Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Concertul Al Bano & Romina Power a fost reprogramat pentru 2021

Într-un comunicat de presă, organizatorii concertului au anunțat noua dată a evenimentului, reprogramat din cauza pandemiei de coronavirus.

Publicat

pe

Concert Al Bano & Romina Power la Sala Palatului pe 5 noiembrie 2014 │ FOTO: Alin Crăciun

Concertul Al Bano & Romina Power, programat pentru 23 mai 2020 la Sala Palatului, a fost amânat pentru data de 19 februarie 2021, începând cu ora 19:30. Biletele deja cumpărate rămân valabile pentru noua dată!

Informația a fost oferită de MTime Entertainment, organizatorul concertului, într-un comunicat de presă:

"Din cauza stării de urgență generată de pandemia cu Coronavirus-Covid19, având în vedere faptul că în prezent nu putem estima cu precizie data la care va lua sfârșit această criză și ținând cont de ordonanțele care instituie o serie de restricții pentru protejarea sănătății publice, inclusiv privind suspendarea oricărei manifestări culturale cu public, pentru a putea organiza, în siguranță deplină pentru spectatori, tehnicieni, artiști și muzicieni, concertul susținut de Al Bano & Romina Power în București, producția turneului artiștilor LIVE TOUR, promotorul și organizatorii locali, în acord cu artiștii, au decis amânarea concertului din data de 23 mai 2020, programat la Sala Palatului - București, până în ziua de 19 februarie 2021, în aceeași locație, cu începere de la ora 19:30.
Biletele achiziționate deja sunt valabile pentru noua dată.
Sperând că toate neplăcerile cauzate de pandemia cu Covid19 vor ajunge la final cât mai curând, vă mulțumim pentru înțelegere și vă recomandăm: STAȚI ACASĂ, respectând legile emise în perioada stării de urgență".

Al Bano și Romina Power alcătuiesc unul dintre cele mai faimoase duo-uri din muzica internațională. Au devenit cunoscuți datorită unor hit-uri precum "Felicita", "Sempre sempre", "Nostalgia Canaglia" sau "Liberta", însă în ciuda succesului fulminant, cei doi s-au despărțit la sfârșitul anilor '90. După două decenii însă, revenirea neașteptată a cuplului italian Al Bano - Romina Power a fost vestea care a pus zâmbetul pe buzele fanilor. Nimeni nu a crezut că în urma despărțirii furtunoase ar putea urma o împăcare, dar la inițiativa Rominei, cei doi formează din nou o pereche pe scenă.

Bilete concert Al Bano & Romina Power

Biletele pentru concertul celor doi artiști se găsesc la prețuri cuprinse între 110 și 390 de lei, în funcție de categoria aleasă. Consultă agenda InfoMusic și cumpără bilete.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte vineri, 11 noiembrie 2022

Al Bano & Romina Power

Loc
Sala Palatului
Comentează

Trending