Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Concerte & turnee

Custom Reșița 2019 - Bilete de o zi și lineup-ul complet pe zile

În perioada 5 - 7 iulie, artiști precum John Newman, Uriah Heep și The Rasmus vor concerta în Poiana Golului la Custom Reșița 2019. Vezi programul pe zile al festivalului și află detalii despre biletele de o zi.

Publicat

pe

Custom Reșița 2019
Custom Reșița 2019

Custom Reșița este un festival ce îmbrățișează povestea omului liber care simte și gândește, care nu este îngrădit de norme, care redescoperă o nouă legătură cu muzica de calitate și natura, deasupra unui oraș industrial, cu o istorie la nivel mondial.

Artiști din Finlanda, Germania, UK, Bosnia și Herțegovina, Republica Moldova și România promit trei zile de spectacol sus, pe deal, deasupra Reșiței.

"Festivalul e o reacție directă a celor care înțeleg că moștenirea industrială poate fi combinată cu speranța pentru un viitor frumos - o reconversie de la industrie la artă printr-un festival construit în jurul celui mai complet și complex gen muzical care există: rock-ul.

De la rock-ul clasic pe care tinerii anilor `80 îl ascultau în grupuri de prieteni, ascunși în apartamentele comuniste, până la rock-ul progresiv al zilei de azi, care reprezintă exprimarea unei libertăți câștigate cu greu, trecând prin alternativ sau surf rock – pe toate le vom vedea între 5 și 7 iulie, în Poiana Golului care veghează peste Reșița", transmit organizatorii evenimentului.

Bilete de zi la Custom Reșița 2019

Biletele pentru o zi au fost puse în vânzare la prețul de 100 de lei.

Verifică Agenda InfoMusic și cumpără bilete!

Programul pe zile - Custom Reșița 2019:

5 iulie

  • Camera 101
  • Rockabella
  • Gândul Mâței
  • Altar
  • Celelalte cuvinte
  • The Rasmus
  • DORO

6 iulie

  • Dimitri`s Bats
  • Baby Elvis
  • Melting Dice
  • Alternosfera
  • The Massive Wagons
  • John Newman
  • Uriah Heep

7 iulie

  • Adam`s Nest
  • Multiverse
  • The Road Band & Dean Bowman
  • Alex Calancea & Lupii
  • byron
  • UDO
  • Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra

Custom Reșița se adresează tuturor generațiilor de vârstă, încurajează părinții să își aducă copiii la festival, să vină să petreacă un weekend prelungit într-un mediu plăcut, în aer liber, pe platoul de deasupra orașului.

Festivalul promite o scenă principală, zonă culturală, de sport și jocuri, art bazar, expoziții, zonă de relaxare și mâncare, camping și workshopuri.

Comentează

Albume noi

The Rasmus a lansat albumul "Weirdo", cu numărul 11 în discografia sa

The Rasmus continua să se reinventeze şi tocmai a lansat albumul cu numărul 11 din carieră. Trupa activa din 1994 ne-a oferit primul single în toamna lui 2024, iar acum ne prezintă şi albumul "Weirdo".

Publicat

pe

La aproape un an de la apariția primului single „Rest În Pieces”, trupa finlandeză The Rasmus a lansat oficial astăzi, 12 septembrie, mult așteptatul său al 11-lea album de studio, intitulat „WEIRDO”, prin casele de discuri Better Noise Music și Playground Music. Materialul este disponibil atât în format digital, cât și sub formă de pachete speciale de merchandise.

Noul disc aduce în prim-plan amestecul specific trupei dintre riff-uri de chitară puternice și atmosfere întunecate, combinate cu accente pop moderne. „WEIRDO” păstrează mesajul de la începuturile formației: celebrarea diferențelor și asumarea individualității. „Am fost numit ciudat, inadaptat sau excentric. Azi nu mai văd asta ca pe o insultă, ci ca pe o sursă de putere. Noi, cei diferiți, avem capacitatea de a schimba lumea”, a declarat solistul Lauri Ylönen.

Albumul este produs de nume grele precum Desmond Child și Marţi Fredriksen, alături de care The Rasmus a lucrat atât în Grecia, cât și în studiouri din Finlanda și Nashville. Printre single-urile deja lansate se numără „Creatures of Chaos”, „Break These Chains”, „Love Is A Bitch” și „Rest În Pieces”, fiecare beneficiind de videoclipuri care au adunat sute de mii de vizualizări pe YouTube. Piesa-titlu, „Weirdo”, îi are ca invitați pe Lee Jennings (The Funeral Portrait) și vine acompaniată de un clip proaspăt disponibil online.

The Rasmus a inclus recent Ucraina în traseul lor de concerte, fiind cap de afiș la Atlas Festival, unde au cântat în fața a peste 110.000 de oameni și au contribuit la strângerea a milioane de euro pentru sprijinirea apărării țării. În 2025, formația pornește în „Weirdo Tour”, cu opriri în Finlanda, Europa, dar și în Asia, America Latină și Australia. Turneul european începe pe 12 septembrie la Tampere, Finlanda, și se va încheia pe 6 decembrie la Nottingham, Marea Britanie.

Cunoscuți în întreaga lume pentru hitul „În The Shadows” și cu peste 5 milioane de albume vândute la nivel global, The Rasmus continuă să rămână una dintre cele mai importante exporturi muzicale ale Finlandei. Cine nu avea poster cu ei la început de ani 2000, inclusiv în România? Cu puţin noroc îi vedem şi la noi la anul!

Citește în continuare

Concerte & turnee

Danube Rock Revolution Festival 2025 – Uriah Heep vine la Galați!

Galațiul intră oficial pe harta marilor evenimente rock din Europa odată cu prima ediție a Danube Rock Revolution Festival, ce va avea loc între 21 și 24 august 2025 pe stadionul Nicolae Rainea (Dunărea). Evenimentul își propune să devină un reper anual pentru fanii rock-ului, aducând împreună trupe legendare, artiști aflați la început de drum și o comunitate unită de aceeași pasiune pentru muzica live.

Publicat

pe

Line-up-ul include atât headliner-ul de calibru internațional Uriah Heep, cât și formații românești și internaționale care vor completa o experiență intensă de patru zile. Organizatorii au pregătit nu doar concerte, ci și activități conexe, de la expoziții moto și zone de gastronomie locală, până la competiții dedicate tinerilor artiști. Atmosfera va fi gândită ca un mix de rock autentic, spirit de festival și celebrare a libertății, chiar pe malul Dunării.

Patru zile, patru universuri muzicale

Prima zi va fi dedicată tinerelor talente din școlile de muzică, ce vor urca pe scena principală și vor fi premiate pentru creativitatea și energia lor. Este un pas important pentru generațiile noi de muzicieni, care vor putea cânta în fața unui public numeros.

A doua zi aduce Tribute Night, un moment special în care formații tribute vor readuce la viață hituri semnate de legende precum Led Zeppelin, Deep Purple sau AC/DC. Publicul se va bucura de un spectacol plin de nostalgie și intensitate, un adevărat omagiu adus marilor artiști ai rockului.

Ziua a treia este dedicată rockului românesc, cu nume consacrate din scena autohtonă, care vor demonstra forța și diversitatea acestui gen în România. Galațiul va vibra sub acordurile unor trupe ce au scris istorie pe scenele din țară.

Ultima zi marchează apogeul festivalului, cu concertul Uriah Heep, momentul cel mai așteptat de public. Formația britanică va transforma stadionul într-o catedrală a rockului, oferind un recital de excepție cu piese care au inspirat generații întregi.

Mai mult decât muzică

Organizatorii au gândit festivalul ca o experiență completă. Pe lângă concerte, participanții se vor bucura de o expoziție moto cu test drive-uri, dar și de o tombolă unde marele premiu este o motocicletă. Zona de food & drinks va aduce în prim-plan produse artizanale și preparate locale, pentru ca publicul să descopere și gusturile regiunii.

Biletele sunt deja disponibile: abonamentul pe patru zile costă 420 lei, dar există și opțiuni pentru 1, 2 sau 3 zile, cu prețuri pornind de la 170 lei. Pentru grupuri, pachetul de 10 abonamente se poate achiziționa la preț redus, de 350 lei/abonament.

Uriah Heep – legenda care închide festivalul

Înființată la Londra în 1969, Uriah Heep rămâne una dintre trupele definitorii ale hard rock-ului britanic, alături de Deep Purple și Black Sabbath. Cunoscuți pentru piese emblematice precum “Easy Livin’”, “Lady in Black” și “July Morning” – hit ce a devenit de-a lungul timpului un adevărat imn al verii și al libertății – britanicii au continuat să concerteze și să lanseze albume chiar și după mai bine de cinci decenii de carieră.

România are o relație specială cu Uriah Heep: trupa a susținut de-a lungul anilor concerte memorabile la București, Sibiu și Cluj, unde publicul a cântat la unison refrenele nemuritoare.

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending