Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

UNTOLD 2020 se ţine pe YouTube; Iată ce puteţi urmări începând de pe 30 iulie

Chiar dacă pandemia Covid-19 a stricat planurile tuturor pasionaţilor de muzică din acest an, prin anularea de festivaluri şi concerte, povestea UNTOLD merge mai departe... online. Organizatorii au pregătit un eveniment care va fi difuzat online pe parcursul a 4 zile, între 30 iulie şi 2 august 2020. Ce veţi putea viziona aflaţi din articol.

Publicat

pe

UNTOLD 2020 online Sparks of Magic
UNTOLD 2020 online Sparks of Magic │ FOTO: UNTOLD

Vă reamintim că UNTOLD 2020 a fost reprogramat în 2021, iar cumpărătorii de bilete pot schimba abonamentele sau biletele din acest an în abonamente sau bilete ANYTIME, valabile timp de 3 ediţii. Potrivit organizatorilor, 95% dintre fanii festivalurilor au folosit această opțiune. Recent am aflat şi că absolvenţii de BAC cu nota 10 pot merge gratuit la una din viitoarele ediţii UNTOLD, iar absolvenţii cu orice notă primesc un voucher de 20 de euro.

Revenind la show-ul online, acesta nu reprezintă chiar o premieră. Pe 1 mai UNTOLD şi PRO TV au adus unii dintre cei mai mari DJ din lume la televizor, prin show-ul "Overnight". Acum vom avea o transmisiune mai amplă, pe parcursul a 4 zile: 30 iulie, 31 iulie, 1 august, 2 august 2020. La acele date ar fi trebuit să aibă loc festivalul UNTOLD 2020 de la Cluj-Napoca, dar pandemia a dat totul peste cap. Organizatorii ne vor oferi în schimb un maraton de momente speciale nedifuzate până acum de la cele 5 ediţii UNTOLD.

Vom vedea momente din culise, interviuri, reprezentaţii unice ale unor artişti ca Afrojack, Armin Van Buuren, Hardwell, Timy Trumpet, Don Diablo sau Scooter. Clipurile vor fi difuzate prin streaming pe YouTube pe parcursul celor 4 zile.

Iată ce au declarat organizatorii UNTOLD:

Este experiența unică, plină de magie, pe care o așteaptă, în fiecare an, sute de mii de fani din întreaga lume. Și în acest an, organizatorii UNTOLD își doresc să le ofere fanilor momente inedite și să îi aducă împreună, chiar dacă în mediul virtual, cu cei mai buni artiști care au urcat în ultimii cinci ani pe scena principală a festivalului.

Cele mai intense experiențe și cele mai frumoase povești, trăite și scrise împreună, în ultimii 5 ani la UNTOLD vor fi celebrate în perioada festivalului - 30 iulie - 2 august 2020. În acest an, cele 4 nopți pline de magie se vor petrece în mediul virtual, unde fanii vor simți din nou spiritul de festival și vor putea dansa împreună pe vibrația speranței, a prieteniei și a dragostei.

Veţi putea viziona primul concert al lui Armin Van Buuren de la UNTOLD în 2015, care nu a mai fost difuzat până acum. De asemenea, este pregătită pentru difuzare şi reprezentaţia lui Hardwell, una dintre ultimele înainte de retragerea sa. Veţi putea viziona şi momente speciale ale unor artişti ca Danny Avila, Fedde le Grand, Galantis, Subcarpaţi şi mulţi alţii.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri joi, 9 septembrie 2021

UNTOLD Festival 2021

Loc
Cluj Arena
Comentează

Concerte & turnee

Program SAGA Festival 2024: în ce zile vor cânta headlinerii evenimentului?

Au mai rămas câteva zile până la cea de-a patra ediție a festivalului SAGA, ce va avea loc la Romaero în perioada 5-7 iulie. Toți iubitorii de muzică vor avea ocazia să asculte peste 150 de cântăreți, mulți dintre ei concertând pentru prima oară în România. Te invităm să afli când vor urca pe scenă artiștii tăi preferați.

