Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

În prima zi de Paşte Horia Brenciu, Andra şi mulţi alţii cântă live la TV #separatidarimpreuna

Unii dintre cei mai reputaţi artişti de la noi îşi vor uni glasurile în prima zi de Paşte pentru o cauză nobilă. Pe 19 aprilie Andra, Damian Drăghici, Feli, Florin Riştei, Horia Brenciu, Virgil Ianţu, HahaHa Production şi Orchestra Română de Tineret vor cânta împreună, lansând piesa "Împreună". Află detalii despre aceasta campanie caritabilă în articol.

Publicat

pe

Separati dar Impreuna concert caritabil paste 2020
Separati dar Impreuna concert caritabil paste 2020 │ FOTO: HaHaHa Production

În prima zi de Paşte artiştii vor lansa piesa "Împreună", transmisă simultan pe Digi 24, Antena 1, Kanal D şi PRO TV. Este un mesaj de speranţă şi de solidaritate, pentru o cauză nobilă. Proiectul este pus în mişcare de Timişoreana, care donează 1 milion de lei către Crucea Rosie Română pentru achiziţia de echipamente urgente, necesare pentru spitale în lupta contra Covid-10. Publicul poate dona 2 euro trimiţând un mesaj la numărul 8827 cu textul "DONEZ". Pe 19 aprilie îi vor putea asculta pe Andra, Feli, Florin Ristei, Damian Drăghici, Horia Brenciu, Iuliana Tudor, Sore, Virgil Ianţu, alături de Orchestra Romană de Tineret şi HaHaHa Production.

Ei vor pune în mişcare iniţiativa #separatidarimpreuna, în aceste vremuri de izolare şi pandemie. Proiectul face parte din strângerea natională de fonduri alături de Crucea Roşie Română. Evenimentul artistic caritabil va fi difuzat pe canalele TV mai sus menţionate în transmisiune simultană de la ora 19:50. Cântecul a fost compus de către echipa HaHaHa Production: Felicia Donose, Andrei-Tiberiu Maria (Smiley), Şerban Cazan şi Dorian Micu. Artiştii vor interpreta această melodie separaţi, fiecare de acasă, dar uniţi cu acelaşi sentiment.

Despre această piesă Şerban Cazan (unul dintre compozitori) a declarat următoarele:

"Împreună" este o piesă despre cum trebuie să fim de fapt. Nu numai acum, ci mereu. În viaţa mea, mi s-a confirmat că lucrurile bune se fac în echipă, se fac împreună. Acum, mai mult decât oricând, chiar dacă suntem despărţiţi fizic trebuie să fim împreună şi să ajutăm să ne fie mai bine.

Despre implicarea artiştilor a vorbit şi Ioan Silviu Lefter, Director General Crucea Roşie Română:

Mulțumim tuturor pentru donațiile făcute până acum şi mulțumim tuturor artiştilor care s-au implicat în această inițiativă. Este minunat să vedem că, deși de la distanță, suntem împreună. Eforturile personalului medical român sunt uriașe, așa că este esențial ca în această perioadă să fim cât mai mulți, uniți și alături de ei. Fiecare donație, indiferent de sumă, contează. Împreună putem ajuta la înfrângerea acestui virus.

Pe lângă mesajul trimis la 8827, publicul mai poate dona online pe site-ul www.separatidarimpreuna.ro. Informații despre implicarea și modul în care sunt folosiți banii din campanie, găsiți pe site-ul www.crucearosie.ro.

Mai multe detalii sunt aici.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Muzică nouă

Horia Brenciu pregătește lansări muzicale lunare până la concertele de la Sala Palatului

Horia Brenciu lucrează la un nou proiect muzical construit în jurul unei provocări personale: șase lansări consecutive, câte una în fiecare lună, până la întâlnirea cu publicul de la Sala Palatului, programată în luna noiembrie.

Publicat

pe

Horia Brenciu la Miez Festival 2023 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Horia Brenciu a anunțat că intră într-o perioadă intensă de creație și lansări muzicale. Artistul își propune să lanseze câte o piesă în fiecare lună, pe data de 27, până la concertele programate pe 21 și 22 noiembrie la Sala Palatului. Seria va cuprinde șase cântece noi.

Brenciu a dezvăluit că filmează deja un nou videoclip și că se află în cea de-a doua lună consecutivă de producție intensă. Planul este ca fiecare piesă să ajungă la public pe data de 27 a lunii, într-un calendar de lansări care va continua până în toamnă.

"Astăzi filmez un nou clip. E a doua lună consecutivă în care fac asta și așa o s-o țin până în noiembrie, la Sala Palatului. Mi-am propus ca în fiecare 27 ale lunii să lansez câte o piesă. În total vor fi 6 cântece noi! La început mi s-a părut o idee interesantă. Acum… văd că nu e deloc ușor, dar dacă am spus-o public, trebuie să mă țin de cuvânt", a transmis Horia Brenciu.

