Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Trupa byron a lansat albumul "Nouă", un disc despre România şi angoasele sale

Trupa byron a lansat un nou album în această săptămână, intitulat "Nouă". Acesta este materialul discografic cu numărul 7 în istoria trupei şi este despre România, despre emigranţi, dar şi despre cei rămaşi acasă. Află detalii despre noua creaţie a trupei şi debutul său prin concerte în toată ţara.

Publicat

pe

Coperta album Byron Noua
Coperta album Byron Noua │ FOTO: Byron www.facebook.com

Numit un "album despre inconştientul colectiv", "Nouă" abordează teme precum înstrăinarea, dorul de casă şi angoasele care ne apasă pe noi, pe români. Acest "carusel muzical" include 12 piese noi şi a fost prefaţat de single-ul "Consumatori de Vise". byron cântă despre realităţile româneşti, despre frustrările şi deciziile celor de sus care ne apasă.

Până acum am mai putut asculta şi single-urile "Anima", "Continuum" feat Lucia şi "Nouă". Publicul va putea asculta întregul LP în cadrul turneului naţional care va începe în această toamnă. Debutează pe 26 octombrie la Cluj şi va duce grupul în 12 oraşe din ţară. "Nouă" este primul album byron de până acum compus în limba română şi ca proiect de sine stătător.

Sunt păstrate totuşi elemente clasice pentru sound-ul trupei, precum clapele melodie sau vocea melancolică a lui Dan Byron.

Turneul de lansare a noului album îi va duce pe cei de la byron în următoarele orașe:

  • 26 octombrie – Cluj, /Form Space
  • 1 noiembrie – Brașov, Rockstadt
  • 2 noiembrie – Sibiu, Mango Bar
  • 9 noiembrie – București, Arenele Romane // cu Lucia & The Mono Jacks
  • 15 noiembrie – Constanța – Doors Club
  • 16 noiembrie – Galați – Daily Pub
  • 23 noiembrie – Ploiești – The Taste Bistro
  • 6 decembrie – Turnu Severin – Kripton Club Pub & Grill
  • 7 decembrie – Timișoara – TBA
  • 20 decembrie – Buzău – Top T Festival
  • 9 ianuarie – Craiova – Charger
  • 10 ianuarie – Pitești – Urban Home

Albumul cel nou este disponibil în format fizic şi digital, pentru streaming şi download. Varianta pe CD poate fi achiziţionată din librăriile Cărtureşti şi de la următoarele concerte ale trupei. Concertul byron de pe 9 noiembrie va fi deschis de către Lucia & band, dar şi de către The Mono Jacks.

byron a luat fiinţă la Bucureşti în 2006, proiect al lui Dan Byron, fost membru al trupelor Kumm şi Urma, dar şi colaborator Agathodaimon. Iniţial a fost un proiect solo, dar ulterior a evoluat într-o trupă cu genuri fluide: art-rock/ alternativ, cu influenţe de progresiv şi jazz. O bună parte din piese sunt în limba engleză, iar primul LP în română a fost "Perfect" din 2011, care a inclus colaborări cu Nicu Alifantis, Alexandru Andrieş, Nae Caranfil şi Virgin Ianțu.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Concerte & turnee

Festivalul Strada Armenească 2026: Subcarpați, Bosquito, byron & Muse Quartet, printre artiștii confirmați

Subcarpați, Bosquito, byron & Muse Quartet, Mădălina Pavăl Orchestra, Paulina și artiști din Armenia cântă la cea de-a zecea ediție a Festivalului Strada Armenească. Detalii pe larg în articol.

Publicat

pe

Subcarpați in concert la Electric Castle 2023 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Ediția aniversară a Festivalului Strada Armenească se desfășoară în perioada 31 iulie - 2 august 2026, în Grădina Botanică din București. Timp de trei zile, publicul va putea participa gratuit la concerte, spectacole de dans, expoziții, ateliere de meșteșuguri, experiențe culinare și întâlniri cu artiști din România, Armenia și diaspora. Accesul publicului este gratuit.

Programul concertelor: Subcarpați, Bosquito, byron și Mădălina Pavăl Orchestra

Scena principală a festivalului va găzdui unele dintre cele mai apreciate nume ale muzicii românești. Subcarpați revine cu mixul său de folclor românesc, hip-hop și muzică electronică, în timp ce Bosquito promite un concert plin de energie, cu influențe rock, latino și balcanice. Unul dintre cele mai așteptate momente va fi concertul susținut de byron & Muse Quartet, unde rockul alternativ se va îmbina cu sonoritățile unui cvartet de coarde.

Pe scenă va urca și Mădălina Pavăl Orchestra, care va interpreta atât propriile compoziții inspirate din folclor, cât și piese din patrimoniul muzical armenesc. Lineup-ul este completat de Paulina, precum și de proiectul special realizat de Lin Pelin (noul nume al trupei Via Dacă) și Frate Gheorghe, artiști din Republica Moldova.

Artiști din Armenia la Festivalul Strada Armenească

Ediția aniversară aduce la București și reprezentanți ai noii scene muzicale armene. Printre invitați se numără Hayk Karoyi, Ero Aslanyan, Anna Kostanyan, David Melkonyan, Katil și Gorgeouz Beats, artiști care îmbină tradiția muzicală armeană cu jazzul, muzica electronică și experimentele sonore contemporane.

Festivalul îi aduce pe scenă și pe membrii ansamblurilor Haykyanner (Armenia) și Vardavar (România), care vor prezenta spectacole de dans și muzică tradițională armenească.

Gastronomie armenească, ateliere și activități pentru copii

Pe lângă concerte, vizitatorii vor putea descoperi preparate din bucătăria armenească, expoziții, instalații artistice, ateliere de meșteșuguri tradiționale și contemporane, activități pentru copii și întâlniri cu artiști.

Organizat de Uniunea Armenilor din România și Centrul Cultural Armean din București în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României, Festivalul Strada Armenească continuă și anul acesta să aducă în același loc artiști din Armenia, România și diaspora, construind un program în care patrimoniul cultural își găsește expresii contemporane prin muzică, dans, arte vizuale, gastronomie și dialog.

Citește în continuare

Concerte & turnee

byron continuă turneul simfonic "Minunata Lume Nouă" cu un concert la Ploiești

După succesul producției "Minunata Lume Nouă" prezentate la Sala Palatului și după concertele susținute în mai multe orașe din țară, trupa byron continuă turneul simfonic. Următorul concert va avea loc pe 25 iunie la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești și îi va aduce pe membrii formației pe aceeași scenă cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii "Paul Constantinescu".

Publicat

pe

Concert byron la Sala Radio pe 9 noiembrie 2024 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Concertul simfonic "Minunata Lume Nouă" este construit în jurul albumului "Nouă", un material de referință prin care byron a explorat, fără filtre și fără decor, teme precum identitatea, apartenența și relația complexă cu România contemporană. În această interpretare, piesele capătă o dimensiune diferită prin intermediul aranjamentelor muzicale scrise special pentru orchestră, transformând concertul într-o experiență profundă și fluidă în care energia rockului și măreția orchestrei se completează reciproc.

"Pentru noi, concertele sunt mai mult decât concerte. Sunt o formă de terapie de grup, în care ne dorim să plecăm cu toții cu ochii un pic mai deschiși și cu creierul un pic mai liniștit. Minunata lume nouă nu e doar despre muzică. Este și despre prezentul nostru, despre felul în care trăim printre frânturi de imagini, știri și emoții", declară Dan Byron, solistul trupei.

Într-o țară care ne doare și ne fascinează în același timp, proiectul vorbește despre realitatea care ne înconjoară, cu tot ce are ea deopotrivă minunat și straniu. În mijlocul unei lumi tot mai polarizate, în care oamenilor le vine din ce în ce mai greu să se asculte, byron propune o căutare a speranței, a empatiei și a acceptării.

VIDEO: byron - "Consumatori de vise simfonic" - Minunata Lume Nouă (live la Sala Palatului)

Lansat în premieră la Sala Palatului, în cadrul celei mai ample producții din istoria trupei, proiectul "Minunata Lume Nouă" continuă să ajungă în fața publicului din întreaga țară. După concertele susținute la Brașov și Târgu Mureș, următoarea întâlnire dintre universul byron și muzica simfonică va avea loc la Ploiești, într-o producție realizată împreună cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii "Paul Constantinescu".

Despre byron

byron este una dintre cele mai consistente și inventive prezențe din muzica românească a ultimelor două decenii. Înființată în 2006, trupa cântă rock cu influențe diverse și a crescut organic, construind în jurul muzicii sale o comunitate loială și implicată.

În aproape 20 de ani de activitate, byron a lansat 8 albume de studio, a realizat producții speciale filmate și a explorat constant formate de concert diferite, de la show-uri electrice pe scene mari de festival până la concerte acustice sau colaborări cu cvartet de coarde și orchestră simfonică. În 2025, albumele "nouă" și "Eternal Return" au fost certificate cu discul de platină, iar concertul "Minunata lume nouă", prezentat în premieră la Sala Palatului alături de o orchestră de 54 de muzicieni condusă de Simona Strungaru, a devenit cea mai amplă producție a trupei de până acum.

Citește în continuare

Concerte & turnee

New Urban Habits 2026 aduce la Amfiteatrul Mihai Eminescu două zile de concerte, artă și dialog urban

Pe 20 și 21 iunie, Amfiteatrul Mihai Eminescu din București găzduiește New Urban Habits 2026, un festival gratuit dedicat orașului și modului în care îl trăim. Programul reunește concerte, expoziții, dezbateri, workshopuri, tururi urbane, filme și activități comunitare, accesibile pe baza înscrierii prealabile.

Publicat

pe

New Urban Habits 2026 la Amfiteatrul Mihai Eminescu
New Urban Habits 2026 la Amfiteatrul Mihai Eminescu

În acest weekend, Amfiteatrul Mihai Eminescu se transformă într-un spațiu dedicat întâlnirii dintre cultură, comunitate și idei despre viitorul orașului. New Urban Habits 2026 propune timp de două zile un program construit pentru publicul larg, într-un format care îmbină muzica, arta, dialogul și experiențele urbane.

Festivalul este organizat de UrbanizeHub, organizație activă în proiecte dedicate dezvoltării urbane sustenabile, participării publice și relației dintre comunități și spațiul orașului, și construit în jurul a trei direcții principale:

  • INSPIRE - aduce conversații și dezbateri despre orașe, mobilitate, locuire, patrimoniu și sustenabilitate, alături de invitați din România și din străinătate.
  • EDUCATE - include workshopuri, tururi ghidate, masterclass-uri și activități dedicate copiilor și participanților interesați să descopere orașul din perspective noi.
  • CONNECT - devine spațiul dedicat întâlnirii dintre public și expresiile contemporane ale culturii prin artă, film, muzică și proiecte comunitare.

Pe parcursul celor două zile, vizitatorii vor putea descoperi și o zonă de expoziții care aduce în prim-plan proiecte dedicate Bucureștiului. Printre acestea se numără "Piațete libere", inițiativă semnată de UrbanizeHub, "Cartierul Perfect", realizată de Storia, precum și expoziția de New Media Art "În mijlocul orașului", dezvoltată cu sprijinul PPC România.

Concerte la New Urban Habits 2026

Componenta muzicală ocupă un loc important în programul festivalului. Unul dintre momentele centrale va fi concertul byron & Muse Quartet, programat duminică seara în aer liber. Publicul va putea descoperi și Backyard Secret Musical Apparition, un concert-surpriză propus de conceptul emergent Who’s on Stage.

Programul este completat de un bruch special, proiecții de film și activări care transformă spațiul într-o experiență culturală deschisă și participativă.

Evenimentul reunește artiști, specialiști, organizații civice, administrație și comunități locale și își propune să transforme conversația despre oraș într-o experiență accesibilă tuturor. Participarea este gratuită, cu acces pe baza înscrierii în prealabil.

Citește în continuare

Trending