Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Muzică și film

Fără "Joker", Globurile de Aur 2020 nu ar fi fost la fel - LISTA CÂȘTIGĂTORILOR

Muzica i-a ghidat pașii până la Globurile de Aur 2020. Chiar dacă nu a luat cele mai multe premii, "Joker"-ul lui Joaquin Phoenix a strălucit la cea de-a 77-a ediție a galei, acel dans (pe acea muzică) fiind recunoscut și de către critici drept emblema noii versiuni a controversatului personaj.

Publicat

pe

Joker coloana sonora oficiala Hildur Gudnadottir
Joker coloana sonora oficiala Hildur Gudnadottir │ FOTO: Todd Philips

A avut o povară uriașă pe umeri. Un rol pentru care Heath Ledger a devenit legendă și pe care nimeni nu îl putea vizualiza într-o altă interpretare la fel de reușită. Cineva și-a amintit, însă, de puterea transformatoare a muzicii și așa a încolțit sămânța unui nou Joker. Cu Frank Sinatra și Nat King Cole ghidându-i transformarea, Joaquin Pheonix a reușit să creeze o nouă versiune a acestui personaj, atrăgând atât critici, cât și ovații. Cert este că lumea nu mai vorbește acum despre Heath, ci despre Joaquin, lucru care atestă faptul că un alt Joker a luat naștere - unul cu o personalitate diferită, bine conturată, care și-a găsit loc în inimile fanilor acestui personaj.

La Globurile de Aur 2020, Joaquin Phoenix a acceptat premiul pentru "Cel mai bun actor într-un film - dramă", pelicula "Joker" evidențiindu-se și în categoria "Cea mai bună coloană sonoră". A fost nevoie de un soundtrack pe măsură pentru a-l înțelege pe Arthur Fleck, iar muzica compozitoarei islandeze Hildur Ingveldar Guðnadóttir nu a dezamăgit. Coloana sonoră a inclus piese cu greutate, precum "That’s Life" de la Frank Sinatra, "People Are Strange" de la The Doors și "Smile" de la Nat King Cole, fiecare căpătând o cu totul altă încărcătură emoțională, în acord cu viața tulbure a Jokerului.

Joaquin a câștigat Globul de Aur într-o categorie grea, în care erau nominalizați și Christian Bale, Antonio Banderas, Adam Driver și Jonathan Pryce. Oricare dintre ceilalți actori merita premiul, însă noul Joker a avut ceva în plus. Povestea sa dramatică și dusă la extrem are la bază o doză serioasă și cutremurătoare de alienare, ce ne-a făcut pe mulți dintre noi să ne oprim puțin din a eticheta și a regândi poate felul în care privim lumea. Reacția lui Joaquin la acceptarea premiului subliniază anxietatea cu care actorul se luptă în viața reală, dar și naturalețea sa, necamuflată de vreun discurs pregătit. Și cum orice apariție nereglementată și cenzurată face deliciul publicului, discursul lui Joaquin și-a pus bine amprenta asupra galei Globurilor de Aur 2020.

VIDEO: Joaquin Phoenix acceptă premiul pentru "Cel mai bun actor într-un film - dramă"

Premiul pentru "Cea mai bună piesă originală" i-a revenit lui Sir. Elton John și lui Bernie Taupin, pentru "I’m Gonna Love Me Again". Melodia a fost compusă special pentru pelicula biografică "Rocketman", în care ni se prezintă într-o manieră fantastică povestea de viață a lui Elton.

GLOBURILE DE AUR 2020 - Lista câștigătorilor

Cea mai bună coloană sonoră

  • Hildur Guðnadóttir, „Joker” - câştigător
  • Daniel Pemberton, „Motherless Brooklyn”
  • Alexandre Desplat, „Little Women”
  • Randy Newman, „Marriage Story”
  • Thomas Newman, „1917”

Cea mai bună piesă originală

  • „I’m Gonna Love Me Again”, din „Rocketman” (Elton John şi Bernie Taupin) - câştigător
  • „Beautiful Ghosts”, din „Cats”
  • „Into the Unknown”, din „Frozen 2”
  • „Spirit”, din „The Lion King”
  • „Stand Up”, din „Harriet”

Cel mai bun film - dramă

  • „1917” (Universal) - câştigător
  • „The Two Popes” (Netflix)
  • „The Irishman” (Netflix)
  • „Joker” (Warner Bros.)
  • „Marriage Story” (Netflix)

Cel mai bun film - comedie/musical

  • „Once Upon a Time... in Hollywood” (Sony) - câştigător
  • „Dolemite Is My Name” (Netflix)
  • „Jojo Rabbit” (Fox Searchlight)
  • „Knives Out” (Lionsgate)
  • „Rocketman” (Paramount)

Cea mai bună actriţă într-un film - dramă

  • Renée Zellweger, „Judy” - câştigătoare
  • Cynthia Erivo, „Harriet”
  • Scarlett Johansson, „Marriage Story”
  • Saoirse Ronan, „Little Women”
  • Charlize Theron, „Bombshell”

Cel mai bun actor într-un film - dramă

  • Joaquin Phoenix, „Joker” - câştigător
  • Christian Bale, „Ford v Ferrari”
  • Antonio Banderas, „Dolor y gloria”
  • Adam Driver, „Marriage Story”
  • Jonathan Pryce, „The Two Popes”

Cea mai bună actriţă într-un film - comedie/ musical

  • Awkwafina, „The Farewell” - câştigătoare
  • Ana De Armas, „Knives Out”
  • Cate Blanchett, „Where’d You Go Bernadette”
  • Beanie Feldstein, „Booksmart”
  • Emma Thompson, „Late Night”

Cel mai bun actor într-un film – comedie/ musical

  • Taron Egerton, „Rocketman” - câştigător
  • Roman Griffin Davis, „Jojo Rabbit”
  • Leonardo DiCaprio, „Once Upon a Time... in Hollywood”
  • Eddie Murphy, „Dolemite Is My Name”
  • Daniel Craig, „Knives Out”

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un film

  • Kathy Bates, „Richard Jewell”
  • Annette Bening, „The Report”
  • Laura Dern, „Marriage Story” - câştigătoare
  • Jennifer Lopez, „Hustlers”
  • Margot Robbie, „Bombshell”

Cel mai bun actor în rol secundar într-un film

  • Al Pacino, „The Irishman”
  • Joe Pesci, „The Irishman”
  • Brad Pitt, „Once Upon a Time... in Hollywood” - câştigător
  • Tom Hanks, „A Beautiful Day in the Neighborhood”
  • Anthony Hopkins, „The Two Popes”

Cel mai bun regizor

  • Bong Joon Ho, „Parasite”
  • Sam Mendes, „1917” - câştigător
  • Todd Phillips, „Joker”
  • Martin Scorsese, „The Irishman”
  • Quentin Tarantino, „Once Upon a Time... in Hollywood”

Cel mai bun scenariu

  • Noah Baumbach, „Marriage Story”
  • Bong Joon-ho şi Han Jin Won, „Parasite”
  • Anthony McCarten, „The Two Popes”
  • Quentin Tarantino, „Once Upon a Time... in Hollywood” - câştigător
  • Steven Zaillian, „The Irishman”

Cel mai bun film de animaţie

  • „Missing Link” (United Artists Releasing) - câştigător
  • „Frozen 2” (Disney)
  • „How to Train Your Dragon: The Hidden World” (Universal)
  • „The Lion King” (Disney)
  • „Toy Story 4” (Disney)

Cel mai bun film în limbă străină

  • „Parasite” (Coreea de Sud), de Bong Joon-ho - câştigător
  • „Les misérables” (Franţa), de Ladj Ly
  • „Dolor y gloria” (Spania), de Pedro Almodóvar
  • „Portrait de la jeune fille en feu” (Franţa), de Céline Sciamma
  • „The Farewell” (China), de Lulu Wang

Lista câștigătorilor - TELEVIZIUNE

Cel mai bun serial - dramă

  • „Big Little Lies” (HBO)
  • „The Crown” (Netflix)
  • „Killing Eve” (BBC America)
  • „The Morning Show” (Apple TV Plus)
  • „Succession” (HBO) - câştigător

