Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Lifestyle

David Bryan, clăparul trupei Bon Jovi, s-a vindecat de coronavirus

După ce cu mai bine de o lună în urmă, David Bryan anunța că a ieșit pozitiv la testul COVID-19, acesta a revenit zilele trecute cu o veste bună.

Publicat

pe

Concert Bon Jovi pe 21 iulie 2019 în Piața Constituției din București │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

La sfârșitul lunii martie, muzicianul anunța că a fost diagnosticat cu noul virus, neoferind detalii cu privire la modul în care l-a contractat. A asigurat, însă, publicul că a stat în carantină și că va continua să stea izolat până când va fi declarat vindecat. În mesajul său, clăparul a rugat publicul să nu se panicheze și să se sprijine reciproc în aceste momente dificile pe care le trăim cu toții.

După cinci săptămâni de izolare, David Bryan a refăcut testul, iar rezultatul a ieșit negativ. Le-a transmis vestea fanilor printr-un mesaj pe pagina sa de Instagram:

"Am primit rezultatul testului astăzi. Din fericire, sunt COVID-19 negativ! 5 săptămâni din ziua în care m-am îmbolnăvit ... Sunt un tip foarte norocos!
Sunt oameni care nu au simptome, oameni care s-au îmbolnăvit (ca mine), oameni care se luptă pentru viețile lor și oameni care, din păcate, au decedat. Acesta este un virus urât, DAR știința/medicina vor ieși învingătoare. Vă mulțumesc tuturor pentru urările de bine. Mulțumesc tuturor medicilor și asistenților medicali și tuturor celor din primele linii. Voi sunteți adevărații eroi!", a scris David Bryan.

În vârstă de 58 de ani, David Bryan a fost introdus în Rock And Roll Hall of Fame în urmă cu doi ani, alături de colegii săi din trupa Bon Jovi. Înainte ca pandemia de coronavirus să atingă dimensiunile actuale, Bryan se pregătea pentru lansarea pe Broadway a musical-ului Diana, pentru care a compus atât muzică, cât și versuri. Musical-ul era programat să debuteze la sfârșitul lunii martie, însă lansarea nu va mai avea loc la data stabilită, Broadway-ul fiind închis din cauza restricțiilor impuse de COVID-19.

Tot din cauza pandemiei, Bon Jovi și-a anulat turneul ce ar fi trebuit să debuteze pe 10 iunie în Washington. Trupa a ales această variantă pentru a le permite cumpărătorilor de bilete să obțină rambursări ce îi vor ajuta la plata facturilor sau la cumpărarea produselor alimentare.

Comentează

Muzică nouă

Două surprize de la Bon Jovi; trupa a lansat o piesă nouă și o colaborare cu Bruce Springsteen - VIDEO

Bon Jovi își revizuiește albumul "Forever", lansat anul trecut, și îi aduce un suflu nou prin intermediul unor colaborări speciale. Trupa americană le oferă ascultătorilor nu una, ci două mostre din această versiune, lansând piesele "Red, White And Jersey" și "Hollow Man" (feat. Bruce Sprinsteen). Mai multe detalii și video în articol.

Publicat

pe

Concert Bon Jovi pe 21 iulie 2019 în Piața Constituției din București │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Bon Jovi va lansa versiunea "Forever (Legendary Edition)" pe 24 octombrie, prin intermediul casei de discuri Island Records. Noul material va include colaborări cu Bruce Springsteen, Jelly Roll, James Bay, Robbie Williams, Jason Isbell, Ryan Tedder, The War And Treaty, Joe Elliott (Def Leppard), Lainey Wilson, Avril Lavigne și Marcus King. Mai mult, tracklistul "Forever (Legendary Edition)" este deschis de o piesă nouă - "Red, White And Jersey". Este o compoziție optimistă, dinamică, ce vorbește despre dragostea trupei pentru orașul natal.

În ceea ce privește "Hollow Man", Bon Jovi și Bruce Springsteen adoptă un ton mai serios, punând în versuri întrebări filosofice și imagini metaforice. Balada a fost și ea lansată oficial, alături de un videoclip cu versuri.

"Acest album este mai mult decât o simplă colecție de colaborări, este un album născut din necesitate. Vindecarea corzilor mele vocale a fost o călătorie bine documentată care s-a desfășurat în timpul lansării albumului <<Forever>> în 2024. Cântam bine în studio pentru înregistrări, dar cerințele vocale și rigorile turneelor ​​erau încă puțin inaccesibile pentru mine. Fără posibilitatea de a face turnee la acea vreme, am continuat să lucrez în studio și am chemat câțiva prieteni, cântăreți grozavi, artiști, muzicieni, niște oameni minunați.

Rezultatul este un album cu o perspectivă nouă și un spirit nou - un album de colaborare care dovedește că ne descurcăm cu toții în această lume cu puțin ajutor din partea prietenilor noștri. Simt o bucurie și o recunoștință imense lansând acest album și cred că se vede în muzică. Pot spune cu certitudine că există întotdeauna ceva mai mare decât <<MINE>>, și acela este <<NOI>>", a transmis Jon Bon Jovi.

TRACKLIST "Forever (Legendary Edition)":

  1. Red, White, and Jersey
  2. Legendary (ft. James Bay)
  3. We Made It Look Easy (ft. Robbie Williams)
  4. Living Proof (ft. Jelly Roll)
  5. Waves (ft. Jason Isbell)
  6. Seeds (ft. Ryan Tedder)
  7. Kiss The Bride (ft. Billy Falcon)
  8. The People’s House (ft. The War & Treaty)
  9. Walls Of Jericho (ft. Joe Elliott)
  10. I Wrote You A Song (ft. Lainey Wilson)
  11. Living In Paradise (ft. Avril Lavigne)
  12. My First Guitar (ft. Marcus King)
  13. Hollow Man (ft. Bruce Springsteen)
  14. We Made It Look Easy / Hicimos Que Pareciera Fácil (ft. Carin León)

VIDEO: Bon Jovi - Red, White And Jersey

Lyric video: Bon Jovi & Bruce Springsteen - Hollow Man

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending