Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Jared Leto îl va interpreta pe Andy Warhol într-o viitoare peliculă cinematografică

Vestea a fost confirmată de Leto pe paginile sale de socializare. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Andy Warhol / Jared Leto
Andy Warhol / Jared Leto

Nu greșiți dacă vă este cunoscută alăturarea Jared Leto - Andy Warhol. În 2016, numele lui Leto apărea în cadrul unui film biografic ce avea ca subiect viața și cariera lui Warhol. Acea peliculă ar fi fost produsă de Leto împreună cu Michael De Luca, cu un scenariu scris de Terence Winter ("The Wolf of Wall Street", "Boardwalk Empire") și ar fi avut la bază cartea lui Victor Bockris, "Warhol: The Biography".

Momentan nu se știe dacă proiectul despre care a vorbit Jared Leto pe site-urile de socializare este același cu cel care ar fi trebuit să ia naștere în 2016 sau este vorba de o nouă producție. Cert este că fanii lui Leto vor avea o nouă ocazie de a-l vedea pe marile ecrane, în ipostaza de actor.

"Da, e adevărat, o să îl interpretez pe Andy Warhol într-un viitor film. Sunt atât de recunoscător și încântat de această oportunitate", a scris Jared Leto, comemorându-i geniul cu ocazia zilei de naștere a lui Warhol (6 august).

Andy Warhol, născut Andrew Warhola, a fost un grafician, fotograf, pictor și realizator de filme american, personalitate a curentului Pop Art. Warhol a cunoscut succesul în anii '60, prin imagini ca "Campbell's Soup" sau "Eight Elvises", ce ilustrează aplecarea sa artistică pentru cultul celebrității, reclamă și consumerism. "The Factory", studioul său din New York, a devenit cunoscut nu doar datorită operelor de artă ale lui Warhol, dar și din prisma celebrităților, intelectualilor și membrilor importanți ai societății ce i-au trecut pragul.

Domeniul artistic în care Warhol a activat a fost unul extins, incluzând, de asemenea, muzica și filmul. El a colaborat cu The Velvet Underground, The Rolling Stones, Aretha Franklin și John Cale.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Muzică și film

Jared Leto, de nerecunoscut ca Skeletor în noul trailer "Masters of the Universe"

Au fost lansate noi secvențe din filmul "Masters of the Universe", dezvăluidu-le fanilor primele imagini cu una dintre cele mai așteptate interpretări: Jared Leto în rolul emblematicului Skeletor.

Publicat

pe

Jared Leto ca Skeletor în "Masters of the Universe"
Jared Leto ca Skeletor în "Masters of the Universe" │ FOTO: captură YouTube

Noul film, produs de Amazon MGM Studios, își propune să reinventeze povestea clasică din "Masters of the Universe", combinând elemente fantasy, acțiune și o abordare vizuală spectaculoasă. Nicholas Galitzine intră în rolul lui He-Man, alias Adam, prințul planetei Eternia, care se întoarce acasă din exilul de pe Pământ pentru a-și elibera regatul de Skeletor.

Noul trailer îl prezintă pe acesta încearcând să găsească aliați pentru a-l înlătura de la putere pe antagonistul Skeletor. Reușește să găsească The Sword of Power, o armă fermecată care îl transformă în supereroul He-Man, iar lupta pare gata să pornească. În ciuda aparenței periculoase a protagonistului, Skeletor nu se lasă intimidat și îl provoacă pe He-Man cu replica: "Poate că ai puterea, dar ți-e prea frică să o folosești."

Transformarea lui Jared Leto pentru Skeletor este una radicală, actorul fiind de nerecunoscut sub machiajul și efectele vizuale care dau viață personajului negativ din universul He-Man. Designul său păstrează însă elementele clasice din versiunea animată (craniul distinctiv și aura întunecată), dar adaugă o estetică modernă și realistă. O diferență se simte și la nivelul vocii, Leto părând să opteze pentru un accent britanic și un ton grav.

"Masters of the Universe" este regizat de Travis Knight, pe baza unui scenariu scris de Chris Butler, Aaron și Adam Nee și David Callaham. Inspirat de franciza media "Masters of the Universe" de la Mattel, viitorul film marchează cea de-a doua adaptare cinematografică live-action după filmul cu același nume din 1987. În afară de Leto și Galitzine, distribuția este completată de Camila Mendes, Alison Brie, James Purefoy, Morena Baccarin, Jóhannes Haukur Johannesson, Charlotte Riley, Kristen Wiig și Idris Elba. Pelicula ajunge în cinematografe pe 5 iunie 2026.

TRAILER "Masters of the Universe":

Citește în continuare

Trending