Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Una dintre chitarele preferate ale lui Prince va fi scoasă la licitație

Casa de licitații Julien's Auction a dezvăluit că una dintre cele mai speciale chitare, celebra "Blue Angel" va fi scoasă la licitație luna viitoare. Instrumentul ar putea fi vândut cu sume cuprinse între 400,000 și 600,000 de dolari.

Publicat

pe

Prince
Prince

Obiectele cu adevărat istorice sunt adesea retușate: repictate, perfecționate, recondiționate - dacă ar fi să decojim straturile ca scoarța unui copac, reala poveste a acelui obiect ar fi dezvăluită. Acest lucru este valabil și pentru cea de-a doua chitară Cloud a lui Prince din 1984.

Chitara și-a început existența la compania O'Hagan, fiind construită de Tommy Stinson, Dave Rusan, Mark Sampson și Barry Haugen. La început era albă, apoi a fost vopsită în piersiciu, bleu și galben. În prezent, instrumentul are un finisaj albastru-electric, de unde și denumirea "Blue Angel" (Îngerul Albastru). Din 1984 până în 1993, când lutierul Andy Beech a început să facă chitare Cloud pentru Prince, "Blue Angel" a fost principala chitară Cloud folosită.

Instrumentul va fi prezentat la evenimentul găzduit de Julien's Auction, la categoria "Music Icons". Acesta va avea loc în Beverly Hills, dar și online pe julienslive.com, pe 19 și 20 iunie 2020. Chitara este însoțită de o carcasă Calzone de culoare violet.

Inițial se aștepta ca instrumentul să fie vândut cu 100,000-200,000 de dolari, dar după ce s-a confirmat că este adevăratul "Blue Angel", valoarea a crescut la 400,000-600,000 de dolari. Confirmarea a venit și de la expertul în chitarele marca "Cloud", John Woodland. După ce a examinat chitara prin FaceTime, Woodland a fost destul de sigur că aceasta este într-adevăr "Blue Angel". Apoi casa de licitații Julien's a scanat instrumentul cu ajutorului unui CT, demonstrând, astfel, natura chitarei.

Julien's Auction a refuzat să spună unde a fost chitara în ultimele decenii, dar a menționat că s-a aflat într-o colecție privată încă din anii '90 și că proprietarul nu a fost conștient de istoria ei exactă. El a adăugat că a primit chitara cadou de la Prince.

Chitara "Blue Angel" a lui Prince

Chitara "Blue Angel" a lui Prince │ FOTO: Julien's Auction Catalogue www.juliensauctions.com

Cronologia chitarei "Blue Angel"

  • Chitara a fost creată și folosită în turneul "Purple Rain" (1984-1985)
  • Chitara a fost folosită în turneul "Parade" (1986)
  • Chitara a fost folosită în turneul "Sign o'the Times" și este prezentată pe afișul filmului
  • Este principala chitară folosită pe tot parcursul turneului "Lovesexy" (1988-1989)
  • Prince a cântat la această chitară pe 24 septembrie 1989, când a apărut în specialul aniversar de 15 ani de la Saturday Night Live și a interpretat "Electric Chair"
  • A apărut pe coperta revistei Spin, în septembrie 1991
  • A fost utilizată la premiile MTV Video Music Awards din 5 septembrie 1991, pentru piesa "Get Off"
  • Pe 9 septembrie 1991, Prince a participat în emisiunea lui Arsenio Hall pentru o interpretare, acum legendară, a cinci piese. A cântat la această chitară "Let’s Go Crazy", "Cream" și "Purple Rain"
  • A fost folosită în videoclipurile pieselor "Get Off" și "Cream"
  • A fost utilizată pe tot parcursul turneului "Diamonds and Pearls" (1992)

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Industria muzicala

Ascultă "With This Tear", o înregistrare nelansată până acum din arhiva lui Prince

Moștenitorii lui Prince au scos la lumină versiunea originală a piesei "With This Tear", o baladă la pian înregistrată în 1991 și rămasă până acum nepublicată. Scrisă, produsă și interpretată integral de artist, melodia este ușor diferită de varianta deja cunoscută publicului a lui Celine Dion, extrasă de pe albumul ei din 1992.

Publicat

pe

Prince în materialul video pentru "With This Tear"
Prince în materialul video pentru "With This Tear" │ FOTO: captură YouTube

Noua versiune a fost readusă la viață printr-un mix realizat de producătorul nominalizat la Grammy Chris James și face parte dintr-un demers artistic și cultural de a deschide o vastă arhivă cu materiale nelansate semnate de Prince. "With This Tear" ajunge la public într-un moment simbolic, la aniversarea a 10 ani de la trecerea în neființă a artistului, consolidând interesul constant pentru opera sa.

Istoria piesei este la fel de fascinantă: inițial destinată artistei Jevetta Steele, "With This Tear" a ajuns ulterior la Celine Dion, fiind inclusă în ultimul moment pe albumul acesteia, după ce a înlocuit un cover al piesei "Calling You". Prince i-a sugerat managerului și soțului lui Dion, René Angélil, să îl aducă ca producător pentru piesă pe Walter Afanasieff - o alegere care s-a potrivit perfect, având în vedere că artista tocmai începuse o colaborare cu acesta.

De-a lungul anilor, "With This Tear" a avut mai multe "vieți": Prince a reînregistrat piesa în 2001 alături de grupul Milenia, iar ulterior a fost luată în calcul pentru proiecte de arhivă precum "Diamonds & Love", fără a fi însă inclusă. Lansarea din 2026 marchează, în cele din urmă, debutul oficial al versiunii originale.

"With This Tear" este acompaniată de un material video compus din imagini din copilăria artistului și secvențe emblematice din show-urile sale live. Mai mult, videoclipul debutează cu un mesaj emoționant transmis de Prince:

"Când eram mai tânăr mereu spuneam că într-o bună zi o să cânt tot felul de genuri muzicale. Și că nu o să fiu judecat după culoarea pielii mele, ci după calitatea muncii mele. Sper că va continua să fie așa."

VIDEOCLIP: Prince - With This Tear

Mai multe despre cariera lui Prince

Activ încă din anii '70, Prince a redefinit granițele genurilor, combinând funk, rock, pop, R&B și soul într-un stil complet original. Albumul "1999" (1982) l-a propulsat în mainstream, însă succesul global a venit odată cu "Purple Rain" (1984), un proiect complex care a inclus atât un film, cât și unele dintre cele mai cunoscute piese ale sale, precum "When Doves Cry" sau "Purple Rain".

Recunoscut pentru talentul său excepțional de multi-instrumentist, Prince cânta la aproape toate instrumentele pe înregistrările sale și avea un control total asupra procesului creativ, de la compoziție și producție până la imagine și concept. De-a lungul carierei, a lansat zeci de albume și a experimentat constant, inclusiv prin schimbarea numelui artistic într-un simbol în anii '90, în contextul conflictelor cu casa de discuri privind controlul asupra muzicii sale.

Așa cum s-a menționat anterior, Prince a fost și un compozitor prolific pentru alți artiști, semnând piese pentru nume ca Sinead O'Connor ("Nothing Compares 2 U") sau The Bangles ("Manic Monday"). Moștenirea sa artistică rămâne uriașă, fiind apreciat nu doar pentru succesul comercial, ci și pentru impactul cultural și libertatea creativă pe care a promovat-o în industrie.

Citește în continuare

Trending