Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Ce concurenți au mers mai departe după primul episod Vocea României 2019

Cel de-al nouălea sezon al emisiunii Vocea României a debutat vineri, 6 septembrie. Competiția vocilor a revenit cu noi momente impresionante și concurenți ce și-au demonstrat calitățile muzicale. Află cum a decurs prima seară a emisiunii și cine a mers mai departe.

Publicat

pe

Concurenții care au întors scaunele în primul episod Vocea României 2019
Concurenții care au întors scaunele în primul episod Vocea României 2019

Așa cum ne-a obișnuit până acum, show-ul Vocea României a debutat în forță. Primul moment muzical le-a aparținut celor patru antrenori, aceștia interpretând piesa lui Phil Collins, "In The Air Tonight". Melodia s-a împletit cu declarațiile acestora despre ceea ce reprezintă Vocea României pentru fiecare dintre ei.

Opt concurenți au impresionat și merg mai departe

Concurenți dezinvolți, carismatici și cu calități vocale uluitoare au urcat pe scenă. Și-au lăsat emoțiile în culise, au urcat pe scenă hotărâți să uimească antrenorii și să prindă un loc într-una dintre cele patru echipe, iar opt dintre ei au reușit. Tudor, Smiley, Irina și Brenciu nu au ezitat să apeleze la toate armele atunci când a fost vorba de voce. S-au făcut auziți și au luptat până în ultima secundă pentru concurenții lor favoriți.

Mădălina Lefter - This Is A Man's World

Mădălina are 21 de ani şi a fost concurenta ce a deschis seara cu un moment intens, reuşind să întoarcă toate scaunele.

"Ai cântat cu o maturitate extraordinară! Frumos! Se simte talentul natural, dar şi studiul. Mi-ai dat o stare extraordinară, îți mulțumesc pentru asta!", a spus Irina Rimes.

Tudor a mărturisit că era să nu se întoarcă pentru că a arătat prea mult pe acest cântec. Interpretarea ar fi trebuit dozată corespunzător. Horia, din contră, a apreciat acest aspect al momentului. "Taifunul de sunete", aşa cum a caracterizat interpretarea, a avut o putere de convingere, făcându-l să apese butonul.

"Ai plecat de la minus, dar în ochii mei ai ajuns la plus 100", a adăugat Smiley.

Mădălina a ales să meargă în echipa lui Tudor Chirilă.

Zoe Grigoraş - We Found Love

Originară din Piteşti, Zoe are 23 de ani și este profesoară de pian. Interpretarea sensibilă şi dulce a piesei i-a cucerit pe Irina şi Smiley.

"Super surprinzătoare interpretarea ta. Super bine dozat, mi se pare că ești o tipa super creativă", i-a spus Smiley concurentei.

"Ai o voce frumoasă. Inițial nu știam dacă să mă întorc sau nu. Ai nişte nuanțe foarte draguțe în voce", a spus Irina, adăugând că tocmai acele nuanțe au convins-o să apese butonul.

Zoe a ales echipa Smiley.

Bogdan Dumitraş - Grace Kelly

Bogdan are 25 de ani şi este originar din Botoşani. Este de profesie percuționist şi lucrează la Filarmonica din Ploieşti. Momentul său a reuşit să întoarcă toate scaunele.

"Interpretarea ta de azi a avut bucuria de a cânta", a comentat Chirilă.

"Ai fost exceptional! Şi mie mi-a plăcut bucuria cu care ai cântat", a adăugat Smiley.

Irina l-a invitat în echipa Cosmos, în timp ce Brenciu i-a sugerat să rămână cu picioarele pe pământ şi să câştige împreună cu el Vocea României. Bogdan a ales Cosmosul, spunând că a avut un vis în care mergea în echipa Irinei.

Iuliana Preda - Lost On You

Tânăra de 26 de ani nu doar că a avut un moment impresionant, dar și povestea sa de viață este demnă de menționat. Părinții săi au divorțat, Iuliana mutându-se cu mama sa în Suedia. Acolo a lucrat ca femeie de serviciu până într-o zi când cineva a auzit-o cântând și i-a spus că ar trebui să urmeze calea muzicii. Iuliana s-a întors în România ca să înceapă o carieră în muzică.

Interpretarea piesei lui LP, "Lost On You" i-a făcut pe Smiley și Irina să apese butonul. Ambii antrenori au fost atinși de emoția transmisă prin intermediul melodiei.

"Am simțit că o cânți din suflet", a spus Smiley.

Irina a avut un discurs emoționant în care a prezentat viața precum o carte. Treci prin diverse capitole, unele mai plăcute, altele mai puțin plăcute, dar fiecare capitol merită citit, iar finalul poate fi neașteptat. Cele două au avut și un moment în care au cântat piesa Irinei, "Visele". Cu toate acestea, Iuliana a decis să meargă în echipa lui Smiley.

Mălina Ciarnău - Tennessee Whiskey

Mălina are 19 ani și lucrează ca ospătar. Și-a descoperit pasiunea pentru muzică pe când era în școala generală. Tânăra a spus că așteaptă de mult să vină la Vocea României și dorește să demonstreze că poate. Interpretarea Mălinei i-a convins pe Tudor și Horia.

"Este cel mai frumos dozaj pe care l-am auzit vreodată", a spus Brenciu.

Și Tudor a fost cucerit de moment. A încercat să o convingă pe concurentă să vină în echipa sa, însă alegerea Mălinei a fost Horia Brenciu.

Daniel Tudor - The Real Slim Shady

Originar din Timișoara, Daniel are 23 de ani și este patiser. Nu are studii muzicale, însă își dorește să urmeze această cale și să ajungă să își câștige existența din muzică. Momentul său antrenant a întors trei scaune: cele ale Irinei, Horia și Smiley.

Lui Smiley i-a plăcut dicția și faptul că a stat bine pe ritm. Antrenorul a scos un as din mâneca și a vorbit despre Silviu Pașca, un concurent Vocea României din echipa sa ce a cântat tot rap. Smiley a insistat pe faptul că el este antrenorul perfect pentru că are experiență în acest sens.

Irina a fost de părere că Daniel a adus culoare la Vocea României, iar Horia Brenciu a avut un mic slogan: "Depășește-ți limitele, alege-mă mine!". Daniel a fost convins de vorbele lui Smiley pentru că a ales sa meargă în echipa acestuia.

Luiza Constantin - Rehab

Luiza este din Craiova și are 26 de ani. Este stabilită în Roma de câțiva ani și cântă pe stradă. Interpretarea Luizei de la Vocea României a întors toate scaunele în ultimele secunde. Antrenorii au fost impresionați de emoția transmisă. Concurenta a ales echipa lui Horia Brenciu.

Bogdan Ghirău - Come Together

Studentul de 21 de ani a impresionat juriul cu un moment perfect pentru a încheia prima seară a audițiilor pe nevăzute. Bogdan a urcat pe scenă plin de entuziasm, bucuros că pentru prima dată va cânta pe scenă alături de o trupă și a reușit să cucerească trei antrenori: Tudor, Irina și Horia Brenciu.

"Mie mi-a plăcut că, după ce ne-am întors noi, tu nu ai avut nicio treabă, nici măcar nu știu dacă am făcut eye contact. În schimb te-ai întors la public și le-ai mulțumit, și le erai recunoscător lor și ăsta e cel mai sincer lucru care se poate întâmpla acolo pe scenă. Tu ai cântat sincer și ai cântat pentru ei, nu neapărat pentru noi", a spus Irina Rimes.

"Tu ești minunea de care aveam nevoie aici, la Vocea României", a spus Horia.

Bogdan a decis că cel mai bine se potrivește în echipa lui Tudor Chirilă.

Ceilalţi concurenţi care nu au întors scaunele sunt următorii:

  • Țugui Florian Bogdan - studentul de 22 care a interpretat "Sex Bomb"
  • Dana Markitan - cântăreața de 36 ani ce a cântat "Arlekino"
  • Camelia Miloș - concurenta de 19 ani ce a venit la audiții cu piesa "Give It To Me Right"
  • Liana Grigorescu - medicul psihiatru ce a interpretat un mashup "Senorita" & "Lose Yourself"

Echipele de la Vocea României 2019 arată astfel:

  • Smiley: Zoe Grigoraș, Iuliana Preda, Daniel Tudor
  • Irina Rimes: Bogdan Dumitraș
  • Tudor Chirilă: Mădălina Lefter, Bogdan Ghirău
  • Horia Brenciu: Mălina Ciarnău, Luiza Constantin

Audiența primului episod Vocea României 2019:

Prima ediție a sezonului 9 Vocea României a fost lider de audiență pe toate segmentele de public! Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, show-ul a înregistrat 9.7 puncte de rating și 36.9% share, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 3.1 puncte de rating și 11.7% share.

Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, peste 1.6 milioane de telespectatori au urmărit spectacolul de la Vocea României, iar în minutul de maximă audiență de la 21:50, peste 2.3 milioane de români au fost cu ochii pe cea mai tare competiție a vocilor.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Lifestyle

Ce sfaturi de viață are Smiley pentru versiunile lui din trecut

Smiley a dorit să ne împărtășească câteva dintre lucrurile care l-au adus în punctul actual al vieții și carierei sale. Dacă la 10 ani, Smiley era copilul care-și dorea să ajungă mai repede adult, iar la început de carieră era nesigur și plin de îndoieli, aflăm că acum Smiley tatăl apreciază timpul alături de cei dragi. Descoperă ce sfaturi și-ar da Smiley dacă ar trece din nou prin cele mai importante etape ale vieții.

Publicat

pe

Smiley
Smiley │ FOTO: Petru Ivu

Smiley se confesează publicului răspunzând la câteva întrebări pe care și le pune frecvent. Cum ar vorbi acum cu Smiley din trecut, dacă ar avea ocazia? Ce i-ar spune lui Smiley copilul, sau Smiley adolescentul, ori Smiley la început de carieră? Ar schimba oare ceva?

"Adevărul este că n-aș schimba nimic. Fiecare etapă m-a adus exact aici. Iar pentru asta sunt recunoscător", spune Smiley într-o postare online.

Chiar dacă nu ar schimba nimic, Smiley ar avea câteva sfaturi pentru fiecare etapă a vieții lui. Toate aceste gânduri au fost împărtășite de artist într-un mesaj publicat pe Instagram. Regăsiți mai jos sfaturile lui pentru vârsta copilăriei, perioada adolescenței, etapa devenirii în tânăr adult și momentul prezent, al maturului devenit tată.

Ce sfaturi de viață are Smiley pentru versiunile lui din trecut

Pentru Smiley la 10 ani:

  • Să nu te grăbești să crești. Bucuria de a fi copil este ceva special, pentru că într-o zi o să înțelegi că cele mai simple momente sunt, de fapt, cele mai prețioase.

Smiley în adolescență:

  • Nu încerca să fii pe placul tuturor. Curajul de a fi autentic îți va deschide mai multe uși decât dorința de a impresiona.

Smiley la început de carieră:

  • Vor exista refuzuri, îndoieli și zile în care vei crede că nu e suficient. Nu contează numărul eșecurilor, importante sunt perseverența și încrederea în talentul tău.

Smiley fondator HaHaHa Production:

  • Fii pregătit să-ți asumi riscuri. Succesul nu vine imediat, uneori trebuie să-l cauți. pasiunea îți dă energie să continui când rezultatele întârzie, iar disciplina transformă visele în realitate.

Smiley tatăl:

  • Uneori descoperi că știi mai puține decât ai fi crezut. Viața te surprinde în cele mai frumoase feluri, iar la finalul zilei cel mai valoros este timpul pe care îl petreci cu cei pe care îi iubești.

Smiley astăzi:

  • Nu încerca să controlezi fiecare detaliu. Succesul nu înseamnă doar să ajungi departe, ci să ai timp să trăiești timpul.

Din același spectru al destăinuirilor face parte și piesa "Confesiune". Vă invităm să o ascultați mai jos și să reflectați la propriile voastre versiuni din trecut.

AUDIO: Smiley - "Confesiune"

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Juriul de la Vocea României 2026 a fost dezvăluit

După multe știri și zvonuri privind plecarea unora dintre antrenori, aflăm componența juriului de la Vocea României 2026 chiar în prima zi de filmări. Pavel Bartoș revine în rolul de prezentator, iar din echipa de promovare a show-ului în mediul digital vor face parte Miruna Rumina, Ines Stana și Acoustic Boyz.

Publicat

pe

Vocea României 2026
Vocea României 2026 │ FOTO: Captură Facebook Vocea României

Atât Irina Rimes, cât și Theo Rose rămân în juriu pentru încă un sezon la Vocea României. Lor li se alătură Tudor Chirilă, Smiley și Horia Brenciu. Cu alte cuvinte, juriul rămâne neschimbat la Vocea României 2026. Cel de-al 14-lea sezon al emisiunii de talente vine, totuși, cu niște surprize.

Reguli noi la Vocea României 2026

Anul acesta, atât antrenorii, cât și Pavel Bartoș vor avea la dispoziție noi avantaje și "ași" în mânecă. Dinamica va fi, astfel, diferită, iar fiecare decizie va deveni cu atât mai dificilă și mai imprevizibilă. Producătorii show-ului vor anunța schimbările în perioada următoare.

Proiectul Vocea din online continuă; Cine face parte din echipă

Cu o comunitate de peste 1,1 milioane de urmăritori pe TikTok și Instagram, Miruna Rumina revine pentru al treilea sezon consecutiv în echipa Vocea din online.

"Sunt extrem de fericită că mă întorc pentru al treilea an la Vocea României. Pentru mine, parcă vara nici nu începe cu adevărat dacă nu revin în culisele acestui proiect. Simt și o responsabilitate foarte mare să le arăt oamenilor tot ce se întâmplă în culise, pentru că există atât de multă muncă, emoție și magie în spatele fiecărei ediții. Oricât aș încerca să surprind totul prin telefon, experiența de acolo este și mai frumoasă în realitate", spune Miruna.

Cu peste un milion de urmăritori pe TikTok și Instagram, Ines Stana se alătură echipei Vocea României pentru primul ei sezon.

"De mică am fost fascinată de Vocea României, era una dintre emisiunile la care ne uitam împreună în familie și sunt extrem de încântată să am ocazia să particip (din culise) la un așa proiect fain, pe social media."

​Cu o comunitate de peste 850.000 de urmăritori pe TikTok și Instagram, Acoustic Boyz, trioul format din Denis, Paul și Robert, completează echipa din online.

"Ne bucurăm tare mult să facem parte din acest proiect și vă mulțumim pentru oportunitate. Ne plac experiențele noi, dar mai ales să cunoaștem oameni noi, așa că vom fi acolo să ne distrăm și să vă aducem zâmbetul pe buze. PULL UP!"

Citește în continuare

Muzică și film

Urmărește trailer-ul noului serial cu Tudor Chirilă, "Trafic" - VIDEO

Tudor Chirilă este un procuror de temut în lumea interlopă, dar lucrurile se complică atunci când află că fiica sa este iubita unui dealer. Trailer-ul noului serial românesc "Trafic" ne dezvăluie care sunt mizele personajelor principale, respectiv Laurențiu Crețu, jucat de Tudor, și Doru Alexe, interpretat de Dragoș Bucur.

Publicat

pe

Tudor Chirilă și Dragoș Bucur în serialul "Trafic"
Tudor Chirilă și Dragoș Bucur în serialul "Trafic" │ FOTO: Captură YouTube

"Cu ce-am greșit eu în viață de am ajuns în situația asta", spune Dragoș Bucur în debutul trailer-ului, dezvăluind conflictul interior al personajului pe care îl joacă. El este în serialul "Trafic" Doru Alexe, un curier cu o viață banală, care ajunge implicat într-un caz investigat de procurorul Laurențiu Crețu, jucat de Tudor Chirilă. Mizele celor două personaje principale au legătură atât cu lumea interlopă, cât și cu proprii copii. Băiatul lui Doru este dealer, iar fata procurorului Laurențiu este iubita acestui dealer. "Întrerupe orice relație cu băiatul ăla", îi spune Tudor Chirilă fiicei sale din serial, certând-o și pe soția lui, interpretată de Adela Popescu. "Tu știai că e dealer? Știai că se droghează?", o întreabă Tudor pe Adela.

Unul dintre cele mai tensionate momente din trailer este acela al dialogului dintre procurorul Laurențiu și Doru Alexe.

"Poate ar fi bine să te gândești de partea cui ești", îi spune Tudor Chirilă lui Dragoș Bucur, insinuând că acesta dorește mai mult să-și salveze fiul, decât să ajute la prinderea interlopilor.

VIDEO Trailer: "Trafic" (noul serial de la PRO TV)

Premiera serialului are loc marți, pe 13 iulie. "TRAFIC" va putea fi urmărit la PRO TV și pe VOYO.

"Nu aveam în plan un serial anul ăsta, în general nu-ți poți planifica viața de actor de film decât dacă ești Brad Pitt, Cillian Murphy, Leonardo, Benicio sau cine mai doriți. Așa că, să fie primit. Mă bucur să mă întâlnesc cu Dragoș Bucur în acest "parteneriat" în care amândoi jucăm cumva roluri de contre emploi, dar și cu o întreagă distribuție foarte mișto și o echipă foarte profi. Regizori sunt Anghel Damian, Milo Simulov și Mihai Brătilă", a spus Tudor Chirilă. 

Anterior acestui rol din "TRAFIC", Tudor Chirilă a jucat și în serialul "Vlad", tot de la PRO TV. În acea producție l-a interpretat pe Drăgoi, un politician important.

Anul acesta, Tudor Chirilă a fost premiat la Gala Premiilor Radio România Cultural. Tudor a luat premiul în categoria Teatru pentru rolul Bérenger din spectacolul "Rinocerii". Găsești mai multe detalii în articolul nostru de pe InfoMusic.

Citește în continuare

Trending