Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Emisiuni radio-tv

Cerbul de Aur 2019: Programul celei de-a doua zile, recital Emeli Sandé

În a doua seară a festivalului, cei 12 concurenți vor urca din nou pe scenă, interpretând atât piese în limba română, cât și melodii proprii. Recitalurile vor fi susținute de Irina Rimes și Emeli Sandé.

Publicat

pe

Emeli Sande
Emeli Sande

Festivalul Cerbul de Aur continuă cu cea de-a doua seară muzicală, ce are loc vineri, 23 august. Ca și în prima zi a evenimentului, cei 12 concurenți înscriși vor urca pe scenă, șase dintre aceștia vor cânta piese în limba română, iar șase vor interpreta melodiile din repertoriul propriu, cu care au depășit preselecțiile.

În deschidere

Seara va fi deschisă de Zoli Toth, alături de ansamblul de percuție Cantus Mundi, ce vor aduce un spectacol plin de energie pe scena Cerbului de Aur. Experiența artistului este vastă, el având la activ peste 1.000 de concerte în Romania și străinătate. În 1997, Zoli Toth pune bazele trupei de percuţie Hans’n’feet Quartet. După câteva schimbări de componenţă şi stil, în anul 2000 ia naştere formaţia Sistem: cinci percuţionişti profesionişti cântând la butoaie de metal şi plastic şi alte accesorii muzicale neconvenţionale. Alături de Robert Magheti, Florin Romaşcu, Claudiu Purcarin şi Ciprian Rogojan, Sistem a lansat patru albume, iar unsprezece single-uri au ajuns number one în topurile din România. Din anul 2014, Zoli Toth și-a desfășurat activitatea muzicală sub numele de Zoli Toth Project.

"De câte ori am fost invitat la Cerbul de Aur am venit cu un repertoriu şi un show nou. Provocarea se repetă şi în acest an. Rolul meu este să deschid festivalul cu un spectacol modern, în care vor fi implicaţi copii şi tineri care cântă, ţin ritmul, dansează, încearcă să implice spectatorii. Show-ul va fi inedit. În prima seară voi urca pe scenă alături de ansamblul de percuție Cantus Mundi, iar la spectacolul din 23 august voi fi în cu totul altă ipostază, alături de un cor format din 80 de copii. Show-ului meu spune o poveste despre natură, tradiţie, sportul românesc şi toate lucrurile frumoase care ne înconjoară. Încercăm astfel ca valorile autentice care reprezintă România să fie prezente pe scenă, într-un fel sau altul", a spus Zoli Toth.

Concursul de interpretare

Vor urma interpretările concurenților. În cea de-a doua seară, cei șase care vor cânta în limba română sunt: Alfie Arcuri (Australia) - "Acasă" (Smiley), Cynthia Verazie (Cipru) - "Cât de frumoasă ești" (Mihai Trăistariu), Veronica Liberati (Italia) - "Bună seara, iubite" (Loredana), Eliza G (Italia) - "Creioane colorate" (Feli), Ralfs Eilands (Letonia) - "Apa" (Loredana) și Renate (România) - "Ploaia și noi" (Doina Badea).

Concurenții care vor interpreta piese în limba română vor fi acompaniați de Big Bandul Radio România şi Orchestra Operei Brașov.

Recital Irina Rimes

Vedetă de top a tinerei generaţii, Irina Rimes va susţine un recital pe scena festivalului pe 23 august, la numai o zi după aniversarea zilei sale de naștere. Irina Rimes şi-a dorit mereu să urce pe scena Festivalului Internaţional Cerbul de Aur, iar momentele în care urmărea la televizor transmisiunile TVR din Piaţa Sfatului din Braşov se numără printre cele mai dragi amintiri ale copilăriei.

Irina Rimes este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Primul ei single, "Visele", a lansat-o în industria muzicală şi a ajuns rapid în topul celor mai difuzate piese de pe radiourile locale. Industria muzicală românească a fost cucerită de piesele pe care Irina le-a compus, aşa că, pe lângă succesul pe care l-a înregistrat la public, cele mai consacrate artiste au apelat la talentul ei (Inna, Antonia, Alina Eremia sau Raluka).

După lansarea acestui single, a urmat prima trilogie din industria muzicală românească, "Iubiri Secrete", trei piese sub forma unui mini serial de dragoste, apoi colaborări cu Guess Who, DJ Sava, Vunk, Killa Fonic. A urmat cea de-a doua trilogie. "Beau" a fost prima piesă, "În Locul Meu" este a doua, iar "Cel Mai Bun Prieten" a reprezentat finalul trilogiei.

În toamna lui 2017, Irina Rimes a bifat o nouă premieră: a lansat primul album. "Despre el" conţine 10 piese, scrise de ea şi inspirate din trăirile sale. Printre acestea se numără trilogia #IubiriSecrete, "Bolnavi amândoi", "Bandana", "Ce s-a întâmplat cu noi" sau "Cosmos". La începutul lunii decembrie 2018, artista a lansat cel de-al doilea material discografic din cariera sa, cartea-album "Cosmos". Discul a fost lansat în cadrul unui spectacol muzical la Teatrul de Opereta "Ion Dacian".

Recital Emeli Sandé

Emeli Sandé, una dintre cele mai bune voci din ultimii 10 ani din Marea Britanie, vine la Cerbul de Aur. Artista va susţine la Braşov primul său recital pe o scenă din România. Cu peste 340 de milioane de vizualizări în mediul online, 19 milioane de single-uri vândute, dintre care trei No.1 în Marea Britanie, patru Brit Awards, autoare sau co-autoare a unor piese pentru mari artişti precum Alicia Keys, Katy Perry sau Rihanna, Emeli Sandé este printre cele mai importante şi iubite staruri ale industriei muzicale.

"My Kind Of Love", "Next to Me", "Read All About It", "Beneath you’re Beautiful" sunt câteva dintre hiturile care s-au auzit pe radiourile din întreaga lume şi cu care Emeli a cucerit definitiv inimile şi urechile ascultătorilor.

Albumul de debut, "Our Version of Events", lansat în 2012, a ajuns numărul unu în Regatul Unit la scurt timp de la lansare, doborând în acelaşi timp şi un record deţinut timp de 50 de ani de The Beatles pentru cele mai multe săptămâni în Top 10. De asemenea, a primit 7 discuri de platină în Marea Britanie şi Irlanda, fiind cel mai bine vândut album în 2012 şi 2013.

În acest an, la scurt timp după recitalul de la Braşov, renumita artistă îşi va lansa cel de-al treilea album - "Real Life", pe care este şi single-ul "Extraordinary Being", inclus pe coloana sonoră a filmului "X-Men: Dark Pheonix".

Vineri seară, publicul şi presa Festivalului își aleg câștigătorii, după închiderea concursului. Votarea se încheie când se termină genericul de final al Festivalului din seara de 23 august.

Festivalul Cerbul de Aur 2019 va fi o ediţie completă, pentru toate gusturile, cu ritm dar şi romantică. Pe scena din Piaţa Sfatului vor urca Emeli Sandé, Ronan Keating, Irina Rimes, Corina Chiriac, Ștefan Bănică, Zoli Toth.

Cei 12 artişti din concurs vor performa în prima şi a doua zi a Festivalului, joi şi vineri, 22 şi 23 august, pentru ca sâmbătă să aflăm câştigătorii premiilor în valoare totală de 55 de mii de euro.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română, în perioada 22-25 august.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri joi, 22 august 2019

Cerbul de Aur 2019

Loc
Piața Sfatului Brașov

Emisiuni radio-tv

Vocea României 2025: Ascultă duetele din cea de-a doua rundă de Confruntări

Pe 14 noiembrie, scena de la Vocea României s-a transformat din nou într-un adevărat spectacol. 10 perechi au urcat pe scenă, iar 12 concurenți au mers mai departe în competiția vocilor, fiind cu un pas mai aproape de trofeu și de marele premiu.

Publicat

pe

Antrenorii Vocea României 2025 în etapa Confruntărilor
Antrenorii Vocea României 2025 în etapa Confruntărilor │ FOTO: PRO TV

Într-o confruntare au intrat doi concurenți și o singură decizie pentru antrenor. Însă, după fiecare cântare, antrenorii au putut face o recomandare cu butoanele pe care le-au avut la dispoziție. Unele s-au dovedit de ajutor, altele, însă, au făcut alegerea și mai dificilă. Concurenții care nu au fost aleși au mai avut o șansă: ceilalți antrenori i-au putut salva.

