Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Angela Gheorghiu susține un concert online, primul de la începerea pandemiei

Angela Gheorghiu, una dintre cele mai apreciate cântărețe de operă din muzica contemporană, va susține un recital online. Acesta va fi primul concert al sopranei din ultimele luni, de la debutul pandemiei.

Publicat

pe

Angela Gheorghiu
Angela Gheorghiu │ FOTO: Qreator

Concertul pe care Angela Gheorghiu îl va susține online va avea loc joi, 25 iunie, de la ora 18:30, în cadrul seriei Qreator – Home Together Edition, ce a adus în fața publicului o parte însemnată a artiștilor din muzica underground. Recitalul Angelei Gheorghiu va putea fi urmărit live pe pagina de Facebook a Qreator, urmând să încheie seria Home Together Edition, după trei luni de reprezentații oferite de artiști și trupe ca The Mono Jacks, byron, OCS, Jurjak.

Angela Gheorghiu va fi acompaniată de pianistul Alexandru Petrovici. Recitalul de pe 25 iunie va fi primul spectacol al sopranei de la începerea pandemiei, în lunile trecute fiindu-i anulate zeci de spectacole, din cauza închiderii teatrelor de operă și a sălilor de concerte din întreaga lume.

Angela Gheorghiu, soprana cu o tehnică vocală excepțională și o inteligență dramatică și muzicală profundă

Aclamată pe marile scene internaționale, Angela Gheorghiu este o cântăreață și actriță cu o tehnică vocală excepțională. Pentru cariera ei strălucită, a primit mai multe distincţii, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris şi titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor, dar şi de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, acordate de Guvernul francez.

Angela Gheorghiu și-a facut debutul internațional în 1992 la Royal Opera House în La Bohème. În același an a debutat la Metropolitan Opera New York și la Opera de Stat din Viena. La Royal Opera House a cântat pentru prima dată rolul Violettei din La Traviata în 1994, legendara producție pentru a cărei transmitere în direct BBC și-a întrerupt programul obișnuit pentru prima și ultima dată în istoria operei și în istoria televiziunii. La una din repetiții, dirijorul Sir George Solti a declarat: "Mi-au dat lacrimile. A trebuit să ies. Fata este minunată. Poate să facă orice". Ziarele au scris: "S-a născut o stea".

De la debutul ei la Royal Opera House, a apărut pe cele mai importante săli de operă și de concerte din întreaga lume, repertoriul ei incluzând roluri precum Mimì în La bohème, Violetta în La traviata, Juliette (Roméo et Juliette), Nedda (Pagliacci), Adina (L’elisir d'amore), Amelia în Simon Boccanegra, Charlotte în Werther, Tosca, Magda în La rondine, Marguerite în Faust și Adriana Lecouvreur.

În istoria operei, Angela Gheorghiu strălucește ca un fenomen rar: nu numai o cântăreață/ actriță cu o tehnică vocală excepțională și o inteligență dramatică și muzicală profundă, dar și un comunicator magnetic care pătrunde în inimile și mințile unui spectru panoramic de audiențe. A adus cele mai înalte valori ale artei operatice unei mari comunități mondiale, la o scară neobișnuit de largă.

Trending