Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

To the South, Bluebird – vocea care transformă notele muzicale într-o călătorie introspectivă

Muzica To the South, Bluebird vine ca o îmbrățișare, însă nu este acel tip de îmbrățișare care îți oferă doar alinare și adăpost. Este mai mult de atât. Este o îmbrățișare primită parcă în timp ce te găsești în mijlocul unei furtuni. Te protejează, te strânge, te sufocă, te ridică, îți provoacă dor, melancolie, te bucură, te întristează și te face uneori să crezi că te va elibera pentru a te lupta singur cu intensitatea furtunii. Dar tocmai atunci te cuprinde mai puternic.

Publicat

pe

To the South, Bluebird
To the South, Bluebird │ FOTO: Avalon

To the South, Bluebird este proiectul dream-pop/post-rock al clujeanului Sorin Pop. Tânărul a fost mereu apropiat de muzică și a găsit un refugiu în aceasta. În jurul vârstei de 12 ani, Sorin a început să ia ore de orgă, însă această pasiune s-a stins rapid. Regretul că a renunțat la lecții și-a făcut apariția ceva mai târziu. Apoi, în liceu, Sorin a făcut parte dintr-o trupă de metal, trupă cu care a susținut câteva concerte. În clasa a unsprezecea, și-a cumpărat o chitară clasică și a învățat singur să cânte. A trecut rapid de perioada cover-urilor și a început să scrie cântecele sale.

Aplecarea lui Sorin pentru muzică, alături de dorința de a aduce în fața oamenilor piese proprii au condus la lansarea în 2017 a albumului de debut, “Longings”. Materialul a fost compus și produs de Sorin în dormitorul său. De titlul albumul se leagă cumva și ideea din spatele numelui de scenă, To the South, Bluebird, după cum a menționat Sorin:

"Cumva includerea păsării în titlu a venit firesc, dat fiind faptul că primul album, <<Longings>>, a fost imaginat ca povestea unei păsări care migrează, într-un fel sau altul. A rezonat mereu cu mine ideea de plecare, reîntoarcere, acest ciclu, dar și libertatea păsării"


Știm cu toții că muzica are o paletă extraordinară de nuanțe și "intenții" – toate minunate, toate care își ating scopul și ne ating și pe noi, ascultătorii. Există o fațetă a muzicii care scoate în evidență o partitură bine scrisă sau o voce serios antrenată. Mai există o fațetă al cărei nucleu este mesajul transmis - emoția, fiorul, tresărirea, iar acestea sunt îmbrăcate fie într-o suită de instrumente muzicale, fie într-o voce și atât. În cel din urmă caz, muzica complementează un mesaj. To the South, Bluebird abordează acest "tip de muzică". Este o muzică care te ia de mână, te însoțește puțin pe un drum al notelor muzicale, acordurilor de chitară, inflexiunilor vocale și a tot ce ține de aspectul teoretic, apoi te ridică, îți eliberează mâna și te lasă să îți urmezi singur călătoria aceea de câteva minute a unei piese. Despre stări în muzică a vorbit și Sorin, întrebat ce artiști/trupe îl inspiră:

"Îmi dau seama că mulți din artiștii care m-au inspirat se joacă mult cu melancolia și speranța ca stări în muzică. Balanța asta care nu e mereu centrată, dar care jonglează subtil, mă emoționează cel mai tare. Și cred că trebuie ca ceva să mă emoționeze, ca să pot să zic că e de suflet, iar în sensul ăsta amintesc așa: Anathema, Bon Iver, Explosions in the Sky, Keaton Henson, Ólafur Arnalds și alții".

To the South, Bluebird a lansat pe 15 noiembrie cel de-al doilea album, "Soft Tissues". Albumul se găsește pe toate platformele de streaming, iar pe 23 noiembrie, albumul se va auzi în cadrul unui concert susținut la Facultatea de Teatru și Televiziune UBB din Cluj-Napoca. De asemenea, albumul va poposi și la București, pe 15 decembrie, în Expirat Halele Carol.

Copertă album "Soft Tissues" (realizată de Meda Alice)

Copertă album "Soft Tissues" (realizată de Meda Alice)

"Privind înăuntru. La moliciune, la vulnerabilitate. E acolo o neliniște care inspiră. Rareori mă uit în afară pentru asta. Și rareori scriu când lucrurile merg bine, oricum. Că atunci nu stai să reflectezi. Fiecare chestie care doare se așază acolo într-un amestec dezordonat. Și cumva durerea de marți devine refren pentru o piesă, aia de anul trecut de pe vremea asta intro la alta, dar nu știu niciodată care-i care. Că e un proces mai îndelungat, și de multe uit, dar ele sunt acolo. Și e nevoie de muzică ca să iasă afară și să nu se îmbâcsească. Iar genul care a rezultat e doar suma chestiilor pe care le-am ascultat în timp și cu care am rezonat, plus ceva din mine care le-a legat cumva la un loc. Nu a fost o decizie explicită să cânt una sau alta. Dar ce a fost conștient și trebuie să recunosc, e că am vrut să scriu chestii mai catchy decât până acum”, a spus Sorin despre nașterea acestui album.

Albumul este compus din 10 piese, nouă scrise complet în limba engleză. În antepenultima piesă, însă, se regăsesc atât versuri în limba engleză, cât și în limba română. Sorin a urmat aceeași direcție și se simte în fiecare melodie emoția care trezește în ascultător gânduri, stări, amintiri, tresăriri. Piesele abordează teme precum iubirea, durerea sau sensul vieții. Menționate astfel, par teme de care cu toții am auzit, însă albumul are puterea, de exemplu, de a "șopti" la urechea unui anumit ascultător o anumită amintire a unei anumite iubiri. Aceasta este frumusețea – dintr-o temă generală ia naștere a temă particulară, iar relația dintre ascultător și piesă devine una intimă și personală, deși albumul este dedicat unui public larg.

Tracklist "Soft Tissues" -  To the South, Bluebird

  1. Mother's Tongue, Father's Teeth
  2. Little Life
  3. Birthmarks
  4. Soft Tissues
  5. Care
  6. For You Looking Away
  7. For Me Looking Away
  8. Braille
  9. The Diver
  10. Inside the Lion's Mouth


*Sorin Pop și Rahel Türk-König, invitată în spectacole live și unele piese de studio

Este interesant de privit cum este receptată muzica de public, iar în cazul de față (fiind vorba de un artist român) de publicul român. L-am întrebat pe Sorin cum crede el, ca parte implicată în acest "demers", că sunt primite astfel de piese cum sunt cele de pe noul album:

"Nu cred că e publicul român particular în vreun fel. Dacă îi dai diversitate, gustă diversitatea, pentru că e deschis, cel puțin în underground. Când am lansat <<Longings>>, nu am făcut aproape nimic ca să îl promovez, dar cumva lumea l-a diseminat și așa am primit invitații să cânt în locuri în care muzica mea a fost surprinzător de bine primită. Sună clișeic, și îmi spun și oamenii la concerte, dar ei simt când muzica vine dinăuntru și e sinceră, și cumva asta contează, nu neapărat faptul că vin dintr-o zonă mai de nișă".

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte duminică, 15 decembrie 2019

To the South, Bluebird

Loc
Expirat Club

Trending