Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

CEO-ul Spotify: "Nu poți crede că e destul să înregistrezi muzică o dată la 3 sau 4 ani"

Industria muzicală s-a schimbat foarte mult, crede CEO-ul Spotify, Daniel Ek, iar succesul nu mai este garantat nici măcar pentru un nume cu rezonanță. Din perspectiva sa, artiștii ar trebui să fie conștienți că relația cu fanii trebuie întreținută constant, iar asta nu se poate întâmpla când lansezi muzică o dată la 3 sau 4 ani.

Publicat

pe

Daniel Ek, CEO și fondatorul Spotify
Daniel Ek, CEO și fondatorul Spotify

Fondată la finele anilor 2000, compania suedeză Spotify a căpătat o reputație destul de proastă în rândul artiștilor, acest lucru datorându-se, în mare parte, procentului redus din vânzări care îi revine unui autor de conținut atunci când acceptă să-și urce muzica pe această platformă de streaming. Potrivit unui articol recent, un label indie a obținut prin parteneriatul cu Spotify infima sumă de 0,00348 dolari pe stream.

În apărarea sa, CEO-ul Spotify a prezentat recent propria sa perspectivă asupra modului în care funcționează streaming-ul, blamând mai curând artiștii. Într-un interviu pentru MusicAlly, Daniel Ek a indicat faptul că cei care vor să aibă succes, trebuie să producă mai mult și mai des, pentru că obiceiurile de consum s-au schimbat. Cei care au avut succes în trecut, nu vor avea, neapărat, succes și în viitor. Totul depinde de cât de repede se adaptează la noile trenduri și cerințe.

"Artiștii contemporani care au succes realizează că totul e conectat la a crea o legătură strânsă și constantă cu fanii lor"

"Există aici o eroare narativă, combinată cu faptul că, evident, unii artiști care au avut succes în trecut, s-ar putea să nu se descurce la fel de bine în scenariul viitor al industriei, în care nu poți să înregistrezi muzică o dată la trei sau patru ani și să te gândești că asta va fi de ajuns.

Artiștii contemporani care au succes realizează că totul e conectat la a crea o legătură strânsă și constantă cu fanii lor. Este despre a te implica, despre povestea care se creează în jurul unui album și despre a menține un dialog continuu cu fanii tăi", a declarat CEO-ul Spotify.

"Cei care nu se descurcă pe platformele de streaming sunt predominant oameni care vor să lanseze muzică așa cum se făcea în trecut"

Fără a se feri să arate cu degetul, acesta a indicat că artiștii inadaptați sunt cei care plătesc prețul eșecului, distrăgând atenția de la felul în care platformele de streaming remunerează artiștii.

"Simt că, de fapt, cei care nu se descurcă pe platformele de streaming sunt predominant oameni care vor să lanseze muzică așa cum se făcea în trecut."

Valoarea companiei Spotify a fost estimată recent la impresionanta sumă de 4 miliarde de dolari. Recent, paltforma a făcut un pas uriaş în duelul cu YouTube, odată cu lansarea de podcasturi video.

Comentează

Trending