În același mesaj, artistul a vorbit și despre reacția publicului la cel mai recent single, "Cel mai tare refren", lansat împreună cu Theo Rose. Piesa a depășit pragul de 450.000 de vizualizări, iar pentru Brenciu cel mai important indicator rămâne felul în care melodia a fost primită de ascultători.

"<<Cel mai tare refren>> are peste 450.000 de vizualizări. De departe, cel mai important lucru este că piesa a atins oamenii. Mesajele voastre o arată din plin. Îi mulțumesc lui Theo Rose pentru colaborare. Melodia asta n-ar fi avut strălucire fără ea", a mai spus artistul.

Noua serie de lansări marchează o perioadă activă pentru Horia Brenciu și pregătește terenul pentru show-urile din această toamnă. Noile sale concerte poartă denumirea uneia dintre cele mai populare piese din cariera lui: "Fac ce-mi spune inima"Pe 21 și 22 noiembrie, îndrăgitul artist și trupa HB Orchestra vor cânta cele mai iubite cântece din repertoriu, promițând un show senzațional.

Conceptul artistic nu doar că va pune în lumină portofoliul muzical al lui Brenciu, dar va prezenta evoluția acestuia, de la emisiuni de televiziune la cariera de cântăreț, de la concerte la musicaluri, de la cântări în cluburi la concerte desfășurate la Sala Palatului.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Andra aduce "Moștenirea" online: aftermovie-ul de la Cluj și concertul integral de la București, disponibile pe YouTube

După ce a emoționat mii de spectatori la Cluj și București, "Moștenirea" își continuă parcursul dincolo de scenă. Andra a lansat aftermovie-ul concertului susținut la Cluj și a făcut disponibilă pe YouTube înregistrarea integrală a show-ului de la București, oferindu-le fanilor ocazia de a retrăi unul dintre cele mai apreciate capitole ale proiectului "Tradițional".

Publicat

pe

Andra în concertul "Moștenirea"
Andra în concertul "Moștenirea" │ FOTO: captură YouTube

Parte a universului "Tradițional", "Moștenirea" este un spectacol construit ca un dialog între trecut și prezent, în care Andra reinterpretează cântece din folclorul românesc și le aduce într-o formă accesibilă publicului de astăzi, fără a pierde esența și emoția care le-au consacrat.

În primăvara acestui an, artista a revenit pe scenele din România și de peste hotare cu cea de-a treia parte a proiectului "Tradițional", cel mai personal capitol al unui concept care a redefinit felul în care folclorul românesc este prezentat publicului contemporan.

"Tradițional 3: Moștenirea" a fost gândit ca un concert-manifest care a mobilizat o forță creativă și tehnică de peste 250 de oameni și minți talentate, în fața și în spatele scenei. Alături de Orchestra Fraților Advahov și de invitații săi speciali, Andra și-a invitat ascultătorii într-un univers creat pentru a aduce un tribut celor care ne-au învățat să iubim cântecul tradițional românesc și care ni l-au lăsat moștenire din generație în generație.

După ce în urmă cu câteva săptămâni Andra a publicat aftermovie-ul concertului de la București, acum a venit timp ca publicul să descopere cum a fost atmosfera de la Cluj. Materialul video surprinde pregătirile intense dinaintea show-ului, testimoniale ale artiștilor invitați (Fuego, F. Charm, Niculina Stoican, Mioara Velicu), ale membrilor familiei artistei, dar și secvențe muzicale din timpul concertului. Și Andra a avut mai multe intervenții pe parcursul clipului, povestind despre dragostea pentru muzică sau semnificația sentimentală a concertului de la Cluj, de "acasă".

Andra: "Mi-am dorit să pot să emoționez și eu cu muzica mea așa cum eu simțeam la rândul meu muzica altor artiști"

"Mi-am dorit să mă cunoască lumea, să le cânt oamenilor, să mă iubească. Eu de mică ascultam muzică, plângeam când auzeam melodii, linii foarte duioase și mi-am dorit să pot să emoționez și eu cu muzica mea așa cum eu simțeam la rândul meu muzica altor artiști. E minunat să văd oameni în sală care plâng, care se emoționează: înseamnă că am reușit din punctul ăsta de vedere.

[...] La Cluj de fiecare dată e mai greu pentru că aici sunt oamenii care m-au crescut, casa părintească, fiecare emoție. Mă uit la părinții mei, văd cum trec anii peste ei și mă rog de multe ori în timp ce cânt: <<dă-le, Doamne, sănătate, să fie prezenți la toate concertele mele>>".

VIDEO: Aftermovie Andra - Moștenirea la Cluj-Napoca

Concertul "Moștenirea" de la Sala Palatului este disponibil integral pe YouTube

Cei care nu au putut fi prezenți la show-ul "Moștenirea" de la Sala Palatului au motive de bucurie. Andra a publicat online întregul concert, transmițând și un mesaj emoționant:

"Dragilor, sunt atât de fericită să vă dau o veste pe care știu că mulți dintre voi o așteptați cu nerăbdare. Concertul <<Tradițional 3: Moștenirea>> s-a lansat acum, în întregime, pe canalul meu de YouTube!  Am pus în fiecare cântec toată dragostea mea, gândindu-mă la ceea ce lăsăm mai departe, la această <<moștenire>> neprețuită care ne unește și ne definește ca neam. Vă pup și vă iubesc pe toți! Abia aștept să ducem mai departe această poveste frumoasă!"

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Trupa Re-Born a câștigat trofeul Românii au talent 2026 și premiul de 120.000 de euro

Trupa Re-Born este marea câștigătoare a celui de-al 16-lea sezon Românii au talent și a premiului de 120.000 de euro. Descoperă cine sunt ceilalți doi concurenți care completează podiumul.

Publicat

pe

Trupa Re-Born a câștigat Românii au talent 2026
Trupa Re-Born a câștigat Românii au talent 2026 │ FOTO: PRO TV

Marea finală Românii au talent 2026 a avut loc pe 29 mai, pe scenă urcând pentru o ultima prestație 10 finaliști: Iosif Mândru, Lucas Moroșan, Bianca Muntean, Alexis Stan, trupa Re-Born, Rebeca Tomescu, Eric și Eduard, Mikhail Ermakov, Albert Oprea și Antonia Voroneanu. Aceștia s-au luptat pentru titlul de "cel mai talentat român", dar și pentru marele premiu în valoare de 120.000 de euro. Totuși, după votul publicului, doar unul dintre ei a ajuns să ridice trofeul deasupra capului.

Trupa de fete Re-Born a primit cea mai mare susținere de la cei de acasă și a fost declarată marea câștigătoare. Mai mult, cele 12 membre au fost onorate și cu Premiul de Originalitate în valoare de 10.000 de euro. La această categorie au fost nominalizate alături de Albert Oprea și Rebeca Tomescu.

Trupa Re-Born: "Cu premiul promitem să deschidem noi uși copiilor care vor veni la Palatul Copiilor din Târgu Mureș"

În spatele succesului stau de cele mai multe ori sacrificii și dificultăți. Pentru tinerele dansatoare, repetițiile desfășurate la Palatului Copiilor din Târgu Mureș nu beneficiază de cele mai bune condiții: clădirea este veche, camerele sunt reci, iar oglinzile ciobite. Fetele din Re-Born au de gând să rezolve aceste probleme:

"Ne simțim extraordinar! Nu ne așteptam nici măcar o secundă. Am fost, puțin spus, surprinse. Chiar nu ne așteptam, dar suntem extraordinar de recunoscătoare. Cu premiul promitem să deschidem noi uși copiilor care vor veni la Palatul Copiilor din Târgu Mureș, să-l renovăm și să continuăm cu ceea ce am promis publicului. Le mulțumim din tot sufletul celor de acasă pentru susținere. Dacă nu erau ei, nu ne gândeam că suntem atât de apreciate și, datorită lor, ne recunoaștem valoarea adevărată acum."

Trupa Re-Born a cucerit publicul și jurații încă din audiții:

"E un moment de dans pe care îl ții minte tocmai pentru că e altfel. Întotdeauna asta este o mare problemă. După ce v-ați definit, e foarte important cum vă diferențiați. Cum ține lumea minte momentul ăsta? După ce a văzut 14 momente de dans, pe care îl ține minte? Pe ăla care e diferit, care e deosebit. Iar momentul vostru e deosebit", le spunea Andi Moisescu fetelor după prima apariție pe scena Românii au talent.

VIDEO: Trupa Re-Born în finala Românii au talent 2026

Podiumul Românii au talent 2026 a fost completat de Albert Oprea și Antonia Voroneanu

Pe locurile 2 și 3, în preferințele publicului, s-au clasat Albert Oprea, care a plecat acasă cu un premiu în valoare de 20.000 de euro, și Antonia Voroneanu, câștigătoarea premiului în valoare de 10.000 de euro.

VIDEO: Albert Oprea în finala Românii au talent 2026

VIDEO: Antonia Voroneanu în finala Românii au talent 2026

Marea finală Românii au talent a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:28 - 24:24. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV a avut 5,8 puncte de rating și 24,2% cotă de piață, față de locul 2, care a avut doar 3,4 puncte de audiență și 14,1% share. De-a lungul difuzării, peste 1,1 milioane de români au trăit cu sufletul la gură alături de concurenții care urcau pe scenă, iar în minutul de aur, la ora 21:36, aproape 1,6 milioane de telespectatori erau cu ochii pe finalul sezonului.

Citește în continuare

Trending