Cele mai așteptate concerte în România și recomandăriCele mai importante concerte în Romania în 2019 Câștigă un album și o invitație dublă la concertul OCS din Control de pe 21 noiembrie Dan Teodorescu / TAXIPoze concert TAXI #20 la Sala Palatului pe 8 noiembrie 2019 INFO CONCERT:
Celine Dion
INFO CONCERT:
Summer Well 2020
INFO CONCERT:
Postmodern Jukebox
INFO CONCERT:
Neversea 2020

"Bohemian Rhapsody" îi aduce lui Rami Malek primul Oscar: "Mulțumesc trupei Queen (...) Vă voi fi mereu îndatorat"

Rami Malek a câștigat primul său premiu Oscar pentru rolul principal din pelicula biografică "Bohemian Rhapsody". Artistul a mulțumit în discursul său trupei Queen, tuturor celor care au avut încredere în el, dar și iubitei sale, actrița Lucy Boynton, ce joacă rolul partenerei lui în film.
Rami Malek la gala Premiilor Oscar 2019

Rami Malek la gala Premiilor Oscar 2019

După câștigarea Globului de Aur și a premiului Bafta, Rami Malek își adaugă în palmares cel mai râvnit trofeu oferit în industria cinematogafică. Rolul lui Freddie Mercury i-a adus lui Rami primul său premiu Oscar, în categoria "Cel mai bun actor în rol principal".

Vizibil emoționat, dar extrem de fericit, actorul a ținut un discurs amplu, în care le-a mulțumit tuturor celor care au avut încredere în el: familiei sale, trupei Queen, producătorilor filmului, publicului, și nu în ultimul rând, iubitei sale, Lucy Boynton. Tânăra actriță a jucat rolul lui Mary Austin, iubita lui Freddie Mercury în pelicula "Bohemian Rhapsody".

"Poate că nu am fost alegerea evidentă, dar cred că filmul a ieșit bine până la urmă"

"Oh, Doamne. Mama mea e pe aici pe undeva. Te iubesc! Familiei mele, îi mulțumesc pentru tot. Tatăl meu nu a apucat să vadă nimic din toate astea, dar cred că se uită la mine de sus.

E un moment excepțional. Sunt atât de recunoscător tuturor celor care au avut de-a face cu implicarea mea în acest proiect, Academiei, celor care mi-au acordat o șansă la fiecare pas al acestui parcurs. (...) Poate că nu am fost alegerea evidentă, dar cred că filmul a ieșit bine până la urmă.

Mulțumesc trupei Queen. Vă mulțumesc că mi-ați îngăduit să fiu o mică parte din fenomenala și extraordinara voastră istorie. Vă voi fi mereu îndatorat. (...)

"Voi prețui acest moment pentru tot restul vieții mele"

Mă gândesc cum ar fi fost să-i spun micuțului Rami că într-o bună zi i se va întâmpla asta. Cred că buclele și mintea lui ar fi fost date peste cap. Acel puști încerca să-și găsească identitatea. Cred că oricine are probleme cu propria identitate și oricine încearcă să-și găsească vocea...Ascultați, noi am făcut un film despre un bărbat gay, un imigrant, care și-a trăit viața fără a regreta că este cine este, iar faptul că îl sărbătoresc acum este o dovadă că tânjim după astfel de povești. Eu sunt fiul unor imigranți din Egipt. Sunt primul american din familia mea. O parte din povestea mea se scrie acum, iar eu nu v-aș putea fi mai recunoscător vouă, celor care ați crezut în mine. Voi prețui acest moment pentru tot restul vieții mele.

Lucy Boynton, ești inima acestui film. Ești extraordinar de talentată. Mi-ai captivat inima. Îți mulțumesc mult."

VIDEO: Discursul lui Rami Malek la gala premiilor Oscar 2019

În aceeași categorie cu Rami fuseseră nominalizați și Christian Bale, Bradley Cooper, Willem Dafoe și Viggo Mortenson.

Rami Malek a căzut de pe scenă

După acceptarea premiului, Rami a avut parte și de un incident nefericit. Actorul a căzut de pe scenă, fiind necesară intervenția paramedicilor. Momentul a avut loc imediat după finalizarea ceremoniei, așa încât acesta nu a fost surprins de camerele de luat vederi. Actorul nu a suferit răni serioase, participând la interviurile de după încheierea galei.

Pelicula "Bohemian Rhapsody", nominalizată în categoria "Cel mai bun film", a pierdut în fața filmului "Green Book", însă a primit alte trei trofee, pentru "Cel mai bun montaj", "Cel mai bun montaj de sunet" și "Cel mai bun mixaj de sunet".

Cea de-a 91-a gală de decernare a premiilor Oscar a avut loc pe 24 februarie, la Dolby Theatre din Hollywood.

Câștigătorii premiilor Oscar 2019:

  • Cel mai bun film: "Green Book"
  • Cel mai bun regizor: Alfonso Cuaron ("Roma")
  • Cel mai bun actor în rol principal: Rami Malek ("Bohemian Rhapsody")
  • Cea mai bună actriţă în rol principal: Olivia Colman ("The Favourite")
  • Cel mai bun actor în rol secundar: Mahershala Ali ("Green Book")
  • Cea mai bună actriţă în rol secundar: Regina King ("If Beale Street Could Talk")
  • Cel mai bun film străin: "Roma"
  • Cel mai bun lungmetraj de animaţie: "Spider-Man: Into The Spider-Verse"
  • Cea mai bună scenografie: "Black Panther"
  • Cel mai bun scenariu adaptat: "BlacKkKlansman"
  • Cel mai bun scenariu original: "Green Book"
  • Cea mai bună imagine: "Roma"
  • Cel mai bun montaj: "Bohemian Rhapsody"
  • Cea mai bună coloană sonoră: "Black Panther"
  • Cel mai bun cântec original: "Shallow" (din filmul "A Star Is Born")
  • Cel mai bun montaj de sunet: "Bohemian Rhapsody"
  • Cel mai bun mixaj de sunet: "Bohemian Rhapsody"
  • Cele mai bune efecte vizuale: "First Man"
  • Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură: "Vice"
  • Cele mai bune costume: "Black Panther"
  • Cel mai bun scurtmetraj animat: "Bao"
  • Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune: "Skin"
  • Cel mai bun lungmetraj documentar: "Free Solo"
  • Cel mai bun scurtmetraj documentar: "Period. End of Sentence"

Citește mai multe despre Freddie MercuryQueen
Raluca Chirilă este Editor la InfoMusic.ro.
Citește și alte articole ale autorului.
CLOSE
CLOSE
Citește articolul precedent:
Diplo lansează EP-ul "Europa", un experiment de muzică europeană dance

Diplo, unul dintre cei mai apreciaţi DJ şi producători din EDM a lansat un nou EP cu 6 piese, intitulat...

Închide