Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Julie Mayaya și Riyan au organizat primul concert între blocuri

Concertul susținut de Julie Mayaya și Riyan (Adi Stănescu) a făcut parte din "Pandemix Collective", o mișcare socio-culturală prin care se încearcă atragerea atenției publicului asupra artiștilor și a impactului pe care îl are criza asupra activității și existenței lor. Găsești mai multe detalii despre această inițiativă în articol.

Publicat

pe

Concert Julie Mayaya & Riyan
Concert Julie Mayaya & Riyan │ FOTO: PR Julie Mayaya

Dezvoltat de S.Y.L.A. și VAIB, proiectul este unul online, fiind dedicat susținerii artiștilor, tehnicienilor și producătorilor audio și video în această perioadă dificilă. În perioada 13 - 30 martie s-a constituit un grup de artiști independenți care au lucrat împreună pentru a găsi soluții de ieșire din impas, pentru a produce muzică nouă ce va inclusă pe compilația născută în aceste condiții grele și pentru a participa la live session-ul zilnic transmis online. Campania se desfășoară sub sloganul "Împrăștie VAIB, nu virus" și are scopul de a oferi publicului o alternativă în lipsa acțiunilor culturale deschise, dar și de a atrage atenția asupra acestui segment vulnerabil și, în aceste condiții, total expus.

Printre numele care au dat curs invitației proiectului "Pandemix Collective" sunt: JulieMayaya, Jean-Victor Piloiu, Silviu Pasca, Tobi Ibitoye, TYA, Harvis Cuni Padron,Mistah White, Alina DInca, Adi Stănescu, Omar Secada Dihigo și mulți alții.

Pe 30 martie, la SGO's Music Factory din București, Julie Mayaya și Riyan au susținut un concert, aducându-le, astfel, oamenilor zâmbetul pe buze în această perioadă dificilă.

"Am acționat sub impulsul momentului... Eram cu Mihai (managerul artistei) acasă și ne-a venit această idee... Ne-am gândit cum putem să o implementăm și ne-a fugit gândul la Riyan, pentru că este un artist foarte talentat, are experiență în busking și, în plus, are și toată aparatura necesară (boxa portabilă, microfoane, chitară, etc). L-am sunat, i-am povestit despre ce e vorba, iar el s-a arătat foarte deschis și entuziast... Am căutat o locație care să ne ofere expunere și am luat legătura cu administratorul locației căruia i s-a părut de asemenea o idee foarte bună. În câteva ore, fără nici o repetiție înainte,  ne-am prezentat la locație, ne-am instalat, am făcut un mic sound-check și am dat drumul mini-concertului nostru... Reacțiile oamenilor au fost extraordinare... Abia mi-am stăpânit lacrimile, la un moment dat... Unii au ieșit la balcon, alții ne ascultau și ne filmau din spatele geamurilor... Îmi era dor de scenă și de interacțiunea cu oamenii, iar dacă ăsta e singurul mod prin care putem să mai susținem concerte, așa vom face... Am respectat toate normele legale impuse în această perioadă, am păstrat distanța între noi, iar spectatorii nu au ieșit din casele/balcoanele lor... Sperăm ca pe viitor să primim și sprijinul autorităților pentru a continua această inițiativă... Mulți au intrat deja într-o monotonie și o rutină apăsătoare, deja s-au plictisit de Radio, TV, Jocuri video etc... Cred că un eveniment de genul acesta le-a făcut oamenilor duminica mai frumoasă și mai animată... Iar mie mi-a dat un sentiment extraordinar de împlinire sufletească... Am simțit că pot fi de ajutor", a spus Julie Mayaya.

Concert Julie Mayaya & Riyan

Concert Julie Mayaya & Riyan │ FOTO: PR Julie Mayaya

Pandemix Colective se află sub umbrela Suport Your Local Artist, concept inițiat în 2016 în diferite locații din Cluj-Napoca, sub forma unor concerte săptămânale, cu scopul de a prezenta și promova proiecte muzicale locale.

În perioada 2016 - 2018 s-au organizat peste 200 de concerte cu peste 100 de artiști și trupe locale, invitați străini și act-uri speciale. Din 2018 s-a lucrat la un nou mecanism de sprijin și promovare, iar în 2019, în cadrul Culture preneurs 2.0 (Centrul Cultural Clujean), s-a dezvoltat un program de informare, consiliere și pregătire profesională în domeniul muzicii, dedicat scenei locale. În peste 3 ani de activitate, s-au generat aproximativ 40 de mii de euro pentru scena locală, au fost colaborări cu sute de artiști, contribuindu-se la crearea a 10 trupe și a 5 albume de studio, 3 compilații rock, alternative-popsimixt, cu muzica locală. În prezent, există campania Support Your Local Rockerz.

Programul de informare, consiliere și pregătire profesională "Support Your Local Artist #2020" momentan a fost suspendat. "Pandemix Collective" a luat naștere ca urmare a anulării lansării compilației #2020 din cauza stării de urgență provocată de epidemia COVID-19.

Trending