Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Cum poți urmări live festivalul Coachella 2019

Unul dintre cele mai populare festivaluri de muzică și artă din America, Coachella, va fi pus la dipoziția fanilor din întreaga lume în 2019 prin intermediul live streamingului pe Youtube. Ariana Grande, Childish Gambino și Tame Impala sunt headlinerii care vor face mulțimea să vibreze în deșertul Californiei în 2019.

Publicat

pe

Coachella 2018
Coachella 2018 │ FOTO: www.facebook.com

Coachella este un festival-fenomen care a crescut imens într-un răstimp de 10 ani, din 1999 când a avut loc pentru prima dată. A devenit faimos pentru atmosfera boemă și relaxantă, amestecul între headlineri de top și instalații de artă. Are loc în deșert, în Indio, California, timp de două weekenduri din luna aprilie, anul acesta 12-14 și 19-21 aprilie.

Cum a luat naștere Coachella?

Numele întreg al festivalului este “The Coachella Valley Music and Arts Festival” și a luat naștere datorită trupei Pearl Jam, dintr-o întâmplare aparent nefavorabilă. Intrând într-un conflict cu Ticketmaster pe tema costurilor pentru prestația lor, trupa a început să caute noi locații pentru concerte, boicotând locațiile gestionate de Ticketmaster. Astfel au descoperit Empire Polo Club din Indio, California și au validat-o ca pe o locație potrivită pentru evenimente de amploare. Festivalul a debutat în această locație în 1999 cu o singură zi de concerte, crescând exponențial pe parcursul anilor la un weekend, iar datorită popularității uriașe din 2012 a fost împărțit în două weekenduri.

Ce se întâmplă la Coachella?

Festivalul este împărțit în cinci scene pentru live acts: Coachella Stage, Outdoor Theater, Gobi Tent, Mojave Tent și Sahara Tent. În afară de muzică, teritoriul din Indio este pe perioada festivalului un spațiu de creație pentru artiști diverși care sunt angajați special pentru a crea decorațiuni și instalații pentru festival, oferindu-i astfel o atmosferă unică. Spațiile pentru mâncare și băutură sunt diversificate și ofertante, iar cazarea se bazează pe camping în diferite tipuri de corturi.

Poster Coachella 2019

Poster Coachella 2019

Cine sunt headlinerii din 2019?

Festivalul a găzduit pe parcursul anilor o mulțime de mamuți ai muzicii, printre care Bjork, Prince, Red Hot Chili Peppers, Lady Gaga, Beyoncé și mulți alții. În 2019 cele trei nume principale ale festivalului sunt Childish Gambino, Tame Impala și Ariana Grande. Pe lângă aceștia mai putem enumera și alte nume de top care onorează scenele Coachella în 2019: Billie Eilish, Aphex Twin, Solange, Diplo, Khalid, The 1975, Wiz Khalifa.

Black Pink, trupa coreeană de K-Pop care sparge topurile în această perioadă este prima trupă de acest gen care va cânta la Coachella, vineri 12 aprilie. Fetele au declarat deja că au pregătit ceva special pentru acest debut.

Cum poți urmări live Coachella 2019?

Pentru că trăim în era digitalizării și a streaming-urilor live, Coachella va fi disponibil pentru vizionare live via canalul de youtube al festivalului. Streamul va include 46 dintre artiștii prezenți la festival, precum și interviuri, comentarii ale artiștilor și mini-documentare. Puteți vedea lista pe canalul youtube Coachella și vă puteți alege dintre transmisiunile live care vor rula în paralel de la diferite scene.

În 2018 concertul susținut de Beyoncé la Coachella a făcut istorie și urmează să fie inclus într-un documentar cu artista numit "Homecoming". Reprezentația ei a ridicat nivelul festivalului și cel al așteptărilor publicului pentru reprezentațiile din 2019.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Muzică și film

Ariana Grande nu mai joacă în cel de-al 13-lea sezon "American Horror Story"

Ariana Grande nu mai face parte din distribuția celui de-al 13-lea sezon al serialului "American Horror Story", deși fusese confirmată oficial la finalul anului trecut. Mai multe despre motivul pentru care artista a renunțat la acest proiect găsești în articol.

