Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Metallica ar putea înregistra un nou album din izolare, spune Lars Ulrich

Lars Ulrich a participat de curând la o discuție pe tema efectelor pandemiei de COVID-19, anunțând, cu acest prilej, că Metallica ar putea înregistra un nou album din izolare.

Publicat

pe

Lars Ulrich în concertul Metallica de la București pe 14 august 2019
Lars Ulrich în concertul Metallica de la București pe 14 august 2019 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Carantina a adus cu sine multe efecte negative, inclusiv zdruncinarea pieței de concerte și evenimente live. În aceste condiții, multe formații și-au regândit planurile de viitor, renunțând la turnee, susținând recitaluri gratuite online și compunând, în măsura în care inspirația le oferă prilejul.

Aflat într-o discuție cu Marc Benioff, CEO-ul Salesforce, Lars Ulrich a detaliat în ce măsură a fost afectată de pandemie formația Metallica. Concertele trupei din primăvară au fost amânate sau anulate, iar festivalul Louder Than Life, unde formația era headliner, a fost și el anulat.

"Nu știu cum vor arăta datele concertelor ce vor fi reprogramate. Sper, evident, că vom putea cânta din nou și că vom putea să ne contectăm cu publicul și să-i aducem pe oameni împreună în aceste momente prin intermediul muzicii, dar știm cu toții că sunt șanse mari ca niciunul din aceste concerte să nu mai aibă loc, pentru că ideea de a aduce zeci de mii de oameni împreună la un show live nu e poate cea mai bună, în contextul sănătății și siguranței tuturor în 2020", a declarat Lars Urlich.

Lars Ulrich despre un nou album Metallica compus în izolare: "Aș spune că sunt șanse mari să se întâmple asta"

Toboșarul a amintit și de posibilitatea înregistrării unui nou album Metallica, acest scenariu depinzând de cât de mult se va prelungi perioada de carantină.

"Va fi un album Metallica înregistrat în izolare? Nu pot să vă spun, pentru că nu știu cât va dura carantina. Dar dacă eu și tu și restul lumii vom sta acasă în următoarele șase luni sau în următorul an, aș spune că sunt șanse mari să se întâmple asta", a declarat Lars.

La începutul lunii aprilie, Metallica a donat 350.000 de dolari pentru lupta împotriva COVID-19. Banii au fost distribuiți către 4 mari ONG-uri: 100.000 de dolari au ajuns la Feeding America, alți 100.000 de dolari la Direct Relief, încă 100.000 de dolari la Crew Nation și 50.000 de dolari la The USBG National Charity  Foundation.

Pentru a rămâne aproape de fani, Metallica a lansat recent și seria de stream-uri "Metallica Mondays". În fiecare luni, formația urcă pe YouTube un concert celebru al trupei, pentru ca toți fanii să se poată bucura gratuit, de acasă, de energia unor live-uri memorabile.

PUBLICITATE
Comentează

Albume noi

Metallica a lansat albumul "72 Seasons", la 7 ani de la ultimul LP

14 aprilie 2023 e zi de sărbătoare pentru fanii Metallica, deoarece tocmai a debutat albumul "72 Seasons". El vine la 7 ani de la "Hardwired to Self Destruct" şi include 12 piese noi, pe care le detaliem în următoarele rânduri.

Publicat

pe

Coperta album Metallica 72 Seasons
Coperta album Metallica 72 Seasons

Cel mai mult surprinde la "72 Seasons" faptul că avem o piesă cu o lungime demnă de cele mai celebre creaţii progressive rock. E vorba despre "Inamorata", care are nu mai puţin 11 minute şi 10 secunde ca lungime. Nu e chiar "One" sau "Unforgiven 2", dar are o bucată savuroasă de chitară spre final.

Legendara trupă americană a fost generoasă cu single-urile înainte de lansarea acestui LP, oferindu-ne pe rând "Lux Aeterna", "Screaming Suicide", "If Darkness Had a Son" şi "72 Seasons". Acum primim întregul album, al unsprezecelea în cariera trupei americane. A fost lansat prin casă de discuri a formaţiei, Blackened Recordings.

Discul este produs de către Greg Fidelman, cel care s-a ocupat şi de "Hardwired... to Self-Destruct". S-a lucrat la LP fix în perioada pandemică, iar primele indicii apăreau în 2019. Atunci basistul Robert Trujillo a vorbit în cadrul unui podcast despre faptul că muzicienii au început deja jam session-uri pentru un nou album.

În 2020 Lars Ulrich vorbea despre înregistrările făcute în timpul carantinei. Cât despre titlul "72 Seasons", el vine de la o carte citită de James Hetfield cu acelaşi nume. E vorba despre primii 18 ani din viaţă, adică 72 de anotimpuri. Acestea vor şlefui adevăratul sine al fiecăruia. E vorba despre sinele definit ce "ce ne spun părinţii" vesus ceea ce suntem de fapt.

Pe 12 aprilie 2023 Metallica a apărut la emisiunea lui Howard Stern de la Sirius XM, pentru a discuta despre noul LP. Recenziile au început să apară deja şi media este de 77/100 pe Metatritic. Versurile sunt descrise drept "chinuite şi întunecate". Rolling Stone consideră că Metallica cântă acum cu mai multă convingere decât în zilele când erau vitezomanii chitarelor.

În cei 7 ani dintre albumul din 2016 şi cel nou am avut parte de relansarea de albume vechi, un al doilea album live cu San Francisco Symphony Orchestra şi un inedit album de coveruri pe care apar zeci de artişti interpretând hituri Metallica.

Metallica a avut ultimul concert în România în 2019, pe Arena Naţională, unde a cântat un cover după Iris şi a primit discul de platină pentru "Hardwired".]

Iată tracklist-ul lui "72 Seasons":

  1. 72 SEASONS
  2. SHADOWS FOLLOW
  3. SCREAMING SUICIDE
  4. SLEEPWALK MY LIFE AWAY
  5. YOU MUST BURN!
  6. LUX ÆTERNA
  7. CROWN OF BARBED WIRE
  8. CHASING LIGHT
  9. IF DARKNESS HAD A SON
  10. TOO FAR GONE
  11. ROOM OF MIRRORS
  12. INAMORATA
Citește în continuare

Muzică nouă

Basistul Metallica, Robert Trujillo va cânta şi la voce pe noul album, "72 Seasons" (Teaser piesa nouă)

Fanii Metallica au parte de două veşti interesante azi: pe de o parte se bucură de un teaser pentru piesa "72 Seasons", care va fi lansată pe 30 martie şi pe de alta află noutăţi despre LP. Basistul Robert Trujillo va cânta pentru prima dată la voce.

Publicat

pe

Robert Trujillo în concertul Metallica de la București pe 14 august 2019
Robert Trujillo în concertul Metallica de la București pe 14 august 2019 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Basistul Metallica din ultimii 20 ani va contribui pentru prima dată cu voce pentru piese de pe viitorul album, "72 Seasons". Robert Trujillo a fost primit cu braţele deschise de fani şi trupă, fiind poate cel mai uşor acceptat membru Metallica, în comparaţie cu precedentele adiţii. Vocea sa se va auzi pe piesa "You Must Burn!", în rol de backing vocal pentru James Hetfield.\

Robert Trujillo s-a alăturat celor de la Metallica pe 24 februarie 2003, la 2 ani după ce Jason Newsted a părăsit trupă. Era apreciat pentru tehnica rapida la bas, radacinile sale R&B fiind simtite in stilul sau.

Iată ce a declarat basistul:

Atunci când m-am alăturat trupei Metallica, nu cântasem (vocal) niciodată în viaţa mea. Aşa că faptul că pot fi suport vocal acum e destul de cool. Pentru prima dată în viaţa mea pot să cânt pe un album Metallica, ca suport pentru James. Sunt foarte mândru de asta. E pentru prima dată când James şi coproducătorul Greg Fidelman mi-au acordat acest nivel de încredere pentru o astfel de înregistrare.

Eram gata să cânt o porţiune de bas, când Fidelman a zis: am nevoie să cânţi puţin pe câteva strofe. Şi am zis "serios?". Şi am fost emoţionat. Din fericire pentru mine acea parte se potriveşte cu zona mea de confort, ca să zic aşa. Se mulează pe personalitatea mea, pe vocea mea şi se potriveşte bine cu momentul şi breakdown-ul de bas.

"You Must Burn!" a pornit la drum ca un jam session între el şi alţi membri, într-o atmosferă de film de Tim Burton. Piesa este inclusă pe noul album Metallica, "72 Seasons", care se lansează pe 14 aprilie. Până atunci am primit deja câteva single-uri, precum "Lux Aeterna", "Screaming Suicide" şi "If Darkness Had a Son".

În plus Metallica ne-a oferit şi un teaser pentru piesa "72 Seasons", pe care îl puteţi asculta mai jos. Ea se lansează pe 30 martie 2023 şi sună cu adevărat old school şi thrash.

Noul album vine la 7 ani dupa "Hard Writed to Self Destruct".

Citește în continuare

Trending