Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Hope Concert 2019 - Muzică în serviciul copiilor defavorizați

A VII-a ediție a evenimentului caritabil Hope Concert organizat pentru copiii instituționalizați din România de catre fundația Hopes and Homes for Children, reunește pe scena Ateneului artiști precum Alexandra Ușurelu, Feli sau Adrian Despot.

Publicat

pe

Hope Concert 2017 │ FOTO: Mihnea Ciulei www.hopeandhomes.ro

Organizația Hopes and Homes for Children are ca misiune globală eliminarea instituționalizării ca metodă de protecție a copilului și privește către un viitor în care fiecare copil va avea parte de o familie alături de care să crească. Ca parte din proiectele anuale în România este și concertul Hope Concert care ajunge în 2019 la ediția a VII-a, cu rolul de a îmbina muzica și artele cu cauzele sociale, pentru a aduce susținere copiilor din diferite direcții ale vieții.

Pe parcursul celor 21 de ani de activitate, proiectele asociației Hopes and Homes România au redus numărul de copii instituționalizați cu câteva mii, au închis orfelinate și au ajutat zeci de mii de copii să rămână alături de familiile lor prin programe de prevenire a separării și abandonului copilului.

Anul acesta artiștii români care vor cânta pentru copiii defavorizați sunt Alexandru Tomescu, soprana Irina Iordăchescu, Feli, Alexandra Ușurelu, Adrian Despot și Cezar Popescu de la Vița de Vie, Blue Noise, Zoli Toth, trupa FiRMA și Ansamblul Violoncellissimo condus de maestrul Marin Cazacu. Gazdele concertului vor fi Amalia Enache, jurnalistă și ambasadoare Hope and Homes for Children și Dragoș Bucurenci, director de dezvoltare al Hope and Homes for Children România.

În anii trecuți printre artiștii care au participat la Hope Concert pentru a le susține proiectele se numără Andra, Smiley, The MonoJacks, Loredana, Dan Bittman, Paula Selling și actorul Marius Manole.

Concertul va avea loc pe 14 aprilie la ora 19:00 la Ateneul Român, iar biletele le puteți găsi atât online cât și la casa de bilete a Ateneului Român.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte duminică, 14 aprilie 2019

Hope Concert 2019

Loc
Ateneul Român
Comentează

Concerte & turnee

Feli anunță concertul "Între Lumi" la Sala Palatului: "O călătorie din povești de viață, prin muzică"

Feli pregătește unul dintre cele mai importante capitole din cariera sa: "Între lumi", primul concert la Sala Palatului. Artista promite un spectacol construit în jurul propriei povești, alături de trupă și de Taraful Frații Cazanoi. Detalii pe larg în articol.

Publicat

pe

Feli
Feli │ FOTO: Stefan Dani

Feli a ales un moment cu semnificație personală pentru a împărtăși cu publicul unul dintre cele mai mari proiecte ale sale. Chiar de ziua ei de naștere, artista a anunțat că pe 24 februarie 2027, de Dragobete, va urca pe scena Sălii Palatului cu "Între Lumi". Concertul este gândit ca o experiență care reflectă parcursul său profesional și personal și promite să aducă împreună toate etapele care au construit universul muzical Feli.

"Există momente pe care le visezi mult înainte de a le spune cu voce tare. Pentru mine, acesta este unul dintre ele. Anul viitor ne întâlnim la Sala Palatului", a transmis Feli.

Spectacolul va fi realizat împreună cu trupa sa și cu Taraful Frații Cazanoi, într-o formulă care îmbină influențele tradiționale cu stilul pop-urban care a consacrat-o pe Feli în muzica românească. Piese cunoscute, reinterpretări surprinzătoare, momente inedite și o producție vizuală spectaculoasă vor construi o întreagă experiență.

Potrivit artistei, "Între Lumi" este construit ca o călătorie prin povești de viață și prin etapele care au definit-o atât ca om, cât și ca muzician.

"O călătorie din povești de viață, prin muzică. Din rădăcinile din care m-am născut până la muzica prin care m-ați cunoscut. Între cine am fost și cine devenim. Între dor și regăsire. Între trecut și viitor", a explicat Feli.

Artista a menționat, de asemenea, că acest concert vine într-o etapă importantă din viața sa, într-un moment în care multe dintre căutările și transformările personale încep să capete sens.

"Nu întâmplător am ales să fac anunțul ăsta chiar de ziua mea. Pentru că acest concert vine într-un moment în care multe dintre lucrurile pe care le-am căutat, înțeles și construit în mine încep să se așeze. Pe 24 februarie, de Dragobete, ne vedem și ne iubim la Sala Palatului."

Feli a cochetat cu multe genuri muzicale, începând cu pop-rock în adolescență, când a fost atât vocea, cât şi compozitoarea trupei Aliens. Cântăreața a colaborat cu artiști consacrați precum Edi Schneider (DJ Phantome), Grasu XXL, Puya și Guess Who, B.U.G. Mafia, Smiley, Connect-R, Sore, Vunk, toate aceste experiențe au ajutat-o să-și definească stilul și pentru a cizela cariera solo în plină ascensiune.

În ultimii ani, Feli și-a construit un univers muzical propriu, în care vulnerabilitatea, rădăcinile și poveștile personale ocupă un loc central.

Prețuri bilete concert Feli la Sala Palatului

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețuri cuprinse între 85 lei (+comision) și 247 lei (+comision).
Citește în continuare

Muzică nouă

Adrian Despot lansează primul single solo, "Lorelai" - TEASER

Adrian Despot face pasul către prima sa lansare ca artist solo cu piesa "Lorelai". Noul single beneficiază de un teaser video, iar din acest fragment primim multă emoție și un vibe grunge, care ne amintește puțin de regretatul Chris Cornell.

Publicat

pe

Adrian Despot - "Lorelai" (single artwork)
Adrian Despot - "Lorelai" (single artwork) │ FOTO: Grafic Skull

În urmă cu puțin timp, Adrian Despot anunța publicul că în perioada următoare vor urma o serie de surprize muzicale. Pentru a păstra suspansul, vocalistul nu a oferit atunci prea multe detalii. A cerut doar "un subscribe discret" pe canalul său de YouTube.

Câteva zile mai târziu aflăm că primul său single solo se numește "Lorelai". Piesa va fi lansată vineri, pe 12 iunie, la ora 17:00. Melodia apare cu videoclip, artwork-ul fiind realizat de Grafic Skull.

Despot a publicat trei teasere pentru această piesă: una pe YouTube Shorts (o puteți asculta mai jos), una pe facebook și una pe Instagram. Din aceste fragmente putem deja deduce că "Lorelai" este o baladă rock și că Soundgarden este una dintre trupele de suflet ale muzicianului.

"Dac-ar trebui acum să o descriu,
În cuvinte n-aș putea, fiindcă nu există literă ca ea.
N-aș putea nicicum acum s-o desenez,
Fiindcă pagina e ea,
Iar creionul e o săgeată-nfiptă-n inima mea", spune Adrian Despot în versurile noii piese "Lorelai".

Teaser Video: Adrian Despot - "Lorelai"

În 2024, Adrian Despot lansa alături de colegii de la Vița de Vie albumul "Lacrimă și fier". LP-ul include piese precum "Nimeni, nimic", "Între Valuri", "Fluturi", "On And On", o colaborare cu rapperul Nane, precum și un cover după o piesă de la Timpuri noi, "Becule".

La începutul anului, Adrian Despot a fost unul dintre invitații lui Gojira în podcastul Aproximativ Discuții. Vocalistul Vița de Vie și-a exprimat opinia cu privire la evoluția AI-ului pe piața muzicală din România. Vocalistul Vița de Vie consideră soft-urile care folosesc AI (Artificial Intelligence) o nouă etapă, așa cum au mai fost și altele în trecut. Acesta crede, de asemenea, că AI-ul înlocuiește "șobolanul de studio", cel care făcea hiturile.

"Nu vorbim despre muzică, vorbim despre bani. Și cred că din această cauză "șobolanul de studio" este îngrijorat. Că bucata lui de cașcaval se mută de la el la un prompter", a spus Adrian Despot.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Luna Amară cântă la 3B Fest 2026 pe 20 iunie - Programul pe ore

Luna Amară lansează vinilul "Loc lipsă" în cadrul 3B FEST, festivalul de rock alternativ românesc construit de fani, pentru fani. Evenimentul are loc pe 20 iunie la Arenele Romane, 9 trupe urmând să urce pe scenă. Consultă programul 3B Fest.

Publicat

pe

Luna Amară
Luna Amară │ FOTO: Captură afiș

3B Fest 2026 marchează lansarea unui nou vinil Luna Amară. La 20 de ani de la apariția albumului "Loc lipsă", materialul va fi relansat. Alături de Luna Amară, pe scena Arenelor Romane vor urca și Implant pentru Refuz, Sarmalele Reci și Blazzaj, printre alții.

"Salut! Anul ăsta "Loc lipsă" împlinește 20 de ani și va primi o hăinuță nouă de vinil. Așa că, pe 20 iunie, la Arenele Romane, la 3B Fest ne vedem pentru această lansare împreună cu alte trupe prietene, precum Implant pentru Refuz, S.P.P., Blazzaj, D.E.N.I.S., Brainwasher și alții. Ne vedem acolo!", spune Răzvan Ristea, membru fondator și toboșar Luna Amară.

Programul 3B Fest 2026:

  • 15:00 - OPEN DOORS: Open Minds
  • 15:30 - Brainwasher / Invitat: nelegiuiri sonore
  • 16:15 - Dead Ceausescus / Invitați: Nicolae Ceaușescu, Elena Ceaușescu, Ina Shan
  • 17:00 - Blazzaj / Invitat: Omul Furnicar
  • 17:45 - Survolaj / Invitat: Anton Punk
  • 18:30 - Sarmalele Reci / Invitat: Mihai Iordache
  • 19:15 - D.E.N.I.S. / Invitat: artiști în civil
  • 20:00 - Implant pentru Refuz / Invitat: Laura Brat
  • 21:30 - Luna Amara (Lansare vinil) / Invitați: Adrian Despot, Răzvan Godspeed, Răzvan Ristea, Mihai Iordache
  • 23:00 - S.P.P. (After party) / Invitat: Entități neidentificate
  • 01:00 - CLOSE DOORS

Prețurile biletelor la 3B Fest:

  • Acces General - Presale (Include acces în zona General și în zona standing din fața scenei. Locurile pe scaun sunt nenumerotate și se ocupă în ordinea sosirii. Nu include sectoarele Premium) - 100,00 lei
  • Acces General - 3B Pack (Pachetul include acces în zona General și în zona standing din fața scenei. Locurile pe scaun sunt nenumerotate și se ocupă în ordinea sosirii. Nu include sectoarele Premium) - 80,00 lei
  • Acces General - 3B Student Pass (Valabil doar pentru studenți, pe baza legitimației/carnetului de student + act de identitate prezentate la intrare. Include acces în zona General și în zona standing din fața scenei. Locurile pe scaun sunt nenumerotate și se ocupă în ordinea sosirii. Nu include sectoarele Premium) - 80,00 lei
  • Acces Premium - Early Bird (Include acces în sectoarele Premium, precum și acces în zonele General/standing. Locurile sunt nenumerotate și se ocupă în ordinea sosirii.) - 120,00 lei
Citește în continuare

Trending