Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Vocea României 2019: ce concurenți au trecut de prima rundă de knock-out

Prima seară a confruntărilor de la Vocea României 2019 a avut loc pe 1 noiembrie. Antrenorii au făcut primele eliminări și au ales concurenții care merg în etapa următoare a competiției vocilor. Află despre cine este vorba și urmărește înregistrările video.

Publicat

pe

Juriul emisiunii Vocea României, ediția 2019
Juriul emisiunii Vocea României, ediția 2019 │ FOTO: Pro TV

Concurenții celui de-al nouălea sezon Vocea României au oferit pe scenă interpretări de neuitat, care i-au încântat pe Horia, Irina, Smiley și Tudor și i-au pus în dificultate în momentul alegerilor. Dintre concurenții care au intrat în ring, antrenorii i-au ales doar pe cei în care au văzut și au simțit potențialul de a ajunge cât mai aproape de marele trofeu. Show-ul le-a adus românilor emoție, efervescență, bucurie și le-a asigurat o seară de vineri în care muzica s-a îmbinat perfect cu dansul și cu discuțiile savuroase ale antrenorilor.

În cadrul acestei etape, fiecare antrenor și-a grupat concurenții în serii de câte trei. Aceștia au avut de interpretat fiecare câte o piesă, urmând ca la finalul tuturor celor trei interpretări, antrenorul echipei respective să aleagă un singur concurent.

Cele cinci trio-uri de la Vocea României 2019 i-au adus pe scenă pe următorii concurenți:

  1. Echipa Horia: Mălina Ciarnău & Chris Tapor & Elena Bozian
  2. Echipa Irina: Mihaela Romilă & Lavinia Băjinaru & Bogdan Dumitraș
  3. Echipa Smiley: Dragoș Alecsa & Daniel Tudor & Renee Santana
  4. Echipa Tudor: Natalia Sălăgean & Dragoș Moldovan & Britta Seidner și Mădălina Horeanu & Maria Farcaș & George Aghinea

Seara a început cu echipa lui Smiley. Dragoș Alecsa, Daniel Tudor și Renee Santana au fost primii concurenți ce au urcat pe scenă, în etapa knockout-urilor. Intenția antrenorului, pe lângă crearea unor momente memorabile, a fost aceea de a-i face să aibă mai multă încredere în ei.

Renee Santana a fost prima din grup care a urcat pe scenă. Concurenta a interpretat piesa "Karma Police". Dragoș a cântat piesa lui James Bay, "Hold Back The River", iar ultimul, dar nu cel din urmă, Daniel a arătat din nou că se pricepe la rap cu piesa lui Eminem, "Sing For The Moment".

Tudor Chirilă l-a felicitat pe Smiley pentru alegerile muzicale, menționând că a fost mai pe vibe-ul primilor doi concurenți. Recomandarea Irinei a fost Renee Santana, iar Horia a apreciat diversitatea momentului.

"Ați fost așa cum mi-aș fi dorit să vă văd", a spus Smiley.

Antrenorul a ales să meargă mai departe cu Renne. Din păcate, Dragoș și Daniel au părăsit competiția, nefiind aleși de niciunul dintre ceilalți antrenori.

A urmat echipa lui Tudor Chirilă și cei trei concurenți ai săi: Natalia Sălăgean, Dragoș Moldovan și Britta Seidner. Acesta a adus în fața publicului un moment diversificat și a surprins audiența. În timpul repetițiilor, antrenorul a vorbit despre cei trei concurenți, menționând că Natalia este extrem de serioasă, doar Dragoș, din toată competiția, poate cânta piesa aleasă, iar Britta încearcă prea mult să cânte organizat în loc să își asculte emoțiile.

Natalia Sălăgean a interpretat piesa "Love, Reign o'er Me". Dragoș a adus metal-ul pe scena de la Vocea României cu piesa celor de la Judas Priest, "Painkiller". Britta Seider a creat melancolie și emoție cu melodia lui Nina Simone, "The Other Woman".

"Am simțit o emoție specială din partea Brittei. Am simțit un fior foarte dulce, care mi-a plăcut. Un fior pe care mai vreau să-l aud. Tudor n-a dat partituri ușoare. Ăsta este cel mai bun lucru care s-a întâmplat. A scos din ei ce a fost mai bun", a spus Horia Brenciu.

