Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

David Coverdale e uluit de cei care ignoră restricțiile impuse de COVID-19

David Coverdale nu înțelege atitudinea celor care ignoră regulile de distanțare socială, declarându-se uluit de acest comportament. Vocalistul Whitesnake se află în carantină, urmând ca în curând să se opereze de hernie.

Publicat

pe

Whitesnake în concert la București pe 1 iulie 2019
Whitesnake în concert la București pe 1 iulie 2019 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Pandemia pare să fi împărțit publicul în două mari categorii: cei care respectă restricțiile și cei care aleg să le ignore. David Coverdale e bulversat de cei care se comportă de parcă nu s-ar fi schimbat nimic, neînțelegând ce anume îi determină să adopte această atitudine.

"E o perioadă dificilă. Văd că unii iau recomandările foarte în serios, iar alții le ignoră complet. De parcă ar fi imuni la cea mai grea provocare biblică pe care am avut-o în ultimul mileniu. E uluitor pentru mine. Nu știu dacă e vorba de aroganță sau de faptul că își imaginează că sunt imuni, dintr-un motiv sau altul."

Aflat în carantină, vocalistul Whitesnake este precaut în această perioadă, cu atât mai mult cu cât o recentă problemă medicală l-a forțat să renunțe la turneul planificat cu Sammy Hagar, toate concertele din 2020 fiind anulate. Coverdale ar trebui să se opereze în perioada următoare de hernie inghinală bilaterală, însă așteaptă momentul oportun, când spitalele nu vor mai fi suprasolicitate de pacienții cu COVID-19.

"La vârsta mea (68 de ani), trebuie să am mare grijă. Nu pot să mă tratez de problemele mele de sănătate, pentru că spitalele au grijă de victimele acestui coronavirus. Vom trece și peste asta. Motivul pentru care am supraviețuit sute de mii de ani este că ne adaptăm. Trebuie să o facem - nu avem alternativă. Dar e al naibii de greu să te adaptezi la situația asta."

Anul trecut, David Coverdale a concertat  la București alături de colegii din Whitesnake. Evenimentul a avut loc pe 1 iulie, la Arenele Romane, anterior vizitându-ne în 2011, cu prilejul Rock The City, din Piața Constituției - Vezi poze aici.

 

Trending