Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

TAXI aniversează 20 de ani de activitate în cadrul unui concert la Sala Palatului

Pe 8 noiembrie, trupa TAXI va sărbători 20 de ani de activitate în cadrul unui concert aniversar la Sala Palatului. Formația va fi acompaniată pe scenă de Orchestra Simfonică București, dirijată de Mariano Castro.

Publicat

pe

Concert TAXI la Sala Palatului - 3 octombrie 2012
Concert TAXI la Sala Palatului - 3 octombrie 2012

Momentul aniversar va fi marcat și de lansarea unui album. Trupa va lansa discul "TAXI-20", ce va conține 20 de piese.

Pentru concertul aniversar de la Sala Palatului, trupei i se va alătura Orchestra Simfonică București, dirijorul Mariano Castro - nominalizat în 2009 și 2010 la premiile Grammy - și un număr încă necunoscut de invitați. Vor interpreta împreună atât melodiile pe care le fredonăm cu toții de 20 de ani, cât și compoziții noi, toate într-un spectacol plin de umor.

Click: Bilete concert TAXI la Sala Palatului

  • Categoria VIP - 150 lei
  • Categoria I - 100 lei
  • Categoria II - 75 lei
  • Categoria III - 50 lei

Prețurile de mai sus sunt valabile doar în luna martie, începând de la 1 aprilie biletele vor costa:  200 lei - VIP, 150 lei - Categoria 1, 100 lei - Categoria 2 și 75 lei - Categoria 3.

O trupă care nu s-a sfiit să își exprime părerile prin muzică, TAXI a surprins mereu prin complexitatea versurilor și a sunetului unic care îi face recognoscibili de la primele acorduri ale melodiilor interpretate.

Copiii cu vârste sub 16 ani pot participa la concert doar cu acordul părinților

Pentru că lui Dan Teodorescu - solistul, compozitorul si textierul trupei - îi place să spună lucrurilor pe nume și folosește un limbaj direct și elocvent accesul va fi restricționat publicului sub 16 ani, drept care vă recomandăm să împliniți această vârsta până pe data de 8 Noiembrie sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, tinerii sub 16 ani pot participa la spectacol  cu acordul părinților.

TAXI este una dintre cele mai iubite și mai respectate trupe de pop rock din România, având la activ nenumărate hituri, numeroase premii, albume, o participare la Eurovision chiar la început de carieră, concerte proprii în fața a mii de spectatori și videoclipuri care au scris istorie ("Cele două cuvinte", "NonStop", "Ești iubibilă").

Fie că e vorba despre viață socială și politică ("Strada mea cu-n singur bec", "Criogenia salvează România", "E criza!"), fie că e vorba despre dragoste ("Jumătatea mea", "Mi-e dor și doare", "Te văd în toate femeile"), abordarea TAXI este întotdeauna originală.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte vineri, 8 noiembrie 2019

TAXI #20

Loc
Sala Palatului

Trending