Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Bono, U2 oferă donaţii de 10 milioane de euro pentru Irlanda în plină pandemie Covid-19

Bono se alătură listei de celebrităţi care încearcă să îşi ajute ţările de baştină, atât prin donaţii, cât şi prin apeluri la puterile internaţionale. Aflăm că artistul a fost sunat chiar de Ministerul de Finanţe irlandez, care i-a solicitat ajutorul. Cum a contribuit solistul U2 aflaţi în articol.

Publicat

pe

Bono vorbește despre noul album U2

Paschal Donohoe este Ministerul de Finanţe al Irlandei, iar acesta a discutat cu Bono încă din luna martie. Solistul a fost pus în temă cu privire la preţurile practicate de chinezi pentru echipamente de protecţie. Ulterior trupa avea să contribuie cu 10 milioane de euro la achiziţionarea de echipamente pentru doctorii din prima linie în lupta cu coronavirusul. Artiştii din U2 au devenit mediatorii unei colaborări stat-privat fără precedent pentru Irlanda, când vine vorba de dotări medicale.

Au fost implicaţi diplomaţi britanici, oficiali din China, dar şi companii private. Cu câteva zile în urmă au început să vină primele transporturi de măşti şi costume din China, achitate de trupă şi parteneri. Bătălia cu Covid-19 a transformat avioanele de pasageri ale companiei irlandeze Air Lingus în avioane de transport pentru acele echipamente medicale. Sunt şi alte improvizaţii inedite, precum multiple distilerii artizanale de gin transformate în linii de producţie pentru dezinfectant.

Ulterior Bono a trimis o scrisoare preşedintelui coreean Moon Jae-in, cerându-i ajutorul pentru a depăşi criza Covid-19 din Irlanda. Muzicianul a solicitat şi Coreei de Sud echipamente de protecţie. Artistul a mai fost implicat în proiecte umanitare, cu ample iniţiative în Africa, pentru combaterea foametei şi sărăciei. A participat la lupta contra SIDA, a fost de asemenea parte a concertelor caritabile Live 8 şi a donat 50.000 de dolari pentru One In Four Ireland, care ajută supravieţuitorii abuzului sexual. Luna trecută, muzicianul a compus piesa "Let your Love Be Known", inspirat de italienii care cântă în balcoane pe durata pandemiei.

Recent Bono a lăudat modul în care Coreea de Sud a depăşit criza Covid-19. Ţara asiatică a avut 10.512 cazuri confirmate şi 214 decese de la finalul lunii ianuarie şi până acum. Irlanda se află acum în stare de urgenţă, izolare şi carantină, cel puţin până pe 5 mai. Ţara a înregistrat 320 de morţi din cauza Covid-19 şi înregistrează 8928 de cazuri de infecţie. Dacă sunt calculate şi cele din Irlanda de Nord totalul este de 10645 infectaţi şi pacienţii decedaţi ajung la 427.

PUBLICITATE
Comentează

Albume noi

U2 anunţă albumul "Songs of Surrender": reînregistrări ale hiturilor formaţiei

U2 părea a fi intrat într-un con de umbră în ultima jumătate de deceniu, între probleme cu vocea ale lui Bono şi lipsa de concerte provocată de pandemie. Ce e drept artiştii au donat serios spre cei afectaţi de Covid, iar acum U2 ne anunţă un nou album.

Publicat

pe

Trailer U2 Songs of Surrender
Trailer U2 Songs of Surrender │ FOTO: U2

U2 a anunţat albumul "Songs of Surrender", care include variante reînregistrate ale hiturilor formaţiei irlandeze. Nu mai puţin de 40 de piese din trecut ale grupului vor primi o reinterpretare cu iz de secolul 21. Melodiile au fost "reimaginate şi re-înregistrate", iar teasing-ul pentru acest disc a fost început de ceva vreme. Modalitatea? Chitaristul The Edge a trimis scrisori fanilor.

În scrisorile respectiv muzicianul scria următoarele:

Atunci când o piesă devine populară, este întotdeauna asociată cu o anumită voce. Nu mi-aş putea imagina "Tangled Up In Blue", fără timbrul lui Bob Dylan sau "All The Time In the World" fără vocea unică a lui Louis Armstrong. Ce se întâmplă atunci când o voce se dezvoltă şi experienţa şi maturitatea îi dau extra rezonanţă?

The Edge a explicat şi că majoritatea pieselor U2 au fost scrise şi înregistrate atunci când artiştii erau bărbaţi foarte tineri. Anumite mesaje s-au schimbat şi sensul versurilor a devenit altul. Inclusiv sound-ul melodiilor se va schimba, căpătând o sonoritate modernă, actuală.

Şi acum lucrul pe care îl aştepta cu toţii: data de lansare. "Songs of Surrender" va debuta pe 17 martie 2023. Avem şi un video teaser mai jos care ne prezintă o versiune proaspătă a hitului din anul 2000 "Beautiful Day". Încă nu avem un tracklist, dar sunt şanse mari ca piesele să fie aceleaşi precum cele din cartea lui Bono din 2022, "Surrender: 40 Songs, One Story". Acolo el a explorat originea a 40 de piese din discografia U2.

Bono va începe o rezidenţă la Beacon Theatre în New York, pentru a oferi publicului sesiuni de citit în public din "Surrender", nişte muzică şi "puţin haos". A avut deja un turneu pentru a îşi promova cartea cu opriri în 14 oraşe din Europa. Sunt momente puternice amintite în respectiva carte, precum tributul pentru tatăl său, care a murit de cancer.

Citește în continuare
Show Lord of the Dance 2023

AGENDA DE CONCERTE

<< mart. 2023 >>
lmmjvsd
27 28 1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31 1 2

Trending