Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Republica Moldova și-a desemnat reprezentanta la Eurovision 2019; Ester Peony a fost invitata specială a finalei

Anna Odobescu este reprezentanta Republicii Moldova la Eurovision 2019, după ce a câștigat Finala Selecției Naționale cu piesa "Stay". Cântăreața a acumulat 22 de puncte, 12 din partea juriului de specialitate și 10 din partea publicului.

Publicat

pe

Ana Odobescu și Ester Peony, după finala selecției Eurovision 2019 Moldova
Ana Odobescu și Ester Peony, după finala selecției Eurovision 2019 Moldova │ FOTO: TVR

Interpreta nu este la prima încercare de a-și reprezenta țara în cadrul concursului Eurovision. Anna a participat și în 2018 la Selecția Națională cu piesa "Agony".

Reprezentanta Moldovei la Tel Aviv este originară din oraşul Dubăsari, a absolvit Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău şi are în palmares mai multe premii naţionale şi internaţionale la diverse concursuri de muzică.

În finala Eurovision Moldova 2019 a fost invitată şi Ester Peony, cântăreaţa care ne va reprezenta în luna mai la Tel Aviv. În studioul televiziunii publice Moldova 1, gazda finalei concursului, Ester Peony a interpretat piesa "On a Sunday".

Alături de ea, pe scenă au mai urcat reprezentanții Moldovei la Eurovision 2018, DoReDos şi Nelly Ciobanu.

În Finala Naţională din Moldova au participat Aurel Chirtoacă, Vera Ţurcan, Marcela Scripcaru, Siaj, Maxim Zavidia, Diana Brescan, Cristina Coşciug, Lemonique şi CHE-MD.

Anna Odobescu va urca pe scena de la Tel Aviv în a doua semifinală, ce va avea loc pe 16 mai. Alături de reprezentata Republicii Moldova pe scena de la Tel Aviv vor urca interpreţi din Elveţia, Suedia, Irlanda, Austria, Letonia, România, Danemarca, Armenia, Albania, Azerbaidjan, Macedonia, Norvegia, Rusia, Olanda, Croaţia, Lituania, Malta. La Eurovision 2019 vor concura interpreţi din 43 de ţări.

Comentează

Trending