Publicat

pe

Ariana Grande în videoclipul piesei "Hate That I Made You Love Me"
Ariana Grande în videoclipul piesei "Hate That I Made You Love Me" │ FOTO: captură YouTube

Ariana Grande s-a retras din producție din cauza unor conflicte de program generate de turneul "Eternal Sunshine". Modificările apărute în calendarul filmărilor au coincis cu datele concertelor, făcând imposibilă participarea sa la serial. Potrivit Billboard, Ariana Grande nu a filmat nicio scenă pentru noul sezon, iar absența sa a fost confirmată indirect și de primele imagini oficiale din noul sezon, în care artista nu apare.

Prezența în serialul "American Horror Story" ar fi reprezentat debutul Arianei în celebra franciză horror creată de Ryan Murphy și o nouă colaborare cu acesta, după serialul "Scream Queens" din 2015.

În ciuda retragerii cântăreței, cel de-al 13-lea sezon reunește numeroase nume emblematice ale francizei. Din distribuție fac parte Jessica Lange, Sarah Paulson, Evan Peters, Angela Bassett, Kathy Bates, Emma Roberts, Billie Lourd, Gabourey Sidibe și Leslie Grossman.

Deși detaliile despre intriga celui de-al 13-lea sezon nu au fost încă dezvăluite, primele imagini de pe platourile de filmare confirmă ceea ce mulți fani sperau: vrăjitoarele din "Coven" se întorc. Actrița Sarah Paulson o interpretează din nou pe Cordelia Goode, vrăjitoarea "Supremă" din sabat. Alături de ea se întoarce și Jessica Lange, aflată la prima apariție în franciză după sezonul "Apocalypse" din 2018. Noul sezon va apărea pe platformele de streaming începând cu 24 septembrie 2026.

Pe lângă turneul "Eternal Sunshine", Ariana Grande se pregătește de lansarea celui de-al optulea album de studio, "petal". Materialul conține 12 piese și va fi lansat integral pe 31 iulie prin casa de discuri Republic Records. A fost compus de artistă împreună cu producătorul Ilya Salmanzadeh, marcând o nouă colaborare între cei doi, după piesa "Problem" sau albumele "Thank U, Next" și "Eternal Sunshine".

În ceea ce privește cariera actoricească, Grande va apărea pe ecran alături de Robert De Niro și Ben Stilles în comedia "Focker In-Law", continuarea popularului film "Meet the Parents", dar și într-o nouă producție a musicalului "Sunday in the Park with George", împreună cu Jonathan Bailey, colegul său din "Wicked".

Citește în continuare

Muzică nouă

VIDEO: Ariana Grande a lansat "Hate That I Made You Love Me", primul single de pe noul album

Ariana Grande îl bântuie pe Justin Long în videoclipul piesei "Hate That I Made You Love Me", primul single extras de pe viitorul său album, "Petal". Detalii pe larg în articol.

Publicat

pe

Ariana Grande în videoclipul piesei "Hate That I Made You Love Me"
Ariana Grande în videoclipul piesei "Hate That I Made You Love Me" │ FOTO: captură YouTube

Materialul video pentru "Hate That I Made You Love Me" a fost regizat de Christian Breslauer și gândit ca un scurtmetraj cu poveste, emoție și simbolism. Videoclipul începe cu o secvență tulburătoare în care personajul lui Justin Long o îngroapă pe fosta sa parteneră, jucată de Ariana Grande. Încercările lui de a o lăsa în trecut se dovedesc a fi un eșec deoarece este bântuit constant de prezența sa. Ariana apare ca un memento viu în mintea cuiva incapabil să scape de consecințele unei foste conexiuni.

Justin Long este mereu la un pas de moarte (face accident cu mașina, își incendiază accidental casa), dar reușește să supraviețuiască, blestemat să trăiască cu amintirea fostei iubite. Finalul clipului pare o imagine în oglindă a începutului, doar că de data aceasta, Ariana este cea care-l îngroapă pe Long.

"Hate That I Made You Love Me" poate fi tradus ca o punere în scenă a unei povești amoroase, însă fanii artistei au venit cu o interpretare și mai profundă. Pentru că personajul Arianei este inițial îngropat într-un buncăr plin cu teancuri de caiete despre îndoielile și traumele ei, aceștia văd clipul ca un mesaj direct pentru critici. Toți cei care au încercat de-a lungul timpului să dezgroape trecutul artistei și își creeze o narațiune despre cine este ea cu adevărat ajung să își sape singuri groapă. Finalul ar putea da de înțeles că orice vorbă aruncată gratuit nu face decât să o impulsioneze pe Ariana să meargă mai departe.

"Hate That I Made You Love Me" este prima mostră din noul album de studio semnat Ariana Grande, "Petal". Descris drept "ceva plin de viață, care crește prin crăpăturile a ceva rece, dur și dificil"materialul discografic conține 12 piese și va fi lansat integral pe 31 iulie prin casa de discuri Republic Records. A fost compus de artistă împreună cu producătorul Ilya Salmanzadeh, marcând o nouă colaborare între cei doi, după piesa "Problem" sau albumele "Thank U, Next" și "Eternal Sunshine".

VIDEOCLIP: Ariana Grande - Hate That I Made You Love Me

Citește în continuare

Lifestyle

Billie Eilish respinge ideea operațiilor estetice: "Sunt entuziasmată să-mi văd fața îmbătrânind"

Billie Eilish spune că nu-și dorește să apeleze niciodată la chirurgia estetică. Invitată în podcastul Good Hang cu Amy Poehler, artista în vârstă de 24 de ani a mărturisit că ideea de a-și schimba complet trăsăturile feței pentru a părea mai tânără i se pare respingătoare.

Publicat

pe

Billie Eilish în podcastul Good Hang with Amy Poehler
Billie Eilish în podcastul Good Hang with Amy Poehler │ FOTO: Captură YouTube

Cunoscută pentru opiniile sale puternice și felul neîngrădit în care și le exprimă, Billie Eilish a fost încă o dată radicală, de această dată în ce privește operațiile estetice. Artista i-a mărturisit actriței Amy Poehler că acceptă faptul că bătrânețea îi va schimba trăsăturile. Însă, chiar dacă nu va mai arăta ca în tinerețe, copiii ei o vor putea recunoaște, pentru că nu va arăta ca o altă persoană, așa cum se întâmplă când apelezi la operații estetice.

Billie Eilish: "Vreau ca, la bătrânețe, copiii mei să se uite la mine și fața mea să aibă trăsături comune cu fața lor"

"Sunt entuziasmată să-mi văd fața îmbătrânind și corpul meu să îmbătrânească și să nu îl schimb. Vreau ca, la bătrânețe, copiii mei să se uite la mine și fața mea să aibă trăsături comune cu fața lor și să nu fie o versiune eșuată a oricărei chestii tâmpite care se întâmplă acum în lumea operațiilor estetice", i-a spus Billie lui Amy Poehler.

Artista recunoaște că opiniile ei s-au schimbat pe parcurs și că în adolescență vedea lucrurile diferit.

"Îmi amintesc totuși că atunci când aveam 17 ani, mă gândeam: <OK, tocmai am devenit persoana care voi fi de acum înainte pentru totdeauna>. Și, evident, lucrurile nu funcționează așa."

În 2021, când Billie avea 19 ani, părerea ei contrasta, de asemenea, cu cea de acum. Într-un interviu pentru The Guardian, artista spunea că e "complet în regulă" pentru celebrități să facă retușuri prin operații estetice, atâta timp cât nu încearcă să ascundă acest lucru.

"Fă ceea ce te face să te simți fericit. Problema apare doar atunci când negi și spui: <Oh, am obținut asta singur(ă), și dacă ai încerca mai mult, ai putea și tu să arăți la fel>. Asta mă enervează literalmente. Este foarte nociv pentru tinerele femei - și pentru băieți, de asemenea - să vadă asta",  declara Billie în 2021.

Billie Eilish promovează în prezent filmul concert "Billie Eilish - Hit Me Hard and Soft: The Tour (Live in 3D)". Coregizat și produs de James Cameron, lungmetrajul este programat să apară în cinematografe vineri, 8 mai.

VIDEO Trailer: Billie Eilish - Hit Me Hard and Soft: The Tour (Live in 3D)

Citește în continuare

Trending