Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Concerte & turnee

Untold 2019: Abonamentele General Acces sunt SOLD OUT, biletele de o zi se vând rapid

Abonamentele pentru 4 zile la ediția aniversară Untold s-au epuizat, iar biletele de o zi se vând în ritm accelerat. Festivalul va avea loc la Cluj-Napoca, între 1 și 4 august, din lineup făcând parte artiști precum Robbie Williams, Busta Rhymes, David Guetta, Armin Van Buuren, Martin Garrix și Dimitri Vegas & Like Mike.

Publicat

pe

Festivalul UNTOLD de la Cluj-Napoca
Festivalul UNTOLD de la Cluj-Napoca │ FOTO: UNTOLD untold.com

Ultima șansă pentru cei care doresc să ajungă în august la Untold 2019 sunt abonamentele VIP, vândute în proporție de peste 90%, și biletele de o zi. Odată cu epuizarea abonamentelor General Access, biletele de o zi se vând într-un ritm accelerat, care depășește toate așteptările.

Bilete la UNTOLD 2019:

Cei care nu vor să rateze ediția aniversară sunt invitați să consulte programul festivalului, și să opteze în cel mai scurt timp fie pentru abonamentul VIP, fie pentru biletele de o zi:

  • Ziua 1 - 57 euro + taxe (300, 97 lei)
  • Ziua 2 - 73 de euro + taxe (385,43 lei)
  • Ziua 3 - 73 de euro + taxe (385,43 lei)
  • Ziua 4 - 73 de euro + taxe (385,43 lei)
  • Bilete VIP pentru o zi: 169 de euro plus taxe (892,32 lei)

Beneficiile unui bilet VIP:

  • Timp redus de așteptare la acces și zonă specială de check-in
  • Zonă cu vizibilitate bună către scena principală
  • Meniu mâncare și băuturi premium
  • Posibilitatea de a rezerva o masă
  • Toalete premium
  • Serviciu concierge 24h
  • Șansa de a te întâlni și a petrece timpul cu artiștii de la festival (18+)

Verifică Agenda InfoMusic și cumpără bilete!

Prețul biletelor de o zi va crește în perioada imediat următoare.

Povestea Festivalului UNTOLD

Fiecare ediție a festivalului UNTOLD a dezvăluit până acum câte un nou capitol din povestea nespusă a Tărâmului Nopții și Magiei. Legenda spune că doar cei care cred în magie văd cu adevărat lumea și îi înțeleg în totalitate misterele.

De-a lungul celor 4 ani de UNTOLD, fanii festivalului au parcurs mai multe probe inițiatice la finalul cărora au reușit să privească lumea diferit. Au trăit aventuri fantastice și, fie că au realizat sau nu, fiecare dintre ei a simțit și a trăit magia, în diverse forme.

Anul acesta, odată cu aniversarea a 5 ani de UNTOLD, fanii festivalului vor asista la ceva cu adevărat extraordinar - dezvăluirea unui secret bine păstrat, poarta către o lume a cunoașterii nelimitate. Ediția aniversară din acest an va aduna, pentru o celebrare de neuitat, toate personajele cu care fanii festivalului au făcut cunoștință în toți acești ani: Magicianul, Dragonul, Regele Războinic, Preoteasa Înțelepciunii, Bufnițele, Zânele și toate viețuitoarele magice care trăiesc în acest tărâm.

LINEUP-UL UNTOLD 2019

Cea de-a cincea ediție UNTOLD Festival va avea loc la Cluj-Napoca, în primul weekend din luna august, între 1 și 4 august 2019. Organizatorii pregătesc anul acesta ediția aniversară a festivalului, line-up-ul fiind unul pe măsură.

Vezi programul complet pe zile și scene la UNTOLD 2019

Carismaticul artist britanic Robbie Williams va urca pe scena principală a festivalului din Cluj-Napoca și va susține un show incendiar, din a cărui producție vor face parte peste 50 de muzicieni și dansatori.

Lui Robbie Williams, prezentat drept surpriza festivalului, i se alătură artiști precum Busta Rhymes, David Guetta, Armin Van Buuren, Martin Garrix, Dimitri Vegas&Like Mike, Timmy Trumpet, Bastille, James Arthur, Oscar and The Wolf și mulți alții. Vezi lineup-ul complet aici.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri joi, 1 august 2019

UNTOLD Festival 2019

Loc
Cluj Arena
Comentează

Sport & Divertisment

VIDEO: Robbie Williams și Laura Pausini au cântat live "Desire", primul imn oficial FIFA

Robbie Williams și Laura Pausini au interpretat live noua lor colaborare muzicală, "Desire", în faţa a zeci de mii de spectatori prezenţi pe stadionul MetLife din New York pentru finala Cupei Mondiale a Cluburilor FIFA. Te invităm să urmărești momentul, precum și videoclipul oficial al melodiei.

Publicat

pe

Robbie Williams și Laura Pausini live la Fifa 2025
Robbie Williams și Laura Pausini live la Fifa 2025 │ FOTO: captură YouTube / FIFA

Pe 13 iulie, participanții la meciul Chelsea - PSG, din finala Cupei Mondiale FIFA, au avut parte și de un spectacol muzical. Robbie Williams și Laura Pausini au creat un moment emoționant cu "Desire", primul imn oficial FIFA. Melodia va fi difuzată înaintea fiecărui meci al turneului FIFA la nivel global, cât timp jucătorii se vor alinia pe terenul de fotbal.

"Desire" marchează prima implicare a lui Williams în noul său rol de Ambasador Muzical Oficial FIFA, o poziție anunțată în iunie, care își propune să consolideze legătura dintre muzică și fotbal. Piesa a fost compusă de artist, alături de vechii săi colaboratori, Karl Brazil, Owen Parker și Erik Jan Grob.

"Muzica și fotbalul apropie oamenii ca nimic altceva, așa că sunt mai mult decât onorat să fiu Ambasadorul Muzical Oficial FIFA. Să interpretez <<Desire>> alături de Laura la finala Cupei Mondiale a Cluburilor FIFA și să împărtășesc acel moment cu fanii de pe stadion și cu toți fanii care urmăresc de acasă, din întreaga lume, este un moment cu adevărat special. Și este doar începutul, sunt foarte încântat că piesa mea va face parte din unele dintre turneele mele preferate de fotbal din următorii ani", a declarat Robbie Williams.

Laura Pausini a adăugat:

"Este o onoare pentru mine să mă alătur lui Robbie Williams și să fiu prezentă pe melodia <<Desire>>, scrisă de el. Piesa este uimitoare, cu adevărat emoționantă. Este un vis să fiu alături de el la Cupa Mondială a Cluburilor FIFA. Încă de când eram mică și trăiam în Italia, îmi amintesc de emoția și pasiunea pentru fotbal din țara mea natală. Să pot cânta live cu Robbie Williams în fața unor fani pasionați de fotbal și să fiu auzită de fanii muzicii din întreaga lume este cu adevărat uimitor."

Primul show half-time marca FIFA

Anul acesta, FIFA o ține numai în premiere. Pe lângă imul oficial, Cupa Mondiala a Cluburilor a implementat și un spectacol în pauza finalei, așa cum se întâmplă în SUA, la Super Bowl. Pe scenă au urcat J Blavin, Doja Cat, Tems, Coldplay & Emmanuel Kelly.

VIDEO: Robbie Williams & Laura Pausini - "Desire" live în finala FIFA

VIDEOCLIP OFICIAL Robbie Williams & Laura Pausini - "Desire"

Citește în continuare

Muzică nouă

Robbie Williams prezintă piesa "Rocket" (ft. Tony Iommi) și anunță un album nou - "Britpop"

Robbie Williams se pregătește să adauge un nou album de studio în portofoliul său muzical. Discul se intitulează "Britpop" și putem asculta deja prima piesă din tracklist, "Rocket", realizată în colaborare cu Tony Iommi de la Black Sabbath.

Publicat

pe

Concert Robbie Williams la București pe 19 august 2023 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Tendințele creative și mișcările artistice găsesc mereu o cale de întoarcere, trezind nostalgie în generațiile mai mature și curiozitate în ascultătorii mai tineri. Robbie Williams s-a numărat printre cei în vogă artiști britanici ai anilor '90, atât cu trupa Take That, cât și solo, însă nu a fost considerat un reprezentant direct al britpop-ul.

Deși a coexistat cu valul britpop, Robbie a fost perceput mai degrabă ca un pop star, cu influențe din swing, glam rock, pop-rock, dar nu a fost văzut ca parte a mișcării britpop autentice, cum erau considerați alți artiști ca Oasis, Blur sau Suede. Acum, în 2025, muzicianul de 51 de ani vrea să schimbe foaia și să exploreze acea etapă din industria muzicală internațională în noul său album de studio, intitulat "Britpop".

Materialul va fi lansat integral în această toamnă, o dată exact nefiind încă comunicată. Însă, Williams a dezvăluit primul single, "Rocket", creat alături de chitaristul Black Sabbath, Toni Iommy. Melodia cucerește de la prima audiție, marcând o inițiere ideală în universul albumului "Britpop".

AUDIO: Robbie Williams - Rocket

Discul va fi disponibil într-o varietate de formate, inclusiv CD, CD deluxe, casetă și digital, dar și pachete semnate, în ediție limitată. Coperta albumului este o aluzie la curentul britpop, prezentând o imagine cu Robbie în treningul roșu purtat la Festivalul Glastonbury din 1995, în apogeul erei britpop.

Veștile bune nu se opresc aici. Robbie Williams va porni și într-un turneu de promovare a albumului, cu evenimente în Marea Britanie, Irlanda și Europa (Franța, Germania, Spania, Italia, Suedia).

"Mi-am propus să creez albumul pe care mi-aș fi dorit să-l scriu și să-l lansez imediat după ce am părăsit Take That, în 1995. Era apogeul erei Britpop și o perioadă de aur pentru muzica britanică. Am avut ocazia să colaborez cu unii dintre idolii mei pentru acest material; e un album brut, cu mai multe chitare și cu un sound mai energic și mai captivant decât de obicei. Are ceva <<britanic>> în el, dar și mult <<pop>> - sunt extrem de mândru de acest proiect și abia aștept ca fanii să-l asculte", a transmis Robbie Williams.

Citește în continuare

Trending