Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Fall in Love Festival revine cu cea de-a doua ediție în septembrie 2020

Fall in Love, cel dintâi festival al toamnei, revine în 2020 la Palatul Mogoșoaia. Cea de-a doua ediție va oferi 3 zile de concerte și de petreceri, cu o zi în plus față de ediția precedentă.

Publicat

pe

Fall in Love Festival 2020 va avea loc în perioada 4 - 6 septembrie. De-a lungul celor trei zile de festival desfășurate într-un decor de poveste iubitorii de distracție se vor întâlni cu unii dintre cei iubiți artiști ai  momentului.

Concerte și activități alternative la Fall in Love Festival 2020

Cei îndrăgostiți de muzică și de vibe-urile pline de energie ale verii pot marca încheierea sezonului prin participarea la cel dintâi festival al toamnei: Fall in Love. Aici se pot îndrăgosti de sound-urile muzicienilor străini și români și de peisajul plin de poveste al domeniului uneia dintre cele mai importante clădiri istorice din România - Palatul Mogoșoaia.

Pe durata celor trei zile ale evenimentului participanții se vor bucura atât de artiștii și DJ-i care vor urca pe scenele festivalului, cât și de o serie de activități alternative, precum: instalații de artă și multimedia, jocuri, photo corner-e inedite, spații de relaxare în natură, plimbări pe marginea lacului, picnic pe pajiștile domeniului, sesiuni de dans, toate asezonate din plin cu delicii vizuale și culinare.

Lineup-ul pentru Fall in Love 2020 va fi dezvăluit în perioada următoare.

Prețuri bilete și abonamente la Fall in Love Festival 2020

Fanii festivalului au la dispoziție posibilitatea de a achiziționa abonamente individuale cu acces general, pentru cele trei zile de festival, la prețul early bird de 119 lei + taxe/ buc. Dacă la aceste abonamente se adaugă și accesul în camping, prețul ajunge la 178 lei + taxe/ buc.

Biletele pe zile nu au fost puse încă în vânzare.

Cum a fost la Fall in Love Festival 2019

Prima ediție a festivalului Fall in Love, ce s-a desfășurat în perioada 31 august - 1 septembrie 2019, a adus pe cele trei scene amenajate la Palatul Mogoșoaia peste 40 de artiști, printre care Kaiser Chiefs, Kovacs, The Mono Jacks și Firma. Headliner-ul principal, Liam Gallagher, ce ar fi trebuit să concerteze pe Main Stage pe data de 1 septembrie, a refuzat să urce pe scenă cu o jumătate de oră înainte de show, concertul fiind astfel anulat în ultimul moment. În aceste condiții, organizatorii evenimentului, respectiv Alive împreună cu McCann PR, au oferit compensare plătitorilor de bilete.

Trending