Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Muzică nouă

Ozzy Osbourne a lansat o piesă împreună cu Slash, "Straight to Hell" - AUDIO

Cine ar fi crezut că Ozzy Osbourne, unul dintre regii excesului în anii '60 şi '70 va lansa o piesă anti drog? Artistul a lansat piesa "Straight to Hell", o colaborare surpriză cu Slash, care va apărea pe viitorul album al lui Ozzy. Puteţi asculta noua piesă în articol.

Publicat

pe

Coperta single Ozzy Osbourne Straight to Hell
Coperta single Ozzy Osbourne Straight to Hell │ FOTO: Ozzy Osbourne

"Straight to Hell" a primit câteva zile teasere, în care Ozzy ne invita "să mergem cu el în iad". Era o aluzie la iadul în care te pot duce drogurile, exact mesajul transmis de noua piesă. Ozzy Osbourne cântă pe ritmurile heavy şi old school ale lui Slash despre influenţele nefaste ale psihedelicelor. Noul release este al doilea single de pe viitorul album al veteranului solist Black Sabbath. LP-ul se numeşte "Ordinary Man" şi va sosi la început de an 2020.

Primul single a fost "Under the Graveyard" şi confirmă că Ozzy nu şi-a pierdut vocea unică, dar nici energia aparte. La noua melodie remarcăm o producţie modernă, un aport coral neaşteptat şi o chitară de ritm ce duce cu gândul la Black Sabbath. Avem şi un solo surpriză pe final, altfel nu ar fi Slash de la Guns la "aparat". Creditele pentru această piesă sunt unele cu adevărat all star, incluzându-l pe basistul Duff McKagan de la Guns N' Roses, pe Chad Smith de la Red Hot Chili Peppers la tobe şi producătorul Andrew Watt la chitară.

"Ordinary Man" este primul album de studio al lui Osbourne din ultimul deceniu. Ultimul LP a fost "Scream" din 2010. Ozzy a avut un an 2019 de coşmar, între operaţii, accidente şi lupta cu pneumonia. A fost nevoit să anuleze concerte şi amâne turnee, inclusiv pe cele de la început de 2020. La anul se va relua totuşi "No More Tours 2", care l-a cooptat pe Marilyn Manson pentru etapa nord americană şi pe Judas Priest pentru cea europeană.

Conform unor interviuri acordate de Ozzy şi Sharon, motivul pentru care Ozzy şi-a regăsit energia este colaborarea cu Post Malone pe piesa "Take What You Want". Popularitatea sa uriaşă i-a redat suflul septagenarului şi a adus un nou val creativ. Între timp Slash, Axl şi gaşca veche din Guns N' Roses lucrează la rândul lor la un nou album.

Comentează

Albume noi

Slash spune că un nou album Guns N' Roses prinde contur

Se lucrează la un nou album Guns N' Roses, iar lansarea nu va întârzia prea mult. Așa susține Slash, care a povestit într-un interviu pentru revista Guitar World că există foarte multe compoziții care mai așteaptă doar să fie finisate. Potrivit chitaristului, toți membrii Guns își doresc lansarea acestui material.

Publicat

pe

Concert Slash la Arenele Romane din Bucuresti pe 28 iunie 2015 │ FOTO: Alex Chelba / InfoMusic.ro

Un nou album Guns N' Roses este pe drum. Demo-urile sunt pregătite, mai trebuie doar ca toți membrii să se pună de acord și să le aleagă pe cele potrivite pentru finalizare.

"În acest moment există foarte mult material la care am lucrat. Acum e vorba doar despre a avea disciplina necesară pentru a tria și finaliza", a spus Slash într-un interviu pentru Guitar World Magazine.

Chitaristul a ținut să menționeze și care ar fi opreliștile.

"Treaba cu Guns e că, din experiența mea, nu prea poți plănui în avans. Nu prea poți să te așezi și să spui: <Ne vom rezerva acest timp și vom face asta>. De fiecare dată când am făcut asta, toate planurile s-au năruit", a mărturisit Slash.

Cu toate aceastea, lansarea este iminentă. Slash este convins că albumul va fi gata, doar că nu poate estima cât va mai dura.

"Albumul vine. Știu că e pe drum, pentru că toată lumea se gândește la asta. Doar că se va întâmpla atunci când va veni momentul", a concluzionat chitaristul.

Slash lucrează în paralel și la un album solo. În luna septembrie aflam că cel de-al cincile album era deja tras în studio. Procesul de lucru a fost împărțit între Los Angeles și Florida, iar producătorul “Elvis” Baskette a supravegheat sesiunile. Discul este așteptat, însă, abia în 2027. Mai multe detalii găsiți pe InfoMusic.

Guns N' Roses a luat naştere în anul 1985 la Los Angeles, inițial formată din Axl Rose, Slash, Duff McKagan, Steven Adler şi Izzy Stradlin. De-a lungul anilor, trupa a trecut prin numeroase schimbări de componență, ultima petrecându-se chiar anul acesta. În martie, Frank Ferrer, cel mai longeviv baterist din componența Guns, părăsea formația. Printr-un comunicat de presă, trupa a confirmat că despărțirea de Ferrer a fost una amiabilă.

După vizitele din 2010 și 2012, trupa Guns N' Roses a vizitat din nou România în vara lui 2023, cu ocazia turneului "We're F'N' Back!". Evenimentul i-a adus pe scenă pe Axl Rose, Slash și Duff McKagan, artiștii concertând pentru prima oară în această formulă de la turneul "Use Your Illusion Tour" (1993). Vezi aici galeria de poze de la concertul Guns N' Roses din urmă cu doi ani.

Citește în continuare

Muzică și film

Ozzy Osbourne, portretul final într-un documentar Paramount+ intitulat „No Escape From Now”

Paramount+ a lansat trailerul pentru documentarul despre Ozzy Osbourne, „Ozzy: No Escape From Now”. E programat să aibă premiera pe 7 octombrie în SUA și la nivel internațional (cu excepția Japoniei). Lungmetrajul, regizat de Tania Alexander (câștigătoare BAFTA pentru Gogglebox), urmărește ultimii ani din viața legendarului muzician și dezvăluie „loviturile devastatoare” prin care a trecut de la accidentul suferit în 2019.

Publicat

pe

Filmările au început în 2022, în timpul sesiunilor pentru albumul Patient Number 9, și s-au întins până la ultima apariție live a lui Ozzy alături de BLACK SABBATH, pe 5 iulie, în Birmingham, orașul său natal. Trailerul conține imagini cu Ozzy în studio și o declarație emoționantă a artistului: „Luam pastile pentru distracție. Acum le iau ca să rămân în viață.” Această confesiune capătă și mai multă greutate după ce Ozzy Osbourne a murit pe 22 iulie, la 76 de ani, în urma unui atac de cord.

Regizorii Tania și Phil Alexander au transmis, la scurt timp după dispariția sa, un mesaj emoționant pentru familia Osbourne și au descris filmările alături de Ozzy ca pe „o experiență remarcabilă și de neuitat”, marcată de spiritul său inconfundabil și de umorul care l-au făcut iubit în toată lumea.

Materialul include interviuri cu Sharon și copiii lor – Aimee, Kelly și Jack – dar și cu nume importante din muzica rock și metal: Tony Iommi (BLACK SABBATH), Duff McKagan (GUNS N’ ROSES), Robert Trujillo (METALLICA), Billy Idol, Maynard James Keenan (TOOL), Chad Smith (RED HOT CHILI PEPPERS), Zakk Wylde, producătorul Andrew Watt și prietenul apropiat Billy Morrison.

Într-o declarație făcută la începutul anului, când documentarul a fost anunțat oficial, Ozzy recunoștea că ultimii șase ani au fost „cei mai grei” din viața sa, dar și că muzica i-a salvat echilibrul mental: „Dacă nu făceam muzică, aș fi luat-o razna. Fanii mei m-au susținut atâția ani și vreau să le mulțumesc. Villa Park a fost spectacolul meu de adio.”

Sharon Osbourne subliniază în film mesajul de reziliență: „Acest documentar arată realitatea vieții lui Ozzy din ultimii ani și curajul cu care a înfruntat probleme serioase de sănătate, inclusiv Parkinson. Este o poveste despre vulnerabilitate, dar și despre inspirație.”

Citește în continuare

Muzică nouă

Judas Priest a înregistrat "War Pigs" cu Ozzy Osbourne înainte de a muri; Când apare duetul

Un duet post-mortem Judas Priest - Ozzy Osbourne va fi lansat în curând. Vocalistul Rob Halford a anunțat în cadrul podcastului Full Metal Jackie că a înregistrat alături de Ozzy o nouă versiune a piesei "War Pigs".

Publicat

pe

Rob Halford din Judas Priest
Rob Halford din Judas Priest │ FOTO: Captură YouTube

Prima piesă post-mortem a lui Ozzy Osbourne va fi un duet cu Judas Priest pe emblematica piesă Black Sabbath "War Pigs". Rob Halford a făcut anunțul în cadrul celui mai recent podcast Full Metal Jackie, părând extrem de nerăbdător ca publicul să asculte coverul.

"Ceea ce e interesant și ce așteaptă cumva în culise este ca Ozzy să cânte cu mine, să interpretăm împreună "War Pigs". Am reușit să facem asta, duetul e acolo – trebuie doar să trecem prin toată procedura autorizației legale", a povestit Rob Halford.

Vocalistul Judas Priest a detaliat și cum a fost structurat duetul.

"Ozzy cântă un vers, apoi eu cânt un vers, din nou cântă Ozzy un vers, iar eu cânt un vers. Este pentru prima dată în viața mea când am reușit să fac un duet cu Ozzy și sunt extrem de recunoscător și binecuvântat că am reușit să fac asta."

În ce privește modul în care a apărut piesa, Halford a dezvăluit că Sharon Osbourne a abordat trupa după ce a auzit cover-ul lor la începutul lunii iulie.

"Ea m-a abordat cu această idee, mi-a spus: <Îmi place versiunea ta pentru piesa "War Pigs". Există vreo modalitate prin care să-l putem aduce și pe Ozzy?> I-am răspuns: <Mă întrebi pe mine? Se va întâmpla!>."

VIDEO: Judas Priest - "War Pigs"

Deși Halford nu a anunțat încă data lansării, vocalistul Judas Priest a precizat că "butonul verde e aproape gata să fie apăsat", iar duetul va apărea "destul de curând".

Entuziasmul lui Halford e la cote maxime în ce privește această colaborare, declarând în podcastul amintit că atunci "când auzi piesa, este pur și simplu colosală".

"Poate crezi că ai auzit singura versiune a piesei "War Pigs" de la Priest, dar când o să auzi "War Pigs" de la Priest cu Ozzy cântând pe ea o să te poarte pur și simplu într-un loc cu adevărat special."

Judas Priest nu a putut participa la ultimul concert Black Sabbath, așa că a înregistrat "War Pigs" în iulie pentru a-i aduce un omagiu lui Ozzy. Regretatul vocalist Black Sabbath s-a stins din viață la câteva zile de la ultimul său show cu colegii de trupă. Muzicianul avea 76 de ani.

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending