Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Industria muzicala

Artiștii Universal Music generează milioane de euro pe zi doar din streaming; Ce se ascultă în România?

Streamingul este viitorul și nu o spunem noi, o spun cifrele. Universal Music Group încasează aprox. 8,19 milioane de euro pe zi doar din streaming, grație unor artiști din tânăra, dar și din vechea generație. Află ce artiști, melodii și albume din repertoriul UMG s-au ascultat cu precădere în România în primele 3 luni ale anului.

Publicat

pe

Universal Music Group
Universal Music Group

Veniturile din muzica înregistrată ale Universal Music Group au crescut în primele trei luni ale anului 2019 cu 19,2% față de perioada similară a anului trecut. Încasările pe primul trimestru s-au ridicat la 1,208 miliarde de euro, din care 737 de milioane de euro au fost generate doar de componenta de streaming, relatează conglomeratul media francez Vivendi.

Streaming-ul generează mai mult de jumătate din încasările obținute din muzica înregistrată

Anul acesta, streaming-ul a devenit principala sursă de venit din componenta muzicii înregistrate a Universal Music. Dacă în primul trimestru al anului trecut veniturile din streaming se ridicau la 56,8% din totalul încasărilor, anul acesta procentul a crescut la 61%.

Label-urile de sub umbrela Universal acumulează venituri de aproximativ 8,19 milioane de euro în medie pe zi doar din servicii ca Spotify, Apple Music, Amazon Music și YouTube. Capitol, Decca, EMI, Polidor, Republic Records, Virgin EMI Records, Island Records sunt doar câteva dintre brandurile deținute de UMG.

Care sunt încasările totale ale Universal Music Group

Încasările totale pe primul trimestru ale Universal Music Group - obținute din muzica înregistrată, drepturi de autor, etc. - se ridică la 1,502 miliarde de euro. Creșterea, comparativ cu perioada similară a anului trecut, este de 18,8%.  În 2018, veniturile anuale totale au urcat la 6,023 miliarde de euro, cu 10% mai mult față de 2017.

Artiștii și proiectele care generează cele mai mari vânzări

Artiștii care generează cele mai mari încasări sunt în ordinea sumelor generate:

  1. Ariana Grande
  2. "A Star Is Born" (soundtrack)
  3. Back Number (trupă japoneză de power-rock)
  4. Queen
  5. Billie Eilish

Faptul că Ariana Grande este artista cu cele mai mari venituri din streaming nu este tocmai o surpriză, devreme ce artista a depășit recent un record al trupei Beatles de acum 55 de ani. Nu ne miră nici faptul că soundtrack-ul filmului "A Star Is Born" e în acest clasament, la fel cum nici Queen nu avea cum să lipsească, dacă ne amintim de succesul filmului "Bohemian Rhapsody".

Billie Eilish este considerată cea mai promițătoare artistă a tinerei generații, iar cifrele o confirmă, așa încât surpriza topului este Back Number, o trupă japoneză de pop-rock de care publicul internațional nici nu a auzit încă. Și spunem încă, pentru că cel mai probabil își va face intrarea și pe piața internațională. BTS și BLACKPINK au făcut-o deja, așa încât nu va mai dura mult până când vom învăța japoneză fredondând hiturile formației Back Number. Trupa și-a început activitatea în 2004 și are șase albume de studio și o compilație de hituri - "Encore" (2016) - ce a staționat două săptămâni la rând pe prima poziție în topul Billboard Japan Hot Album.

Cei mai ascultați artiști Universal Music în România

Ariana Grande, Eminem și Lady Gaga sunt în prezent cei mai ascultați artiști UMG în România. Vă prezentăm în exclusivitate TOP 10 artiști internaționali din repertoriul Universal Music ascultați de utilizatorii din România prin streaming digital în primul trimestru din 2019:

  1. Ariana Grande
  2. Eminem
  3. Lady Gaga
  4. Luis Fonsi
  5. Imagine Dragons
  6. DJ Snake
  7. Billie Eilish
  8. Post Malone
  9. Dr. Dre
  10. Rihanna

Cele mai ascultate melodii internaționale din repertoriul UMG în primele trei luni din 2019 prin streaming în România

  1. DJ Snake - "Taki Taki"
  2. Ariana Grande - "7 rings"
  3. Dr. Dre - "The Next Episode"
  4. Luis Fonsi - "Despacito"
  5. Lady Gaga - "Shallow"
  6. Halsey - "Without Me"
  7. Maroon 5 - "Girls Like You"
  8. Imagine Dragons - "Believer"
  9. Marshmello - "Happier"
  10. Ariana Grande - "break up with your girlfriend, i'm bored"

Cele mai ascultate albume internaționale din repertoriul UMG în primele trei luni din 2019 prin streaming în România

  1. Luis Fonsi - "VIDA"
  2. Ariana Grande - "thank u, next"
  3. Lady Gaga - "A Star Is Born O.S.T."
  4. Dr. Dre - "2001"
  5. Imagine Dragons - "Evolve"
  6. Billie Eilish - "don't smile at me"
  7. Maroon 5 - "Red Pill Blues"
  8. Billie Eilish - "WHEN WE ALL FALL ASLEEP, WHERE DO WE GO?"
  9. XXXTENTACION - "?"
  10. Drake - "Scorpion"

Universal Music operează direct în Romania începând din 2006, fiind singura casă de discuri majoră cu subsidiară la noi în țară. Principalii concurenți sunt Sony Music, licențiat în România de Media Services, și Warner Music Group - reprezentată de Roton Music. În 2015, Universal Music a achiziționat labelul local MediaPro Music.

U2, Maroon 5, The Weeknd, Nirvana, Frank Sinatra, Elton John, The Beatles, Queen, ABBA, Metallica, Eminem, Lady Gaga, Rolling Stones, Madonna, Luciano Pavarotti, Andrea Bocelli, Sam Smith, Kate Perry, Lana Del Rey, J Balvin, Selena Gomez, Nicki Minaj și Imagine Dragons sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute nume din repertoriul UMG.

Compania Universal Music Group a fost evaluată în ianuarie 2019 de Deutsche Bank la 29 miliarde de euro, ca o lună mai târziu, JPMorgan să emită o estimare gigantică - 44 miliarde de euro. Suma reprezintă de 48,8 ori valoarea anuală EBITA (profitul înainte de dobânzi, taxe și amortizări).

Ce lansări pregătește Universal Music în 2019

Universal Music are și alte surprize în "tolbă". În 2019 vor lansa albume Rammstein, Rolling Stones (Compilație de hituri), Sting și Avicii (albumul postum). În lista proiectelor cu mare potențial de a genera venituri se regăsesc și soundtrack-urile filmelor "Alladin" și "Lion King".

Industria muzicala

Queen sărbătorește 50 de ani de „Bohemian Rhapsody” cu o mini-serie documentară fascinantă pe YouTube

La jumătate de secol de la apariția piesei care a schimbat pentru totdeauna istoria muzicii rock, Brian May și Roger Taylor deschid culisele unei capodopere. Noua serie „Queen: The Greatest” explorează (pe YouTube), cu umor și nostalgie, geneza uneia dintre cele mai ambițioase creații din toate timpurile.

Publicat

pe

Formația britanică Queen marchează un moment istoric în 2025: împlinirea a 50 de ani de la lansarea piesei „Bohemian Rhapsody”, una dintre cele mai influente și îndrăznețe compoziții din istoria rockului. Pentru a aniversa acest moment, trupa a lansat pe canalul oficial de YouTube o nouă mini-serie documentară din programul „Queen: The Greatest”, care explorează drumul creativ ce a condus la apariția acestei capodopere și impactul său asupra muzicii moderne.

Primul episod, intitulat sugestiv „The Path to Bohemian Rhapsody”, îi are ca protagoniști pe Brian May și Roger Taylor, care rememorează anii de formare ai trupei și evoluția stilistică a lui Freddie Mercury. Cei doi vorbesc despre felul în care ideile neconvenționale ale lui Freddie, adesea considerate „zboruri de fantezie”, s-au transformat în piese complexe ce au redefinit noțiunea de rock progresiv. May povestește cum Mercury venea în studio cu fragmente disparate, spunând doar „aici e o parte, apoi urmează alta, apoi un segment operatic”, iar trupa trebuia să decidă rapid dacă intră în jocul său creativ. De cele mai multe ori, Queen alegea să riște — și rezultatul a fost exploziv.

Pentru May și Taylor, „Bohemian Rhapsody” a fost continuarea firească a unui proces care începuse cu mult înainte. Chitaristul amintește piesa „My Fairy King” de pe albumul de debut al trupei din 1973, o compoziție construită în jurul pianului, plină de schimbări de tempo și atmosferă, cu versuri fanteziste care prefigurau apetitul lui Mercury pentru dramatism. Roger Taylor completează că aceeași direcție s-a accentuat pe „Queen II”, unde piesa „March of the Black Queen” a dus complexitatea la un nou nivel, prin structuri lungi, pasaje vocale suprapuse și numeroase secțiuni distincte care necesitau ore de repetiții.

Taylor recunoaște că „March of the Black Queen” a fost, din punct de vedere tehnic, chiar mai complicată decât „Bohemian Rhapsody”. Era un exercițiu de răbdare și disciplină, dar și un exemplu de cum trupa își depășea propriile limite pentru a obține ceva unic. May adaugă că aceeași tendință experimentală poate fi observată și în „The Fairy Feller’s Masterstroke”, o piesă aproape barocă, plină de contrapuncte și detalii sonore imposibil de reprodus live. „E o compoziție care ar trebui să șocheze la fel de mult ca Bohemian Rhapsody”, spune el. „Nimeni nu făcuse ceva asemănător până atunci.”

Mini-seria „The Greatest” va continua pe tot parcursul lunii noiembrie, oferind fanilor ocazia de a redescoperi momentele esențiale din cariera trupei și de a înțelege cum viziunea lui Freddie Mercury a transformat Queen într-un simbol al libertății artistice. În paralel, trupa lansează și ediții aniversare ale single-ului, disponibile pe vinil albastru de 7 și 12 inci, precum și pe casetă, o formă simbolică de a onora jumătatea de secol a acestui single.

Citește în continuare

Muzică și film

Ariana Grande va juca în cel de-al 13-lea sezon al serialului "American Horror Story"

Popularul serial "American Horror Story" revine pe micile ecrane cu cel de-al 13-lea sezon, aducând în atenția telespectatorilor fețe deja cunoscute, dar și prezențe noi, cum este Ariana Grande. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Videoclip Ariana Grande - yes, and?
Videoclip Ariana Grande - yes, and? │ FOTO: captură YouTube

Ariana Grande apare în distribuția celui mai nou sezon din "American Horror Story", marcând astfel o reuniune cu creatorii seriei antologice, Ryan Murphy și Brad Falchuk. Cei trei au mai lucrat împreună acum 10 ani, la serialul de comedie horror "Scream Queens".

Noul capitol al francizei va prezenta revenirea mai multor actori fideli: Jessica Lange, Sarah Paulson, Evan Peters, Angela Bassett, Kathy Bates, Emma Roberts, Billie Lourd, Gabourey Sidibe și Leslie Grossman.

Pentru fani, o adevărată surpriză a fost cooptarea legendarei Jessica Lange. Ea nu a mai apărut în "American Horror Story" din cel de-al optulea sezon, "Apocalypse", lansat în 2018. Același lucru este valabil și pentru Bassett, Bates și Sidibe, în timp ce Peters și Paulson au apărut ultima dată în cel de-al 10-lea sezon, "Double Feature", din 2021.

Reuniunea atâtor vedete din trecut i-a făcut pe fani să speculeze că cel de-al 13-lea sezon ar putea face trimitere la povestea unui sezon anterior, majoritatea pariurilor fiind puse pe "Coven" (sezonul 3, lansat în 2013). Serialul nu ar fi la prima abordare de acest fel, în trecut personaje cunoscute apărând în "Apocalypse", care a fost un sezon crossover între "Coven", "Murder House" (sezonul 1) și "Hotel" (sezonul 5).

Sezonul anterior din "American Horror Story" s-a intitulat "Delicate" și a rulat în două părți: septembrie 2023 și aprilie 2024. Din distribuție au făcut parte Emma Roberts, Billie Lourd, Leslie Grossman, Kim Kardashian, Matt Czuchry, Annabelle Dexter-Jones, Michaela Jaé Rodriguez, Denis O’Hare, Cara Delevingne, Julie White și Maaz Ali. În ultima perioadă, Ryan Murphy, unul dintre creatorii serialului, s-a concentrat pe alte proiecte de groază. El a dat startul unei noi serii ce are în prim-plan criminali notorii, deja lansând trei povești: "Monster: The Jeffrey Dahmer Story", "Monsters: The Lyle and Eric Menendez Story" și "Monster: The Ed Gein Story".

Citește în continuare

Lifestyle

Billie Eilish donează 11,5 milioane de dolari și le bate obrazul miliardarilor: "Nu o spun cu ură, dar dăruiți din banii voștri"

Billie Eilish a fost premiată de către Wall Street Journal cu trofeul Music Innovator of the Year (Artistul inovator al anului) în cadrul unei ceremonii desfășurate în New York. Artista a folosit acest prilej pentru a-i trage de mânecă pe miliardari să-și folosească o parte din venituri în scopuri umanitare, ea însăși donând recent 11,5 miliarde de dolari către organizații non-profit.

Publicat

pe

Billie Eilish la Wall Street Journal's Innovator Awards
Billie Eilish la Wall Street Journal's Innovator Awards │ FOTO: Captură YouTube / HappyMagTV

Aflată pe finalul unui turneu ce a cuprins 106 concerte, Billie Eilish a făcut o scurtă oprire în New York pentru a accepta premiul Music Innovator of the Year. În cadrul ceremoniei, a fost dezvăluită suma generoasă pe care Billie a direcționat-o către The Changemaker Program, o inițiativă caritabilă. Aceasta sprijină ONG-urile din întreaga lume să ofere resurse acolo unde sunt probleme acute de insecuritate alimentară și criză climatică.

 Billie Eilish: "Aș spune că, dacă ai bani, ar fi minunat să-i folosești pentru lucruri bune și să-i dai unor oameni care au nevoie de ei"

Artista a menționat în discursul ei cât de important este să ajutăm, atunci când putem. Mai ales dacă suntem miliardari.

"Trăim într-o perioadă în care lumea este foarte, foarte rea și foarte întunecată, iar oamenii au nevoie de empatie și ajutor în țara noastră. Aș spune că, dacă ai bani, ar fi minunat să-i folosești pentru lucruri bune și să-i dai unor oameni care au nevoie de ei. Vă iubesc pe toți, dar sunt câțiva oameni aici care au mult mai mulți bani decât mine. Dacă ești miliardar, de ce ești miliardar? Nu o spun cu ură, dar mai dăruiți din banii voștri", a spus Billie Eilish într-o încăpere cu multe persoane înstărite, inclusiv Mark Zuckerberg.

Potrivit revistei People, Mark Zuckerberg nu a aplaudat împreună cu cei din public atunci când Billie i-a tras de mânecă pe miliardari.

Priscila Chan, soția lui Zuckerberg, a fost onorată la Premiile Wall Street Journal Innovator pentru munca sa în filantropia științifică. Cuplul a promis în 2015 că va dona, în timp, 99% din acțiunile lor la Meta (cunoscută pe atunci sub numele de Facebook) unor organizații caritabile.

Billie Eilish își va încheia turneul Hit Me Hard and Soft pe 23 noiembrie. Ultimele concerte vor avea loc în San Francisco.

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending