Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Concertul Slipknot de la Bucureşti se reprogramează în iulie 2021

Continuă reprogramările de concerte din 2020 în 2021 şi unul dintre cele mai importante este cel Slipknot de la Romexpo. Organizatorul Metalhead a intrat în contact cu trupa şi a stabilit perioada în care se va desfăşura evenimentul anul viitor. E vorba despre finalul lunii iulie, iar locul rămâne acelaşi, Romexpo. Avem detalii şi o declaraţie de la organizator în articol.

Publicat

pe

Concert Slipknot iulie 2021 poster
Concert Slipknot iulie 2021 poster

Vestea despre concertul Slipknot de la Bucureşti făcea furoare în luna ianuarie a acestui an. Oprirea din România făcea parte din turneul "We Are Not Your Kind", menit să promoveze albumul cu acelaşi nume lansat în 2019. Slipknot trebuia să cânte la Bucureşti pe 27 iulie în cadrul Metalhead Meeting 2020.

Din cauza pandemiei de Coronavirus, trupa a fost nevoită să îşi anuleze întregul turneu european şi implicit şi concertul din România. În mai a venit această veste şi tot atunci am aflat că fanii vor primi banii plătiţi pe bilete sub formă de vouchere valabile la orice show organizat de Metalhead sau BestMusic din 2020 sau 2021.

Pe 24 iulie 2020 Metalhead a revenit cu informaţii despre concertul Slipknot de la Bucureşti, aşa cum a promis. Deocamdată data reprogramării este finalul lunii iulie 2021, fără o zi clară. Iată declaraţia completă Metalhead de pe pagina de Facebook a evenimentului:

Tocmai am primit o veste bună din partea trupei: concertul SLIPKNOT de anul acesta de la Bucureşti se REPROGRAMEAZĂ în 2021, în a doua parte a lunii iulie, tot la Romexpo.

Vom reveni în curând cu noua dată când trupa va anunţa tot turneul mondial. Data este deja stabilită dar urmează a fi anunţată alături de toate datele din turneu. Deşi iniţial trupa a anulat toate evenimentele, Slipknot şi-au reprogramat (aproape) tot turneul "We are not your kind" după o muncă titanică de câteva luni. Din fericire am reuşit să obţinem o dată nouă şi pentru România.

Vă rugăm citiţi cu atenţie cele de mai jos, sunt informaţii utile.

DACĂ AI LUAT DEJA BILET ACESTA RĂMÂNE VALABIL

Biletele cumpărate rămân valabile pentru noua dată şi vă aşteptam cu drag la concert anul viitor! Dacă aţi cumpărat deja bilet, nu trebuie să faceţi nimic special. Veniţi cu biletul în 2021 la concert, acesta îşi păstrează automat valabilitatea.

DACĂ AI CERUT VOUCHER DEJA

Dacă aţi făcut deja o cerere de VOUCHER conform OUG 70 din 14 mai 2020, CEREA A FOST ANULATĂ AUTOMAT de iabilet.ro iar voi nu trebuie să faceţi nimic în acest sens. Biletul tău rămâne valabil.

DACĂ TOTUŞI VREI VOUCHER

Dacă doriţi să faceţi o nouă cerere de voucher şi să nu vă păstraţi biletul o puteţi face pe iabilet.ro/retur conform termenilor din OUG 70 DUPĂ ce anunţăm nouă dată a showului, nu acum.

Vă mulţumim pentru înţelegerea de care aţi dat dovadă în această perioadă şi ne bazăm pe suportul vostru în continuare. Industria trece prin momente grele dar le vom depăşi împreună şi ne vom reveni cu toţii mai puternici. Vă mulţumim că ne sunteţi alături de 16 ani şi vă asigurăm că vom continua ceea ce facem încercând să vă aducem trupe mari, de calibru dar şi multe nume underground în premieră (sau nu) în România.

Slipknot şi-a amânat pe rând pe parcursul acestui an atât opririle din cadrul festivalului Knotfest, cât şi concerte din Asia, Europa şi America de Nord. Pentru evenimentul care trebuia să aibă loc în această lună fuseseră puse în vânzare 10.000 de bilete, iar preţurile porneau de la aproximativ 230 de lei.

Acum puteţi păstra biletul cumpărat pentru la anul sau solicita un voucher în loc de bilet pentru a îl folosi la alt eveniment, dar doar după ce se anunţă dată finală a show-ului.

Slipknot a lansat un documentar numit "Unmasked All Out Life" în aprilie, disponibil gratuit online. Solistul Corey Taylor ar fi terminat de înregistrat primul album solo între timp şi va lansa săptămâna viitoare o piesă, după cum a declarat recent.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Albume noi

Slipknot anunţă data de lansare a albumului pierdut de 20 de ani

Slipknot a confirmat lansarea completă în format fizic pentru misteriosul și experimentalul proiect „Look Outside Your Window”, un album despre care s-a vorbit ani la rând, dar care a rămas blocat ca zvonuri, amânări și promisiuni încă din 2019. Materialul a ajuns inițial într-un tiraj extrem de limitat de Record Store Day în aprilie 2026, iar acum va primi o distribuție mai largă începând cu 12 iunie.

