Cele mai așteptate concerte în România și recomandăriCele mai importante concerte în Romania în 2019 Laura Bretan, interviu InfoMusic 2019Cerbul de Aur 2019: Laura Bretan, Ester Peony și Olivier Kaye pregătesc un moment special Poze concert Metallica pe Arena Națională pe 14 august 2019 INFO CONCERT:
Fall in Love Festival 2019
INFO CONCERT:
Cerbul de Aur 2019
INFO CONCERT:
Evanescence
INFO CONCERT:
We Love Retro 2019 București

David Gilmour și Robert Plant și-au făcut podcasturi

Fanii Led Zeppelin și Pink Floyd îi vor putea asculta într-un nou format pe Robert Plant și David Gilmour, legendarii muzicieni anunțând că vor păși în populara lume a podcasturilor. Plant va realiza un show intitulat "Digging Deep", iar Gilmour ne va povesti despre chitarele lui.
Robert Plant / David Gilmour

Robert Plant / David Gilmour

Robert Plant va dezvălui publicului povești nerostite ale "bijuteriilor" muzicale din repertoriul trupei Led Zeppelin. Așa cum spune și titlul podcast-ului său ("Digging Deep"), reputatul vocalist va săpa adânc în arhive și va scoate la iveală informații ce nu au mai fost prezentate astfel până acum.

"Înregistrarea de albume este o experiență foarte personală. Căutam cu disperare să ies din acest mediu, spunând <<Hai să ieșim de aici>>.

Dar apoi, privind retrospectiv la ce s-a întâmplat și reamintindu-mi de anumite piese și privindu-le acum, mă minunez de unele dintre ele. Muzicienii din încăpere erau, cumva, din afara tiparelor", spune Robert Plant într-un clip de prezentare a podcastului său.

"Digging Deep" va avea premiera pe 3 iunie și va fi disponibil pe majoritatea platformelor de streaming, inclusiv iTunes, Spotify, Deezer, YouTube și Acast.

"Digging Deep" by Robert Plant

Lui David Gilmour, podcastul îi va oferi ocazia să ne împărtășească istoria unora din cele 120 de chitare pe care le va scoate la licitație pe 20 iunie.

"Aceste chitare mi-au fost foarte dragi și multe dintre ele mi-au oferit compoziții muzicale de-a lungul anilor. Și-au achitat costurile cu vârf și îndesat, dar este momentul ca ele să meargă mai departe. Chitarele au fost făcute pentru a fi folosite și este dorința mea ca indiferent cine le va lua, să ofere noilor proprietari darul muzicii.

Scoțând la licitație aceste chitare sper să pot oferi ajutor acolo unde este nevoie de el și prin intermediul fundației mele caritabile să pot face puțin bine în lume", a detaliat David Gilmour.

În cadrul fiecărui episod al podcastului său, chitaristul Pink Floyd își va focaliza atenția asupra a trei din cele 120 de chitare pe care le va licita. Fanii vor putea asculta interviuri exclusive realizate de Matt Everitt cu David Gilmour în cadrul cărora acesta va povesti despre muzica înregistrată cu fiecare chitară în parte.

Podcastul lui David Gilmour va fi disponibil pe platformele de streaming iTunes, Spotify, Apple Podcasts și Acast.

The David Gilmour Podcast (Trailer)

Citește mai multe despre David GilmourRobert Plant
Raluca Chirilă este Editor la InfoMusic.ro.
Citește și alte articole ale autorului.
CLOSE
CLOSE
Citește articolul precedent:
Cele mai populare videoclipuri de pe YouTube din toate timpurile

Canalul de streaming video online YouTube a devenit în scurt timp de la lansarea sa în 2005 cel mai popular...

Închide