Duelurile celei de-a doua ediții a Confruntărilor de la Vocea României 2025

  1. Echipa Horia & Theo Rose: Bianca Mihai vs Roxana Azamfirei / Karina Asavei vs Cristian Secioreanu / Rebeca Iana vs Alessia Pop
  2. Echipa Tudor: Maria Crîșmariu vs Ștefana Popa / Denisa Puițău vs Sunamita Beza / Artiom Topal vs Ana Muntean
  3. Echipa Smiley: Adelina Chivu vs Anita Petruescu / Charlize Maalouf vs Andreea Dobre
  4. Echipa Irina: Adrian Cârciova vs Haris Zindani / Irina Pătrașcu vs Victoria Cristiu

Bianca Mihai vs Roxana Azamfirei

Cele două concurente din echipa Theo Rose și Horia Brenciu au interpretat "Trurli", o piesă care le-a oferit libertate de joacă și experimentare. În ciuda faptului că au existat ușoare tensiuni la repetiții, toate pentru a se crea un moment cât mai aproape de perfecțiune, Bianca și Roxana și-au făcut antrenorii mândri în etapa Confruntărilor.

"Mi-a plăcut foarte mult! Cu zâmbete, cu voie bună", a spus Smiley, recomandând-o pe Bianca.

Tudor a declarat:

"Mie mi-a plăcut foarte, foarte mult! Sunteți foarte frumoase și ați devenit și mai frumoase când ați cântat, lucru care este foarte important. Felicitări! Mie mi-a plăacut foarte mult momentul ăsta!"

Horia și Theo au mers mai departe cu Bianca. Roxana a părăsit competiția.

Maria Crîșmariu vs Ștefana Popa

"Astronaut in the Ocean" a fost piesa aleasă de Tudor, o surpriză pentru concurentele sale.

"A fost un șoc. Le-a căzut fața pe jos, au căutat-o vreo 10 minute până când s-o ia, s-o ridice, să și-o pună la loc și să-și pună un zâmbet. E o piesă la care nu se așteptau", a declarat Chirilă.

Cu toate acestea, Ștefana și Maria au muncit mult la repetiții, fiecare lăsându-și amprenta personală în interpretare.

"Băi, fetelor! Nu că nu m-am plictisit deloc, dar voiam să nu se mai termine. Cred că este un moment pe care mi-aș fi dorit să-l aud pe o scenă mare. Eu vedeam cel puțin 10.000 de oameni la momentul ăsta. Bravo, felicitări!", a declarat Irina Rimes.

Smiley a spus:

"Băi, vecine, le-ai dat greu! Mi se pare că le-ai dat greu. Nu m-am gândit vreodată la piesa asta că ar putea să sune așa, dar felicitări, v-a ieșit frumos! Cred că apreciez mult ritmicitatea pentru că asta e 70% din toată piesa și cred că cel mai bine a stat pe ritm Maria."

Tudor a mers mai departe cu Maria. Ștefana a părăsit competiția.

Adelina Chivu vs Anita Petruescu

Smiley a considerat că melodia "Cry me a river" (Ella Fitzgerald) li s-ar potrivi perfect concurentelor. Fiind amândouă soliste vocale, Adelina și Anita se știau dinainte de Vocea României, însă a fost o adevărată surpriză să descopere că sunt în aceeași echipă și că se vor duela în Confruntări.

"Pentru mine, momentul vostru a fost <<răcoreală>>. Amândouă sunteți speciale, dar cineva a ieșit mai mult în evidență. Anita", a fost de părere Theo Rose.

Irina le-a transmis concurentelor:

"Eu am pornit în momentul vostru cu un sentiment de foarte mare iubire și recunoștință pentru faptul că sunt aici. Scena asta este miraculoasă. Are un soi de magie. Sunt foarte recunoscătoare pentru momentul vostru și că mi-ați transmis această iubire. Sunteți amândouă excepționale! Felicitări, Smiley! Felicitări vouă!"

Smiley a mers mai departe cu Anita. Adelina a părăsit competiția.

Adrian Cârciova vs Haris Zindani

Cei doi concureni din echipa Irinei Rimes au pregătit un mash-up format din piesele "Runaway Baby" de la Bruno Mars și "Na Janau" de la Johnny Romano. Antrenoarea a declarat că s-a gândit să-i cupleze pe cei doi înainte de a se gândi la o melodie, considerând că energiile lor se potrivesc de minune.

"Băieți, felicitări că ați reușit să vă distrați în etapa asta, fiindcă nu a fost deloc o bătălie. V-ați bucurat unul de altul și împreună de acest moment care, din punctul meu de vedere, a fost reușit", a spus Theo Rose.

Tudor a adăugat:

"Mie mi s-a părut bombă! Ați dat foarte bine împreună, v-ați potențat unul pe altul și chiar mi s-a părut foarte mișto chestia asta. Mie mi-a plăcut mult momentul ăsta!"

Irina a mers mai departe cu Adrian Cârciova. Harris a părăsit competiția.

Karina Asavei vs Cristian Secioreanu

Theo și Horia au fost de părere că diferențele dintre cei doi concurenți (de personalitate, experiențele de viață) au fost cele care au adus sarea și piperul în momentul gândit pentru Confruntări. Karina și Cristian a pregătit "Best Part" (H.E.R. & Daniel Caesar).

"Mi se pare că piesa a fost aleasă mai mult pentru Karina decât pentru Cristian. Cristian, ai făcut foarte frumos armonia, ai fost un adevărat gentleman care ai susținut. Fără susținerea ta, Karina nu putea să iasă în evidență atât de frumos", a spus Tudor.

Smiley a continuat:

"Tudor nu prea ascultă genul ăsta de muzică și povestea e așa: în general, la piele r'n'b, ies în evidență mai mult vocile feminine pentru că sunt un pic mai spectaculoase și cântă niște note mai sus. Mie-mi place foarte mult piesa asta și mi se pare că ați cântat foarte frumos amândoi. Singura cale de departajare a voastră e care a avut mai multe scăpări. Cu mai puține scăpări a fost Karina, a fost mai sigură pe ea."

Theo și Horia au ales-o pe Karina. Cristian a părăsit competiția.

Denisa Puițău vs Sunamita Beza

Tudor Chirilă le-a ales concurentelor din echipa sa piesa "Fix You" de la Coldplay, însă într-o variantă diferită de original. Fetele s-au susținut reciproc la repetiții și au dat tot ce au avut mai bun și pe scenă, în timpul Confruntărilor.

"Eu cred că a fost un moment absolut extraordinar! Am fost foarte emoționat, am văzut și oameni cu lacrimi în ochi aici și mi se pare că ăsta e cel mai mare compliment pe care puteați să-l primiți. Felicitări!", a fost de părere Tudor.

Tudor a mers mai departe cu Denisa. Pentru Sunamita s-au întors toți ceilalți antrenori. Concurenta a ales echipa Irina Rimes.

Irina Pătrașcu vs Victoria Cristiu

Irina Rimes și-a provocat concurentele cu piesa "You Shook Me All Night Long". Irina și Victoria s-au descurcat atât de bine la repetiții încât antrenorea lor nu a avut prea multe sfaturi de oferit.

"Bine, măi, fetelor! Ați rupt scena! Ați fost tare și ați avut greu!", a spus Theo Rose

Horia Brenciu a adăugat:

"Este foarte grea departajarea. Este pentru prima dată când spun că la Irina în echipă este foarte grea departajarea."

Smiley a menționat:

"Eu am văzut confruntarea asta ca o confruntare între o rockeriță și o balerină. Tu (Irina) ai menținut foarte bine caracterul cântecului, dar tu (Victoria) pentru că nu cred că e genul tău muzical ai reușit să croșetezi o partitură vocală foarte interesantă."

Irina Rimes a mers mai departe cu Irina. Victoria a părăsit competiția.

Charlize Maalouf vs Andreea Dobre

Smiley le-a ales "o piesă super celebră, care ne-a marcat adolescența", dar pe care fetele nu o cunoșteau: "Don't Speak" de la No Doubt. Charlize și Andreea au declarat că s-au completat reciproc la repeții: când una era stresată, cealaltă era relaxată și invers.

"Mie mi-ați trezit nostalgii, anii '90, MTV. Se scria muzică mișto de tot, Gwen Stefani era combinată cu basistul, cred că s-au certat și a făcut cântecul ăsta. Mie mi-a plăcut în primul rând alegerea muzicală. Cred că e un cântec mai potrivit Andreei", a fost părerea lui Tudor.

Irina a declarat:

"Fetelor, și mie mi-ați trezit niște melancolii cu piesa asta. Ați cântat foarte bine! A fost un duet cinstit, o alegere cinstită, o interpretare cinstită."

Smiley a mers mai departe cu Andreea. Charlize a părăsit competiția.

Rebeca Iana vs Alessia Pop

Horia și Theo le-au luat prin surprindere pe concurente cu piesa "Nu sunt prost, dar nici deștept". O provocare este mereu binevenită, iar Rebeca și Alessia și-au arătat încă o dată talentul vocal în cadrul Confruntărilor.

"Îmi place piesa și îmi place și ideea de a termina rock, dar mi s-a părut că a fost pe alocuri demonstrativ din partea amândurora. Eu în general optez un pic pentru măsură. Mi s-a părut un moment foarte dinamic, foarte bun, iar dacă e să fac o recomandare, cred că a fost mai în cântec Rebeca", a declarat Tudor.

Smiley a adăugat:

"Foarte interesantă alegerea, foarte interesantă punerea în scenă. Mi-a plăcut. La mine e simplu: care a avut mai mult haz. Tot Rebeca."

Thoe și Horia au decis să meargă mai departe cu Rebeca. Pentru Alessia s-au întors Tudor și Smiley. Concurenta a ales să meargă în echipa lui Tudor.

Artiom Topal vs Ana Muntean

"Cântecul ăsta le-a venit mănușă, deși la început nu le-a plăcut. Erau speriați", a declarat antrenorul Tudor Chirilă. Este vorba despre "Hold Back The River".

"Ați avut o bună comunicare, așa a părut, așa s-a văzut. Felicitări! A fost un moment tare! Mi-a plăcut", a spus Theo.

Irina a declarat:

"Mie mi-a plăcut foarte mult momentul, dar sunt și subiectivă pentru că îmi place foarte mult piesa și în general îmi place foarte mult James Bay. Surpriza mea este Ana. Nu m-am gândit că o să urce la octavă și să o și susțină. Bravo, foarte frumos! Artiom mi-a plăcut pentru că în foarte multe momente ale piesei semăna cu James Bay și deja mi-am declarat iubirea pentru băiatul ăsta."

Tudor a mers mai departe cu Ana. Artiom a părăsit competiția.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

VIDEO: Irina Rimes și Theo Rose au cântat "Stinge luminile" la Vocea României 2025

Nu doar concurenții fac show la Vocea României, ci și antrenorii. Theo Rose și Irina Rimes și-au delectat colegii și (tele)spectatorii cu "Stinge luminile", colaborarea lor extrasă de pe coloana sonoră a filmului "Miami Bici 2".

Publicat

pe

Irina Rimes și Theo Rose la Vocea României 2025
Irina Rimes și Theo Rose la Vocea României 2025 │ FOTO: PRO TV

Numeroasele duete la care au asistat le-au făcut poftă Irinei și lui Theo de un scurt moment artistic. Impulsionate de Smiley, cele două cântărețe au pus mâna pe microfoane și au interpretat live "Stingele luminile", unica lor colaborare muzicală. Melodia a fost compusă de Irina Rimes și este extrasă de pe coloana sonoră a filmului "Miami Bici 2".

Lansată în 2023, pelicula i-a readus pe marile ecrane pe Codin Maticiuc și Matei Dima în rolurile lui Ilie și Ion. La vremea respectivă a fost descris drept cel mai scump film independent românesc făcut vreodată, cu un buget de 2,2 milioane de euro. Proiectul a fost filmat în Miami, Los Angeles și Las Vegas.

Revenind la "Stinge luminile", Irina a oferit mai multe detalii la testimoniale:

"A trebuit să fac o piesă pentru film inspirată de primii mei ani de viață aici, în România. Primii mei șase ani de viață pe care i-am locuit în Crângași. Și exact asta se întâmpla. În fiecare zi verificam căsuța poștală să vedem dacă a mai venit o factură. Când scoteam reclame și nu era nicio factură, era zi de sărbătoare."

VIDEO: Irina Rimes și Theo Rose cântă "Stinge luminile"

Confruntările de la Vocea României au continuat pe 14 noiembrie cu momente pline de emoție, energie și decizii dificile. Scena s-a transformat din nou într-un ring al vocilor, iar fiecare duel a adus antrenorii în fața unor alegeri grele. Ei s-au văzut nevoiți să decidă între voci puternice, interpretări spectaculoase și emoții sincere.

Pe scenă au urcat 10 perechi de concurenți, dintre aceștia 12 au mers mai departe, spre următoarea etapă a competiției.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Duetul care a impresionat-o pe Irina Rimes la Vocea României: "Eu vedeam cel puțin 10.000 de oameni la momentul ăsta"

Pe 14 noiembrie, Vocea României a continuat cu cel de-al doilea episod al Confruntărilor, etapă în care concurenții și-au demonstrat încă o dată calitățile vocale. Unii au fost atât de spectaculoși încât i-au lăsat mască pe antrenori.

Publicat

pe

Maria Crîșmariu și Ștefana Popa în Confruntările de la Vocea României 2025
Maria Crîșmariu și Ștefana Popa în Confruntările de la Vocea României 2025 │ FOTO: captură YouTube

Fiecare echipă a avut momente senzaționale, însă Tudor Chirilă a reușit să se facă remarcat cu două dintre concurentele sale: Ștefana Popa și Maria Crîșmariu. Antrenorul le-a ales piesa "Astronaut in the Ocean" pentru etapa Confruntărilor. A fost o adevărată surpriză pentru cele două, expresiile de uimire amuzându-l pe Tudor:

"A fost un șoc. Le-a căzut fața pe jos, au căutat-o vreo 10 minute până când s-o ia, s-o ridice, să și-o pună la loc și să-și pună un zâmbet. E o piesă la care nu se așteptau."

Cu toate acestea, Ștefana și Maria au muncit mult la repetiții, fiecare lăsându-și amprenta personală în interpretare. Rezultatul? Un duet electrizant, plin de zvâc și atitudine, ce a fost pe gustul tuturor antrenorilor. Poate cea mai impresionată a fost Irina, care a declarat:

"Băi, fetelor! Nu că nu m-am plictisit deloc, dar voiam să nu se mai termine. Cred că este un moment pe care mi-aș fi dorit să-l aud pe o scenă mare. Eu vedeam cel puțin 10.000 de oameni la momentul ăsta. Bravo, felicitări!"

Theo Rose a continuat:

"Mi-a plăcut foarte tare varianta asta! Cred că aș face o combinație între voi două pentru că mi-a plăcut mai mult atitudinea Ștefanei, dar mi s-a părut că vocea ta [Maria] a fost mult mai deschisă și mai potrivită pe piesa asta."

Colegul său, Horia Brenciu, a adăugat:

"Vreau să-l felicit pe Tudor pentru piesa asta. Cred că mi-aș pune-o pe soneria de trezire la telefon. Eu cred că m-aș trezi deja activat, deja cu putere de muncă și cu foarte multă energie. Fetelor, felicitări pentru interpretare!"

Smiley a mărturisit:

"Băi, vecine, le-ai dat greu! Mi se pare că le-ai dat greu. Nu m-am gândit vreodată la piesa asta că ar putea să sune așa, dar felicitări, v-a ieșit frumos! Cred că apreciez mult ritmicitatea pentru că asta e 70% din toată piesa și cred că cel mai bine a stat pe ritm Maria."

Ultimele cuvinte le-a avut Tudor Chirilă, pus în fața unei alegeri dificile.

"Vă mulțumesc foarte mult și este foarte complicat să aleg, dar sper că voi ați aflat ceva despre voi astăzi, ceea ce mi se pare important în timpul scurt pe care l-am petrecut împreună. Felicitări multe! E o decizie grea care nu reflectă calitatea interpretării, ci subiectivismul percepției. Am să merg mai departe cu Maria."

Maria Crîșmariu continuă emisiunea în echipa lui Chirilă. Din păcate, Ștefana Popa a părăsit competiția.

VIDEO: Maria Crîșmariu și Ștefana Popa în Confruntările de la Vocea României 2025

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending