Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Finaliștii Vocea României 2019 - Votează preferatul

Cel de-al nouălea sezon Vocea României se apropie cu rapiditate de final. Ediția de vineri ne-a prezentat cei patru finaliști ce vor lupta pentru marele premiu: Jasmina Răsădean, Andi Țolea, Elena Bozian și Dragoș Moldovan. Arată-ne preferința ta în sondajul de mai jos.

Publicat

pe

Finaliști Vocea României 2019
Finaliști Vocea României 2019 │ FOTO: PRO TV - Vocea României

În cadrul celei de-a doua semifinale Vocea României 2019, concurenții au adus pe scenă câte două momente muzicale: fiecare a cântat o piesă, iar antrenorul a urcat pe scenă alături de cei doi semifinaliști într-un moment special. Fiecare echipă a creat momente unice pentru a bucura telespectatorii și pentru a-i convinge că ei sunt cei care merită voturile lor. Doar câte un singur concurent din fiecare echipă a trecut mai departe. Jasmina Răsădean, Andi Țolea, Elena Bozian și Dragoș Moldovan au fost votați de public, ajungând în marea finală a competiției, ce va fi difuzată de PRO TV vineri, 20 decembrie, de la 20:30.

UPDATE: Dragoș Moldovan a câștigat trofeul Vocea României 2019. Clasamentul final a coincis cu rezultatul sondajului InfoMusic.

Jasmina Răsădean

În vârstă de 16 ani, Jasmina Răsădean este din Arad și studiază canto - muzică ușoară la Liceul de Arte "Sabin Drăgoi", în clasa a XI-a. La Vocea Românei a interpretat piesa "I Put a Spell On You", iar interpretarea sa a avut un efect puternic asupra celor 4 jurați. Cu toții au apăsat pe buton, complet răstălmăciți de maturitatea și forța vocii Alexandrei. Tânăra a ales să meargă în echipa lui Tudor. La knockout-uriJasmina a cântat "Sail" (Awolnation), dar Chirilă nu a ales  să meargă mai departe în competiție cu eaÎnsănorocul a fost de partea Jasminei pentru  a fost salvată de Irina.

În etapa Confruntărilor, Jasmina Răsădean și Mădălin Antonesei, ambii salvați de Irina în etapa knockout-urilor au interpretat "Another Way To Die" (Alicia Keys & Jack White). Irina Rimes a ales-o pe Jasmina. În live-uri concurenta a impresionat cu piesa "I Will Survive" (Gloria Gaynor). Voturile publicului au trimis-o în cea de-a doua semifinală. Aici, concurenta a interpretat o piesă în limba română, "Lume, lume", varianta Damian Brother feat. Andra & Cabron". Horia Brenciu a apreciat alegerea muzicală, iar Smiley și Chirilă i-au complimentat vocea și felul în care a dus la capăt melodia.

"Ai reușit să îi dai o altă interpretare piesei. Te-am văzut într-o altă lumină. Bravo, felicitări!", i-a transmis Smiley concurentei.

Tot în cadrul acestei ediții, Jasmina a mai urcat pe scenă împreună cu mentorul său, Irina Rimes și cu al său coleg, Bogdan Dumitraș. Cei trei au interpretat "Blow" (Ed Sheeran & Chris Stapleton & Bruno Mars).

Andi Țolea

Andi are 18 ani și este elev. La audiții, Andi a fost concurentul care a schimbat regulile jocului de la Vocea României. A interpretat piesa "Make It Rain" și emoția cu care a cântat, laolaltă cu talentul vocal, i-au impresionat pe antrenori. În acea clipă nu a mai contat faptul că echipele erau complete. Horia, Irina, Smiley și Tudor nu au putut lăsa o asemenea voce să le scape printre degete. Tânărul l-a ales pe Smiley ca antrenor. Pentru că acesta avea un concurent în plus, la knockout-uriAndi nu a făcut parte dintr-un trioci dintr-un cvartet alături de Kevin Magalhaes, Alexandru Ciubotaru și Gabriel Bîscoveanu. Interpretarea sa a piesei "I Will Always Love Youl-a convins pe Smiley  îl păstreze în echipă.

În Confruntări, Andi a format un duet cu Zoe Grigoraș. Cei doi au interpretat piesa "lovely" (Billie Eilish & Khalid). La ediția live, Andi a adus emoție pe scena de la Vocea României cu piesa "Without You" (Mariah Carey). Interpretarea sa a ajuns la sufletul publicului, fiind trimis în etapa următoare.

În cadrul celei de-a doua semifinale, Andi a fost protagonistul unui moment puternic interpretând piesa "Angels" a lui Robbie Williams. El a mai urcat pe scenă alături de Smiley și Elena Ilie, interpretând piesa "Oficial îmi merge bine".

Elena Bozian

Elena are 23 de ani și este inginer la Uzina din Mioveni. Nu are studii muzicale, dar pasiunea pentru muzică a fost atât de puternică încât a învățat singură. La audiții, concurenta a cântat "Feel It Still" și l-a convins pe Horia. La knockout-uri, Elena a pregătit piesa "Crazy" și a trecut în etapa următoare, fiind aleasă de antrenor. 
În cadrul Confruntărilor, Elena a cântat în duet cu Luiza Constantin piesa "California Dreamin'" (The Mamas and the Papas). Concurenta a ajuns în prima semifinală, în detrimentul Luizei.

Elena Bozian a cântat în primul live de la Vocea României 2019 piesa "Hoy Tengo Ganas De Ti". Concurenta a primit voturile publicului.

La cea de-a doua semifinală, Elena s-a făcut remarcată în cadrul a două momente muzicale. A cântat piesa lui Frank Sinatra, "That's Life" alături de Horia și Adriana Simionescu. A urmat apoi momentul solo în care tânăra a interpretat piesa "Forever Young" de la Alphaville.

Dragoș Moldovan

Dragoș este din Timișoara și are 21 de ani. Se ocupă cu dresajul canin și cu muzica, cea din urmă aflându-se pe primul loc în viața lui. Face parte din două trupe de muzică rock și studiază chitara la Facultatea de Muzică. La audițiile pe nevăzute de la Vocea României 2019, concurentul a interpretat melodia "Feeling Good". A ridicat publicul în picioare și a întors toate scaunele. Dragoș l-a ales pe Tudor Chirilă. În rundă de knockout-uri, tânărul a interpretat dificila piesă a celor de la Judas Priest, "Painkiller". El s-a luptat cu ale sale colege de echipă - Natalia Sălăgean și Britta Seidner și a câștigat. Dragoș Moldovan a trecut în etapa Confruntărilor. 

În cadrul Confruntărilor, Dragoș s-a duelat cu Ana Maria Ioana pe melodia "Just A Fool" (Christina Aguilera & Blake Shelton). Dragoș a ieșit învingător, iar în prima semifinală a cucerit publicul cu o interpretare rock a piesei "The Winner Takes It All" de la ABBA.

Dragoș a cucerit publicul și în cea de-a doua semifinală. A format un trio împreună cu Tudor Chirilă și Mădălina Lefter interpretând piesa "Calul din Marlboro" de la Vama Veche. În timpul momentului solo, Dragoș a cântat "Always" de la Bon Jovi.

 

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Lifestyle

Ce sfaturi de viață are Smiley pentru versiunile lui din trecut

Smiley a dorit să ne împărtășească câteva dintre lucrurile care l-au adus în punctul actual al vieții și carierei sale. Dacă la 10 ani, Smiley era copilul care-și dorea să ajungă mai repede adult, iar la început de carieră era nesigur și plin de îndoieli, aflăm că acum Smiley tatăl apreciază timpul alături de cei dragi. Descoperă ce sfaturi și-ar da Smiley dacă ar trece din nou prin cele mai importante etape ale vieții.

Publicat

pe

Smiley
Smiley │ FOTO: Petru Ivu

Smiley se confesează publicului răspunzând la câteva întrebări pe care și le pune frecvent. Cum ar vorbi acum cu Smiley din trecut, dacă ar avea ocazia? Ce i-ar spune lui Smiley copilul, sau Smiley adolescentul, ori Smiley la început de carieră? Ar schimba oare ceva?

"Adevărul este că n-aș schimba nimic. Fiecare etapă m-a adus exact aici. Iar pentru asta sunt recunoscător", spune Smiley într-o postare online.

Chiar dacă nu ar schimba nimic, Smiley ar avea câteva sfaturi pentru fiecare etapă a vieții lui. Toate aceste gânduri au fost împărtășite de artist într-un mesaj publicat pe Instagram. Regăsiți mai jos sfaturile lui pentru vârsta copilăriei, perioada adolescenței, etapa devenirii în tânăr adult și momentul prezent, al maturului devenit tată.

Ce sfaturi de viață are Smiley pentru versiunile lui din trecut

Pentru Smiley la 10 ani:

  • Să nu te grăbești să crești. Bucuria de a fi copil este ceva special, pentru că într-o zi o să înțelegi că cele mai simple momente sunt, de fapt, cele mai prețioase.

Smiley în adolescență:

  • Nu încerca să fii pe placul tuturor. Curajul de a fi autentic îți va deschide mai multe uși decât dorința de a impresiona.

Smiley la început de carieră:

  • Vor exista refuzuri, îndoieli și zile în care vei crede că nu e suficient. Nu contează numărul eșecurilor, importante sunt perseverența și încrederea în talentul tău.

Smiley fondator HaHaHa Production:

  • Fii pregătit să-ți asumi riscuri. Succesul nu vine imediat, uneori trebuie să-l cauți. pasiunea îți dă energie să continui când rezultatele întârzie, iar disciplina transformă visele în realitate.

Smiley tatăl:

  • Uneori descoperi că știi mai puține decât ai fi crezut. Viața te surprinde în cele mai frumoase feluri, iar la finalul zilei cel mai valoros este timpul pe care îl petreci cu cei pe care îi iubești.

Smiley astăzi:

  • Nu încerca să controlezi fiecare detaliu. Succesul nu înseamnă doar să ajungi departe, ci să ai timp să trăiești timpul.

Din același spectru al destăinuirilor face parte și piesa "Confesiune". Vă invităm să o ascultați mai jos și să reflectați la propriile voastre versiuni din trecut.

AUDIO: Smiley - "Confesiune"

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Juriul de la Vocea României 2026 a fost dezvăluit

După multe știri și zvonuri privind plecarea unora dintre antrenori, aflăm componența juriului de la Vocea României 2026 chiar în prima zi de filmări. Pavel Bartoș revine în rolul de prezentator, iar din echipa de promovare a show-ului în mediul digital vor face parte Miruna Rumina, Ines Stana și Acoustic Boyz.

Publicat

pe

Vocea României 2026
Vocea României 2026 │ FOTO: Captură Facebook Vocea României

Atât Irina Rimes, cât și Theo Rose rămân în juriu pentru încă un sezon la Vocea României. Lor li se alătură Tudor Chirilă, Smiley și Horia Brenciu. Cu alte cuvinte, juriul rămâne neschimbat la Vocea României 2026. Cel de-al 14-lea sezon al emisiunii de talente vine, totuși, cu niște surprize.

Reguli noi la Vocea României 2026

Anul acesta, atât antrenorii, cât și Pavel Bartoș vor avea la dispoziție noi avantaje și "ași" în mânecă. Dinamica va fi, astfel, diferită, iar fiecare decizie va deveni cu atât mai dificilă și mai imprevizibilă. Producătorii show-ului vor anunța schimbările în perioada următoare.

Proiectul Vocea din online continuă; Cine face parte din echipă

Cu o comunitate de peste 1,1 milioane de urmăritori pe TikTok și Instagram, Miruna Rumina revine pentru al treilea sezon consecutiv în echipa Vocea din online.

"Sunt extrem de fericită că mă întorc pentru al treilea an la Vocea României. Pentru mine, parcă vara nici nu începe cu adevărat dacă nu revin în culisele acestui proiect. Simt și o responsabilitate foarte mare să le arăt oamenilor tot ce se întâmplă în culise, pentru că există atât de multă muncă, emoție și magie în spatele fiecărei ediții. Oricât aș încerca să surprind totul prin telefon, experiența de acolo este și mai frumoasă în realitate", spune Miruna.

Cu peste un milion de urmăritori pe TikTok și Instagram, Ines Stana se alătură echipei Vocea României pentru primul ei sezon.

"De mică am fost fascinată de Vocea României, era una dintre emisiunile la care ne uitam împreună în familie și sunt extrem de încântată să am ocazia să particip (din culise) la un așa proiect fain, pe social media."

​Cu o comunitate de peste 850.000 de urmăritori pe TikTok și Instagram, Acoustic Boyz, trioul format din Denis, Paul și Robert, completează echipa din online.

"Ne bucurăm tare mult să facem parte din acest proiect și vă mulțumim pentru oportunitate. Ne plac experiențele noi, dar mai ales să cunoaștem oameni noi, așa că vom fi acolo să ne distrăm și să vă aducem zâmbetul pe buze. PULL UP!"

Citește în continuare

Muzică și film

Urmărește trailer-ul noului serial cu Tudor Chirilă, "Trafic" - VIDEO

Tudor Chirilă este un procuror de temut în lumea interlopă, dar lucrurile se complică atunci când află că fiica sa este iubita unui dealer. Trailer-ul noului serial românesc "Trafic" ne dezvăluie care sunt mizele personajelor principale, respectiv Laurențiu Crețu, jucat de Tudor, și Doru Alexe, interpretat de Dragoș Bucur.

Publicat

pe

Tudor Chirilă și Dragoș Bucur în serialul "Trafic"
Tudor Chirilă și Dragoș Bucur în serialul "Trafic" │ FOTO: Captură YouTube

"Cu ce-am greșit eu în viață de am ajuns în situația asta", spune Dragoș Bucur în debutul trailer-ului, dezvăluind conflictul interior al personajului pe care îl joacă. El este în serialul "Trafic" Doru Alexe, un curier cu o viață banală, care ajunge implicat într-un caz investigat de procurorul Laurențiu Crețu, jucat de Tudor Chirilă. Mizele celor două personaje principale au legătură atât cu lumea interlopă, cât și cu proprii copii. Băiatul lui Doru este dealer, iar fata procurorului Laurențiu este iubita acestui dealer. "Întrerupe orice relație cu băiatul ăla", îi spune Tudor Chirilă fiicei sale din serial, certând-o și pe soția lui, interpretată de Adela Popescu. "Tu știai că e dealer? Știai că se droghează?", o întreabă Tudor pe Adela.

Unul dintre cele mai tensionate momente din trailer este acela al dialogului dintre procurorul Laurențiu și Doru Alexe.

"Poate ar fi bine să te gândești de partea cui ești", îi spune Tudor Chirilă lui Dragoș Bucur, insinuând că acesta dorește mai mult să-și salveze fiul, decât să ajute la prinderea interlopilor.

VIDEO Trailer: "Trafic" (noul serial de la PRO TV)

Premiera serialului are loc marți, pe 13 iulie. "TRAFIC" va putea fi urmărit la PRO TV și pe VOYO.

"Nu aveam în plan un serial anul ăsta, în general nu-ți poți planifica viața de actor de film decât dacă ești Brad Pitt, Cillian Murphy, Leonardo, Benicio sau cine mai doriți. Așa că, să fie primit. Mă bucur să mă întâlnesc cu Dragoș Bucur în acest "parteneriat" în care amândoi jucăm cumva roluri de contre emploi, dar și cu o întreagă distribuție foarte mișto și o echipă foarte profi. Regizori sunt Anghel Damian, Milo Simulov și Mihai Brătilă", a spus Tudor Chirilă. 

Anterior acestui rol din "TRAFIC", Tudor Chirilă a jucat și în serialul "Vlad", tot de la PRO TV. În acea producție l-a interpretat pe Drăgoi, un politician important.

Anul acesta, Tudor Chirilă a fost premiat la Gala Premiilor Radio România Cultural. Tudor a luat premiul în categoria Teatru pentru rolul Bérenger din spectacolul "Rinocerii". Găsești mai multe detalii în articolul nostru de pe InfoMusic.

Citește în continuare

Trending