Cel mai bun serial - comedie/ musical

  • „Barry” (HBO)
  • „Fleabag” (Amazon) - câştigător
  • „The Kominsky Method” (Netflix)
  • „The Marvelous Mrs. Maisel” (Amazon)
  • „The Politician” (Netflix)

Cea mai bună miniserie/ film de televiziune

  • „The Loudest Voice” (Showtime)
  • „Unbelievable” (Netflix)
  • „Catch-22” (Hulu)
  • „Chernobyl” (HBO) - câştigător
  • „Fosse/Verdon” (FX)

Cea mai bună actriţă într-o miniserie sau film de televiziune

  • Kaitlyn Dever, „Unbelievable”
  • Joey King, „The Act”
  • Helen Mirren, „Catherine the Great”
  • Merritt Wever, „Unbelievable”
  • Michelle Williams, „Fosse/Verdon” - câştigătoare

Cel mai bun actor într-o miniserie sau film de televiziune

  • Jared Harris, „Chernobyl”
  • Sam Rockwell, „Fosse/Verdon”
  • Christopher Abbott, „Catch-22”
  • Sacha Baron Cohen, „The Spy”
  • Russell Crowe, „The Loudest Voice” - câştigător

Cea mai bună actriţă într-un serial - dramă

  • Reese Witherspoon, „The Morning Show”
  • Jennifer Aniston, „The Morning Show”
  • Olivia Colman, „The Crown” - câştigătoare
  • Jodie Comer, „Killing Eve”
  • Nicole Kidman, „Big Little Lies”

Cel mai bun actor într-un serial - dramă

  • Tobias Menzies, „The Crown”
  • Billy Porter, „Pose”
  • Brian Cox, „Succession” - câştigător
  • Kit Harington, „Game of Thrones”
  • R. ami Malek, „Mr. Robot”

Cea mai bună actriţă într-un serial - comedie

  • Christina Applegate, „Dead to Me”
  • Rachel Brosnahan, „The Marvelous Mrs. Maisel”
  • Kirsten Dunst, „On Becoming a God in Central Florida”
  • Natasha Lyonne, „Russian Doll”
  • Phoebe Waller-Bridge, „Fleabag” - câştigătoare

Cel mai bun actor într-un serial - comedie

  • Ramy Youssef, „Ramy” - câştigător
  • Michael Douglas, „The Kominsky Method”
  • Bill Hader, „Barry”
  • Ben Platt, „The Politician”
  • Paul Rudd, „Living With Yourself”

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial, miniserie sau film de televiziune

  • Patricia Arquette, „The Act” - câştigătoare
  • Helena Bonham Carter, „The Crown”
  • Toni Collette, „Unbelievable”
  • Meryl Streep, „Big Little Lies”
  • Emily Watson, „Chernobyl”

Cel mai bun actor secundar într-un serial, miniserie sau film de televiziune

  • Alan Arkin, „The Kominsky Method”
  • Kieran Culkin, „Succession”
  • Andrew Scott, „Fleabag”
  • Stellan Skarsgård, „Chernobyl” – câştigător
  • Henry Winkler, „Barry”

Premiul onorific „Cecil B. DeMille” - Tom Hanks

Premiul onorific „Carol Burnett” - Ellen DeGeneres

Lifestyle

"Adio, Ozzy Osbourne": Zeci de artiști și-au luat rămas-bun de la omul, muzicianul și legendarul vocalist Black Sabbath

Legendele nu mor, ele rămân inspirație pentru generații și generații. Ozzy Osbourne a fost, fără îndoială, un reper în istoria muzicii și a heavy metal-ului, amprenta sa fiind de neștirbit pentru toți cei care l-au admirat și l-au iubit. Zeci de artiști i-au transmis mesaje emoționante lui Ozzy, luându-și astfel rămas-bun de la omul și muzicianul care le-a pavat drumul în rock și heavy metal.

Publicat

pe

Ozzy
Ozzy │ FOTO: Ciprian "Cipane" Vladut cipane.com

Pe 22 iulie Ozzy Osbourne a murit, lăsând în urma sa o colecție impresionantă de piese, albume și concerte memorabile. Vocalistul Black Sabbath avea 76 de ani, boala Parkinson şi o serie de alte afecţiuni cauzând tragicul eveniment.