Tudor a mers mai departe cu vocea metal, Dragoș. Natalia și Britta au ieșit din competiție.

Irina și concurenții săi au fost următorii în prima rundă de knockout-uri. Trio-ul său a fost format din Mihaela Romilă, Lavinia Băjinaru și Bogdan Dumitraș.

Mihaela a cântat piesa "Man Down", varianta Zhaviei. Lavinia a emoționat și cutremurat publicul cu piesa "Cine iubește și lasă". Piesa lui Bruno Mars, "Finesse", în interpretarea lui Bogdan Dumitraș, a încheiat primul KO din echipa Irinei.

Horia a remarcat dorința lui Bogdan de a cânta, dar a fost de părere că bătălia se va da între fete. Tudor a simțit limitarea de sus a ambitusului în vocea lui Bogdan. Tot despre Bogdan a vorbit și Irina. Antrenoarea a considerat că a făcut o greșeală în ceea ce privește alegerea piesei. A vrut să și-o repare și a ales să meargă mai departe cu el. Mihaela și Lavinia au părăsit competiția.

Echipa lui Horia i-a scos la înaintare pe Mălina Ciarnău, Chris Tapor și Elena Bozian. Antrenorul a vrut să scoată la suprafață alte fațete ale concurenților.

Mălina a cântat piesa "Never Tear Us Apart" a celor de la INXS. Chris Tapor a ajuns la inima publicului cu cântecul lui Frank Sinatra, "I've Got You Under My Skin". Elena Bozian a încheiat duelul echipei lui Horia Breciu cu piesa "Crazy".

Tudor a fost de părere că a fost mai multă cântare la fete, în timp ce la Chris a fost mai multă teatru.

"Dacă aș fi Horia, aș merge cu Chris", a comentat Smiley.

Horia a mers mai departe cu Elena, decizie care i-a surprins pe ceilalți antrenori. Chris și Mălina au părăsit competiția.

Ultimul trio al serii a fost cel din echipa lui Tudor. A doua serie de concurenți a fost formată din Mădălina Horeanu, Maria Farcaș și George Aghinea.

Mădălina a fost prima concurentă din cel de-al doilea KO. Aceasta a interpretat "Love Is Blindness". George a cântat "If I Get High" a celor de la Nothing But Thieves și a cucerit audiența. Maria Farcaș a încheiat seara cu piesa Florence and the Machine, "Lover To Lover".

Irina a fost impresionată de vocea lui George. Smiley a apreciat toate cele trei momente, observând muncă depusă în crearea lor. Tudor a ales să meargă în etapa următoare cu George. Smiley și Irina au apăsat butonul cu intenția de o salva pe Maria, iar concurenta a mers în echipa lui Smiley.

Audiența primei runde de knockout de la Vocea României 2019:

Prima rundă de knockout-uri a sezonului 9 Vocea României a fost lider de audiență pe toate segmentele de public! Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 deani, show-ul a înregistrat 7.6 puncte de rating și 24.5% share, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 5.2 puncte de rating și 17% share.

Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, peste 1.3 milioane de telespectatori au urmărit spectacolul de la Vocea României, iar în minutul de maximă audiență de la 20:49, aproape 1.9 milioane de români au fost cu ochii pe cea mai tare competiție a vocilor.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Emisiuni radio-tv

Trupa Re-Born a câștigat trofeul Românii au talent 2026 și premiul de 120.000 de euro

Trupa Re-Born este marea câștigătoare a celui de-al 16-lea sezon Românii au talent și a premiului de 120.000 de euro. Descoperă cine sunt ceilalți doi concurenți care completează podiumul.

Publicat

pe

Trupa Re-Born a câștigat Românii au talent 2026
Trupa Re-Born a câștigat Românii au talent 2026 │ FOTO: PRO TV

Marea finală Românii au talent 2026 a avut loc pe 29 mai, pe scenă urcând pentru o ultima prestație 10 finaliști: Iosif Mândru, Lucas Moroșan, Bianca Muntean, Alexis Stan, trupa Re-Born, Rebeca Tomescu, Eric și Eduard, Mikhail Ermakov, Albert Oprea și Antonia Voroneanu. Aceștia s-au luptat pentru titlul de "cel mai talentat român", dar și pentru marele premiu în valoare de 120.000 de euro. Totuși, după votul publicului, doar unul dintre ei a ajuns să ridice trofeul deasupra capului.

