Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Coloana sonoră "The Lion King" va include nume mari: Beyonce, Elton John, Childish Gambino

După ce am văzut noi variante de filme live action pentru "Dumbo" şi "Jungle Book", acum este momentul ca un alt clasic să fie reinterpretat. E vorba despre "The Lion King", care va debuta luna viitoare în cinematografe. Producţia Disney are o coloană sonoră înţesată de nume mari şi pe care o descoperiţi în articol.

Publicat

pe

The Lion King 2019 coloana sonora coperta
The Lion King 2019 coloana sonora coperta │ FOTO: Disney

Ştiam încă din 2017 ca Beyonce s-a alăturat distribuţiei noului film "The Lion King", iar artista apare şi pe coloana sonoră. Queen B face un duet cu Childish Gambino pe melodia "Can You Feel The Love Tonight". Aceasta apare în cel mai nou trailer al filmului, lansat la mijlocul lunii iunie. Elton John a compus de asemenea o nouă piesă, "Never Too Late" pentru producţie Disney.

Alte piese ale artistului britanic vor fi incluse pe aceeaşi coloană sonoră. Legendarul muzician a lucrat alături de Tim Rice la noile compoziţii, reunind echipa care crease şi piesele clasicului "The Lion King" din 1994. Cel puţin 4 melodii colaborative Elton John - Time Rice vor putea fi auzite în pelicula din acest an, inclusiv cea din genericul de findal.

Clasica "Hakuna Matata" se numără printre ele, alături de "I Just Can't Wait to be King" şi "Circle of Life". Iată cum arată tracklistul coloanei sonore:

  1. Lindiwe Mkhize / Lebo M: “Circle of Life / Nants’ Ingonyama”
  2. Hans Zimmer: “Life’s Not Fair”
  3. Hans Zimmer: “Rafiki’s Fireflies”
  4. JD McCrary / Shahadi Wright Joseph / John Oliver: “I Just Can’t Wait to Be King”
  5. Hans Zimmer: “Elephant Graveyard”
  6. Chiwetel Ejiofor: “Be Prepared (2019 Version)”
  7. Hans Zimmer: “Stampede”
  8. Hans Zimmer: “Scar Takes the Throne”
  9. Billy Eichner / Seth Rogen / JD McCrary / Donald Glover: “Hakuna Matata”
  10. Hans Zimmer: “Simba Is Alive!”
  11. Billy Eichner / Seth Rogen: “The Lion Sleeps Tonight”
  12. Beyoncé / Donald Glover / Billy Eichner / Seth Rogen: “Can You Feel the Love Tonight”
  13. Hans Zimmer: “Reflections of Mufasa”
  14. TBA
  15. Hans Zimmer: “Battle for Pride Rock”
  16. Hans Zimmer: “Remember”
  17. Elton John: “Never Too Late”
  18. Lebo M: “He Lives in You”
  19. Lebo M: “Mbube”

Albumul complet va fi disponibil în format digital pe 11 iulie şi în format fizic pe 19 iulie. Hans Zimmer a compus la rândul său o coloană sonoră epică pentru acest film, având parte de contribuţia actorilor vocali Seth Rogen, John Oliver şi Chiwetel Ejiofor. Pharrell s-a reunit cu Hans Zimmer pe 4 track-uri, cei doi colaborând şi la coloană sonoră a filmului "The Amazing Spider-Man 2".

Trailerul lansat în 2018 pentru "The Lion King" a devenit cel mai vizionat din istoria Disney. Filmul live action ajunge în cinematografe pe 19 iulie.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Muzică și film

Lady Gaga și Hans Zimmer, printre nominalizații la categoriile muzicale de la Premiile Emmy 2026

După anunțarea nominalizărilor generale la Premiile Emmy 2026, atenția se îndreaptă și către categoriile dedicate muzicii, unde regăsim artiști și compozitori consacrați, precum Lady Gaga și Hans Zimmer. Află cine sunt restul pretendenților la trofee.

Publicat

pe

Lady Gaga și Hans Zimmer
Lady Gaga și Hans Zimmer │ FOTO: captură YouTube

Academia de Televiziune din SUA a anunțat nominalizările pentru Premiile Emmy 2026, iar categoriile muzicale aduc în prim-plan nume importante din industria muzicală și de divertisment. Lady Gaga a primit o nominalizare la categoria "Cea mai bună muzică și cele mai bune versuri originale" pentru piesa "The Dead Dance", inclusă pe coloana sonoră a celui de-al doilea sezon al serialului "Wednesday", produs de Netflix.

Melodia a fost scrisă și produsă de Lady Gaga împreună cu colaboratorii Andrew Watt și Cirkut (Henry Russell Walter) și poate fi auzită în cel de-al șaptelea episod, în timpul Galei Venețiene, când personajele Enid (Emma Myers) și Agnes (Evie Templeton) interpretează un moment coregrafic. Tot în acest sezon, Lady Gaga are și o scurtă apariție actoricească, interpretând personajul Rosaline Rotwood, o fostă profesoara a Academiei Nevermore.

Cu această reușită, artista are acum în palmares un total de șase nominalizări la Premiile Emmy, la care se adaugă un Sports Emmy, câștigat în 2025 pentru interpretarea piesei "Hold My Hand" în cadrul show-ului de la Super Bowl.

La aceeași categorie este nominalizat și Trey Parker, co-creatorul serialului "South Park", pentru piesa "Christian Woman". Artistul a obținut în total trei nominalizări în acest an, fiind prezent și la categoriile "Cel mai bun program de animație" și "Cea mai bună interpretare vocală a unui personaj", pentru vocea lui Satan.

Un alt nume important pe lista nominalizaților este Hans Zimmer, care primește cea de-a opta nominalizare la Emmy pentru coloana sonoră a documentarului "Prehistoric Planet: Ice Age". Producția concurează la categoria "Cea mai bună coloană sonoră originală pentru un documentar, program non-ficțiune sau reality show". Deși este unul dintre cei mai apreciați compozitori de muzică de film din lume și are în palmares cinci premii Grammy și două Oscaruri, Hans Zimmer nu a câștigat până acum un Premiu Emmy.

Cea de-a 78-a ediție a Premiilor Emmy va avea loc pe 14 septembrie 2026, la Peacock Theater din Los Angeles. "The Pitt" este producția cu cele mai multe nominalizări (25), urmată de comedia "Hacks" (24), în timp ce HBO Max domină clasamentul platformelor și studiourilor. Nominalizările pe larg pot fi consultate aici.

Categorii muzicale la Premiile Emmy 2026

Cea mai bună muzică și cele mai bune versuri originale

  • "Raise Him Up" ("The Boys") - Christopher Lennertz & Daveed Diggs
  • "Miss Figuritas" ("Hacks") - Carlos Rafael Rivera & David Stal
  • "Need Someone" ("The Pitt") - Gavin Brivik & Andrew Bird
  • "Christian Woman" ("South Park") - Trey Parker
  • "The Devil You Know" ("Spider-Man Noir") - Warren Oak Felder, Sebastian Kole, Daniel Pemberton
  • "The Dead Dance" ("Wednesday") - Lady Gaga, Andrew Watt, Henry Walter Russell

Cea mai bună direcție muzicală

  • The Apple Music Super Bowl LX Halftime Show cu Bad Bunny
  • The Late Show With Stephen Colbert ("Series Finale")
  • The Oscars
  • Saturday Night Live (Host: Jack Black)
  • Wicked: One Wonderful Night

Cea mai bună supervizare muzicală

  • "The Boys" - "Blood and Bone"
  • "Hacks" - Finale"
  • "Nobody Wants This" - "When Noah Met Joanne"
  • "Pluribus" - "We Is Us"
  • "Stranger Things" - "Chapter Eight: The Rightside Up"
  • "Widow's Bay" - "Beach Reads"

