Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Albume noi

Slipknot vrea să lanseze încă un album, mai curând decât ne aşteptam, cu 11 piese psihedelice

Slipknot a ajuns pe locul întâi în topurile din SUA cu albumul "We Are Not Your Kind" şi îşi surprinde fanii, anunţând că mai pregăteşte un LP mai curând decât am crede. De această dată e vorba despre 11 piese psihedelice.

Publicat

pe

Slipknot at Rock Am Ring 2019 live streaming
Slipknot at Rock Am Ring 2019 live streaming │ FOTO: Slipknot

"We Are Not Your Kind" a debutat pe 9 august şi ocupă locul întâi în topurile din State, depăşind artişti ca Ed Sheeran sau Drake şi cucerind şi topurile din Marea Britanie. Discutând despre succesul grupului din Iowa, muzicianul Shawn "Clown" Crahan a făcut aluzie la un material special cu B Sides de pe LP-ul "All Hope Is Gone". Se pare că Slipknot are 11 piese nelansate rămase din sesiunea de înregistrare a acelui disc de acum un deceniu.

Pe parcursul înregistrării şi compoziţiei lui "All Hope Is Gone", Crahan, Jim Root şi Corey Taylor, dar şi Sid Wilson au fost nemulţumiţi cu rezultatul muncii lor. Producătorul Dave Fortman i-a mutat în alt studio şi le-a pus la dispoziţie echipament special pentru a obţine un sunet mai experimental şi psihedelic. Din această sesiune au ieşit piesele pe care nu le-am putut asculta încă, dar influenţele s-au resimţit şi pe "We Are Not Your Kind".

E clar faptul că sunt multe piese experimentale pe noul album, ieşind în evidenţă "Spiders". Sună a coloană sonoră de film horror "Halloween" şi reuşeşte să inducă teroare printr-o "blândeţe sacadată". Piesa combină vocea lui Corey Taylor cu solo-uri de Marilyn Manson şi un bas înfricoşător. "All Hope Is Gone" sosea în 2008, fiind al patrulea album Slipknot.

A fost unul dintre LP-urile mai puţin apreciate de fani şi chiar de Corey Taylor din discografia trupei. Este totuşi materialul care a dat naştere celei mai bune balade Slipknot, "Snuff". Criticii au apreciat totuşi discul, în special pentru sunetul său fără compromisuri. Single-ul "Dead Memories" a fost comparat cu piese Alice In Chains, iar track-uri ca "Gehenna" au arătat totuşi o tendinţă de experimentare.

Faţă de "Vol . 3" din 2004 totuşi, care era hit după hit după hit, parcă lipsea ceva... Acel "ceva" s-ar putea regăsi pe un material viitor cu B Sides şi piese păstrate în arhiva trupei. O schimbare violentă de sound spre o zonă psihedelică ar putea totuşi aliena mulţi fani.

Comentează

Industria muzicala

Piesa "Duality" de la Slipknot a depășit 1 miliard de stream-uri pe Spotify

Cu noul record stabilit de "Duality", Slipknot își consolidează statutul de fenomen global și demonstrează încă o dată relevanța sa, chiar și la două decenii de la lansarea melodiei.

Publicat

pe

Slipknot at Rock Am Ring 2019 live streaming
Slipknot at Rock Am Ring 2019 live streaming │ FOTO: Slipknot

Slipknot și-au făcut intrarea în clubul pieselor cu peste 1 miliard de stream-uri pe Spotify cu hit-ul "Duality". Următoarele la rând pentru trecerea acestui prag sunt "Psychosocial" (peste 764 de milioane de stream-uri) și "Before I Forget" (peste 667 de milioane).

Lansat în 2004 ca prim single de pe albumul Vol. 3: (The Subliminal Verses), "Duality" a devenit rapid unul dintre cele mai reprezentative cântece pentru trupa americană. Muzical, îmbină agresivitatea specifică nu metalului cu riffuri mai melodice, în timp ce versurile explorează luptele interioare, durerea și modul în care emoțiile intense pot fi eliberate.

În timp ce melodia a depășit 1 miliard de stream-uri pe Spotify, videoclipul muzical a cumulat peste 459 de milioane de vizualizări pe YouTube. Regizat de Tony Petrossian, clipul surprinde energia haotică a universului muzical Slipknot, cu fani năvălind într-o casă și distrugând-o în timp ce formația cântă.

VIDEOCLIP: Slipknot - Duality

Bazele Slipknot au fost puse în 1995 de Shawn Crahan, Anders Colsefni și Paul Gray. Componența trupei s-a modificat constant, Shawn rămânând singurul membru original care mai urcă pe scenă alături de formație. De-a lungul carierei, Slipknot a fost nominalizată la 10 Premii Grammy. Membrii trupei au reușit să și câștige în 2006 cu "Before I Forget", nominalizare pentru Best Metal Performance. În plus, artiștii din Iowa au câștigat de șapte ori Kerrang! Awards, de patru ori Metal Hammer Golden God Awards și de cinci ori Revolver Golden God Awards.

Ca orice formație care a avut un impact major asupra culturii muzicale, Slipknot nu a fost scutita de controverse. În 2003, doi tineri au dat vina pe versurile piesei "Disasterpiece" pentru o crimă comisă, iar apoi, diferite alte episoade de violență au fost văzute ca fiind influențate de muzica Slipknot. Vorbind despre formațiile care și-au pus amprenta asupra lor, membrii trupei au declarat că stilul Slipknot s-a născut și datorita faptului că fiecare muzician în parte a fost influențat de diferiți artiști, de la Jimi Hendrix la Pantera, de la Johnny Cash la Mayhem sau de la Bestie Boys la Cannibal Corpse. După 25 de ani de activitate și șapte albume de studio lansate, Slipknot și-a câștigat locul în galeria formațiilor legendare ale scenei metal internaționale, iar acum au ajuns la rândul lor să influențeze o mulțime de artiști din întreaga lume.

Citește în continuare

Albume noi

SLIPKNOT lansează ediția aniversară a albumului de debut (25 de ani)

SLIPKNOT anunță lansarea unei ediții deluxe a albumului care le-a schimbat radical parcursul artistic: „Slipknot (25th Anniversary Edition)”, un box set aniversar ce va fi disponibil din 5 septembrie 2025 prin Roadrunner Records. Albumul original, lansat în iunie 1999, a redefinit așteptările în muzica metal și a transformat trupa dintr-un nume obscur din Iowa într-un fenomen global.

Publicat

pe

Slipknot - ”The Dying Song”
Slipknot - ”The Dying Song” │ FOTO: Captură YouTube

Ediția aniversară de prim album Slipknot include mixuri rare și demouri originale înregistrate înainte ca trupa să intre în studio cu producătorul Ross Robinson la Indigo Ranch. Setul conține 6 LP-uri, în diverse variante — inclusiv o ediție limitată de 1899 de viniluri „sângerii” și o versiune exclusivă de 100 de viniluri umplute cu sânge sintetic, vândute direct pe site-ul 742617000027.net — care s-a blocat în câteva secunde de la lansare.

Pe lângă albumul original, reeditarea mai aduce mixuri alternative realizate de Jay Baumgardner și Ulrich Wild, dar și înregistrări live din 1999 și 2000, extrase din primele turnee mondiale ale trupei. Materialul live provine dintr-un concert la Webster Theater din Connecticut, dar și din show-uri susținute în Marea Britanie și Iowa, în perioada când SLIPKNOT începea să-și formeze reputația explozivă de pe scenă.

Albumul „Slipknot” a primit discul de platină și a fost considerat de mulți critici drept o declarație de război față de convențiile metalului de la sfârșitul anilor ’90. Deși violența sonoră a fost esențială, succesul real a venit din coerența și intensitatea compozițiilor. La 25 de ani distanță, SLIPKNOT încă explorează același filon artistic: brut, nefiltrat, și direct conectat cu fanii, așa cum reiese și din lansarea acestui box set.

Pe lângă reeditarea albumului, SLIPKNOT a publicat în avanpremieră demo-ul piesei „Prosthetics”, înregistrat înainte ca trupa să intre în studio. Lansarea se vrea mai mult decât un simplu tribut — este o radiografie completă a unui moment de cotitură în istoria metalului contemporan. În paralel cu lansarea aniversară, membrii trupei rememorează perioada formativă în care SLIPKNOT s-a conturat nu doar ca identitate sonoră, ci și ca forță vizuală și culturală.

Jim Root, chitaristul formației, recunoaște că nu aveau așteptări uriașe la debut — ci doar dorința ca muzica lor să ajungă la oameni. Iar ceea ce a urmat a fost mai mult decât succes comercial: a fost apariția unei comunități devotate, cu propriile reguli, simboluri și intensități. Cultura „maggot” a devenit un fenomen intergenerațional, iar această ediție aniversară nu e doar pentru nostalgici, ci pentru oricine vrea să înțeleagă de unde a pornit totul.

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending