Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Muzicieni și cântăreți vor primi 62 de milioane de dolari de la două federații muzicale importante

Federația Americană de Muzicieni și Federația Americană a Artiștilor de Televiziune și Radio au anunțat că, prin intermediul lor, muzicienii și cântăreții vor primi 62 de milioane de dolari în drepturi de autor. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Muzică și bani
Muzică și bani

Potrivit celor două organizații, aceasta a fost cea mai mare distribuție din istoria fondului de distribuție a drepturilor de proprietate intelectuală a sindicatelor. Executivii au remarcat că fondurile sunt distribuite într-un moment de agitație pentru afacerile muzicale din cauza pandemiei coronavirusului.

"Este o veste grozavă într-un moment atât de dificil pentru muzicieni. Acest fond ajută cântăreții care trăiesc din concerte, și nu a existat niciodată o nevoie mai mare de venituri din redevență decât acum, odată cu anularea spectacolelor live", a declarat președintele Ray Hair, președintele Fundației Americane de Muzicieni.

Peste 42.000 de participanți vor primi o sumă medie de aproximativ 1.500 de dolari. Fondul a distribuit 60 de milioane de dolari în redevențe în 2019 și peste 430 de milioane de dolari de când a fost creat în 2008.

"Industria muzicală a fost afectată serios de COVID-19, cel mai mult suferind cântăreții ale căror turnee au fost sistate și ale căror înregistrări sunt în mare parte anulate. Suntem mândri de angajamentul și diligența Fondului în asigurarea faptului că distribuirea redevențelor va ajunge la zeci de mii de interpreți într-un moment în care această siguranță financiară este necesară mai mult ca oricând", a spus Duncan Crabtree-Ireland, directorul de operațiune și consilierul general al Federației Americane a Artiștilor de Televiziune și Radio. 

Cei doi reprezentanți ai Federațiilor au adăugat că fondul face toate eforturile pentru a contacta toți artiștii care ar fi putut câștiga redevențe, dar nu există informații suficiente pentru a procesa plățile pentru unii interpreți.

Trending