Publicat

pe

SAGA Festival 2023
SAGA Festival 2023 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Nicki Minaj va concerta pentru prima oară în România și va fi cap de afiș la SAGA Festival. Artista marchează o premieră în Europa de Est, adăugând România pe lista țărilor în care va cânta în cadrul turneului "Pink Friday 2 World Tour".

Alte premiere naționale la SAGA Festival 2024

Cântărețul și compozitorul israelian Dennis Lloyd, care a cucerit topurile cu piesa "Nevermind" din 2016 vine, de asemenea, pentru prima dată în România, pe scena SAGA 2024.

Nico Moreno, producătorul și DJ-ul de techno industrial în vârstă de 24 de ani, va ajunge și el pentru prima dată în țara noastră.

Pe scena SAGA vor urca și artiști care au fost prezenți la edițiile din anii trecuți, precum Armin van Buuren, Loreen, ARTBAT, James Hype, Indira sau Deborah de Luca.

Artiști români la SAGA Festival

România va fi reprezentată pe scena SAGA de anul acesta de artiști consacrați ca Smiley, Paraziții, Subcarpați, Mihail sau The Motans.

Program SAGA Festival 2024:

Vineri, 5 iulie

Mainstage

  • 18:00 - 18:55 - Manuel Riva
  • 19:00 - 20:00 - Smiley
  • 20:15 - 21:15 - Subcarpați
  • 21:30 - 22:15 - Loreen
  • 22:30 - 23:30 - Rita Ora
  • 23:45 - 23:55 - Saga Show
  • 23:55 - 01:10 - Sickick
  • 01:10 - 01:20 - Saga Drone Show
  • 01:20 - 02:30 - Hardwell
  • 02:35 - 04:00 - Will Sparks

Techno Stage

  • 22:00 - 23:30 - Pascal Jr.
  • 23:30 - 01:00 - Ida Engberg
  • 01:00 - 02:30 - Mau P
  • 02:30 - 05:30 - Deborah De Luca
  • 05:30 - 07:00 - I Hate Models

Urban Stage

  • 17:00 - 18:30 - Deejay Lovin
  • 18:30 - 20:00 - ZO
  • 20:00 - 20:45 - Marko Glass & BVCOVIA
  • 20:45 - 21:15 - Deejay Lovin
  • 21:15 - 22:00 - Vescan
  • 22:00 - 22:30 - Deejay Lovin
  • 22:30 - 23:30 - Șatra B.E.N.Z.
  • 23:30 - 00:00 - Deejay Lovin
  • 00:00 - 01:00 - Oscar
  • 01:00 - 01:30 - Deejay Lovin
  • 01:30 - 02:15 - IAN
  • 02:15 - 04:00 - Bad & Boujee

House Stage

  • 18:30 - 20:00 - Dobrikan
  • 20:00 - 21:30 - Baggi
  • 21:30 - 23:00 - Brad Brunner
  • 23:00 - 02:00 - Loco Dice
  • 02:00 - 04:00 - Syreeta

Bus Stage

  • 17:00 - 17:45 - ODC
  • 17:45 - 18:30 - Luka
  • 18:30 - 19:15 - Lxcian
  • 20:00 - 20:45 - Addi
  • 20:45 - 21:30 - Dulka
  • 21:30 - 22:15 - Anirii Vanilli
  • 22:15 - 23:00 - CIO:CIU
  • 23:00 - 23:45 - Just Eddie
  • 23:45 - 00:30 - Christian Thomson
  • 00:30 - 01:30 - Hutson
  • 01:30 - 02:30 - Hreez
  • 02:30 - 03:15 - Eric CRB
  • 03:15 - 04:00 - DJ Andrew
  • 00:40 - 04:45 - Dwarf

Plane Stage

  • Secret Line-up

Sâmbătă, 6 iulie

Mainstage

  • 17:30 - 18:45 - Sllash & Doppe
  • 19:00 - 20:00 - Mihail
  • 20:30 - 21:30 - The Motans
  • 22:00 - 23:00 - Raye
  • 23:20 - 23:30 - Saga Show
  • 23:30 - 01:00 - Claptone
  • 01:00 - 01.10 - Saga Drone Show
  • 01:10 - 02:40 - James Hype

Techno Stage

  • 22:00 - 23:00 - Adin
  • 23:00 - 01:00 - Miss Monique
  • 01:00 - 03:30 - Artbat
  • 03:30 - 05:00 - Patrick Mason
  • 05:00 - 07:00 - Indira Paganotto

Urban Stage

  • 17:00 - 18:00 - ZO
  • 18:00 - 19:30 - Aqquanox
  • 19:30 - 20:00 - Deejay Lovin
  • 20:00 - 20:45 - IDK
  • 20:45 - 21:15 - Deejay Lovin
  • 21:15 - 21:45 - Killa Fonic
  • 21:45 - 22:00 - Deejay Lovin
  • 22:00 - 22:20 - Dan Gerosu
  • 22:20 - 22:40 - Alan
  • 22:40 - 23:10 - Deejay Lovin
  • 23:10 - 00:10 - Paraziții
  • 00:10 - 01:10 - FC DNB
  • 01:10 - 03:10 - Emergency Meeting

House Stage

  • 17:00 - 18:30 - Kiddo
  • 18:30 - 20:00 - Rhem
  • 20:00 - 22:00 - Jaden Bojsen
  • 22:00 - 00:00 - Hitty
  • 00:00 - 02:00 - LP Giobbi
  • 02:00 - 04:00 - Wade

Bus Stage

  • 17:00 - 17:45 - Marik
  • 17:45 - 18:30 - K-Line
  • 18:30 - 19:15 - S.T.O.I.K.A.
  • 19:15 - 20:00 - Anra
  • 20:00 - 20:45 - Mykex
  • 20:45 - 21:30 - Mowgli
  • 21:30 - 22:15 - Natia
  • 22:15 - 23:00 - Claudiu Bordeianu
  • 23:00 - 23:45 - Saw C
  • 23:45 - 00:30 - Adyaan
  • 00:30 - 01:30 - Another DJ B2B Anton
  • 01:30 - 02:30 - Bakov
  • 02:30 - 03:15 - Melku
  • 03:15 - 04:00 - Botea și Alex Doman
  • 04:00 - 04:45 - Cosmin Richea

Plane Stage

  • Secret Line-up

Duminică, 7 iulie

Mainstage

  • 18:00 - 19:00 - Satoshi
  • 20:15 - 21:15 - Dennis Lloyd
  • 23:00 - 23:10 - Saga Show
  • 23:10 - 00:30 - Nicki Minaj
  • 00:30 - 00:35 - Saga Drone Show
  • 01:10 - 02:40 - Armin Van Buuren
  • 03:00 - 04:00 - Sub Zero Project

Techno Stage

  • 22:00 - 23:00 - Optick
  • 23:00 - 01:00 - Mahony
  • 01:00 - 03:00 - Paco Osuna
  • 03:00 - 04:30 - Nico Moreno
  • 04:30 - 06:00 - Dyen

Urban Stage

  • 17:00 - 18:30 - Deejay Lovin
  • 18:30 - 20:30 - ZO
  • 20:30 - 21:15 - Amuly & Ruby
  • 21:15 - 21:30 - Ruby
  • 21:30 - 22:15 - Azteca
  • 22:15 - 22:30 - Deejay Lovin
  • 22:30 - 23:15 - Rava
  • 23:15 - 00:45 - Brokn & Exposure
  • 00:45 - 01:45 - Nane & Ruby
  • 01:45 - 02:00 - Deejay Lovin
  • 02:00 - 03:00 - MGL

House Stage

  • 17:00 - 18:30 - Dumad B2B BIGP
  • 18:30 - 20:00 - Afgo & Lemon
  • 20:00 - 21:30 - Avalan Rokston
  • 21:30 - 23:00 - Fred Lenix
  • 23:00 - 01:00 - 8KAYS
  • 01:00 - 04:00 - Mind Against