Cea mai bună coloană sonoră originală pentru un serial

  • "A Knight of the Seven Kingdoms" - "In the Name of the Mother"
  • "Palm Royale" - "Maxine Drinks Martinis Now"
  • "Pluribus" - "We Is Us"
  • "Slow Horses" - "Missiles"
  • "Spider-Noir" - "Step Into My Office"
  • "Widow's Bay" - "Our History"

Cea mai bună coloană sonoră originală pentru o miniserie, serie antologică, film TV sau program special

  • "All Her Fault" - "Episode 7"
  • "The Beast in Me" - "The Beast and Me"
  • "Black Rabbit" - "Isle of Joy"
  • "In the Blink of an Eye"
  • "Washington Black" - "If You See My Mama, Whisper Her This…"

Cea mai bună coloană sonoră originală pentru un documentar, program non-ficțiune sau reality show

  • "High Horse: The Black Cowboy" - "F*ck Westerns", compozitor Raphael Saadiq
  • "John Candy: I Like Me", compozitor Tyler Strickland
  • "Kingdom" - "Episode 2", compozitor Segun Akinola
  • "Mel Brooks: The 99 Year Old Man!", compozitor Jeff Morrow
  • "Ocean With David Attenborough", compozitor Steven Price
  • "Prehistoric Planet: Ice Age" - "The Big Freeze", compozitori Kara Talve, Anže Rozman și Hans Zimmer

Cea mai bună temă muzicală originală de generic

  • "All Her Fault", compozitor Jeff Beal
  • "The Beast in Me", compozitor Sean Callery
  • "The 'Burbs", compozitor Michael Abels
  • "Murderbot", compozitor Amanda Jones
  • "Pluribus", compozitor Dave Porter
Citește în continuare

Muzică și film

Noul trailer "Dune: Part Three" ne arată seducția puterii - VIDEO

Iubirea pălește în fața puterii, iar Paul Atreides devine un împărat nemilos. Noul trailer "Dune: Part Three" ne poartă adânc în conflictele interioare ale personajelor centrale din pelicula lui Denis Villeneuve. Ultima parte a trilogiei apare în cinema anul acesta, pe 18 decembrie.

Publicat

pe

Imagine din "Dune: Part 3"
Imagine din "Dune: Part 3" │ FOTO: Captură YouTube

Povestea relatată în "Dune: Part Three" se desfășoară la aproape două decenii după ce Paul Atreides a preluat controlul asupra Imperiului. Ajuns un împărat nemilos, Paul trebuie să înfrunte consecințele propriei domnii, în timp ce vechi aliați revin. Pe parcurs, apar noi amenințări, iar trădarea pândește din fiecare umbră. Bântuit de viziuni privind prăbușirea Imperiului și reapariția iubitei sale pierdute de mult, Paul este atras într-o conspirație de amploare, având-o pe Chani în centrul misterului care se dezvăluie. Pe măsură ce rebeliunea ia amploare și inamicii se apropie, Paul trebuie să înfrunte adevăratul preț al puterii și soarta celor pe care îi iubește cel mai mult.

Timothée Chalamet revine în rolul lui Paul Atreides, iar Zendaya este Chani. Din distribuție fac parte, de asemenea, Jason Momoa, Oscar Florence Pugh, Rebecca Ferguson, Isaach de Bankolé, Charlotte Rampling, Anya Taylor-Joy, Robert Pattinson și Javier Bardem.

"Am avut încredere în tine. Mi-ai promis că nu vei lua niciodată puterea în numele tău. M-ai convins că aceasta este casa ta. Că eu sunt casa ta", îi spune Chani lui Paul Atrides în noul trailer.

VIDEO Trailer: "Dune: Part Three"

Denis Villeneuve semnează regia, după un scenariu scris de el împreună cu Brian K. Vaughan, bazat pe romanele lui Frank Herbert. Filmul este produs de Mary Parent, Cale Boyter, Villeneuve, Tanya Lapointe și Joe Caracciolo. Producători executivi sunt Joshua Grode, Thomas Tull, Herbert W. Gains, Brian Herbert, Byron Merritt, Kim Herbert, Kevin J. Anderson, Richard P. Rubinstein, John Harrison și Jessica Derhammer.

Alături de Villeneuve, echipa de creație îi include pe directorul de imagine Linus Sandgren (câștigător al premiului Oscar), scenograful Patrice Vermette (câștigător al premiului Oscar), monteurul Joe Walker (câștigător al premiului Oscar), creatoarea de costume Jacqueline West (nominalizată la Oscar), directoarea de casting Francine Maisler (nominalizată la Oscar) și compozitorul Hans Zimmer (câștigător al premiului Oscar).

"Dune: Part Three" va avea premiera în cinematografe pe 18 decembrie 2026. Filmul este distribuit de Warner Bros. Pictures.

Citește în continuare

Muzică nouă

Beyonce își surprinde fanii cu "Morning Dew (Donk)", o piesă nelansată până acum - VIDEO

Beyonce a lansat oficial "Morning Dew (Donk)", un cântec rămas până acum în arhivele sale muzicale. Single-ul deschide seria evenimentelor dedicate aniversării a 20 de ani de la apariția albumului "B'Day", care va fi reeditat pe 4 septembrie, chiar de ziua cântăreței. Detalii pe larg în articol.

Publicat

pe

Beyonce în clipul pentru "Morning Dew (Donk)"
Beyonce în clipul pentru "Morning Dew (Donk)" │ FOTO: captură YouTube

"Morning Dew (Donk)" a devenit disponibilă pe platformele de streaming pe 4 iulie și marchează începutul unei numărători inverse de 60 de zile până la reeditarea albumului "B'Day". Lansat pe 4 septembrie 2006, "B'Day" a debutat pe primul loc în clasamentul Billboard 200, cu peste 541.000 de exemplare vândute în prima săptămână. Albumul a inclus hituri precum "Déjà Vu", "Ring the Alarm" și "Irreplaceable", iar în 2007 a primit o ediție deluxe, completată de cinci piese noi și proiectul video "B'Day Anthology Video Album".

Revenind la "Morning Dew (Donk)", piesa a fost compusă de Beyonce, Pharrell Williams, The-Dream și Darius Dixon. Lansarea oficială este însoțită de un lyric video regizat de Cliff Watts, realizat din imagini de arhivă. "Morning Dew (Donk)" are o istorie aparte în comunitatea fanilor artistei. Cântecul ar fi fost înregistrat în 2013, iar în 2021 un scurt fragment a ajuns online. Doi ani mai târziu, versiunea completă a fost distribuită neoficial pe internet, însă abia acum primește o lansare oficială.

Potrivit casei de producție Parkwood Entertainment, melodia reprezintă "un omagiu direct adus comunității BeyHive", pregătind aniversarea unuia dintre cele mai importante albume din cariera artistei.

"Morning Dew (Donk)" este și prima piesă lansată de Beyonce după albumul "Cowboy Carter" din 2024, material recompensat cu patru premii Grammy. Și turneul de promovare a acestui disc s-a bucurat de un real succes: cu încasări de peste 400 de milioane de dolari încasări, "Cowboy Carter" a devenit cel mai profitabil turneu country din toate timpurile și cel mai scurt turneu muzical care a atins această sumă.

Călătoria muzicală a fost formată din 32 de concerte în nouă orașe - Inglewood (California), Chicago (Illinois), East Rutherford (New Jersey), Londra, Paris, Houston (Texas), Landover (Maryland), Atlanta (Georgia) și Las Vegas (Nevada) - la care au participat peste 1,5 milioane de spectatori.

VIDEOCLIP: Beyonce - Morning Dew (Donk)

Citește în continuare

Trending