențat generații întregi de muzicieni și ascultători din România.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Lista artiștilor confirmați la Nibiru, inclusiv la noile evenimente Rock Days și Stardust

Noi artiști au completat lineup-urile festivalurilor Retrograde, Galaxia și Nebula X. Pe lângă acestea, Nibiru va găzdui alte două evenimente: Rock Days și Stardust. Află detalii și descoperă artiștii confirmați în livestream-ul susținut de Selly pe 16 aprilie.

Publicat

pe

Nibiru Universe
Nibiru Universe │ FOTO: Captură Facebook

Fanii stilurilor pop, R&B, latino, EDM, techno, house, rock și, desigur, ai curentului nostalgia, au motive de bucurie. Trei dintre festivalurile de la Nibiru au noi nume în lineup, fiind anunțate și alte două evenimente - Rock Days și Stardust. La Rock Days, publicul va putea asculta legende ale muzicii rock românești, precum și artiști din noua generație, iar Stardust va aduce hituri și vibe-uri retro din afara țării.

 Noii artiști confirmați la festivalurile Nibiru

Retrograde Festival sau Festivalul Nostalgiei (28 - 30 august) - aici se vor auzi hiturile care au dominat MTV-ul, piesele pe care le știi pe de rost de 20 de ani, energia unei ere de aur a muzicii. Primii artiști confirmați au fost Timbaland, Busta Rhymes și Fat Joe.

Noile confirmări:

  • Eve
  • Ja Rule
  • Keri Hilson

Galaxia Festival (17 - 19 iulie) - un festival cu ritmuri latino, energie tropicală și nopți fierbinți pe malul Mării Negre. Primii artiști confirmați au fost Ozuna, Hugel și Nicky Jam.

Noile confirmări:

  • Clean Bandit
  • DJ Astro
  • DJ Faby
  • INNA

Nebula X Festival (24 - 26 iulie) - cel mai mare festival de muzică electronică de pe litoralul românesc. NEBULA X aduce EDM, techno și house la un nivel care rivalizează cu Ibiza și Mykonos.

Noile confirmări:

  • Mahony
  • Marco Corola
  • The Martinez Brothers

K-Pop Days (1 - 2 august) - două zile dedicate muzicii și culturii K-Pop, pentru prima dată la această scară în România. De la concerte live la experiențe imersive, Nibiru devine epicentrul comunității K-Pop din România. Un eveniment creat de fani, pentru fani.

Noile confirmări:

  • Nicio confirmare momentan.

Noi evenimente anunțate la Nibiru

Rock Days (7 - 8 august): Festivalul aduce la NIBIRU Arena două zile de rock românesc în toate formele lui: de la legende la nume care dau tonul generației noi. Un festival pentru cei care vor refrene pe care le știi pe de rost și energia unui public care cântă împreună de la primul acord.

Artiștii confirmați (în ordine alfabetică):

  • Bosquito
  • byron
  • Direcția 5
  • HVNDS
  • Irina Rimes
  • Iris
  • Jurjak
  • Killa Fonic
  • Lupii lui Calancea
  • Phoenix
  • Robin and The Backstabbers
  • Subcarpați
  • The Mono Jacks
  • The Motans
  • Vama
  • Vița de Vie
  • Zdob și Zdub

Stardust (15 august): Evenimentul aduce la NIBIRU Arena o noapte plină de hituri legendare și vibe-uri retro care au definit generații. De la eurodance la pop iconic, este o călătorie muzicală înapoi în timp, cu piese pe care le știi deja pe de rost.

Artiștii confirmați (în ordine alfabetică):

  • ATC
  • Corona
  • Eric Martin of Technotronic
  • Garcia
  • Haddaway
  • Mad Stuntman
  • Nana

Cine cântă pe Promenada Nibiru (acces gratuit)

Pe lângă aceste confirmări, Selly a dezvăluit în cadrul livestream-ului său și ce concerte vor avea loc pe promenada Nibiru, unde accesul este gratuit. De pe 16 iulie până pe 30 august vor cânta zilnic, pe Nibiru Center Stage, cei mai populari artiști din România. Lista îi include pe:

  • Inna, Smiley, Delia, Irina Rimes, Holy Molly, The Motans, Theo Rose, Antonia, Carla's Dreams, Alina Eremia, Florian Rus, EMAA, Rareș, Mario, Alex Velea, Ami, Andrei Bănuță, Minelli, Vescan, Puya, Lazy Ed.
Citește în continuare

Concerte & turnee

Vezi programul pe zile de la Electric Castle 2026

Organizatorii Electric Castle oferă publicului șansa de a-și planifica din timp experiența din vară și anunță programul pe zile al ediției din acest an. Află când vor urca pe scenă artiștii tăi preferați. 

Publicat

pe

Nothing But Thieves in concert la Electric Castle 2023 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Deși mai sunt aproape trei luni până la startul ediției din acest an, Electric Castle și-a surprins fanii anunțând deja programul pe zile, o mișcare care amplifică anticiparea pentru perioada 16-19 iulie, de pe domeniul castelului Banffy de lângă Cluj-Napoca. Printre cele mai sonore nume anunțate în lineup se numără The Cure, Twenty One Pilots, Teddy Swims, LP, Dogstar (trupa lui Keanu Reeves) sau Nothing But Thieves. Programul muzical este completat de o mulțime de artiști din afară, dar și de pe meleagurile noastre.

Electric Castle 2026 promite să creeze o experiență completă, ca în fiecare an: sute de show-uri pe cele 10 scene, de la concerte live pop sau rock, la set-uri ce te țin în mișcare până la primele ore ale dimineții, întâlniri cu oamenii ce formează comunitatea EC și activități ce ar putea umple o vacanță de săptămâni întregi.

Program pe zile Electric Castle 2026

Joi, 16 iulie

  • Kneecap
  • Balu Brigada
  • Sleaford Mods
  • Sullivan King
  • Solardo
  • SG Lewis
  • Kasablanca
  • Dub Pistols
  • Indo Warehouse
  • Congo Natty ft. Blackout JA
  • HVNDS
  • E-AN-NA
  • Mafalda
  • The Mono Jacks
  • Kitty Amor
  • Roseygold
  • Ko Shin Moon
  • Max Baby
  • Romantic Jurgen
  • Funkorporation

Vineri, 17 iulie

  • Twenty One Pilots
  • Teddy Swims
  • Mochakk
  • Skream & Benga
  • Subtronics
  • Kolsch
  • Nastia
  • Anna
  • House Of Protection
  • Layla Benitez
  • Mind Enterprises
  • Irina Rimes
  • Bosquito
  • Acid Pauli
  • Quantic DJ Set
  • Gia Fu
  • Pacifica
  • Themba
  • Sainte Vie
  • Lagartijeando
  • Implant Pentru Refuz
  • Tania Turtureanu
  • Ivan & The Parazol
  • Level Up
  • SGT Pokes
  • Soraya
  • Skyla Tylaa
  • Betty Bunny
  • Gans
  • Koikoi
  • Honeyglaze
  • Armand Popa
  • Ana Coman

Sâmbătă, 18 iulie

  • Chase & Status DJ Set
  • LP
  • Nothing But Thieves
  • Yung Lean & Bladee
  • Deep Dish
  • Maverick Sabre
  • Archive
  • Jax Jones
  • Aaron Hibell
  • Kilimanjaro
  • Denis Sulta
  • Satori
  • Swimming Paul
  • Frost Children (DJ Set)
  • Egyptian Lover
  • The Motans
  • Taraphonics
  • Priku
  • Kid Kapichi
  • DJ Marky
  • Pola & Bryson
  • MC GQ
  • Rosa Pistola
  • Luna Amară
  • Underwaves
  • byron
  • Souleance
  • Eclair Fifi
  • Sunnan
  • La Securite
  • Nidal
  • Nuanțe
  • On The Block

Duminică, 19 iulie

  • The Cure
  • Wet Leg
  • Dogstar
  • Oddisee & Good Compny
  • Vița de Vie
  • Deer Jade
  • Gerd Janson
  • Ogazon B2B Ryan Elliot
  • Acid Arab DJ Set
  • Gojnea 76
  • Just Mustard
  • Eliza Rose
  • Baron
  • Mechatok
  • Yin Yin
  • Trinix
  • om la lună
  • Celelalte Cuvinte
  • Robin and the Backstabbers
  • Ora de Punk
  • Anais Vacariu

*miercuri, 15 iulie - Camping party: Wilkinson și Partiboi69

 

Citește în continuare

Trending