Bus Stage

  • 17:00 - 17:45 - Crisko
  • 17:45 - 18:30 - Răzvan Moldovan
  • 18:30 - 19:15 - Drew Helyan
  • 19:15 - 20:00 - E.D.NA
  • 20:00 - 20:45 - Hadriani
  • 20:45 - 21:30 - Adriax
  • 21:30 - 22:15 - Cristian Rujoi
  • 22:15 - 23:00 - Mixah
  • 23:00 - 23:45 - Reman
  • 23:45 - 00:30 - Skyshot
  • 00:30 - 01:30 - Aruxia
  • 01:30 - 02:30 - Borkaus
  • 02:30 - 03:15 - Zenth
  • 03:15 - 04:00 - Paura
  • 00:40 - 04:45 - John Kroon

Plane Stage

  • Secret Line-up
Citește în continuare

Concerte & turnee

Rita Ora și Hardwell au fost confirmați la SAGA Festival 2024

Cea de-a patra ediție SAGA Festival a anunțat prezența superstarului olandez Hardwell și a cântăreței albaneze Rita Ora în lineup-ul ediției din 2024. Te invităm să afli mai multe despre cei doi artiști.

Publicat

pe

Rita Ora la SAGA Festival 2024
Rita Ora la SAGA Festival 2024 │ FOTO: SAGA Festival / ALDA

Rita Ora și Hardwell vin în completarea artiștilor mari deja anunțați - Nicki Minaj, Armin van Buuren, Tyla, Raye, James Hype sau Deborah de Luca.

Hardwell, cunoscut pentru hiturile sale care au cucerit topurile muzicale și pentru show-urile live pline de energie, va aduce la SAGA cele mai recente producții și remixuri, garantând o experiență de neuitat.

Rita Ora, cu vocea sa inconfundabilă și prezența scenică magnetică, va interpreta cele mai iubite melodii, precum și piese de pe noul său album.

"Suntem extrem de încântați să avem doi artiști de talie mondială pe scena noastră. Prezența lui Hardwell și Rita Ora la SAGA Festival 2024 este încă o dovadă a faptului că SAGA a ajuns în topul festivalurilor din România, și echipa noastră lucrează neîncetat pentru a oferi publicului cele mai memorabile experiențe muzicale, a declarat Allan Hardenberg, CEO SAGA Festival și ALDA România

Pe lângă artiștii de muzică live aflați pentru prima dată în România, SAGA aduce anul acesta și un lineup impresionat de muzică electronică și techno. De la Armin Van Buuren, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, până la Deborah de Luca, Nico Moreno, James Hype și mulți alții.

Prețuri bilete SAGA Festival 2024:

  • Biletele de acces se găsesc online, la prețuri ce pornesc de la 200 lei (+taxe). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Concerte & turnee

Maluma, Bebe Rexha, Nick Carter (Backstreet Boys) vin la Neversea 2024

Ediția din acest an a festivalului Neversea promite să fie una de neratat. Organizatorii au anunțat primul val de artiști, printre aceștia numărându-se Maluma, Bebe Rexha, Nick Carter de la Backstreet Boys, G-Eazy, Salvatore Ganacci și mulți alții. Te invităm să afli mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Bebe Rexha / Maluma
Bebe Rexha / Maluma │ FOTO: Alex Vlad / Ionuț Paraschiv

Maluma, cântărețul columbian de reggaeton și latino-pop, ale cărui hituri de top și colaborări cu artiști precum Shakira, Jennifer Lopez, The Weeknd, J Balvin, Ricky Martin și Madonna l-au propulsat către faima internațională, urcă pentru prima dată pe scena festivalului Neversea. Cunoscut pentru vocea "caliente" și prezența pe scenă, Maluma a primit multiple nominalizări și premii Latin Grammy. Albume precum "F.A.M.E." și "11:11" s-au bucurat de un succes internațional, în timp ce turneele sale mondiale sunt sold-out.

Nick Carter de la Backstreet Boys vine în premieră în România și va urca pe scena Neversea pentru un show memorabil. Și-a început cariera la vârsta de doar 12 ani și a devenit rapid un superstar pop internațional, fiind cel mai tânăr membru al emblematicei trupe Backstreet Boys. Hituri precum "Everybody", "As Long As You Love Me", "I Want It That Way", "Shape Of my Heart", "Larger Than Life" au făcut înconjurul lumii și l-au transformat într-unul dintre cei mai relevanți artiști. Călătoria sa în industria divertismentului s-a extins mult dincolo de arenele sold-out și include o gamă diversă de proiecte în televiziune, film și filantropie.

Bebe Rexha este una dintre cele mai mai apreciate voci din industria muzicală. Colaborarea cu David Guetta pentru melodia "I’m Good (Blue)" i-a adus o nominalizare Grammy și un trofeu la MTV EMA la categoria "Best Collaboration". Bebe a fost recunoscută pentru contribuția adusă uneia dintre cele mai cunoscute piese ale lui Eminem, "The Monster". După această perioadă au apărut și colaborările de succes cu Nicki Minaj, Afrojack, cu G-Eazy pentru "Me, Myself and I" sau cu Martin Garrix  pentru "In The Name of Love".

Apropo de G-Eazy, rapperul revine în România cu un nou show energic. Artistul american îşi descrie stilul muzical ca fiind o combinaţie între cultura anilor '50 şi sound-ul rap-ului contemporan și este cunoscut pentru hituri precum "Me, Myself & I" și "No Limit", a colaborat cu artiști precum Snoop Dogg, Halsey, Coi Leray, Demi Lovato, A$ap Rocky, Cardi B, Chris Brown și Bebe Rexha.

Mahmut Orhan a devenit cunoscut pentru abilitatea sa de a îmbina elemente de house şi deep house, cu influențe orientale, creând astfel un sunet distinctiv. A colaborat cu numeroşi artişti de top şi şi-a consolidat reputaţia ca un inovator al genului său. În 2017, a lansat un remix pentru tema "Game of Thrones" şi hit-ul "Save Me" în colaborare cu Eneli. Abilitatea sa excepţională de a crea producţii pline de energie i-a adus un succes imens pe TikTok, în special cu versiunea remix a piesei "Just Get Your...and Go" de la Roger Sanchez.

Ce artiști mai urcă pe Mainstage-ul Neversea 2024

La Mainstage, pe lângă artiștii menționați anterior, publicul se va întâlni și cu Steve Aoki, Salvatore Ganacci, Don Diablo, Alok, Tujamo, Gordo și Sofi Tukker.

Anul acesta, fanii Neversea se vor putea bucura de muzica artiștilor lor preferați la cele patru scene din festival: Mainstage, The Ark, Daydreaming și Oasis Carnaval.

La The Ark, primele nume anunțate sunt DubFx & Woodnote, Netsky și Wilkinson. La DayDreaming, Jan Blomqvist, Sara Bluma, Sébastien Léger, Shimza și Vintage Culture sunt doar câteva dintre numele cu care fanii vor petrece patru răsărituri și apusuri de neuitat. În următoarele săptămâni, vor fi anunțați și alți artiști care vor completa lineup-ul celei de-a șasea ediții Neversea.

Noutăți la Neversea 2024

Începând cu acest an, Neversea își asumă misiunea de a crește procentul de femei artiste din festival. De asemenea, anul acesta, în fiecare zi, la fiecare scenă, va fi câte o artistă inclusă în lineup.

De asemenea, banii strânși în urma donațiilor pe care le vor face fanii Neversea în timpul festivalului către Spitale Publice din Bani Privați vor susține construcția celei mai mari Clinici de Psihiatrie Pediatrică, în cadrul Spitalului Clinic Prof. Dr. Alexandru Obregia din București, unde sunt ajutați copii din toate colțurile țării.

Prețuri bilete Neversea 2024:

Cei care nu și-au achiziționat încă un abonament pentru cea de-a șasea ediție a festivalului Neversea o pot face online, la prețuri începând de la 79 de euro + taxe pentru General Access 4 days și VIP 4 days de la 199 de euro + taxe. De luni, 13 mai, prețurile abonamentelor vor crește, așadar, mai sunt câteva zile în care fanii pot beneficia de prețuri speciale.

Citește în continuare

Trending