Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Ascultă piesa lui Will Smith din filmul "Aladdin" - "Friend Like Me" - AUDIO

Will Smith e gata să readucă la viaţă franciză după franciză de la "Prinţul din Bel Air", la "Bad Boys" şi "Aladdin". În această din urmă producţie, actorul şi cântăreţul joacă rolul celebrului duh albastru, dar artistul se implică şi muzical în noua creaţie Disney. Vă invităm să ascultaţi melodiile sale din film în articol.

Publicat

pe

Aladdin coloana sonora Will Smith DJ Khaled Friend Like Me
Aladdin coloana sonora Will Smith DJ Khaled Friend Like Me │ FOTO: Aladdin

Piesa "Friend Like Me" este reinterpretată de Will Smith şi are şi o versiune specială cu DJ Khaled pe track. Originalul "Friend Like Me" apărea în animaţia "Aladdin" din 1992 şi primea o nominalizare la Oscar. Acum au rămas doar influenţele orientale, o parte din negativ şi Will a plusat cu o abordare hip-hop modernă şi euforică. Noul film "Aladdin" intră în cinematografe pe 24 mai şi îi include pe actorii Mena Massoud ca Alladin şi pe Naomi Scott ca Prinţesa Jasmine.

Melodia din filmul clasic Disney a fost compusă de Alan Menken şi Howard Ashman, dar acum primeşte un suflu nou. Două versiuni ale piesei se pot asculta pe YouTube: cea cu Will Smith şi cea specială pentru genericul de final, pe care apare şi DJ Khaled. Will Smith a descris astfel colaborarea:

Am intrat în studio în prima zi şi am vrut să mă joc cu piesa, pentru a vedea dacă pot să îi adaug ceva. După 30 de minute în studio, am început să mă joc cu melodia, în zona de 94/96 BPM. Acesta este BPM-ul perfect pentru hip hop old school.

Am luat un sample de "Impeach Your President" de la Honey Drippers şi am folosit ceva breakbeat de acolo. Rezultatul a fost combinat cu un sample din "I Know Your Soul" de la Erik B & Rakim, plus "Friend Like Me" cel original".

De pe coloana sonoră a lui "Aladdin" am ascultat în această lună şi piesa "A Whole New World", colaborare între ZAYN şi Zhavia Ward. DJ Khaled este într-o perioadă de maximă creativitate, lansând albumul nou "Father of Asahd" săptămâna trecută. Pe acel LP auzim o sumedenie de colaborări, cu artişti ca SZA, Lil Wayne, Cardi B, Meek Mill, John Legend şi Nipsey Hussle.

Trending