Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

"Delia - Cum Era", primul concert drive-in din România, se amână

Primul concert de tip drive-in din România, pe care Delia ar fi trebuit să îl susțină la Romexpo pe 31 mai, se amână. Decizia a fost luată de organizatori în contextul noilor reglementări aprobate de Parlament, ce interzic astfel de evenimente.

Publicat

pe

Videoclip Delia Vreau la Tara
Videoclip Delia Vreau la Tara │ FOTO: Delia

Perioada de relaxare în care am intrat pe 15 mai NU va permite desfășurarea evenimentelor de tip drive-in. Decizia a fost anunțată de Parlament pe 20 mai, organizatorii concertului Delia de la Romexpo fiind nevoiți să se alinieze acestei reglementări. Astfel, concertul se amână, noua dată a desfășurării evenimentului nefiind încă stabilită.

Se dorește ca acest concert să se reprogrameze cât mai curând posibil, imediat ce măsurile de relaxare o vor permite.

"Speranța noastră este ca relaxarea măsurilor să se întâmple începând cu ‪1 iunie‬, așa cum au anunțat guvernanții în ultimele zile"

"Conform noilor reglementări aprobate de Parlament în cursul zilei de miercuri, 20 mai 2020, ce prevăd interzicerea evenimentelor de tip drive-in, suntem nevoiți să amânăm evenimentul Delia Drive-In din ‪data de 31 mai 2020‬ la o dată pe care o vom stabili ulterior în funcție de cum va fi posibil din punct de vedere legal. Speranța noastră este ca relaxarea măsurilor să se întâmple începând cu ‪1 iunie‬, așa cum au anunțat guvernanții în ultimele zile.

Echipa lucrează în continuare la acest proiect și facem tot posibilul să oferim publicului o experiență inedită", au anunțat organizatorii.

În anumite țări din Europa (Danemarca, Cehia) și chiar și în SUA concertele de tip drive-in au fost acceptate. România se află momentan în stare de alertă, așa încât nu se știe momentan la ce dată astfel de evenimente vor deveni posibile. Potrivit unor declarații făcute de ministrul culturii, Bogdan Gheorghiu, spectacolele în aer liber s-ar putea relua de la 15 iunie, acest orizont de timp nefiind însă stabilit oficial sau aprobat de Parlament.

Biletele la concertul drive-in "Delia - Cum Era" de la Romexpo

Cei care și-au achiziționat bilete pentru concertul Deliei le pot păstra, pentru a le folosi atunci când evenimentul va fi reprogramat, sau pot opta pentru un voucher sau recuperarea completă a banilor.

"Toate biletele achiziționate pentru acest eveniment via ‪iabilet.ro‬ rămân valabile pentru nouă dată a evenimentului, ce va fi comunicată de îndată ce va exista cadru legal de desfășurare.

În cazul în care nu credeți că puteți participa la acest eveniment, puteți intra pe www.iabilet.ro/retur pentru a returna biletele. Puteți alege să primiți contravaloarea biletelor sub formă de voucher valabil pe iaBilet.ro sau restituirea sumelor în contul din care s-a făcut plata", au transmis organizatorii.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Delia concert Cum Era drive in Romexpo 2020
Concerte duminică, 31 mai 2020

Delia - concert Drive In

Loc
Romexpo
PUBLICITATE
Comentează

Concerte & turnee

Au început pregătirile pentru Massif 2023 - HARTĂ FESTIVAL

Se apropie festivalul Massif, iar organizatorii au început pregătirile pentru cel mai nou și așteptat eveniment al iernii. Prima ediție Massif va avea loc între 3 și 5 martie 2023, iar echipa aduce în premieră o producție specială pentru Poiana Brașov. Detalii în articol.

Publicat

pe

Hartă Massif 2023
Hartă Massif 2023 │ FOTO: Massif

Producția și amenajarea festivalului vor completa performance-urile live și show-urile surpriză ale artiștilor și DJ-ilor de pe cele 7 scene, indoor și outdoor, amplasate la baza pârtiei Bradu și la cele mai renumite apres-ski-uri din România, îndrăgite de pasionații de distracție extremă și munte: KUPA Apres-Ski Bar, NUBA Chalet și YAGER Chalet.

Organizatorii așteaptă zilnic 12.000 de participanți, iubitori ai sporturilor de iarnă, ai muzicii, distracției, aventurii și experiențelor exclusiviste. Massif este un concept de festival nou și unic pentru Europa Centrală și de Est.

Fanii se vor putea întâlni cu artiștii sau DJ-ii lor preferați pe pârtii, să ia micul dejun împreună în hotelurile din Poiana Brașov sau să fie surprinși de aparițiile lor speciale la una dintre scenele de la apres-ski-uri sau la afterparty.

7 scene la Massif 2023

Pentru prima ediție Massif vor fi amplasate 7 scene: 3 lângă centrul de agrement din Poiana Brașov, 3 în parteneriat cu apres-ski-urile din Poiană și o scenă de afterparty în stațiune, cu program special și invitați surpriză.

Fiecare scenă are stiluri diferite de muzică, propriul concept și design. Unii artiști vor îmbina mai multe genuri și vor crea mixuri eclectice de neuitat. Fanii se vor bucura de experiențe muzicale unice la prima ediție Massif, în timp ce urcă sau coboară de pe pârtie și își aleg locul preferat de petrecere.

  1. Mainstage-ul festivalului va fi în aer liber, lângă centrul de agrement din Poiana Brașov. Dimitri Vegas, MATTN, Nicky Romero, Quintino, Kadebostany, Inna, Delia, Grasu XXL, Dirty Nano, B.U.G. Mafia, Pascal Junior și Killa Fonic se numără printre artiștii care vor face show-uri pe mainstage.
  2. La baza pârtiei, organizatorii vor crea și o scenă indoor, G.O.A.T. (Greatest of All Time), pentru cei care vor să se bucure de cele mai mari hituri din istoria muzicii, de mixuri noi și inedite. Pe lângă decorul tematic, fanii vor primi aici și selecții muzicale speciale, ce redau atmosfera anilor '60, '70, '80, '90 și 2000, și hituri din prezent. Mai mult decât atât, această scenă va găzdui artiști din diverse genuri muzicale, care vor crea fusion-uri între hip-hop, trap, pop, rock, muzică electronică și folclor autentic. Lupii lui Calancea și Surorile Osoianu, Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor, David Ciente și DJ-i români pregătesc surprize pentru primele lor show-uri la Massif.
  3. Retro Fantesia, a treia scenă de la baza pârtiei Bradu, le aduce fanilor cele mai fine mixuri și remixuri retro. DJ-i români se vor juca pe această scenă cu cele mai cunoscute piese rock, pop și dance ale anilor ‘90 și 2000. Retro Fantesia este un concept creat de UNTOLD și este una dintre cele mai îndrăgite scene ale festivalului din Cluj-Napoca, care adună timp de 4 zile și 4 nopți zeci de mii de fani.

Take-over Massif la apres-ski-urile din Poiana Brașov

Trei dintre cele mai cunoscute apres-ski-uri din România vor găzdui scene Massif. În fiecare zi, de la prânz la miezul nopții, vor fi petreceri unice la Nuba BeMassif Chalet, Yager BeMassif Chalet și Kupa BeMassif. Fie că vor o pauză de la turele de ski sau snowboard, ca să se încarce cu o doză de muzică, distracție și adrenalină, fie că vin direct pregătiți de party, fanii acestor scene vor găsi la apres-ski-uri petrecerile perfecte la înălțime.

Massif va avea și o scenă dedicată afterparty-urilor, denumită K2 Alpin. Aceasta va fi în Poiana Brașov, la fostul local Favorit, care va fi reamenajat. Organizatorii pregătesc un design special și un line-up surpriză.

Bilete Massif 2023

Abonamentele sunt disponibile online, la prețuri începând cu 442 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete, accesează agenda InfoMusic.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Dimitri Vegas, Nicky Romero, Kadebostany cântă la Massif 2023

Între 3 și 5 martie, Poiana Brașov găzduiește Massif, un eveniment cu muzică și sporturi de iarnă. Votat mereu în top 3 DJ în lume, Dimitri Vegas este headlinerul ediției din acest an. Ce artiști mai urcă pe scenă, dar și alte informații, în articol.

Publicat

pe

Artiști Massif 2023
Artiști Massif 2023 │ FOTO: Massif

Unul dintre cei mai doriți DJ din lineup-ul de festival, Dimitri Vegas vine pe scena principală a primei ediții a festivalului Massif. În deschiderea show-ului va mixa soția lui, MATTN, aflată și ea în TOP 100 DJ Mag. Programul evenimentul este completat de show-uri susținute de Quintino, Nicky Romero, Kadebostany, B.U.G. Mafia, Inna, Delia, Grasu XXL, Dirty Nano, Pascal Junior, Killa Fonic și mulți alții.

Dimitri Vegas, unul dintre headlinerii ediției de anul acesta, la festivalul Massif, este jumătatea celui mai cunoscut duo de DJ, Dimitri Vegas & Like Mike. În 2022, cei doi artiști au urcat două poziții în clasamentul dedicat DJ-ilor profesioniști, Top 100 DJ Mag, clasament în care ocupă locul 3. Dimitri Vegas a ajuns, alături de fratele său, la toate marile evenimente ale lumii, reușind să ocupe statutul de superstar în lumea muzicii electronice, fiind invitat ca artist oficial și la finala UEFA Champions League Final în Madrid.

În ultimii doi ani, Dimitri Vegas și-a consolidat cariera în cinematografie. După câteva roluri în blockbuster-uri precum Rambo: Last Blood, Men In Black: International, Yummy, H4Z4RD, Dimitri Vegas a fost ales și în distribuția noului film din seria Jurassic World: Dominion. Filmul a avut premiera în luna iunie 2022 și a avut încasări de peste 1 miliard de dolari la nivel mondial.

Nicky Romero este unul dintre DJ-ii care vor ajunge în luna martie în Poiana Brașov, la Massif. În ultimii ani, Nicky Romero a lansat piese la care a colaborat cu cei mai cunoscuți producători ai lumii, de la Avicii la David Guetta, Calvin Harris, Hardwell, Tiësto, Fedde le Grand sau Armand van Helden. Considerat un dance music megastar, Nicky Romero continuă să fie o prezență constantă pe scena celor mai mari festivaluri din lume. Olandezul este proprietarul unui label, Protocol Recordings, care în acest an celebrează 10 ani de existență, iar show-ul radio cu același nume este difuzat în 71 de țări.

Kadebostany este un producător și compozitor care a reușit să capteze rapid atenția prin stilul său unic. Printre numeroasele single-uri care au câștigat admirația publicului se numără "Castle in the Snow", "Mind if I Stay", "Early Morning Dreams" și "Save Me".

Piesele lui Kadebostany au acumulat peste 1 miliard de accesări pe YouTube, iar artistul a susținut peste 500 de spectacole live în peste 25 de țări, în ultimii ani.

Unii dintre cei mai ascultați artiști români ajung la Massif 2023

Massif anunță și un live act legendar din România, trupa B.U.G. Mafia, care va susține un concert live pe mainstage-ul festivalului. Pe scenă vor mai urca Inna, Delia, Grasu XXL și Killa Fonic, Lupii lui Calancea și Surorile Osoianu, Rava, Oscar, HVNDS, Pascal Junior, Hollygood Gang, David Ciente, Shaun Warner, Bad & Boujee, Dirty Nano, DJ Sauce, Alex Super Beats, Pici, Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor.

Massif 2023 - 7 scene amplasate în mai multe locuri din Poiana Brașov

Prima ediție Massif va avea 7 scene. În zona principală a festivalului, Massif Winter Village, vor fi amplasate 3 scene pe Pârtia Bradu, iar alte 4 scene sunt realizate în parteneriat cu apres ski-urile renumite din stațiune.

Organizatorii vor aduce în premieră o producție specială pentru stațiunea montană, care va completa performance-urile live și show-urile surpriză ale DJ-ilor de pe cele 3 scene: Mainstage-ul outdoor, scena indoor denumită Greatest of All Time’ (G.O.A.T.) și Retro Fantesia, scena îndrăgită de la UNTOLD.

Bilete Massif 2023

Abonamentele sunt disponibile online, la prețuri începând cu 442 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete, accesează agenda InfoMusic.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

iUmor găzduiește o ediție specială - Gala Premiilor Muzicale

După desemnarea câştigătorului celui de-al 13-lea sezon iUmor, show-ul de la Antena 1 revine duminica aceasta cu o ediţie specială: Gala Premiilor Muzicale. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Juriu iUmor - Gala Premiilor Muzicale
Juriu iUmor - Gala Premiilor Muzicale │ FOTO: Antena 1

Ediţia specială va avea şi un jurat pe măsură: Loredana. Artista va asista și, totodată, va comenta alături de Delia, Costel și Cheloo participarea unor personaje importante din lumea showbizului care însă vor impersona alte nume sonore de la noi. Care sunt categoriile acestei ediții speciale iUmor, cine sunt nominalizații și ce surprize vor fi pe scena emisiunii, telespectatorii pot afla urmărind noul episod duminică, începând cu ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

La scurt timp după ce Șerban Copoț și Dan Badea au anunțat că Loredana va fi cel de-al patrulea jurat, Delia a mărturisit:

"Când vine vorba de Gala Muzicii Românești, cine să vină?! Cine putea să fie mai potrivită pentru asta?!".

Loredana s-a declarat încântat să revină la iUmor, de data aceasta în calitate de jurat:

"Mă bucur tare mult că sunt la iUmor, în sfârșit, în calitate de jurat! Numai asta nu mai fusesem, în rest, le-am făcut pe toate, vă jur! (…). Am acceptat, pentru că mi-a plăcut, în primul rând, că e o gală muzicală și mi se pare că iese puțin din formatul clasic de iUmor"

În cadrul Galei Premiilor Muzicale vor exista șapte categorii, iar printre nominalizați se numără artiști consacrați și trupe celebre, precum: Andre, Gaz pe Foc, Delia, Fuego și Irina Loghin. Desigur, cu toții sunt impersonați, iar pe scenă vor urca, de fapt: Iulia Albu, Paula Chirilă, Eliza Natanticu, Coiotu’, Noaptea Târziu, Radu Pietreanu, Ionuț Rusu, WRS și Emilian.

Fiecare își va revendica trofeul decernat la următoarele categorii: "Premiul pentru cel mai frumos solist rock", "Premiul pentru cele mai gingașe cuvinte", "Premiul pentru cea mai sinceră prietenie", "Premiul pentru cea mai spectaculoasă dispariție ca trupă", "Premiul pentru cel mai bogat soț", "Dintre trupe celebre - premiul pentru oameni necunoscuți" și "Premiul pentru cele mai frumoase picioare".

Citește în continuare

Trending