Publicat

pe

Coperta album Slipknot Look Outside Your WIndow
Coperta album Slipknot Look Outside Your WIndow

Albumul va fi disponibil în mai multe variante de vinil colecționabil, inclusiv ediții blue transparent leaf-filled limitate la 250 de copii, clear purple limitate la 500 și bubblegum LP limitate la 1000 de exemplare. Vor exista și ediții silver nugget, golden pearl, un eco black standard, plus o variantă CD digipak. În total, doar 2.300 de copii vor exista pentru anumite ediții speciale, ceea ce transformă proiectul într-un obiect de colecție pentru fanii trupei.

„Look Outside Your Window” are o istorie aparte în catalogul Slipknot. Muzica a fost compusă și înregistrată în 2008, în paralel cu sesiunile pentru albumul „All Hope Is Gone”, însă membrii implicați – Corey Taylor, Shawn Crahan, Sid Wilson și Jim Root – au decis că materialul nu seamănă deloc cu ceea ce reprezenta Slipknot în acel moment. În locul agresivității clasice, proiectul merge într-o direcție atmosferică și experimentală, cu influențe pe care fanii le-au comparat deja cu Radiohead sau Pink Floyd.

Trupa a explicat că piesele au fost create „fără reguli”, într-o casă izolată de la fermă, noaptea târziu, folosind inclusiv sunete abstracte, loop-uri de tobe, orgă, zgomote ambientale și chiar mostre cu broaște sau greieri. Atmosfera necunoscutului a devenit practic conceptul central al albumului.

În 2024, Clown declara că este fericit că proiectul vede în sfârșit lumina zilei și că nu este „o chestie de hype”, ci o colecție sinceră de experimente muzicale realizate în afara limitelor Slipknot. La începutul lui 2026, acesta avertiza deja fanii că albumul „nu seamănă deloc cu Slipknot”.

Materialul vine într-o perioadă în care trupa pare din nou activă creativ. Toboșarul Eloy Casagrande confirma anul trecut că membrii lucrează deja la muzică nouă și schimbă constant idei și riff-uri în studio.

Slipknot rămâne una dintre cele mai iubite trupe metal din România, mai ales după concertul de la Romexpo din 2022, primul show local al formației, dar și după apariția lui Corey Taylor la festivalul Arenele Romane din 2024, unde artistul a cântat solo într-un set care a combinat piese Slipknot, Stone Sour și cover-uri surpriză. Tocmai de aceea, „Look Outside Your Window” ar putea deveni rapid una dintre cele mai discutate lansări alternative din universul Slipknot.

Citește în continuare

Albume noi

Slipknot lanseaza albumul pierdut din 2008, "Look Outside Your Window"

Unul dintre cele mai enigmatice proiecte din istoria Slipknot prinde în sfârșit contur. Materialul „Look Outside Your Window”, înregistrat în 2008 de patru membri ai trupei în timpul sesiunilor pentru All Hope Is Gone, va fi lansat oficial în această primăvară, sub forma unei ediții pe vinil. E programată pentru Record Store Day pe 18 aprilie.

Publicat

pe

Videoclip Slipknot Hive Mind
Videoclip Slipknot Hive Mind │ FOTO: Slipknot

Proiectul i-a reunit pe Shawn "Clown" Crahan, Corey Taylor, Jim Root și Sid Wilson, care au lucrat separat de restul formației, într-un moment tensionat al înregistrărilor. Cei patru au explorat atunci un teritoriu sonor complet diferit, mult mai experimental și orientat spre sunet atmosferic, cu influențe care merg până la RADIOHEAD, după cum a descris Corey Taylor într-un interviu anterior.

Într-o declarație oficială, Slipknot explică originea albumului ca pe o evadare creativă: compoziții născute târziu în noapte, într-o casă izolată, unde fiecare sunet – de la bucle de tobe și orgă, la zgomote abstracte de chitară și chiar mostre din natură – era folosit instinctiv, fără presiunea de a suna ca Slipknot. De-a lungul anilor, existența proiectului a fost subiect în publicații precum Vice, Revolver, NME sau Kerrang!, iar cererea fanilor pentru aceste piese a continuat să crească.

„Look Outside Your Window” va sosi într-o ediție premium pe vinil splatter, cu jacket decupat, detalii în folie purple și text embossat. Tracklistul include zece piese: „11th March”, „Moth”, „Dirge”, „Christina”, „Is Real”, „Away”, „In Reverse”, „Toad”, „Juliette” și „U Can’t Stop This”. Singura melodie cunoscută până acum din acele sesiuni, „’Til We Die”, a apărut pe digipak-ul lui „All Hope Is Gone”, restul materialului rămânând nedifuzat timp de peste 15 ani.

Shawn Crahan a insistat mereu că acest proiect trebuie lansat doar când i se poate acorda atenția cuvenită, fără confuzii și fără a fi perceput ca un „album Slipknot”. „E unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am făcut vreodată”, a spus Clown, subliniind că nu va permite ca materialul să fie afectat de așteptări greșite sau de comparații inutile.

Acum, momentul a sosit. Fanii vor putea, în sfârșit, să asculte acest „copil pierdut” al erei All Hope Is Gone, un proiect născut din instabilitate, instinct și dorința de explorare pură, fără bariere de gen muzical.

Citește în continuare

Trending