Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

NEVERSEA 2019: Show-uri incendiare cu Sean Paul și Afrojack - POZE & VIDEO

Peste 60.000 de fani din țară și din străinătate au participat în cea de-a doua zi la NEVERSEA 2019. Cel mai mare festival de la malul Mării Negre i-a avut vineri pe scenă pe Sean Paul și dj-ul Afrojack.

Publicat

pe

Cea de-a doua zi a festivalului NEVERSEA a debutat cu Albwho pe scena principală, aceasta fiind urmată de The Motans, Grasu XXL Live, Sean Paul, Will Sparks, Danny Avila, Vini Vici și Afrojack. Acesta din urmă i-a ținut pe fanii festivalului să vadă răsăritul la malul mării.

Sean Paul a urcat pentru prima dată pe scena festivalului NEVERSEA, iar după show-ul său a declarat că s-a simțit incredibil:

Știam că publicul din România știe să se distreze dar în această seară mi-au depășit toate așteptările. A fost nebunie curată și m-am simțit incredibil de bine pe scenă. Mi-aș dori să mă reîntorc aici”, a transmis Sean Paul.

Momentele live ale lui Albwho, The Motans, Grasu XXL, Will Sparks, Danny Avila, Vini Vici și Afrojack au putut fi urmărite live pe Facebook și YouTube.

VIDEO: Albwho la NEVERSEA 2019

VIDEO: Afrojack la NEVERSEA 2019

VIDEO: Will Sparks la NEVERSEA 2019

VIDEO: Grasu XXL la NEVERSEA 2019

VIDEO: Danny Avila la NEVERSEA 2019

Alți 30 de artiști au concertat pe restul scenelor NEVERSEA. Printre aceștia s-au numărat: Raresh, Guy Gerber,Lilly Palmer, Culese din Cartier, Sub Focus Dj Set.

Ce urmează sâmbată la NEVERSEA 2019?

NEVERSEA 2019 continuă sâmbătă cu Jessie J, Salvatore Ganacci, KSHMR, Steve Aoki, Manuel Riva și Delia pe scena principală. La intrarea la festival pot fi cumpărate bilete de o zi sau abonamente la prețul final de 600 lei plus taxe. O altă posibilitate este achiziția online.

RECOMANDARE: Vezi programul pe zile NEVERSEA 2019

  • Grasu XXL la NEVERSEA 2019

    Grasu XXL la NEVERSEA 2019

  • Danny Avila la NEVERSEA 2019

    Danny Avila la NEVERSEA 2019

  • Afrojack la NEVERSEA 2019

    Afrojack la NEVERSEA 2019

  • Grasu XXL la NEVERSEA 2019
  • Danny Avila la NEVERSEA 2019
  • Afrojack la NEVERSEA 2019

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri joi, 4 iulie 2019

Neversea 2019

Loc
Neversea Beach
Comentează

Concerte & turnee

Electric Castle 2024 a anunțat un nou val de artiști; Paolo Nutini, Sevdaliza, Sean Paul fac parte din lineup

Festivalul Electric Castle își desăvârșește lineup-ul ediției din acest an. Organizatorii au anunțat o serie proaspătă de artiști care vor urca pe scenă cu cele mai tari show-uri. Te invităm să afli mai multe detalii.

Publicat

pe

Paolo Nutini, Fall in Love (Mogosoaia), 4 septembrie 2022 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Electric Castle revine anul acesta cu cea de-a zecea ediție, una aniversară, care va promite concerte de neratat și o atmosferă electrizantă. Evenimentul va avea loc în perioada 17-21 iulie. Organizatorii au completat lineup-ul cu noi artiști, astfel:

  • Sean Paul
  • Paolo Nutini
  • Sevdaliza
  • Kungs
  • L'entourloop
  • Apashe with Brass Orchestra
  • Hernan Cattaneo B2B Sasha
  • Honeyluv
  • Vama
  • Șuie Paparude
  • CTC
  • Delia
  • Andy Purnell
  • BAO G
  • Mel Woods
  • Aris & Edi
  • Azteka
  • Palaye Royale

Aceștia li se adaugă muzicienilor deja anunțați la sfârșitul anului trecut, printre care Massive Attack, Bring Me the Horizon, Queens of the Stone Age și Chase & Status.

Sean Paul este unul dintre cei mai importanți pionieri ai muzicii dancehall. Piesele "Get Busy/Like Glue," "Temperature", "Baby Boy" împreună cu Beyonce, "Rockabye" cu Clean Bandit sau "Cheap Thrills" cu Sia sunt hit-uri de neuitat. În 2004 a câștigat premiul Grammy pentru "Best Reggae Album", în 2005 la American Music Award a câștigat "Best Pop/Rock Male Artist", iar în 2009 a câștigat "Best Reggae Artist" la Soul Train Award. Sean a avut și alte nominalizări la unele dintre cele mai prestigioase gale de premii din muzică.

De-a lungul carierei sale, Sean Paul s-a făcut remarcat drept un artist cu o abordare muzicală unică. Capacitatea sa de a arăta puterea și unitatea în muzică prin diverse colaborări, în mai multe genuri, i-a catapultat cariera în diferite topuri, aducându-i, în același timp, numeroase premii, dar și un fanbase uriaș.

Paolo Nutini este un cântăreț, compozitor și muzician scoțian. Albumul său de debut, "These Streets" (2006), a ajuns pe locul trei în UK Albums Chart. Următorul său disc, "Sunny Side Up" (2009), a debutat pe primul loc în UK Albums Chart. Cinci ani mai târziu, Nutini a lansat al treilea album de studio, "Caustic Love", în aprilie 2014. Materialul a primit recenzii pozitive din partea criticilor muzicali și a debutat pe primul loc în topurile albumelor din Marea Britanie. Cel mai recent album al artistului este "Last Night in the Bittersweet".

Paolo Nutini a concertat pentru prima dată în România în 2022, în cadrul festivalului Fall in Love.

Sevdaliza, pe numele real Sevda Alizadeh, este cântăreață, compozitoare, producătoare și regizoare irano-olandeză. A devenit activă pe scena muzicală în 2014, iar un an mai târziu a lansat două EP-uri, "The Suspended Kid" și "Children of Silk". Primul său album de studio, "ISON", a fost publicat pe 26 aprilie 2017 prin casa ei de discuri, Twisted Elegance. În 2018, a lansat un al treilea EP, "The Calling", urmat de al doilea album de studio, "Shabrang", în 2020.

Mai multe despre muzica Electric Castle 2024:

Electric Castle înseamnă 5 zile de party non-stop, întreținut, anul acesta, de regina muzicii techno, Nina Kravitz, Hernan Cattaneo, un nume important în progressive house, DJ Shadow, maestru în arta de sampling, Kungs, Todd Terje, și mulți alți DJi în premieră în festival. Revin la castel Sasha și Bonobo, producători descoperiți de fanii festivalului la primele ediții și mereu foarte bine primiți aici.

Pentru cei care își iau energia din rock, aventura muzicală va trece prin metal alături de frații Max și Igor Cavalera, fondatorii Sepultura, ce au reînregistrat două dintre albumele "clasice" ale trupei și le vor prezenta live, într-o formulă nouă, Sleaford Mods, probabil cea mai punk trupă din UK la ora actuală, sau garage rock cu Iguana Death Cult și She Wants Revenge. Palaye Royale adaugă un strop de eleganță în line up, cu stilul lor unic, autodefinit ca fashionart-rock.

Ritmuri latino, africane sau orientale își găsesc spațiu pe cele 10 scene ale festivalului și la ediția a 10-a. Fie că vor cânta în spaniolă, precum iLe, câștigătoare a Latin Grammys pentru cel mai bun album urban, în turcă, așa cum o fac Derya Yildirim & Group Șimșek, sau pe ritmuri congoleze, o premieră prin concertul Fulu Miziki, artiștii aduc o importantă contribuție la misiunea festivalului de a promova muzică de calitate din întreaga lume.

Artiștii români rămân în centrul atenției și la ediția a 10-a a festivalului: Subcarpați, Vița de Vie, Coma, Vama, Irina Rimes, Byron, Delia, Șuie Paparude, CTC și alte zeci de nume sunt confirmate de către organizatori.

Prețuri bilete Electric Castle 2024

Abonamentele pentru ediția 2024 a festivalului sunt disponibile online, la prețuri ce pornesc de la 493,02 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Citește în continuare

Trending