Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Andrea Bocelli va ţine un concert special de Paştele Catolic în Domul din Milano (Transmis Live Online)

Vocea de aur a Italiei, Andrea Bocelli va transmite un mesaj de speranţă şi unitate în ziua Paştelui Catolic, pe 12 aprilie. Atunci artistul va ţine un concert special în Domul din Milano, transmis live pe YouTube. Evenimentul poartă numele de "Music for Hope" şi avem detalii despre el în articol.

Publicat

pe

Poster Andrea Bocelli Music for Hope 2020
Poster Andrea Bocelli Music for Hope 2020 │ FOTO: Andrea Bocelli

Tenorul italian va da o reprezentaţie solo în legendarul Dom din Milano, la invitaţia oraşului şi a catedralei locale. Artistul a acceptat invitaţia în aceste vremuri negre pentru Italia, dar şi pentru întreaga lume, pe timp de pandemie Covid-19. Evenimentul va fi fără public şi accesul este strict interzis, respectând reglementările momentului. Totul va fi transmis prin live stream pe canalul YouTube al artistului, începând cu ora României 20:00.

Concertul va prezenta un mesaj de dragoste, vindecare şi speranţă, atât pentru Italia, cât şi pentru întreaga lume. Andrea Bocelli va fi însoţit în Dom doar de cântăreţul la orgă al catedralei, Emanuele Vianelli. Acesta îl va compania la una dintre cele mai mari orgi din lume. Piesele au fost alese cu atenţie, potrivite pentru combinaţia de voce solo plus orgă, cu această ocazie. Pe listă se află "Ave Maria", în varianta Bach/Gounod şi "Sancta Maria" în varianta lui Mascagni. Repertoriul a fost descris ca "unul sacru într-o zi simbolic a reînnoirii vieţii".

Participarea lui Andrea Bocelli se face complet pro bono. Artistul a pornit de altfel prin fundaţia care îi poartă numele o campanie de strângere de fonduri pentru spitalele din Italia. Donaţiile se fac prin Gofundme. Despre evenimentul produs de către Sugar Music şi Universal Music Group Bocelli a declarat următoarele:

Cred în puterea rugăciunii împreună. Cred în paştele Creştin, un simbol universal al renaştere de care toată lumea, indiferent că sunt credincioşi sau nu are nevoie acum cu adevărat. Mulţumită muzicii, transmisă prin live stream,a ducând împreună milioane de mâini împreunate peste tot în lume, vom îmbrăţişa inima rănită şi pulsând a Pământului. Acest proiect internaţional este un motiv de mândrie italiană.

Generosul, curajosul, proactivul Milano şi întreaga Italie vor fi din nou şi foarte curând, un model de victorie, motor al renaşterii la care speram cu toţii. Va fi o bucurie să fim martori la asta în Dom, în timpul sărbătorii Paştelui, care evocă misterul naşterii şi renaşterii.

Andrea Bocelli s-a concentrat în ultimii ani pe colaborări cu artişti proeminenţi din pop, având piese cu Ellie Goulding ("Return to Love"), dar şi cu Ed Sheeran ("Amo Soltanto Te"). Ultimul album al artistului a fost "Si", care a debutat pe primele locuri în topuri în toamna anului 2018. Este materialul discografic cu numărul 16 din cariera artistului şi include un duet cu fiul său, Matteo Bocelli, dar şi cu Dua Lipa şi Josh Groban.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Emisiuni radio-tv

Festivalul Sanremo 2026 este transmis de TVR 1; Aflăm live cine reprezintă Italia la Eurovision 2026

În perioada 24 – 28 februarie 2026, publicul va putea urmări pe TVR 1 cea de-a 76-a ediție a Festivalului de la Sanremo, celebrul eveniment muzical italian care precede spectacolul Eurovision. Televiziunea Română va prelua în direct transmisia RAI, oferind publicului român cinci seri pline de muzică, emoție și strălucire.

Publicat

pe

Bogdan Stănescu și Kyrie Mendel
Bogdan Stănescu și Kyrie Mendel │ FOTO: TVR 1

Cinci seri de spectacol live, de la ora 21:00, vor aduce în fața publicului farmecul, tradiția și inovația muzicii italiene. Carlo Conti și Laura Pausini vor fi gazdele principale ale acestei ediții, alături de invitați speciali precum Can Yaman și Achille Lauro. În competiție se regăsesc atât tineri interpreți, cât și nume consacrate – de la Dargen D'Amico, Ermal Meta și Fedez, până la Fulminacci și Serena Brancale.

Marele moment va fi în ultima seară, când va fi ales reprezentantul Italiei la Eurovision 2026. Vedeta finalei de sâmbătă, 28 februarie, va fi Andrea Bocelli, care revine pe scena Teatrului Ariston după șapte ani. Prezența sa este "un omagiu adus istoriei" și un moment de întoarcere simbolică la rădăcinile muzicii italiene.

Ediția din acest an a celebrului festival italian va aduce un omagiu lui Pippo Baudo și Ornellei Vanoni, două personalități legendare ale muzicii și televiziunii italiene.

Scenografie avangardistă semnată de Riccardo Bocchini

Festivalul din 2026 promite și o scenografie spectaculoasă, creată de Riccardo Bocchini. Arhitectul descrie viziunea sa printr-un joc vizual al asimetriei și își propune să sublinieze nu doar forma structurii, ci și o ruptură îndrăzneață de modelele geometrice tradiționale, "o căsătorie între asimetrie și magie muzicală", explică Riccardo Bocchini. Prin volume dezechilibrate și linii neașteptate, scena va reflecta libertatea și fluiditatea muzicii contemporane — o combinație între eleganță și experiment artistic.

Transmisiune specială la București, cu Bogdan Stănescu și Kyrie Mendel

Serile Festivalului Sanremo vor fi moderate la București de Bogdan Stănescu, care va comenta live alături de Kyrie Mendel, artist și producător muzical.

"Provocarea e mare, aşteptările telespectatorilor sunt mari, dar bucuria mea le întrece pe toate! Sunt fericit să pot vorbi al treilea an la rând despre acest adevărat fenomen muzical internaţional", spune Bogdan Stănescu.

Moderatorul TVR subliniază și spiritul unic al evenimentului.

"E singurul eveniment muzical din lume care nu s-a oprit timp de 75 de ani, nimic nu a putut sta în calea muzicii, nici măcar pandemia din 2020. Îmi amintesc anul 2021, când pe scaunele Teatrului Ariston erau baloane colorate în loc de spectatori, iar pe scenă se cânta. Şi parcă se cânta cu şi mai multă dorinţă de-a demonstra că nimic nu poate opri Festivalul de la Sanremo şi că muzica avea o şi mai mare putere de-a ne uni. Atunci am înţeles poate mai bine ca oricând importanţa acestei sărbători muzicale anuale."

Cu această ocazie, Bogdan Stănescu evidențiază și secretul succesului italian.

"Respectul reciproc este cel care aduce împreună generaţiile şi face publicul să asculte orice gen muzical. E loc pentru toată lumea, iar artiştii se bucură atunci când sunt toţi pe aceeaşi scenă cum e cea de la Sanremo."

Kyrie Mendel: "Mă aștept la curaj artistic, la interpretare autentică, nu doar corectă"

Invitatul special din studioul TVR, Kyrie Mendel, promite o perspectivă profundă asupra actului interpretativ și a producției muzicale.

"Mă aștept la curaj artistic, la interpretare autentică, nu doar corectă, la calitate compozițională și la un echilibru între tradiție și contemporan, așa cum se întâmplă de obicei. Malika Ayane, Ermal Meta și Fulminacci se numără printre favoriții mei. Foarte diferiți, dar fiecare, stăpân pe propria identitate artistică."

Artistul consideră că acest festival depășește sfera muzicii și devine un fenomen social.

"Sanremo este un fenomen social pentru italieni. Și, iată, cu ajutorul nostru, devine o conversație internațională."

Citește în continuare

Sport & Divertisment

VIDEO: Mariah Carey, Andrea Bocelli și Laura Pausini au cântat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice Milano-Cortina 2026

Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă Milano-Cortina 2026 a avut loc pe 6 februarie pe Stadionul San Siro din Milano, iar publicul a fost martor la o serie de momente artistice susținute de interpreți de talie mondială precum Mariah Carey, Andrea Bocelli și Laura Pausini.

Publicat

pe

Mariah Carey, Andrea Bocelli și Laura Pausini la Jocurile Olimpice 2026
Mariah Carey, Andrea Bocelli și Laura Pausini la Jocurile Olimpice 2026 │ FOTO: captură YouTube / Eurosport Italia

Jocurile Olimpice nu sunt doar despre sport, ci și spre divertisment și spectacol în adevăratul sens al cuvântul. Ceremonia de deschidere a ediției din acest an, organizată în Italia, s-a ridicat la cele mai înalte standarde. Pe scenă au urcat artista americană, câștigătoare a cinci Premii Grammy, Mariah Carey, artista italiană Laura Pausini, tenorul italian Andrea Bocelli, dar și actorii Pierfrancesco Favino, Sabrina Impacciatore și Matilda De Angelis.

Mariah Carey a fost una dintre principalele atracții ale serii, oferind un recital în care a cântat clasicul italian "Nel blu, dipinto di blu" (cunoscut și ca "Volare"), în italiană, precum și piesa "Nothing Is Impossible" din propriul repertoriul.

Dacă Mariah Carey a adus ceremoniei un puternic element pop, Andrea Bocelli a infuzat atmosfera cu o doză de solemnitate și emoție. Celebrul tenor a interpretat aria clasică "Nessun Dorma", construind artistic o punte între sport și moștenirea muzicală italiană.

Laura Pausini, una dintre cele mai apreciate artiste italiene contemporane, le-a oferit spectatorilor un moment emoționant în deschiderea ceremoniei cu imnul național al Italiei. Cântăreața a interpretat partitura acompaniată de un cor ce se afla în Cortina d'Ampezzo, reușind astfel să conecteze simbolic cele două orașe gazdă ale Jocurilor Olimpice.

Despre Jocurile Olimpice, ediția Milano-Cortina 2026

Jocurile Olimpice de Iarnă Milano-Cortina 2026 reprezintă cea de-a 25-a ediție a competiției şi se desfășoară în nordul Italiei între 6 și 22 februarie. Evenimentul include peste 3.500 de sportivi din aproximativ 93 de țări, care concurează în 16 discipline olimpice pentru 195 de medalii.

Ceremonia de deschidere s-a desfășurat într-un mod inedit, cu momente simultane în patru locații (Milano, Cortina d'Ampezzo, Predazzo și Livigno), un concept menit să ilustreze unitatea, armonia și diversitatea culturii italiene, dar și tradiția sportivă a regiunii.

Citește în continuare

Sport & Divertisment

Andrea Bocelli va cânta la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din 2026

Andrea Bocelli se va număra printre artiștii care vor urca pe scenă la deschiderea Jocurilor Olimpice din 2026 de la Milano și Cortina. Evenimentul va avea loc pe 6 februarie, pe stadionul de fotbal San Siro, Mariah Carey aflându-se și ea printre artiștii confirmați.

Publicat

pe

Andrea Bocelli în concert la București (22 iunie 2017)
Andrea Bocelli în concert la București (22 iunie 2017) │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Andrea Bocelli va lua o pauză de la concertele programate în agenda turneului său mondial din 2026 pentru a urca pe scena ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Cortina. Momentul pregătit de Bocelli "va crea un moment puternic și emoționant, în care muzica devine un limbaj comun". Organizatorii evenimentului și-au exprimat bucuria de a-l avea pe muzician la ceremonie într-un comunicat de presă.

"Maestrul Andrea Bocelli, una dintre cele mai recunoscute voci de pe scena artistică internațională și un simbol al excelenței italiene în întreaga lume, va susține un concert la Ceremonia de Deschidere a Jocurilor Olimpice Milano Cortina 2026, pe 6 februarie 2026..

În timpul Ceremoniei de Deschidere, spectacolul său va rămâne unul dintre cele mai emblematice momente ale evenimentului, îmbinând performanța artistică cu esența valorilor olimpice.

Prezența Maestrului Andrea Bocelli va consolida și va spori identitatea Jocurilor de Iarnă Milano Cortina 2026, contribuind la o narațiune atât contemporană, cât și cu rezonanță internațională.

Inspirat de conceptul Armonia care modelează întreaga Ceremonie de Deschidere creată și produsă de Balich Wonder Studio, spectacolul său va crea un moment puternic și emoționant, în care muzica devine un limbaj comun, reflectând călătoriile și poveștile sportivilor", se arată în comunicatul de presă.

Andrea Bocelli a mai cântat la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Torino, în Italia, în 2006.

Ceremonia de deschidere din 2026 va include și actori precum Sabrina Impacciatore, vedeta din "Lotusul Alb", și Matilde De Angelis, care au apărut în serialul Netflix "Legea conform Lydiei Poet". În cadrul evenimentului va fi adus un omagiu special regretatului creator de modă Giorgio Armani, care a murit în septembrie la vârsta de 91 de ani. Acesta a fost creatorul echipamentelor echipelor olimpice italiene.

Ceremonia de închidere va avea loc la Verona, la Arena Romană, pe 22 februarie. Dansatorul principal la Baletul Teatrului La Scala, Roberto Bolle, a fost confirmat ca având un rol în această producție uriașă.

Citește în continuare

Trending