Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

ABBA promite să lanseze cinci piese noi în 2021

Suedezii ar fi trebuie să lanseze două piese noi anul acesta, dar lucrurile nu se pot materializa din cauza pandemiei actuale. Astfel, muzicienii promit să revină anul următor nu cu două melodii, ci cu cinci. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

ABBA │ FOTO: videokeman.com

Intenția de a lansa muzică nouă le sună cunoscut fanilor ABBA. În luna februarie a acestui an, Benny Anderson a spus că în următoarele luni vom putea asculta ceva nou de la ABBA. Apoi, în mai, Björn Ulvaeus a confirmat acest lucru. Ei bine, coronavirusul mai pune, încă o dată, bețe în roate industriei muzicale.

O reprogramare pentru muzica nouă a fost deja stabilită pentru cândva în 2021, potrivit lui Geoff Lloyd, gazdă a podcast-ului "Reasons To Be Cheerful", care l-a intervievat recent pe Björn Ulvaeus de la ABBA. Lloyd a spus următoarele pentru publicația The Independent:

"Au înregistrat cinci piese noi. Dificultățile tehnice și pandemia au întârziat lucrurile. Dar [Björn Ulvaeus] mi-a promis că noua muzică ABBA va fi lansată în 2021".

Fanilor nu le rămâne decât să aștepte și să vadă dacă reprogramarea va avea rezultatul scontat. Ceea ce se știe despre aceste melodii este că au fost înregistrate în 2018, în același timp când ABBA anunțase un turneu în care era folosită o hologramă, care de asemenea a fost pus în așteptare.

Ultimul album de studio al trupei a fost lansat în 1982, iar trei piese inedite au fost făcute publice un deceniu mai târziu în 1993 și 1994. ABBA, formată din Ulvaes, Benny Andersson, Anni-Frid Lyngstad și Agnetha Fältskog, a cunoscut succesul în 1974, după ce a câștigat Concursul Eurovision cu piesa "Waterloo".

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Emisiuni radio-tv

Cine sunt cei mai faimoși câștigători din istoria Eurovision - VIDEO

După 69 de ediții Eurovision, tragem linie și aruncăm o privire asupra celor mai faimoși câștigători. Poate această competiție să fie o rampă de lansare? Pentru unii artiști a fost, chiar dacă procentul este destul de redus, raportat la numărul de ediții.

Publicat

pe

Maneskin
Maneskin │ FOTO: EBU / Andres Putting

Relativ puțini câștigători ai concursului Eurovision au reușit să obțină un succes major în industria muzicală. Cei mai notabili dintre câștigători sunt suedezii de la ABBA. Trupa a fost învingătoarea ediției din 1974 cu piesa "Waterloo".

Desfășurată la Brighton, în Regatul Unit, acea ediție a marcat un punct de cotitură în istoria Eurovision. Apariția flamboaiantă a trupei ABBA, linia melodică captivantă și stilul glam-rock au dus la un alt nivel spectacolul de pe scenă.

"Waterloo" nu doar că a asigurat prima victorie a Suediei la Eurovision, dar a lansat și cariera internațională a trupei, ABBA devenind una dintre cele mai de succes grupuri pop din toate timpurile.

VIDEO: ABBA - "Waterloo" (LIVE) | Suedia | Câștigătorii Eurovision 1974

Un alt nume cu rezonanță internațională care a câștigat Eurovision-ul este Celine Dion. Artista a câștigat concursul pentru Elveția în 1988 cu piesa "Ne partez pas sans moi". Compusă de Nella Martinetti și Atilla Şereftuğ, melodia este o baladă emoționantă despre dragoste și dor. Interpretarea artistei canadiene a ajuns la public, iar cariera sa a urcat ulterior culmi de neatins. Cu peste 200 de milioane de albume vândute, Celine Dion este în prezent artista cu cel mai mare succes din Canada, dar și din întreg spațiul francofon.

VIDEO: Céline Dion - "Ne Partez Pas Sans Moi" (LIVE) | Elveția | Câștigătoarea Eurovision 1988

Apropiindu-ne de edițiile mai recente, un succes notabil, dar moderat comparativ cu Celine Dion și ABBA, l-a avut Duncan Laurence. Acesta a câștigat pentru Olanda în 2019 cu "Arcade" și s-a bucurat de un succes global pe platformele de streaming. Melodia lui a devenit un hit neașteptat în 2020 și 2021, transformându-se în cel mai redat cântec de la Eurovision de pe Spotify.

VIDEO: Duncan Laurence - "Arcade" (LIVE) | Olanda | Câștigătorul Eurovision 2019

Trupa Måneskin, care a câștigat trofeul Eurovision în 2021 cu "Zitti e buoni", este cel mai recent exemplu în lista câștigătorilor ajunși faimoși la nivel internațional. Popularitatea lor a depășit granițele Italiei, formația bucurându-se de expunere la gale precum MTV VMA și apariții în Late Night-ul lui Jimmy Fallon. Deși trupa a luat momentan o pauză, fiecare concentrându-se pe carierele solo (în special vocalistul Damiano), numele Måneskin are în continuare rezonanță.

VIDEO: Måneskin - "Zitti E Buoni" (LIVE) | Italia | Câștigătorii Eurovision 2021

Alți câștigători care au rămas în memoria colectivă ar fi Johnny Logan (a câștigat două ediții), Toto Cutugno, Lordi și Loreen (a câștigat două ediții). Lista tuturor câștigătorilor Eurovision este disponibilă mai jos.

Lista tuturor câștigătorilor Eurovision (1956 - 2025)

  • 1956 - Lys Assia - Refrain (Elveția)
  • 1957 - Corry Brokken - Net als toen (Olanda)
  • 1958 - Andre Claveau - Dors mon amour (Franța)
  • 1959 - Teddy Scholten - Een Beetje (Olanda)
  • 1960 - Jacqueline Boyer - Tom Pillibi (Franța)
  • 1961 - Jean-Claude Pascal - Nous les amoureux (Luxemburg)
  • 1962 - Isabelle Aubret - Un premier amour (Franța)
  • 1963 - Grethe and Jorgen Ingmann - Dansevise (Danemarca)
  • 1964 - Gigliola Cinquetti - Non ho l'eta (Italia)
  • 1965 - France Gall - Poupee de cire, poupée de son (Luxemburg)
  • 1966 - Udo Juergens - Merci Cherie (Austria)
  • 1967 - Sandie Shaw - Puppet on a String (UK)
  • 1968 - Massiel - La, la, laa (Spania)
  • 1969 - Egalitate: Salome - Vivo Cantando (Spania), Lulu - Boom-bang-a-bang (UK), Lenny Kuhr - De troubadour (Olanda), Frida Boccara - Un jour, un enfant (Franța)
  • 1970 - Dana - All Kinds of Everything (Irlanda)
  • 1971 - Séverine - Un banc, un arbre, une rue (Monaco)
  • 1972 - Vicky Leandros - Apres toi (Luxemburg)
  • 1973 - Anne-Marie David - Tu te reconnaitras (Luxemburg)
  • 1974 - ABBA - Waterloo (Suedia)
  • 1975 - Teach-In - Ding-a-Dong (Olanda)
  • 1976 - Brotherhood of Man - Save Your Kisses for Me (UK)
  • 1977 - Marie Myriam - L'oiseau et l'enfant (Franța)
  • 1978 - Izhar Cohen and the Alphabeta - A-Ba-Ni-Bi (Israel)
  • 1979 - Milk and Honey - Hallelujah (Israel)
  • 1980 - Johnny Logan - What's Another Year (Irlanda)
  • 1981 - Bucks Fizz - Making Your Mind Up (UK)
  • 1982 - Nicole - Ein bisschen Frieden (Germania)
  • 1983 - Corinne Hermes - Si la vie est cadeau (Luxemburg)
  • 1984 - Herreys - Diggi-Loo Diggi-Ley (Suedia)
  • 1985 - Bobbysocks! - La det swinge (Norvegia)
  • 1986 - Sandra Kim - J'aime la vie (Belgia)
  • 1987 - Johnny Logan - Hold Me Now (Irlanda)
  • 1988 - Celine Dion - Ne partez pas sans moi (Elveția)
  • 1989 - Riva - Rock Me (Yugoslavia)
  • 1990 - Toto Cutugno - Insieme: 1992 (Italia)
  • 1991 - Carola - Fangad av en stormvind (Suedia)
  • 1992 - Linda Martin - Why Me? (Irlanda)
  • 1993 - Niamh Kavanagh - In Your Eyes (Irlanda)
  • 1994 - Paul Harrington and Charlie McGettigan - Rock 'n' Roll Kids (Irlanda)
  • 1995 - Secret Garden - Nocturne (Norvegia)
  • 1996 - Eimear Quinn - The Voice (Ireland)
  • 1997 - Katrina and the Waves - Love Shine a Light (UK)
  • 1998 - Dana International - Diva (Israel)
  • 1999 - Charlotte Nilsson - Take Me To Your Heaven (Suedia)
  • 2000 - Olsen Brothers - Fly on the Love Wings (Danemarca)
  • 2001 - Tanal Padar, Dave Benton and 2XL - Everybody (Estonia)
  • 2002 - Marie N - I Wanna (Letonia)
  • 2003 - Sertab Erener - Everyway That I Can (Turcia)
  • 2004 - Ruslana - Wild Dances (Ucraina)
  • 2005 - Helena Paparizou - My Number One (Grecie)
  • 2006 - Lordi - Hard Rock Hallelujah (Finlanda)
  • 2007 - Marija Serifovic - Molitva (Serbia)
  • 2008 - Dima Bilan - Believe (Rusia)
  • 2009 - Alexander Rybak - Fairytale (Norvegia)
  • 2010 - Lena - Satellite (Germania)
  • 2011 - Ell & Nikki - Running Scared (Azerbaijan)
  • 2012 - Loreen - Euphoria (Suedia)
  • 2013 - Emmelie de Forest - Only Teardrops (Danemarca)
  • 2014 - Conchita Wurst - Rise Like a Phoenix (Austria)
  • 2015 - Mans Zelmerlow - Heroes (Suedia)
  • 2016 - Jamala - 1944 (Ucraina)
  • 2017 - Salvador Sobral - Amar pelos dois (Portugalia)
  • 2018 - Netta - Toy (Israel)
  • 2019 - Duncan Laurence - Arcade (Olanda)
  • 2020 - Ediție anulată din cauza pandemiei de COVID-19
  • 2021 - Måneskin - Zitti e Buoni (Italia)
  • 2022 - Kalush Orchestra - Stefania (Ucraina)
  • 2023 - Loreen - Tattoo (Suedia)
  • 2024 - Nemo - The Code (Elveția)
  • 2025 - JJ - Wasted Love (Austria)
Citește în continuare

Trending