Trupa de fete Re-Born a primit cea mai mare susținere de la cei de acasă și a fost declarată marea câștigătoare. Mai mult, cele 12 membre au fost onorate și cu Premiul de Originalitate în valoare de 10.000 de euro. La această categorie au fost nominalizate alături de Albert Oprea și Rebeca Tomescu.

Trupa Re-Born: "Cu premiul promitem să deschidem noi uși copiilor care vor veni la Palatul Copiilor din Târgu Mureș"

În spatele succesului stau de cele mai multe ori sacrificii și dificultăți. Pentru tinerele dansatoare, repetițiile desfășurate la Palatului Copiilor din Târgu Mureș nu beneficiază de cele mai bune condiții: clădirea este veche, camerele sunt reci, iar oglinzile ciobite. Fetele din Re-Born au de gând să rezolve aceste probleme:

"Ne simțim extraordinar! Nu ne așteptam nici măcar o secundă. Am fost, puțin spus, surprinse. Chiar nu ne așteptam, dar suntem extraordinar de recunoscătoare. Cu premiul promitem să deschidem noi uși copiilor care vor veni la Palatul Copiilor din Târgu Mureș, să-l renovăm și să continuăm cu ceea ce am promis publicului. Le mulțumim din tot sufletul celor de acasă pentru susținere. Dacă nu erau ei, nu ne gândeam că suntem atât de apreciate și, datorită lor, ne recunoaștem valoarea adevărată acum."

Trupa Re-Born a cucerit publicul și jurații încă din audiții:

"E un moment de dans pe care îl ții minte tocmai pentru că e altfel. Întotdeauna asta este o mare problemă. După ce v-ați definit, e foarte important cum vă diferențiați. Cum ține lumea minte momentul ăsta? După ce a văzut 14 momente de dans, pe care îl ține minte? Pe ăla care e diferit, care e deosebit. Iar momentul vostru e deosebit", le spunea Andi Moisescu fetelor după prima apariție pe scena Românii au talent.

VIDEO: Trupa Re-Born în finala Românii au talent 2026

Podiumul Românii au talent 2026 a fost completat de Albert Oprea și Antonia Voroneanu

Pe locurile 2 și 3, în preferințele publicului, s-au clasat Albert Oprea, care a plecat acasă cu un premiu în valoare de 20.000 de euro, și Antonia Voroneanu, câștigătoarea premiului în valoare de 10.000 de euro.

VIDEO: Albert Oprea în finala Românii au talent 2026

VIDEO: Antonia Voroneanu în finala Românii au talent 2026

Marea finală Românii au talent a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:28 - 24:24. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV a avut 5,8 puncte de rating și 24,2% cotă de piață, față de locul 2, care a avut doar 3,4 puncte de audiență și 14,1% share. De-a lungul difuzării, peste 1,1 milioane de români au trăit cu sufletul la gură alături de concurenții care urcau pe scenă, iar în minutul de aur, la ora 21:36, aproape 1,6 milioane de telespectatori erau cu ochii pe finalul sezonului.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Finala Românii au talent 2026: 10 concurenți intră în cursa pentru premiul de 120.000 euro

După un sezon plin de emoție, momente spectaculoase și povești care au cucerit publicul, Românii au talent ajunge la momentul decisiv. Pe 29 mai, de la ora 20:30, marea finală aduce pe scena talentului cei mai apreciați 10 concurenți ai celui de-al 16-lea sezon, într-un show live în care telespectatorii vor decide cine câștigă premiul de 120.000 de euro și titlul de cel mai talentat român din 2026.

Publicat

pe

Românii au Talent 2026
Românii au Talent 2026 │ FOTO: PRO TV

Andi Moisescu, Andra, Carmen Tănase și Mihai Bobonete, alături de Pavel Bartoș și Smiley, sunt pregătiți să le aducă celor de acasă ultimele reprezentații live ale celui de-al 16-lea sezon Românii au talent.

Iosif Mândru, Lucas Moroșan, Bianca Muntean, Alexis Stan, trupa Re-Born, Rebeca Tomescu, Eric și Eduard, Mikhail Ermakov, Albert Oprea și Antonia Voroneanu sunt finaliștii care vor urca pe cea mai mare scenă pentru a-i convinge pe cei de acasă că merită trofeul sezonului 16. În această seară, Albert Oprea, Rebeca Tomescu și trupa Re-Born se luptă și pentru Premiul de Originalitate, în valoare de 10.000 de euro.

Fiecare finalist vine cu o poveste diferită, cu un talent aparte și cu dorința de a transforma momentul final al acestui sezon într-unul de neuitat. În doar câteva ore, telespectatorii vor avea parte de energie, emoție, momente spectaculoase, curaj și expresie artistică, într-o seară în care fiecare detaliu poate conta, iar fiecare vot poate schimba destinul unuia dintre concurenți.

Telespectatorii își vor putea susține favoriții prin SMS, de pe teritoriul României, la numărul 1444, folosind codul dedicat fiecărui concurent, sau online, din orice colț al lumii, pe voteaza.protv.ro.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Kimaro Festival revine în Piața Constituției în iunie 2026 - program muzical

Trei zile de muzică, distracție și voie bună - asta promite noua ediție Kimaro Festival, organizată peste doar câteva săptămâni în centrul capitalei. Detalii despre artiștii care vor urca pe scenă, dar și despre pass-urile de acces găsești în articol.

Publicat

pe

Ștefan Bănică / Bere Gratis / Theo Rose / Robin and the Backstabbers
Ștefan Bănică / Bere Gratis / Theo Rose / Robin and the Backstabbers │ FOTO: InfoMusic

Kimaro Festival revine cu o nouă ediție, programată pentru 12-14 iunie în Piața Constituției din București. Unii dintre cei mai îndrăgiți artiști români au acceptat invitația de a urca pe scenă și de a susține concerte de neuitat.

Accesul este gratuit

IMPORTANT! Accesul la eveniment se va face DOAR cu pass pe care îl poți descărca gratuit online. Tot aici, vei găsi puse la vânzare abonamente VIP la prețul de 199 lei ce includ: acces prioritar în locație, platformă dedicată cu cea mai bună vizibilitate a scenei, un pahar de vin la alegere (alb, rosé sau roșu) și un bar dedicat

Acces minori:

Copiii sub 7 ani nu au nevoie de bilet separat. În cazul în care copilul are peste 7 ani, este necesar să fie descărcat un pass gratuit și pentru acesta.

Program Kimaro Festival 2026

Vineri, 12 iunie

  • Mario
  • Theo Rose
  • Robin and the Backstabbers

Sâmbătă, 13 iunie

  • Alex Velea
  • Ștefan Bănică
  • Lupii lui Calancea

Duminică, 14 iunie

  • Smiley
  • Bere Gratis
  • Trooper

Mai multe despre artiștii care vor urca pe scena Kimaro Festival 2026

Mario aka Mario Fresh și-a început cariera devreme, participând la competiții vocale și emisiuni precum Românii au talent. Din 2014, a lansat hituri precum "Solo", "Brațe străine", featuring Andra, "Caliente" și "Săracă inima mea". Una dintre cele mai remarcabilte reușite de până acum a venit în 2022, când piesa "Necesar" în colaborare cu Renvtø a strâns peste 80 de milioane de stream-uri și a urcat pe primul loc în topurile românești timp de mai multe luni. Melodia s-a bucurat de succes și în străinătate, ocupând poziții fruntașe în topurile din mai multe țări.

Theo Rose este una dintre cele mai populare și versatile artiste din România. Cu o carieră în continuă ascensiune, Theo a reușit să cucerească inimile publicului cu numeroase piese și colaborări de impact precum: "Roata", cu Damian Drăghici, "Stinge Luminile" (OST Miami Bici 2) cu Irina Rimes, "Ca-n România" cu MIRA și "Sângele Frate Nu Te Face" (OST Clanul) cu IAN.

Printre piesele care au s-au remarcat în ultimii ani se numără colaborarea cu Smiley pentru melodia "Ultimul Dans", și featuring-ul cu Andrei Ursu pentru "Noaptea ne fură iubiri", piesă care a staționat 21 de săptămâni în topul celor mai ascultate piese de la radio. De asemenea, piesa "Nu mă duc la club", alături de DOMINO și Alessanda, a ajuns în Top 10 Media Forest, devenind virală și pe platforma TikTok.

Adunați în 2010 de către solistul și compozitorul Andrei Robin Proca după o călătorie solitară de o săptămână prin Munții Călimani, Robin and the Backstabbers își descriu muzica drept "pop melodramatic". Nu au ajuns o trupă de coveruri după albumul "Graceland" al lui Paul Simon, așa cum își imaginau la început, dar au reușit să ia pe sus scena de muzică alternativă din România cu melanjul lor de rock eclectic și versuri moderniste, criptice.

Alex Velea a devenit cunoscut publicului larg cu hit-ul "Yamasha", dar și cu "Ce ți-aș face (Selecta)" alături de Anda Adam. Abordarea sa muzicală, marcată de influențe pop, r&b, hip-hop, latino și dance, a cucerit ascultătorii.

De-a lungul timpului, Alex Velea ca lucrat cu artiști ca Smiley, Antonia, Lino Golden sau Mario Fresh. Și-a dat interesul în a promova o nouă generație de cântăreți, astfel că a pus bazele casei de discuri Golden Boy Society.

Actor, compozitor, interpret, regizor, personalitate tv, producător, cu o carieră de peste 35 de ani, Ștefan Bănică este unul dintre cei mai complecși și iubiți artiști români. A deschis drumul producțiilor muzicale de amploare din România. Numeroase albume de studio, zeci de videoclipuri muzicale, peste 30 de roluri în film și teatru și nenumărate alte premii și distincții ce vin în completarea palmaresului său impresionant, Ștefan Bănică reprezintă un adevarat brand în showbiz-ul românesc.

Trupa fondată de Alex Calancea electrizează folclorul moldovenesc cu rock, funk, chiuituri și energie teatrală. Muzicienii au colaborat cu Surorile Osoianu și Guz au susținut spectacole ample la Sala Palatului și în Chișinău și recent au prezentat "VOIEVOD", o rock-opera coregrafică, ce a combinat muzica simfonică, rock-ul, folclorul, dansul și teatrul într-un spectacol-concept construit în jurul ideilor de cădere, ridicare, credință și identitate. Proiectul a fost ulterior transpus și într-un film-concert și a consolidat stilul cinematic și teatral care definește astăzi universul artistic Lupii lui Calancea.

Smiley a devenit cunoscut la începutul anilor 2000 ca membru al trupei Simplu, una dintre cele mai populare formații de breakdance și hip-hop din România. În 2008, și-a lansat primul album solo, "În lipsa mea", urmat de "Plec pe Marte" (2010), "Acasă" (2013) și "Confesiune" (2017). Pasiunea lui pentru muzică a fost consolidată de înființarea casei de producție HaHaHa Production, care a lansat numeroși cântăreți de succes. Smiley a colaborat cu o suită de artiști, atât ca interpretare, cât și ca producător/compozitor. Recent, artistul a lucrat alături de Alex Velea și Connect-R la un album de studio.

Încă de la înființare, Bere Gratis s-a impus rapid pe scena muzicală autohtonă printr-un sound melodic, versuri sensibile și un stil care combină rock-ul alternativ cu accente pop și romantice. De-a lungul anilor, formația a lansat o serie de albume devenite repere pentru publicul din România, printre care "Vino mai aproape", "Post Restant", "Revoluție de catifea", "Pe marele ecran" sau "Tonomatul de vise". Piese precum "Vino mai aproape", "Poveste de oraș", "Ultrafete" sau "La tine aș vrea să vin" au fost intens difuzate la radio și au devenit imnurile mai multor generații de ascultători.

Trooper este printre cele mai de succes trupe din România, având o carieră de 30 de ani fără pauze. Formația a influențat generații întregi de muzicieni și fani, a împărțit scena cu Iron Maiden, Scorpions, Judas Priest, Whitesnake, Deep Purple, Europe, Prodigy, Manowar, WASP, Sepultura, iar fiecare album lansat conține piese care au devenit adevărate imnuri pentru iubitorii de rock.

Citește în continuare

Trending