Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Hollywood Undead a lansat un nou album, "A New Empire, Vol 1", lăsând în urmă identitatea trecută

Hollywood Undead a lansat al şaselea album din carieră, "A New Empire, Vol 1", cu doar 2 săptămâni înainte de concertul dn România. Artiştii au tras linie şi au luat-o de la capăt, cerându-şi scuze pentru versurile extreme din trecut. Află care e noul vibe şi mesaj al albumului din 2020.

Publicat

pe

Coperta Hollywood Undead New Empire Vol 1
Coperta Hollywood Undead New Empire Vol 1 │ FOTO: Hollywood Undead

Hollywood Undead face ceva ce puţine trupe au reuşit să facă: să recunoască imaturitatea unor versuri şi mesaje şi să îşi ceară scuze pentru ele. Artiştii au fost intervievaţi recent de Billboard şi au explicat modul în care au evoluat la nivel social şi la nivel de conştientizare a problemelor societăţii în care trăim. Astfel, artişti precum Johnny 3 Tears din acest grup au recunoscut că anumite versuri de la începutul carierei au avut teme extreme.

Artistul subliniază că nu e vorba de cenzură aici ci de regretul cu privire la sentimentele celor răniţi pe primul album. Iată declaraţia lui Johnny pentru Billboard:

Eram tineri şi supăraţi şi asta nu înseamnă că trebuia să fim luaţi la propriu. Dar trebuie să iei în calcul şi că altcineva ar putea să te ia ad literam şi că anumiţi oameni să fie răniţi. Şi nu mă refer la sentimente rănite, ci la răni fizice. Nu mă înţelegeţi greşit, trebuie să provoci prin muzică, dar nu ar trebui să faci tot posibilul să ofensezi pe cineva. Există cu siguranţă ceva regret.

"New Empire, Vol 1" este doar prima parte a unui material discografic mai amplu, cu o a doua parte care va sosi peste câteva luni. Johnny 3 Tears a declarat că acest LP este o reinventare a grupului, nu doar un sound pentru album, ci pentru trupă. Artiştii au dorit ca muzica să fie de sine stătătoare faţă de ultimele discuri, dar şi să se potrivească în discografie. De pe LP am putut asculta single-ul "Already Dead", cu un videoclip multicolor, dar şi 2 piese cu influenţe trap: "Killin It" şi "Nightmare".

Sunt multe voci totuşi care cer ca trupa să experimenteze mai mult cu rap/trap şi mai puţin cu rock. Îi vom auzi pe băieţi live pe 3 martie, în deschiderea concertului Papa Roach de la Arenele Romane.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Muzică nouă

Hollywood Undead lansează „All My Friends”, noul single cu Jeris Johnson

Hollywood Undead continuă seria de lansări din perioada Sumerian Records cu „All My Friends”, un single nou realizat alături de Jeris Johnson. Piesa duce mai departe formula rap rock a trupei din Los Angeles, cu refrene mari, schimburi vocale rapide și o atmosferă mai întunecată decât pe materialele recente.

Publicat

pe

Videoclip Hollywood Undead All My Friends
Videoclip Hollywood Undead All My Friends │ FOTO: Hollywood Undead www.youtube.com

„All My Friends” combină energia agresivă asociată cu Hollywood Undead cu imagini despre monștri, presiune, lumini puternice și costul faimei. Jeris Johnson adaugă o zonă mai tăioasă piesei, iar colaborarea împinge sound-ul trupei spre un teritoriu mai teatral, dar păstrează structura de anthem pentru publicul de festival.

Single-ul vine după „Hollywood Forever”, „Savior” și „1x1”, trei piese care au marcat noua etapă a trupei după semnarea cu Sumerian Records. „Hollywood Forever”, lansată în octombrie 2024, a trecut de 20,3 milioane de stream-uri pe platforme și a urcat până pe locul 18 la Active Rock radio. „Savior” a mers spre o zonă mai vulnerabilă, iar „1x1”, apărută în martie 2026, a inclus un sample din riff-ul „Raining Blood” de la Slayer.

Hollywood Undead activează din 2005 și a devenit cunoscută prin amestecul de rap rock, nu metal, hip-hop, rock alternativ și pop-punk. Trupa a crescut în era MySpace, cu o imagine construită în jurul măștilor purtate de membri, element care a rămas asociat cu identitatea lor, deși astăzi apare mai ales în videoclipuri și materiale vizuale.

Formula actuală îi include pe Johnny 3 Tears, J-Dog, Charlie Scene, Funny Man și Danny, acesta din urmă alăturându-se trupei în 2010. Debutul a venit cu „Swan Songs”, în 2008, urmat de albume precum „American Tragedy”, „Notes from the Underground” și „Hotel Kalifornia”.

Trupa ajunge la noul single cu peste 3,8 miliarde de stream-uri all-time și pregătește un sezon încărcat de festivaluri. Hollywood Undead va cânta la Welcome To Rockville, apoi în Europa la Download, Rock Am Ring, Rock Im Park, Nova Rock și Graspop Metal Meeting, înainte de alte apariții în SUA și Canada. La noi trupa  fost în martie 2020, alături de Papa Roach, la Arenele Romane.

Citește în continuare

Trending