Cele mai așteptate concerte în România și recomandăriCele mai importante concerte în Romania în 2019 INFO CONCERT:
Roger Hodgson
INFO CONCERT:
Summer Well 2020
INFO CONCERT:
Bryan Adams
INFO CONCERT:
Postmodern Jukebox
INFO CONCERT:
OCS - BT Live Limited Edition
INFO CONCERT:
Neversea 2020

Coldplay a anunţat un album dublu, pe care îl va lansa luna viitoare

Coldplay a revenit după o pauză binemeritată şi a început în ultima săptămână teaserele pentru o lansare de album. Aceste teasere au culminat cu confirmarea a unui disc dublu, care va sosi luna viitoare. Aflaţi în articol ce detalii au dezvăluit Chris Martin and co.
Coldplay

Coldplay (foto: Anton Corbijn)

Săptămâna trecută trupa a făcut teasing pentru o revenire pe scenă muzicală, sub nume propriu de această dată. Coldplay a mai avut o perioadă de rebranding, lansând piese sub numele de Los Unidades anul trecut. Ultimul LP al grupului a fost totuşi lansat în 2015, iar "A Head Full of Dreams" a fost apreciat de public şi critici. Acum a venit momentul pentru încheierea hibernării (cuvintele trupei), iar albumul dublu va avea o jumătate numită "Sunrise" şi una "Sunset". Numele acestui release ca un tot ar fi "Everyday Life". Coldplay a mai lansat în 2017 EP-ul "Kaleidoscope" şi în 2018 EP-ul "Global Citizen" (sub numele Los Unidades).

Materialul discografic nou vine pe 22 noiembrie. Zvonurile afirmă că noile piese vor fi experimentale şi diferite de tot ce a lansat Coldplay până acum. Teaserele misterioase au început să apară sub forma unor scrisori trimise fanilor pe tot globul, plus postere pe tot globul. Iată ce scrie în respectiva scrisoare bătută la maşina de scris:

Dragi prieteni,

Scrisul meu la maşină nu e foarte bun, îmi pare rău. Sperăm că voi sunteţi OK. În ultimii 100 ani sau pe acolo am lucrat la ceva numit "Everyday Life". În anunţuri ai scrie "album dublu de vânzare". Posesor foarte grijuliu. O jumătate se numeşte "Sunrise" şi una "Sunset". Vine pe 22 noiembrie.

E cam modul în care simţim noi despre lucruri din jur. Vă transmitem multă iubire din hibernare.

Chris, Jonny, Guy şi Will Champion.

Încă un teaser a apărut online prezentând trupa alături de Friedrich Nietzsche, într-o fotografie alb-negru datată 22 noiembrie 1919. La acea dată a avut loc o eclipsă solară, iar Europa era în tumult după primul război mondial. Respectiva postare includea şi un fragment de melodie, posibil de pe noul LP. În ultimul an, în afară de proiectul Los Unidades am avut o lansare de album live, "Live In Buenos Aires". Tot în 2018 am văzut şi un documentar despre cariera trupei, lansat prin Amazon Prime în noiembrie.

În afară de noul album, Coldplay este un nume vehiculat ca headliner pentru festivalul Glastonbury ediţia 2020.

Citește mai multe despre Chris MartinColdplay
Alex Stănescu este redactor la InfoMusic.ro.
Citește și alte articole ale autorului.
CLOSE
CLOSE
Citește articolul precedent:
Kanye West a anunţat data de lansare pentru noul album "Jesus Is King"

Kanye West a revenit pe Twitter pentru a anunţa în sfârşit data de lansare a viitorului său album. LP-ul "Jesus...

Închide