Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Chitare Fender customizate pentru Game of Thrones - Scott Ian, Tom Morello și Nuno Bettencourt le testează - VIDEO

Mega serialul Game of Thrones vine cu noi surprize, chitare de colecție marca Fender, personalizate pentru cele trei case regale principale: Stark, Lannister și Targaryen. Chitariștii Scott Ian, Tom Morello și Nuno Bettencourt au fost invitați să se joace cu instrumentele unice și extrem de valoroase. Iată mai jos ce a ieșit din joaca lor.

Publicat

pe

Scott Ian, Tom Morello & Nuno Bettencourt
Scott Ian, Tom Morello & Nuno Bettencourt

Daniel Brett Weiss, producătorul și co-creatorul seriei care a revoluționat lumea, Game of Thrones, s-a încumetat să își mai îndeplinească un vis, acela de a vedea cum sunt create chitare electrice inspirate de tematica faimosului serialului.

Weiss, pasionat dintotdeauna de chitare, povestește cum l-a abordat cu timiditate pe Andy Mooney, CEO-ul Fender, întrebându-l cum i s-ar părea ideea de a face chitare electrice inspirate de Game of Thrones. Odată ce a primit aproparea, au convenit pentru ideea de a face câte o chitară pentru fiecare dintre cele trei case regale: Stark, Lannister și Targaryen. Maniera cea mai potrivită de a le face a fost stabilită cea de custom-made, limited edition, în detrimentul liniei de producție de masă.

Câte o chitară pentru fiecare casă regală

Astfel, Weiss a făcut cunoștință cu maestrul în manopera chitarelor Fender Ron Thorn și au stabilit împreună designul pentru cele trei instrumente muzicale de colecție. Pentru Casa Stark chitara aleasă este modelul Telecaster, iar caracteristica definitorie este lupul din argint nighelat specific familiei Stark, care este adăugat corpului chitarei. Pentru Casa Lannister chitara este un Jaguar spectaculos, incrustat cu foiță de aur de 24 de karate pe față și spate, cu leul regal, ca simbol predominant. Casa Targaryen este reprezentată de un Stratocaster lucrat extrem de minuțios de către Ron Thorn, pentru a putea face corpul chitarei să arate ca niște solzi de dragon. Placa de protecție a acestei chitare este din piele, lucrată manual și poartă dragonul cu trei capete simbol al casei Targaryen.

Chitare Fender - GAME OF THRONES

Chitare Fender - GAME OF THRONES

Inscripții din aur, argint și piele hand-made, la prețuri de colecție

Chitarele construite în Fender Custom Shop sunt disponibile pentru fanii extravaganți în ediție limitată, la următoarele prețuri: Stark Telecaster costă 25 000 de dolari,  Lannister Jaguar ajunge la 30 000 de dolari iar cea mai lucrată dintre cele trei, chitara Targaryen Stratocaster ajunge la 35 000.

Chitarele sunt în primul rând instrumente muzicale și în al doilea rând obiecte de colecție spune Ron Thorn. Pentru a le testa, trei chitariști virtuoși au fost invitați alături de Ramin Djwadi, compozitorul temei muzicale Game of Thrones. Cei trei maeștri ai chitarei sunt Scott Ian (Anthrax), Tom Morello (Rage Against The Machine, Audioslave) și Nuno Bettencourt (Extreme), și îi puteți vedea in clipul de mai jos.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Muzică nouă

Serj Tankian şi Tom Morello au o piesă nouă, "Adjourn It"

Tom Morello a lansat single-ul „Adjourn It”, o colaborare nouă cu Serj Tankian de la System of a Down și cu fiul său de 15 ani, Roman Morello. Piesa deschide viitorul album solo al chitaristului Rage Against the Machine și merge într-o zonă familiară: protest social, comentariu politic și riff-uri construite pentru scene mari de festival.

Publicat

pe

Videoclip Tom Morello Serj Tankian Adjourn It
Videoclip Tom Morello Serj Tankian Adjourn It │ FOTO: Tom Morello www.youtube.com

„Adjourn It” păstrează ADN-ul clasic Tom Morello, cu riff-uri agresive, groove industrial și intervenții experimentale de chitară, peste care vocea lui Serj Tankian adaugă o energie apropiată de perioada de vârf System of a Down. Noutatea vine însă din implicarea lui Roman Morello, fiul muzicianului, care a contribuit la riff-ul principal al piesei și apare inclusiv în materialele promoționale dedicate lansării.

Tom Morello a explicat că melodia a fost inspirată de raidurile ICE și DHS din Los Angeles și de climatul politic tensionat din Statele Unite. Artistul descrie piesa drept un apel pentru libertate, justiție și solidaritate, continuând direcția activistă care i-a definit cariera încă din perioada Rage Against the Machine.

La rândul său, Serj Tankian a prezentat „Adjourn It” ca pe un protest împotriva separării familiilor de imigranți și a tacticilor agresive folosite de autoritățile americane. Mesajul politic este prezent atât în versuri, cât și în videoclipul oficial, unde sunt inserate secvențe din filmul independent „Salt of the Earth” din 1954.

Filmul respectiv spune povestea unor mineri mexicano-americani care luptă împotriva exploatării și discriminării rasiale și a devenit, în timp, un simbol al rezistenței sociale în cinematografia americană. Morello a ales aceste imagini pentru a crea o paralelă între contextul politic actual și tensiunile sociale prezentate în film.

Din punct de vedere muzical, „Adjourn It” are un tempo apăsat, apropiat de zona alternative metal și protest rock, dar include și influențe moderne de producție datorită lui Zakk Cervini. Acesta e un producător cunoscut pentru colaborările sale cu Bring Me The Horizon, Yungblud sau Aerosmith. Piesa alternează momentele atmosferice cu explozii de energie și riff-uri grele, fără să renunțe la componenta melodică specifică lui Tankian.

Morello urcă în această perioadă pe scenele unor festivaluri majore precum Sweden Rock Festival, Rock Im Park, Rock am Ring, Nova Rock, Download Festival, Hellfest sau Graspop Metal Meeting.

Citește în continuare

Trending