Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Electric Castle se amână pe 2021, biletele rămân valabile pentru noua dată

Electric Castle 2020 se reprogramează pe anul viitor, organizatorii anunțând deja o nouă dată la care se va desfășura festivalul. În mesajul adresat publicului se oferă primele detalii privind ediția din 2021 a EC8.

Publicat

pe

Dub Pistols la Electric Castle 2019 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Deși în luna martie aflam că cea de-a 8-a ediție a Electric Castle are headlineri noi, contextul incert creat de pandemia de coronavirus a condus în final la decizia de a reprograma festivalul pe anul viitor.

Electric Castle se va defășura în perioada 14 – 18 iulie 2021, organizatorii plănuind ca în perioada următoare să reconfirme toți artiștii anunțați deja în lineup. Biletele achiziționate rămân valabile pentru ediția reprogramată din 2021, existând și alte opțiuni, ce vor fi dezvăluite zilele următoare.

În mesajul transmis de organizatori, disponibil integral mai jos, sunt detaliate motivele pentru care s-a luat această decizie. Câteva lămuriri suplimentare au fost oferite de Andi Vanca, Head of Communication al Electric Castle, care a explicat că publicul va putea opta și pentru niște vouchere, dacă nu vor dori să păstreze biletele pentru ediția din 2021. În prezent se lucrează la viitorul lineup.

"Avansurile erau plătite către aproapte toți artiștii, lineup-ul era finalizat aproape 100%. Noi acum, după ce am amânat festivalul pe anul viitor, vom începe discuțiile pentru a-i reconfirma pe toți pentru 2021. E primul nostru obiectiv pe termen scurt. Momentan semnele sunt bune, avem deja și un headliner confirmat", a anunțat Andi Vanca într-o discuție cu Andi Despot în cadrul seriei de interviuri Backstage Pass cu Despot

Headliner-ul confirmat pentru Electric Castle 2021 este Twenty One Pilots, potrivit lui Andi Vanca. Rămâne de văzut în ce măsură se va reconfirma și restul lineup-ului anunțat pentru 2020.

"Din păcate e prea multă incertitudine cu privire la măsurile de siguranță și sănătate pe care ar trebui să le implementăm"

"În ultimii 7 ani, am construit, cu fiecare ediție, o lume în care putem fi liberi și de care să ne putem bucura cu toții în siguranță. De fiecare dată, energia pe care o simțim în fața scenei și bucuria pe care ne-o transmiteți în timp ce descoperiți tot ce v-am pregătit ne motivează să continuăm. Și anul acesta, până în ultimul moment, am încercat să găsim un scenariu ideal care ne-ar fi putut permite să ne revedem la castel.

Organizarea festivalului înseamnă un an întreg de muncă, incluzând două luni necesare construirii lui. Chiar acum ar fi trebuit să fim la Bonțida pentru a contura lumea EC. Din păcate e prea multă incertitudine cu privire la măsurile de siguranță și sănătate pe care ar trebui să le implementăm, restricțiile de călătorie pentru perioada următoare și alte detalii pe care le plănuim în avans pentru a putea livra experiența mult așteptată. Nici de la autorități nu am primit până acum răspunsuri referitoare la detalii specifice, de planificare sau în legătură cu situația festivalului. Sănătatea și siguranța voastră au fost întotdeauna prioritatea noastră absolută și, din păcate, în acest moment, nu există un scenariu ideal în care festivalul să se desfășoare în deplină siguranță.

"E o decizie grea care ne afectează pe toți"

Având în vedere toate aceste aspecte, am decis să alegem calea cea mai sigură și să amânăm EC8 pentru 14 – 18 iulie 2021.

E o decizie grea care ne afectează pe toți. Atât pe voi, fanii, cât și pe miile de oameni care fac acest festival posibil. De la echipe de producție, tehnicieni, artiști, arhitecți, vendori, voluntari și oameni din comunitatea locală, toți simțim aceeași dezamăgire și știm că vom resimți efectele.

Ce urmează acum?

În primul rând, biletele voastre sunt în siguranță. Toate biletele achiziționate vor fi valabile pentru ediția din 2021. Cei care nu vor putea participa vor avea la dispoziție și alte opțiuni. Vom reveni cu detalii în zilele următoare, iar până atunci vă mulțumim anticipat de răbdare.

În al doilea rând, planul nostru e să reconfirmăm toți artiștii anunțați pentru 2021 și să reorganizăm lucrurile. Vom anunța detalii pe măsură ce avem informații noi.

Ne vom revedea cu siguranță la castel, doar că de data asta va trebui să așteptăm un pic mai mult."

 

Cea de-a opta ediție a festivalului Electric Castle ar fi trebuit să aibă loc în perioada 15-19 iulie 2020 pe domeniul Castelului Banffy din Cluj-Napoca. În lineup-ul festivalului fuseseră confirmați Twenty One Pilots, The Chemical Brothers, Placebo, Foals, Aurora, Machine Gun Kelly, The Neighbourhood, Fisher, ZHU, Tommy Cash, printre alții.

Trending