Dora Gaitanovici ne aduce un "Colț de lună", "speranța care luminează și cel mai întunecat cer" - AUDIO
Dora Gaitanovici ne ajută să risipim apăsarea izolării cu o piesă nouă, compusă din izolare. "Colț de lună" este, potrivit artistei, "un cântec scris cu drag", menit a alunga singurătatea.
"Am compus "Colț de lună" în această perioadă ciudată, în care îndoiala, teama, singurătatea pe mai toți ne-au încercat rând pe rând. Și simțeam că trebuie să accesez ceva pozitiv, dorul, acea "pasăre gri" simplă, care ba vine, ba pleacă, dar niciodată nu ne părăsește! Iar "colțul de lună" e speranța care luminează și cel mai întunecat cer al sufletului! E un cântec scris cu drag!", a declarat Dora Gaitanovici.
Dora semnează atât versurile și compoziția noului single, cât și productia, mixul și masterul.
AUDIO: Dora Gaitanovici - "Colț de lună"
La doar 19 ani, Dora Gaitanovici are deja în palmares zeci de trofee naţionale, pe lângă participarea cu succes în cadrul Vocea României 2018, unde a fost unul dintre cei patru finaliști.
Recent, Dora a lansat "El nu mă vrea", o melodie scrisă împreună cu Irina Rimes, piesa "Eu te las" împreună cu What's UP și a colaborat și cu Daniel Dorobanțu, fondatorul ansamblului de artă sincretică Thy Veils, pentru melodia "Feel It All", ce poate fi ascultată pe InfoMusic.
Anul acesta, Dora a susținut un recital în cadrul finalei Eurovision România și a cucerit telespectatorii cu refrene celebre din cadrul concursului, interpretate alaăuri de band-ul sau.
Dora Gaitanovici studiază pian, saxofon, canto şi este pasionată de jazz, blues, rock sau de muzică clasică. În prezent, Dora este studentă în cadrul Universităţii de Muzică din Bucureşti.
Piesa României la Eurovision 2022 se va decide din aceste 10 melodii finaliste
Pe 12 februarie 2022 TVR a difuzat semifinala selecţiei Eurovision România 2022, iar 10 artişti au rămas în concurs. Ei vor participa la finala de pe 5 martie 2022, în urma căreia va fi ales artistul care ne va reprezenta la Torino în această primăvară. Mai jos aflaţi care sunt artiştii finalişti şi cum s-a desfăşurat show-ul.
Semifinala Selectiei Nationale Eurovision 2022 Romania TVR │ FOTO: TVR
Juriul de specialitate a ales cele 10 piese calificate în ultimul act al Selecţiei Naţionale. În semifinală au ajuns 20 de artişti salvaţi de public prin voturile lor, iar la finalul serii de 12 februarie juraţii Selecţiei Naţionale au anunţat finaliştii. Din juriu au făcut parte Alexandra Ungureanu, Ozana Barabancea, Randi, Cristian Faur şi Adrian Romcescu. Ilinca Băcilă, reprezentanta României la Eurovision 2017 în Kiev a luat pulsul din camera în care aşteptau concurenţii şi a ţinut un recital cu un medley de piese specifice ESC.
Piesa cu cel mai mare număr de voturi din partea publicului în semifinală (E-an-na - Malere) nu a intrat în lista scurtă. Printre artiștii cunoscuți care au părăsit competiția locală Eurovision se numără: VIZI, Dan Helciug, Cezar Ouatu și Eliza G (câștigătoarea ultimei ediții Cerbul de Aur).
Melodiile finaliste Eurovision România 2022:
Alex Parker & Bastien – „All this love”
Andrei Petruș - „Take me”
Cream, Minodora și Diana Bucşă – „România mea”
Dora Gaitanovici – „Ana”
Gabriel Basco – „One night”
Kyrie Mendél – „Hurricane”
MØISE – „Guilty”
Petra – „Ireligios”
Vanu - „Never give up”
WRS – „Llamame”
Ilinca Băcilă, reprezentanta României la ESC 2017 la Kiev, a susținut, alături de sora ei, recitalul serii, „un mix de Eurovision interpretat într-o cheie personală”. Au fost incluse: „Ardelean Show”, „Zitti e buoni” - piesa câștigătoare la ediția 2021, „Yodel it” – locul 7 la ESC 2017, „Shum” – melodia Ucrainei la Eurovision 2021, „Toy” – laureata Eurovision 2018 și „Begging”, piesa care i-a făcut cunoscuți la nivel internațional pe Maneskin, câștigătorii ESC 2021.
Eurovision Song Contest 2022 va avea loc în Italia, la Torino, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai 2022. România va intra în concurs joi, 12 mai, în partea a doua a Semifinalei cu numărul 2.
Sub sloganul „The sound of beauty”, Eurovision Song Contest 2022 va aduce, pe scena din Torino, reprezentanţii celor 41 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Țărilor de Jos, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Ucraina şi Marea Britanie.
Televiziunea Română participă la competiţia europeană din anul 1993. Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006).
Eurovision Romania 2022: Cine sunt cei 20 de semifinaliști aleși de public și juriu
Publicul și juriul au ales cele 20 de piese pentru cea de-a doua etapă a semifinalei Eurovision România 2022. Show-ul live în cadrul căruia vor fi selectați finaliștii va avea loc pe 12 februarie și va fi difuzat de TVR.
Artiștii calificați în semifinala Eurovision România 2022 │ FOTO: Colaj
Selecția Națională pentru Eurovision 2022 a ajuns în cea de-a doua etapă a semifinalei. Din cei 44 de concurenți rămași în competiție, după retragerea lui FABI și a Barbarei Tesija, au fost aleși 20 pentru show-ul live ce va avea loc sâmbătă, 12 februarie, de la ora 21.00.
Așa cum era menționat în regulament, 15 piese au fost alese de juriu, iar 5 de către public. Fanii Eurovision și-au putut susține favoriții votând pe Facebook, în intervalul 9 februarie, ora 20.00 - 10 februarie, ora 20.00. Potrivit organizatorilor Selecției, în jur de 50,000 de persoane și-au exprimat opțiunea, la final, rezultatul votului arătând astfel:
Topul pieselor din Selecția Națională conform voturilor acordate de fani:
E-an-na - Malere / 10124
Dora Gaitanovici - Ana / 3218 (votată și de juriu)
VIZI - Sparrow / 2753
Oana Tăbultoc - Utopia / 2629
Mălina - Prisoner / 2336
Gabriel Basco - One night / 2140 (votat și de juriu)
Andra Oproiu - Younique / 1860
Andrei Petruş - Take me / 1650
Cream, Minodora şi Diana Bucşă - România mea / 1497
Outflow - Running in Circles / 1430
Aldo Blaga - Embers / 1423
Dan Helciug - 241 / 1271
Aris - Do Svidaniya / 1110
VANU - Never give up / 1084
Eugenia Nicolae feat Cazanoi Brothers - Doina / 1042
Alina Amon - Without you / 985
Romeo Zaharia - Until the fight is over / 915
Miryam - Top of the rainbow / 902
Roberta-Maria Popa - Indigo / 896
Alexa - Hoodies and Cold Nights / 863
WRS - Llamame / 842
Stelian - Remember / 839
Cezar Ouatu - For everyone / 598
Carmen Trandafir - Măşti / 588
Eliza G - The other half of me / 566
MØISE - Guilty / 537
Leyah - I'll be fine / 534
Andrea Stocchino - Avere paura / 502
Letiţia Moisescu - Mirunica / 500
Giulia-Georgia - Find your way / 457
Alex Parker feat. Bastien - All this love / 453
Bogdan Dumitraş - Sign / 444
Forţele de muncă - Hai afară, frate! / 420
Sophia - Beautiful lies / 410
Ana - Youngster / 380
Othello - You're worthy / 329
Olivia Miheţ - Fragile / 274
Ayona - Let me come to you / 254
Jessie - Regret / 251
Petra - Ireligios / 218
Kyrie Mendél - Hurricane / 148
Ciro De Luca - Imperdonabile / 147
Seeya - Save me / 71
Ivel - Neverending / 25
FABI - That way / 4
Cele 5 piese din Selecția Națională calificate prin votul publicului
E-an-na, trupa care a intrat și în YouTube Trending, a obținut, de departe, cele mai multe voturi pentru "Malere". Ea s-a calificat grație susținerii publicului. Următoarele în top 5 sunt melodiile interpretate de Vizi, Oana Tăbultoc, Mălina și Andra Oproiu. Motivul pentru care Dora Gaitanovici și Gabril Basco nu apar în topul publicului se datorează faptului că cei doi artiști fuseseră deja selectați de juriu. Conform regulamentului Selecției Naționale, în situaţia în care între piesele calificate prin votul publicului se află piese calificate în urma deciziei juriului de specialiști, clasamentul se modifică până când piesele muzicale nu coincid/nu se suprapun.
Semifinaliștii publicului la Eurovision România 2022:
E-an-na cu Malere
VIZI cu Sparrow
Oana Tăbultoc cu Utopia
Mălina cu Prisoner
Andra Oproiu cu Younique
Lista celor 20 de artiști/piese calificate în a doua etapă a semifinalei Eurovision România 2022 (în ordine alfabetică):
Celor 5 piese alese de public li se adaugă cele 15 alese de juriu. Mai jos găsiți lista completă a celor 20 de piese calificate în a doua etapă a semifinalei Eurovision România 2022.
Nume, prenume artist / Titlul piesei calificate:
Aldo Blaga - Embers
Alex Parker & Bastien - All this love
Andra Oproiu - Younique (votul publicului)
Andrei Petruş - Take me
ARIS - Do Svidaniya
Cezar Ouatu - For everyone
Cream, Minodora, Diana - România mea
Dora Gaitanovici - Ana
E-an-na - Malere (votul publicului)
Eliza G - The other half of me
Eugenia Nicolae feat. Cazanoi Brothers - Doina
Gabriel Basco - One night
Kyrie Mendél - Hurricane
Mălina - Prisoner (votul publicului)
MOISE - Guilty
Oana Tăbultoc - Utopia (votul publicului)
Petra - Ireligios
VANU - Never give up
Vizi Imre - Sparrow (votul publicului)
WRS - Llamame
Primul show live Eurovision România 2022
Semifinala Selecției Naționale se încheie pe 12 februarie, cu un show transmis în direct la TVR 1, TVR Internaţional, TVR Moldova şi pe TVR+, de la ora 21.00. Anca Mazilu și Bogdan Stănescu vor fi gazdele show-ului, iar Ilinca Băcilă, reprezentanta României la Esc 2017, va fi alături de concurenți și va transmite emoțiile din Camera Verde.
În cadrul show-ului de pe 12 februarie, juriul de specialiști va alege doar zece piese pentru Marea Finală. Ultimul act al Selecției Naționale va avea loc pe 5 martie, când vom afla și numele reprezentantului țării noastre în concursul internațional Eurovision.
O piesă din semifinala Eurovision România 2022 e în YouTube Trending; Ce alte melodii au strâns vizualizări - TOP 10
Melodiile din semifinala Eurovision România 2022 au fost publicate în versiune live. Dintre cele 46 de piese calificate, una a reușit să intre în YouTube Trending, fiind urmată de alte câteva melodii ce s-au detașat ca număr de vizualizări. Într-un top 10 al pieselor care au trezit interes intră atât piese dansante, cât și balade.
E-an-na - Malere (Eurovision România 2022 – video | voce live) │ FOTO: Captură YouTube
Chiar dacă rezultatele României la Eurovision au fost slabe în ultimii ani, publicul continuă să fie atras de această competiție. Una dintre melodiile semifinaliste se află astăzi pe locul 22 în YouTube Trending, reușind performanța aceasta la doar două zile de la publicare. Semifinala Selecției Naționale se apropie, pe 12 februarie urmând să aibă loc primul show live, transmis de TVR.
La ora actuală, din cele 46 de melodii semifinaliste au mai rămas 45 în concurs, Barbara Tesija anunțând pe 5 februarie că se retrage. Până pe 12 februarie vor mai rămâne doar 20 de piese, 5 urmând să fie alese de public și 15 de către juriul de specialitate.
"Malere", piesa din semifinala Selecției Naționale Eurovision 2022 care a intrat în YouTube Trending
Piesa "Malere", a grupului E-an-na, s-a detașat vizibil de restul melodiilor calificate, reușind să ajungă la peste 74,000 de vizualizări cu vesiunea live a piesei, publicată de TVR pe 5 februarie. Clipul este, de, asemenea, în YouTube Trending.
Melodia este compusă de Andrei Oltean, vocalistul formației, care cântă totodată la acordeon, dar și la alte instrumente tradiționale. El semnează și versurile, alături de Ovidiu Ban, chitaristul trupei.
Cine sunt artiștii din grupul E-an-na
Trupa E-an-na și-a început activitatea în 2014. Formația este originară din Sibiu și abordează un stil aparte, care îmbină o multitudine de influențe, de la folk metal la folclor și muzică lăutărească.
Grupul are în discografie un EP ("Jiana") și un album ("Nesfârșite"), remarcându-se în competiții precum Jaxx Rock Battle (Locul 2), Metal Storm Awards (Locul 3 cu piesa "Jiana") și Wacken Metal Battle International (Locul 2).
Din componența trupei fac parte: Andrei Oltean (voce, acordeon și alte instrumente tradiționale), Roxana Amărandi (voce, vioară), Ovidiu Ban (chitară), Andrei Piper (chitară), Dragoș Geomolean (bas), Paul Bucătaru (tobe), Ioana Popescu (clape).
Ce alte piese calificate în semifinala Selecției Naționale Eurovision 2022 au multe vizualizări
Publicul va putea alege 5 piese din cele 45 calificate. Ele vor intra în cea de-a doua etapă a semifinalei, alături de cele 15 alese de juriu. Melodiile vor putea fi votate pe pagina oficială de Facebook Eurovision România, în intervalul 9 februarie, ora 20.00 - 10 februarie, ora 20.00.
Până atunci, vă prezentăm primele 10 piese care au impresionat în primele 48 de ore de la publicare, potrivit vizualizărilor. Toate cele 45 de melodii sunt disponibile pe YouTube și pe site-ul dedicat competiției.
TOP 10 piese semifinaliste la Eurovision România 2022 (după numărul de vizualizări)
Ascultă piesele din TOP 10 Eurovision România 2022 (după numărul de vizualizări)
Ultimul act al Selecției Naționale are loc pe 5 martie, dată la care va fi anunțat numele reprezentantului țării noastre la Eurovision 2022. Etapa internațională a concursului are loc în perioada 10 - 14 mai 2022, la Torino, în Italia.