Ultimul show al lui Ozzy alături de colegii din Black Sabbath, Back to the Beginning, avea loc cu doar două săptămâni înainte de moartea sa, reunind pe scenă cei mai mari muzicieni din lume. Metallica, Guns N' Roses, Slayer, TOOL, Pantera, Alice în Chains s-au numărat printre trupele care au fost alături de Ozzy în cadrul acestui ultim show, un eveniment de 4 ore alături de prieteni și un real maraton de piese emblemă și amintiri frumoase.

Astfel și-a luat rămas-bun Ozzy Osbourne de la colegii de scenă, artiștii care l-au respectat și admirat și de la fanii care l-au iubit. Acum, când Ozzy a plecat sus, printre legende, e rândul celor care au rămas aici să-și ia rămas-bun. 

Mesaje pentru Ozzy Osbourne de la artiști din România

Coma

"R.I.P Ozzy. Muzica ta a fost o adevărată inspirație! Mulțumim!"

Kempes

"A plecat Ozzy...un simbol al heavy metalului mondial... "Close my eyes forever"..."

Holograf

"Într-o lume atât de mică nu mai e loc pentru un personaj atât de mare. R I P Ozzy Osbourne!"

Trooper

"O să te iubim mereu! Mulțumim pentru muzică, zeule!"

Tudor Chirilă

"Aseară am aflat că a murit Ozzy Osbourne. Ce îi datorează rockul e greu de cuantificat, dar faptul că omul s-a ridicat mereu dintre propriile dependențe și tenebre și a pus o stea pe străzile a miliarde de oameni e ceva. Noi ăștia care ne uităm de jos în sus la zeii ca el, nu vom ști niciodată dacă a fost fericit. Da ne-a fericit pe noi. Odihnească-se."

Mesaje pentru Ozzy Osbourne de la artiști internaționali:

Tonny Iommi (chitaristul Black Sabbath)

"Pur și simplu nu-mi vine să cred! Dragul meu prieten Ozzy a decedat la doar câteva săptămâni după concertul nostru de la Villa Park.

Este o veste atât de sfâșietoare încât nu-mi găsesc cuvintele, nu va mai exista niciodată altul ca el. Doamne, Bill și cu mine l-am pierdut pe fratele nostru.

Gândurile mele se îndreaptă către Sharon și întreaga familie Osbourne. Odihnește-te în pace, Oz. Tony."

Bill Ward (toboșarul Black Sabbath)

"Unde te voi găsi acum? În amintiri, în îmbrățișările noastre nerostite, în apelurile telefonice pierdute, nu, ești pentru totdeauna în inima mea. Sincere condoleanțe lui Sharon și tuturor membrilor familiei. Odihnească-se în pace. Sincere regrete tuturor fanilor. Nu-ți voi spune niciodată la revedere. Mulțumesc pentru totdeauna. Bill Ward"

Geezer Butler (basistul Black Sabbath)

"La revedere, dragă prietene - mulțumesc pentru toți acești ani - ne-am distrat de minune. 4 copii din Aston - cine ar fi crezut, nu-i așa?

Mă bucur atât de mult că am putut să cântăm împreună pentru ultima dată, înapoi în Aston.

Te iubesc"

Robert Plant (Led Zeppelin)

"Adio, Ozzy... ce călătorie... navighează mai departe acolo sus... în sfârșit în pace... ai schimbat cu adevărat planeta rockului!"

Metallica

"Este imposibil să exprimi în cuvinte ce a însemnat Ozzy Osbourne pentru Metallica. Erou, emblemă, pionier, inspirație, mentor și, mai presus de toate, prieten sunt doar câteva dintre cele care îmi vin în minte. Ozzy și Sharon au crezut în noi și ne-au transformat viețile și carierele. Ne-a învățat cum să jucăm în ligile mari, fiind în același timp cald, primitor, captivant și, per total, genial.

Suntem îndurerați și devastați de această pierdere și le transmitem dragostea și condoleanțe lui Sharon și familiei lor, colegilor de trupă și cercului său foarte larg de prieteni. A lăsat o moștenire incredibilă și ne va lipsi enorm."

Pantera

"Odihnească-se în pace, Ozzy Osbourne. Mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru muzica metal și Pantera. Nu am fi aici dacă nu erai tu. Sharon, Jack, Kelly, Amy și Louis, ne pare foarte rău pentru pierderea suferită."

Foo Fighters

"Odihnește-te în pace, Ozzy. Și îți mulțumim pentru o viață întreagă de inspirație. Fără tine, rock and Roll-ul nu ar fi atât de zgomotos sau distractiv. Ne va fi dor de tine pentru totdeauna.

Cele mai sincere condoleanțe întregii familii Osbourne și Sabbath."

David Coverdale

"Gânduri și rugăciuni pentru familia, prietenii și fanii lui Ozzy... Îl cunosc și îl iubesc de când ne-am întâlnit la California Jam în 1974... O pierdere enormă anul acesta... Multă dragoste tuturor..."

Billy Idol

"Sunt foarte trist să aud de trecerea subită în neființă a lui Ozzy Osbourne... Mă bucur atât de mult că am putut face parte din inaugurarea sa solo în Rock and Roll Hall of Fame în octombrie anul trecut (...) Am văzut trupa Black Sabbath cu o lună înainte de lansarea primului album la primăria din Worthing, în 1968. Eram chiar în față, iar ciucurii lui mă atingeau! Ozzy a întruchipat spiritul rock 'n' roll-ului și a cântat până la sfârșit, așa cum am văzut cu toții recent la concertul Back to The Beginning. Condoleanțe lui Sharon, Jack, Kelly și întregii familii. Inima mea este alături de voi. -BFI"

Pearl Jam (Mike McCready)

"Îmi pare rău să aud că Ozzy a murit astăzi. Când eram la liceu, am descoperit Sabbath. "War Pigs" era terifiant și fascinant în același timp. Vocea lui Ozzy m-a dus într-un univers întunecat. O evadare grozavă. Apoi, când a apărut albumul "Blizzard of Ozz", am devenit instantaneu fan. Randy Rhoads a fost o influență asupra mea să cânt la chitară solo. Din fericire, am reușit să cânt la piesa „Immortal” de pe ultimul album. Mulțumesc pentru muzică, Ozzy, ne face călătoria în viață mai bună. Mike McCready"

Elton John

"Mă întristează foarte tare să aud vestea trecerii în neființă a lui Ozzy Osbourne.

A fost un prieten drag și un mare deschizător de drumuri, care și-a asigurat locul în panteonul zeilor rock - o adevărată legendă. A fost, de asemenea, unul dintre cei mai amuzanți oameni pe care i-am întâlnit vreodată. Îmi va fi foarte dor de el. Sharon și familiei, vă transmit condoleanțe și dragoste. Elton"

Aerosmith

"Suntem îndurerați să auzim de trecerea în neființă a fratelui nostru din lumea rockului, Ozzy Osbourne. O voce care a schimbat muzica pentru totdeauna. De la Black Sabbath la munca sa solo, Ozzy a redefinit ce înseamnă să fii heavy. A făcut totul cu inimă, cu tărie și cu acel spirit sălbatic pe care numai el îl putea aduce.

Dragostea noastră se îndreaptă către Sharon, familia sa, trupa sa și milioanele de oameni din întreaga lume care i-au simțit flacăra."

Yungblud

"Nu credeam că vei pleca atât de curând, ultima dată când ne-am întâlnit erai atât de plin de viață, iar râsul tău umplea camera. Dar, așa cum se întâmplă cu legendele, ele par să știe lucrurile pe care noi nu le știm. Nu te voi uita niciodată - vei fi în fiecare notă pe care o voi cânta și vei fi cu mine de fiecare dată când voi urca pe scenă. Crucea ta de la gâtul meu este cel mai prețios lucru pe care îl am. M-ai întrebat odată dacă ai putea face ceva pentru mine și, așa cum am spus atunci și așa cum voi spune și acum, pentru noi toți, muzica a fost suficientă. Ne-ai dus în aventura ta - o aventură de la care a pornit totul.

Inima mea este frântă. Ai fost cel mai mare din toate timpurile."

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending