Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Tudor Chirilă în prima semifinală de la Vocea Românei: "Rolul artei este să deranjeze"

Vocea României 2019 a ajuns în etapa live-urile, iar pe 6 decembrie am fost martorii primei semifinale a competiției. Momentele muzicale ale concurenților au stârnit reacții controversate printre antrenori.

Publicat

pe

Juriul emisiunii Vocea României, ediția 2019
Juriul emisiunii Vocea României, ediția 2019 │ FOTO: Pro TV

În cadrul primei semifinale, fiecare antrenor și-a prezentat cei trei concurenți pe care i-a ales până în această etapă a competiției, iar publicul și-a putut susține favoriții. Antrenorii nu au mai putut alege cine să meargă mai departe, iar destinul concurenților la Vocea României a stat doar în mâinile publicului, care a votat concurenții preferați fie prin sms, fie online.

Dincolo de interpretările concurenților și rolul publicului ce și-a votat preferații, am asistat și la discuții aprinse între antrenori, la discursuri intense, încărcate de mesaj. Unul dintre aceste momente a fost reprezentat de Mădălina Lefter. Tânăra, membră a echipei lui Tudor Chirilă, a urcat pe scenă și a cântat piesa "Nina Cried Power" (Hozier ft. Mavis Staples). Interpretarea concurentei a fost una intensă, încercând în acest fel să ilustreze mesajul melodiei alese de antrenor. Prestația Mădălinei a stârnit reacții diverse în rândul celor patru antrenori.

"Mădălina, mesajul tău a ajuns la mine. Vocea, mai puțin. Personalitatea ta, felul tău de a fi, mai puțin. Probabil a fost un experiment. Experimente pe care le facem cu toții în acest concurs. Tu ești o voce bună și sper ca oamenii de acasă să aprecieze puterea mesajului acestei piese. Aș fi preferat s-aud de la tine și voce, nu doar emoție și multă frustrare, și multă revoltă pe care o recunosc foarte mult în Tudor. Așa este el. Este un rebel și toată lumea știe cum e el. Ți-a dat un pic și ție, ceea ce nu e neapărat rău. Mi-ar fi plăcut s-aud mai multă voce, că tu ai", a spus Irina.

Tot despre mesajul piesei a vorbit și Smiley:

"O voce puternică e Mădălina și ne-a demonstrat-o și-n seara asta. Nu știam piesa, e prima oară când o aud. Foarte puternic mesajul, îmi place foarte mult că te-ai transpus în mesajul piesei, dar din punctul meu de vedere, ai strălucit mult mai tare pe piesa pe care ai cântat-o împreună cu George. Acolo te-am remarcat și mi-ai plăcut mult mai tare în duet. Poate acum te-am văzut mult prea dură, prea brutală, cumva. Nu contest, ai o voce extrem de bună și extrem de puternică, se vede că muncești foarte mult și că ești foarte talentată. Din punctul meu de vedere, mi-a plăcut mai tare momentul din duet".

Horia Brenciu nu a fost impresionat de momentul Mădălinei din semifinală, ci de prestația ei din runda de knockout-uri:

"Un om frumos ca tine trebuie să cânte lucruri frumoase. Nouă ne place să te vedem pe tine. Când ai o singură piesă într-un concurs, atunci îți chibzuiești foarte atent momentul. Eu vreau să te văd pe tine, frumoasă, zâmbitoare, vreau să dai dragoste. Pe noi ne-a convins mai mult ce s-a întâmplat data trecută. Deci ne place mai mult așa. Ești foarte bună, ai o voce foarte bună, baftă!"

Replica lui Tudor Chirilă nu a întârziat să apară:

"Dacă artiștii din țara asta ar fi fost preocupați mai mult de muzică cu mesaj, poate nu ieșeam ultimii la testele PISA de educație. Mădălina, rolul artei nu este să mulțumească pe toată lumea. Rolul artei este să deranjeze și dacă ai deranjat în seara asta, eu te felicit. Pentru că tu ce nu ai arătat în concursul ăsta până acum exact asta a fost: emoție. Și dacă ai deranjat și n-a fost ok, e bine, tati. Momentul tău n-a fost <<drăguț>>.

Poate mesajul piesei a ajuns la public. Poate vocea Mădălinei a putut fi auzită, în ciuda comentariilor juraților. Sau poate a fost combinația dintre cele două - calitățile vocale împreună cu emoția și mesajul melodiei, pentru că Mădălina a fost votată de public și a trecut în etapa următoare.

PUBLICITATE
Comentează

Concerte & turnee

Irina Rimes, Golan, Mădălina Pavăl Orchestra cântă la prima ediție a festivalului DWMT la Conac

DWMT la Conac va avea loc pe 8 și 9 iulie la Conacul Udriște Năsturel și va fi un festival de două zile, o îmbinare a artei recente, new media și muzică eclectică, pe o moșie plină de castani și flori, care găzduiește cel mai vechi monument de arhitectură civilă românească din piatră.

Publicat

pe

Irina Rimes / Golan / Mădălina Pavăl
Irina Rimes / Golan / Mădălina Pavăl │ FOTO: capturi YouTube

DWMT la Conac aduce împreună cu POINT o experiență nouă și inedită pentru publicul din România, care caută să experimenteze ceva diferit. Acest eveniment este o combinație de artă, new media și muzică eclectică, menite să ofere o nouă perspectivă asupra entertainmentului. Printre elementele-cheie se numără instalații sonore, vizuale, sculpturi, cât și o expoziție temporară gândită și curatoriată de MARe, numită "Castelul destinelor încrucișate".

Festivalul de la Conacul Udriște Năsturel nu va fi doar un showcase muzical sincretic, ci și o oportunitate pentru publicul să descopere arta contemporană românească. Expoziția propusă și curatoriată de MARe/Muzeul de Artă Recentă conține și lucrări de artă din propria colecție.

Program muzical DWMT la Conac

La prima ediție a festivalului DWMT la Conac vor urca pe scenă Irina Rimes, Golan, Mădălina Pavăl Orchestra, Dora Gaitanovici, Cristina Lupu, Valeria Stoica, Astro Générale, Kadjavsi & Tajnic și Noidzsh.

Bilete DWMT la Conac:

Biletele pentru evenimentul DWMT (Diud, Where’s My Tune?) la Conac pot fi achiziționate online, la prețuri pornind de la 150 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Despre DWMT

DWMT este o platformă de nișă cu o abordare curatorială pentru artiștii muzicali în devenire (și nu numai). Platforma promovează și documentează muzica live prin intermediul unor producții cinematice de calitate, axate pe estetică. De asemenea, transmite conținutul prin evenimente experimentale și cu acces limitat. "Diud, Where's my tune?" este un sub-brand dezvoltat de Diud, cu o identitate și o poveste proprie, atât online, cât și offline.

Citește în continuare

Lifestyle

Smiley și Gina Pistol se căsătoresc

Smiley și Gina Pistol trec la următorul nivel din relație. Cei doi au anunțat că vor deveni soț și soție, povestind toate detaliile într-un clip video. Te invităm să îl urmărești.

Publicat

pe

Smiley la Sala Polivalenta pe 31 mai 2022 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Smiley și Gina Pistol sunt din nou pe "banca mărturisirilor" pe care în urmă cu 2 ani și jumătate dezvăluiau că vor deveni părinți, de data aceasta, pentru a-și anunța urmăritorii că vor deveni soț și soție.

"Este firesc să primiți vestea aceasta de la noi, înainte să citiți în presă sau să o auziți de la alții. Dacă tot există această bancă în curtea casei noastre pe care ne-am așezat acum 2 ani și jumătate și am anunțat că vom fi părinți, ne-am gândit să o folosim din nou și când vă spunem că vom deveni soț și soție, pentru că este un moment la fel de important pentru noi pe care ne dorim să-l împărțim cu voi", a spus Smiley.

Cum s-a petrecut cererea în căsătorie, care este povestea inelului, care au fost reacțiile apropiaților la auzul veștii, care a fost rolul micuței Josephine în scenariul momentului și ce fel de nuntă își doresc Smiley și Gina, toate și multe alte detalii se regăsesc în mărturia video făcută de cele două celebrități. Cu reacții sincere și pline de emoții, cu zâmbete, îmbrățișări și chiar lacrimi, Smiley și Gina povestesc și cum își propun să-și trăiască viața de familie sau cum își doresc să fie peste 10, 20 sau 30 de ani.

Smiley și Gina Pistol sunt împreună de 6 ani, iar cu 2 ani în urmă au devenit părinții unei fetițe pe care au decis să o țină departe de ochii publicului larg, așa cum explică în dialogul cald și sincer pe care au ales să-l poarte la filmările pentru realizarea acestui video.

Cu aproape un an în urmă, pe 31 mai 2022, Smiley și Gina Pistol au avut pentru prima dată o manifestare publică a afecțiunii și legăturii lor, când au cântat împreună pe scena Sălii Polivalente "Ne vedem noi" și s-au sărutat cu emoție în fața a 5000 de oameni, veniți la concertul lui Smiley.

VIDEO: Mărturie Smiley și Gina Pistol

Citește în continuare

Industria muzicala

Producătorul român Șerban Cazan colaborează cu Rita Ora, Fatboy Slim și Rag'n'Bone Man

Șerban Cazan, producătorul și compozitorul cu care Smiley a pornit HaHaHa Production, semnează ca reprezentant ROMDROPS producția muzicală a celei mai recente piese a cântăreței Rita Ora feat. Fatboy Slim, "Praise You". Șerban Cazan anunță și lucrul alături de Rag'n'Bone la următorul album al artistului, dar și alte proiecte importante. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Smiley, Rita Ora, Șerban Cazan
Smiley, Rita Ora, Șerban Cazan

Colaborarea cu Rita Ora, una dintre artistele cu cele mai multe piese number 1 în UK, cu zeci de premii internaționale și milioane de abonați pe canalul de YouTube, i-a adus lui Șerban Cazan pe lângă apropierea de un artist deschis, jovial și valoros și satisfacția unui rezultat muzical apreciat de Fatboy Slim, artistul a cărui piesă a lucrat-o.

"Este o bucurie enormă, după 15 ani de muncă neîntreruptă, să vezi cum toate visele noastre de a lucra la cel mai înalt nivel internațional, să înceapă să se materializeze. Experiența acumulată în toți acești ani în România constat că se traduce perfect în nevoia pieței internaționale de muzică. Evident, trăiesc, de fiecare dată, emoția următorului artist, super-star care trece pragul studioului, emoția că de cele mai multe ori, în cameră, ai parte de oameni cu un trecut muzical absolut impresionant, cu multe reușite, cu multe premii și hit-uri internaționale la activ. E foarte plăcut să vezi cum toată emoția asta a necunoscutului se transformă în puterea ta cea mai mare, probabil cel mai frumos sentiment trăit vreodată de mine în legatura cu muzica. Am constatat că indiferent de piață, de nivel, de succes, și artiștii străini trec prin aceleași struggle-uri ca artiștii noștri, aceleași emoții, aceleași frici, aceleași bucurii. Mă simt binecuvântat că am ocazia să lucrez cu nume imense din industria muzicală internațională. Vă anunț în exclusivitate un proiect la care am lucrat foarte intens în ultima perioadă în Londra, viitorul album al lui Rag'n'Bone Man. A fost un an intens, plin de întâlniri, experiențe, sesiuni de creație la care până nu demult nici măcar nu îmi permiteam să visez. Aș putea aminti aici de exemplu: Anne - Marie, Tom Walker sau Ella Henderson. Stați pe aproape ... vin una câte una", a declarat Șerban Cazan.

2023 va fi plin de lansări importante pentru ROMDROPS. După inedita colaborare între James Carter, Ofenbach și James Blunt - "Can't forget you" - piesa co-produsă de Șerban Cazan și co-scrisă de Vladimir Chopsticks, tot artist, compozitor și producător HaHaHa Production și deja menționata "Praising you", echipa ROMDROPS anunță un an plin de muzică la cel mai înalt nivel.

ROMDROPS este o companie de publishing și producție muzicală, înființată în 2021, menită să deschidă oportunități globale grandioase pentru artiștii, producătorii și scriitorii români, în urma unei tabere internaționale de creație organizate de Smiley și HaHaHa Production în Transilvania. HaHaHa Production, publisher de succes și unul dintre cele mai creative și titrate labeluri independente din România, Milk&Honey, una dintre cele mai puternice firme de management muzical din lume, Oak Felder, câștigător al premiului Grammy, considerat a fi unul dintre cei mai prolifici producători muzicali ai ultimilor ani au înființat ROMDROPS, care activează pe piața muzicală din întreaga lume, colaborează cu TOP 40 cei mai cunoscuți artiști ai lumii, lucrează pentru proiecte din topurile americane, britanice și din toate țările care contează și care generează hituri.

"Este un moment la care am visat încă de când am înființat HaHaHa Production. Eu am știut că o întâlnire cu echipa noastră o să fie o revelație pentru muzica mare, pentru că aici sunt oameni extrem de talentați care au toate datele să cucerească lumea și am așteptat și lucrat continuu la momentul când să și demonstrăm asta. Iata ca acel moment a venit și este doar începutul", a spus Smiley.

Citește în continuare

Trending